Prin ținuturile de basm ale Cappadociei

TIPĂREȘTE

“Călătoria este singurul lucru pe care-l cumperi cu bani și te poate îmbogăți“, așa am citit zilele trecute pe un blog grecesc pe care căutam informații despre altă destinație! Cât adevăr!

Vacanța mea de anul acesta a început cu o plimbare frumoasă într-un loc la care visam de mult timp dar pe care îl ștersesem din listă din motive pe care le-am explicat atunci când v-am scris anul trecut, despre prima mea vizită în Turcia, la Istanbul. Articolele scrise de Irinad și multele ei ghionturi, m-au convins asa ca într-o perioadă destul de agitată de la sfârșitul anului trecut am reușit să mă înscriu prin agenție la această excursie. Deși iubim vacanțele făcute de capul nostru, am zis că anul acesta nu prea avem timp să ne ocupăm noi de toate, de organizare și documentare, vacanța mare de trei săptămâni am împărțit-o în trei nevoiți fiind să revenim acasă după fiecare șapte zile. Deci primele șapte zile de vacanța de anul acesta le-am petrecut în Cappadocia și pot să spun că a fost o vacanță superbă, vremea și oamenii locului ne-au făcut-o așa.

Cu ceva emoții, înainte de Paște am așteptat documentele de călătorie care au venit fix cu cinci zile înainte de plecare. La întâlnirea AFA de la Alba Iulia aveam să aflu că în aceeași perioadă cu noi merge acolo și Alina53 cu soțul. Vine ziua de 10 aprilie, fiul nostru ne duce la aeroport, ajungem foarte devreme căci în dimineața aceea Bucureștiul era atipic, circulație la minim. Noi aveam încă aproape o oră de așteptat în plus față de timpul normal de două ore. Înfoliem valiza - am avut dreptul fiecare la câte un bagaj de cală de 20 kg și unul de cabină de 5 kg dar am luat doar o singură valiză de cală dar două la limită pentru cabină - dăm o raită prin sală, nici urmă de ghid, alte grupuri deja erau cu stegulețe. Cald, foarte cald în aeroport așa că ieșim afară la aer. Aproape de ora opt o sun pe Alina care era deja la check-in. Agitație că merge greu munca la ghișee, se mai deschid două, se fac poze cu ghidul și uite așa m-am trezit cu o poză, fără voie, pe pagina agenției, prinși întâmplător când așteptam tichetele. Restul, zborul sunt deja fără importanță, doar că totul a decurs bine și la 8.30 aterizam în Antalya. Coadă la lista pentru autocare, turcul s-a distrat de multele mele prenume, tovarășii de zbor grăbiți ca tot românul, adică nu contează dacă eu din coadă încerc să ajung în față și-ți mai dau și peste picioare cu trolerul! De ce oare că doar autocarele nu plecau până nu era luat și ultimul român din grupul de 183 veniți din România?! Ajungem la autocar, locurile ocupate pentru cei ce nu ajunseseră încă dar aveau un alergător de minigrup. Nimic supărător căci în spate am ocupat, unii dintre noi, câte două locuri, deci iar m-am lăfăit ca în excursia la Istanbul, eu pe două scaune, soțul la fel și chiar pe partea dreaptă cum îmi place.

Doi ghizi, Oktay și Akın, ultimul tocmai cel ce ne bifa pe liste și ne indica autocarul la venire. Pe Akın cred că unii îl cunoașteți deja, am văzut asta pe fb. Un turc la jumătatea vieții care are în ADN-ul lui tot ce înseamnă supraviețuire, inteligență, afaceri, un mod de a se face plăcut oamenilor fără a pierde el - “oameni buni, turcul nu plătește” - un turc veritabil prin toate genele lui care ne-a fost alături până la plecare și care a îmbinat binișor interesul propriu cu al nostru. Vorbea destul de bine limba română - are vechi povești de viață prin țara noastră- și nouă ne-ar face plăcere să-l avem din nou ghid într-o altă excursie. Probabil îl vom revedea la TTR.

Oktay, vorbea pe lângă turcă doar engleza și germana așa că el povestea în turcă iar Akın traducea. A fost prezentat drept ghidul principal. Un tip elegant în comportament, amabil, cu o cultură bogată, veșnic zâmbitor orice se întâmpla. Doi ghizi turci, la prima vedere două caractere diametral opuse, ambii însă ne-au făcut excursia frumoasă. Șoferul Suleyman, “căpitanul” bun și el, amabil, ne-a purtat destul de bine cred cam 1600 km și s-a muncit suficient cu “șifonierele și depozitele alimentare” ale noastre.

Pe drum începe instructajul. Prima surpriză, cei care n-au achiziționat cele șapte cine la agenția din țară, nu beneficiau de gratuitate la anumite excursii din program!! Noi nu aveam cină, doream să mâncăm seara la locantele tradiționale dar în fața noii situații, ne-am plătit și aceste mese și pot spune că n-am regretat deloc. Apoi un grup mai insistent de doamne a început o discuție legată de seriozitatea agențiilor românești referitor la program. Aveau dreptate, dispăruse cazarea de o noapte în Konya, singura neconcordanță care m-a deranjat și pe mine. N-am intervenit în discuție, erau suficiente voci dar la un popas i-am spus ghidului că m-a deranjat tăcerea agenției românești tocmai pentru că îmi doream să petrec o după amiază în cel mai religios oraș al Turciei. Totuși avantaj băutorii de bere și -ool, ar fi avut o seară seacă cei ce nu și-au luat de acasă palincile și vinul, noi fiind dintre aceea. Referitor la program, cei ce mergeți prin agenții, știți că în contract este o clauză care dă dreptul agenției dar și ghidului local să facă modificări, deci orice discuție era inutilă așa că mi-am văzut de treabă. Puteți crede asta ?????! Aveam să aflu un lucru nou pentru mine care n-am călătorit decât independent, vacanțele contractate în anul precedent de cele mai multe ori suferă modificări la încheierea noilor contracte pentru anul în curs. Așa că am zis în gând ceva de dulce agenției cu nume în traducere românească a lui Bayern și am luat aminte pentru viitor.

Ajungem la hotel Belek Beach Resort/ Serik, pașapoarte, carduri camere, ultimul instructaj privind prima cină, ora de întâlnire de a doua zi când urma să plecăm spre Cappadocia (turcii pronunță Capadochia, deci este corect și așa). După un mic retuș plecăm să luăm prânzul, fiecare unde vrea. Noi am căutat o locantă, am luat două porții zdravene de kebab, două beri și o fanta, preț 70 try fără tradiție. Apoi hoinărit pe străzi, cules dude uriașe, ajuns la mare, plimbare prin resort, cina, iar plimbare, pe net puțin că mergea bine și la nani.

Ziua a doua, lungul drum spre Cappadocia, cam 500 km cu o oprire la Konya/ Mevlana, la câteva popasuri și un loc pentru masa de prânz, un loc pentru belvedere. Între timp se fac noi anunțuri care au stârnit nemulțumiri, excursiile opționale despre care oricum știam din țară, chiar și prețurile lor. Valea Ihlara, zbor cu balonul / 150 € persoană, spectacol derviși rotitori 20 € /pers., seara turcească 45 € /pers, prânzuri incluse, cu reducere chipurile, totul 268 € /pers. Primesc o împunsătură din spate de la aparținător și euricii, cică luăm tot dar plătește tu, adică eu! Bun, la așa ordin, cu plăcere bărbate iar când ajung la ghizi, constat tare spre hazul lor, “doamnele plătesc turcilor”! Era coadă doar de femei!! Bravo soților noștri, descurcăreți și comozi la orice vârstă, chiar și un fost coleg al soțului meu, octogenar, cu care s-a întâlnit după mulți ani fix în avion, și- a trimis tot consoarta!

Ajungem în Cappadocia, cei mai mulți văd prima dată frumosul relief al zonei, cazare la Otel Mustafa / Ürgüp, primim repede cheile camerelor - datele pașaportale au fost trimise de la celălalt hotel deci timp redus la recepție, fuga la cină, mică plimbare prin jur și iar la nani că urma să sune ceasul la ora 4.15 pentru …. zborul cu balonul!! Cred că și ateiii din grup au spus în seara aceea o rugăciune de ajutor, seara era noroasă și burnița!! Despre zbor, vă povestesc curând, mi-a plăcut maxim cum se zice azi, a fost frumos, interesant.

După zbor fuguța la hotel, mic dejun bun, la 8.30 sau 8.45, nu-mi mai amintesc, urgent în autocar, ne așteaptă Valea Ihlara, Valea Iubirii, un oraș subteran și alte locuri frumoase despre care voi povesti probabil mai pe vară. Zi plină până după ora 19.30 aproximativ pentru cei care au plătit opționalele, restul program de voie!! Prânzul bun, pe Valea Ihlara. În această zi a avut loc, la ora 18 și spectacolul cu dervișii rotitori despre care vă voi povesti săptămâna viitoare.

Ziua a patra, după ce recepția ne-a dat trezirea la 4.30 încurcând listele turiștilor, ba pe ghizi îi sunase și la ora 12 de au crezut că s-a întâmplat ceva cu unul dintre noi, program comun pentru toată lumea, Muzeul Göreme, alt oraș subteran, apoi Valea Porumbeilor, alte mici popasuri în locuri frumoase, o fabrică de covoare și, pentru cei care au dorit, Seara Turcească. Spectacolul a fost frumos, variat, nu mă pot plânge, a avut și program de discotecă când s-a dansat la greu, doi turiști negri au fost sarea și piperul la dansul din buric, apoi drumul spre hotel și mega distracția din autocar când un grup de turiști, tineri studenți acum 25 -30 de ani au dat un adevărat spectacol cu vechile cântece studențești căci de, “Așa beu oamenii buni” și “Așa-i românul când se veselește… ” plus altele permise într-un loc fără prunci! Pot spune că a fost o seară magnifică, turco-română și toți regretam că drumul n-a fost mai lung spre hotel.

Ziua a cincea, lungul drum spre Beach Belek Resort, cu popas la un caravanseray și lacul din apropiere, Obruk. Ziua a șasea, excursie opțională, croazieră pe râul Manavgat. Oprire la moschee apoi pe bărcuță spre locul de vărsare a râului în mare unde aveam 1.30 oră de plajă și prânzul pe vas, inclus în preț. Prețul croazierei era 45 €/ pers, noi cei ce plătisem toate opționalele deja primim o reducere de 35 € / persoană. Bine venită economia de 70 €/cuplu.

Ziua a șaptea plimbare la orașul Antalya cu obișnuitele popasuri la fabrica de bijutierii și cea de blănuri. Unii au cumpărat suficient de mult, alții mai puțin, unii deloc dar a fost interesantă prezentarea, gustoase ceaiul, vinurile și biscuiții de la blănuri. Plus manechinele, moldovence sadea. În drum spre orașul Antalya am avut un adevărat info trip prezentat de Akın, fiecare resort povestit cu mic istoric, dotări, recomandări, povesti amuzante și vă închipuiți că spuma a fost Adam&Eva Resort! Plicurile pentru șofer și ghizi, mulțumiți flăcăii, ultimul instructaj, ultima cină turcească, ultima plimbare prin zonă.

Și cum ce e frumos se termină repede, ultima seară la Beach Belek Resort, la ora 2 noaptea sună alarmele, la 2.30 ne aștepta micul dejun pentru cine poate și unii au putut cu supra plin ???? apoi la 3.30 plecarea spre aeroport. Ne luăm rămas bun de la cei trei turci care au avut grijă de noi, intrăm în aeroport și la ora 8.30 aterizăm cu bine în România, coborâm din avion și... aoleo muică, ce-i cu frigul ăsta și vântul, vrem înapoi în Antalya!!!

Kappadokia cum îi spuneau grecii, Katpatuka ori Hoaspadakhym persanii sau Cappadocia romanii, o regiune de aprox. 800 kmp din estul Anatoliei, de o frumusețe aparte, unică în partea aceasta a lumii, atrage anual mii de turiști de pe tot mapamondul și printre ei și noi anul acesta. De fapt Cappadocia e unică în lume căci nicăieri pe planetă natura și oamenii n-au lucrat atât de strâns împreună pentru a crea ceva deosebit. Acum aproximativ 50 milioane de ani, vulcanii au scuipat lava de foc pe care au modelat-o în timp, pe dinafară, vânturile și ploile iar în măruntaiele operelor de artă ale naturii au sculptat oamenii locuințe, cartiere și chiar orașe întregi în care aveau tot ce le trebuia, de la piețe, căi de comunicare, temple, căi de aerisire și de canalizare, locuri pentru animale, depozite de alimente, bucătării și cuptoare de pâine și chiar propriile lor locuințe unde temperatura era constantă în orice anotimp. Aici oamenii puteau trăi nestingheriți un timp destul de lung, fiind astfel protejați de invadatori.

Aici se pare că au apărut primele așezări umane stabile încă din epoca Bronzului, o perioadă importantă în istoria umanității. Atunci pe aceste pământuri era puternicul imperiu cu origini tracice, Hitit, un dușman redutabil al Egiptului, din rândurile căruia a făcut parte și biblicul Solomon. Imperiul Hitit dispare ciudat și dramatic prin 1200 î. Hr. atunci când misterioșii pirați antici, “popoarele marii” cum au fost numiți mai târziu, distrug aproape iremediabil marile imperii ale timpului, slăbesc puterea Egiptului și fac loc fenicienilor. Hitiții au fost menționați în Biblie, “fiii lui Het”, în Vechiul Testament și mult timp s-a crezut că sunt doar popoare legendare, în sec. XIX însă au apărut dovezile arheologice reale despre existența lor și în același timp câteva informații sumare - tăblițe de lut - despre popoarele mării sau “ triburile din insule”, un mare mister, o mare pată albă a istoriei până azi. Este de reținut că descoperirea capitalei hitiților (hatti / argint), Hattușa a necesitat săpături arheologice susținute timp de aproape întregul secol XX. Dintre documentele descoperite aici, cele aprox. 10000 de tăblițe de lut în una din cele mai interesante biblioteci ale lumii antice, se află Primul Tratat de Pace dintre două imperii, Egiptean și Hitit iar o copie a acestuia se află expusă la Consiliul de Securitate ONU. Este interesantă, pot spune fascinantă istoria hitiților, mai ales acum după ce au fost descifrate o parte din scrierile găsite și după ce s-au făcut legăturile istorico-geografice cu textele Bibliei și s-a stabilit că pe teritoriul imperiului lor s-a desfășurat prima și cea mai importantă perioadă de prelucrare a metalelor. Și spun interesantă pentru că am investit ceva timp în iarna asta, neprogramat, căutând date, atunci când am aflat că au început să apară traducerile tăblițelor hitite și deci informații. Am neglijat informarea despre zona turistică a Cappadociei dar am aflat lucruri deosebite despre istoria ei veche.

După părăsirea Hattușei de către populație, din cauze încă nu foarte sigure - pirații, foamete, calamități, după unii o proastă gestionare a hranei - au trecut pe aceste pământuri și alte nații antice dar gloria regiunii a fost oarecum restabilită de fenicieni, mari corăbieri și faimoși crescători de cai. Povestea numelui, așa cum o știm și o transmitem astăzi, deja are picioare șubrede, caii care se spune că i-au dat numele au fost cu adevărat deosebiți și au trăit cu foarte mult înainte de frigieni și persani, într-un articol viitor voi povesti despre acea rasă istorică. Deci “Ținutul Cailor Frumoși” / Katpatuka, a perșilor lui Darius I care a cuprins zona în una din satrapiile importante și mai apoi de Alexandru cel Mare când devine Regatul Cappadocia cu întindere până la Marea Neagră are cu adevărat un nume de legendă. După moartea lui Alexandru se destramă imperiul, Cappadocia rămâne totuși regat iar în anul 17 devine provincie romană. Romanii stabilesc treptat noi reguli, construiesc drumuri solide și mută capitala la Caesarea, Kayseri de azi iar provincia se numește Cilicia. Cu timpul Cappadocia rămâne parte a Imperiului Bizantin, devine zonă de graniță și țintă a atacurilor arabe, persane. Fiind departe de furia romană împotriva creștinilor, Cappadocia devine locul de refugiu al acestora și, alături de leagănul civilizației devine și leagănul creștinismului, locul părinților religiei creștine. Venirea turcilor selgiucizi, islamizarea și apoi ocuparea locului de către turcii otomani, o știți deja. Perioada turcă are și ea povești interesante privind conviețuirea celor trei religii principale ale lumii, o conviețuire ce avea să ia sfârșit abia în secolul XX! Despre istoria și partea creștină a Cappadociei, în alt articol, mai prin iunie voi povesti ce știam eu și ce am aflat de la Oktay.

M-am întors din această plimbare cu un sac mare plin de povești, istorii, poze, impresii, păreri personale nerostite. Unele dintre ele își vor găsi locul aici pe paginile AFA.

Ca plăți, excursiile le-am achitat în euro, la magazine și locante în euro, lire turcești și cine a avut dolari, au mers bine dar trebuie întrebat întâi cu cât vă cumpără valuta. Am folosit carduri romănești în lei și euro, comision mai mic, normal la cel în euro, la cel în lei comision aproape dublu dar schimbul s-a făcut la cursul MasterCard, în acele zile foarte apropiat de cursul BNR. Cardul Revolut nu l-am folosit pentru că, neavând deschis telefonul pe care era aplicația, riscam să mi-l blocheze deoarece nu m-ar fi putut localiza.

Amuzant a fost și faptul că la Muzeul Göreme, o turcoaică mă tot îmbia să cumpăr ceva, eu am zis că i-aș lua cățelul, superb de altfel, convinsă fiind că nu știe românește. A dus mâna la inimă și mi-a spus, jumate în română și jumate în engleză că acela, cățelul, e sufletul familiei. Apoi m-a lămurit, mama ei s-a născut în Medgidia!! Mi-a dăruit un obiect ceramic și a insistat să-l iau fără bani.

Îmi doresc să fac iar un popas în Grecia, la Nea Karvali, acolo unde am cunoscut prima dată urmașii grecilor cappadocieni alungați din această zonă a Cappadociei în anii schimbului de populații de după primul război mondial. I-am spus lui Akın că am vizitat acea zonă și, până să aflu adevărul istoric am fost intrigați de faptul că totul părea mai mult turcesc și nu grecesc în acel sat, apoi aveam să aflăm că vorbesc și încearcă să reînvie limba lor greacă-turcă, karamandilika ("Muzeul de Istorie și Etnografie a grecilor cappadocieni"). Cum se leagă poveștile din vacanțele noastre! Și cât adevăr este că atunci când călătorim, mai ales în zone istorice de care ne place să le aflăm poveștile, devenim foarte bogați, acea bogăție pe care n-o afișezi nicăieri prin casă, pe șosele sau pe propriul trup dar pe care nimeni în viață nu ne-o poate confisca, cultura!!

Vă recomand și eu, ca și Irinad, Crismis și toți care au scris despre zonă, să vizitați Cappadocia, să vă faceți curaj pentru a aluneca cu balonul peste și printre “hornuri”, să vedeți unul sau două orașe subterane doar pentru a cugeta dacă noi, oamenii de azi suntem rezultatul evoluției sau involuției rasei umane și credeți-mă ca e un subiect interesant să puteți compara și înțelege corect două culturi contemporane, noi și turcii și, de ce nu, la fața locului să vă faceți noi planuri de vacanță!

Vă rog dacă se poate atașați youtube / Cappadocia, Turkey. Mulțumesc.

---

VIZUALIZĂRI: 2916 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI