În Cappadocia am călcat, mai întâi, pe roșu: excursia Red Tour (Turul Roşu)

TIPĂREȘTE

După o zi în care n-am făcut altceva decât să zburăm cu avioanele și-n care oboseala își spusese cuvântul din plin, am hotărât de comun acord cu Osman, gazda noastră, să începem explorarea Cappadociei cu o excursie nu foarte solicitantă: Turul Roșu (Red Tour) . Acesta a costat 100 TL/persoană, a început la orele 9,30 și s-a încheiat la 16,30. Am fost luați din fața hotelului și am fost repartizați într-un microbuz modern, elegant, curat, de 12 persoane, alături de asiatici, două turcoaice trecute de prima tinereţe, din Istanbul și un cuplu de ruși tineri ce trăiau în Germania. Am avut o ghidă excelentă, pe nume Özge, bună vorbitoare de engleză, tânără, plăcută și frumușică, o încântare să fi făcut parte din grupul ei!

Turul Roșu cuprinde, în mare parte la toate agențiile organizatoare, cam aceleași obiective: punctul de belvedere panoramic de la Paradise Valley, Muzeul în Aer Liber Göreme, Paşabağlari sau Valea Călugărilor, Devrent Valley sau Valea Imaginaţiei, Valea Dragostei, vizită la un atelier de ceramică din Avanos și demonstraţie/participare la o ședință de olărit cu eventual shopping, Cele Trei Frumuseți de lângă Ürgüp.

Poate nu neapărat în această ordine sunt parcurse, rămânând la latitudinea fiecărei agenții care-i sunt prioritățile. Toate excursiile au inclusă și masa de prânz, în afara băuturilor, care se ia, de regulă, la un restaurant de mare capacitate, deoarece există multe microbuze, unele chiar ale aceleiași firme, care efectuează concomitent același tip de excursie.

Luni, 02 octombrie 2017, dimineață pe la orele 09,00 stătea să plouă. Punem în rucsac umbrele și pelerine de ploaie, să avem la nevoie, dar norocul ne-a surâs și toată ziua n-a dat o picătură, dimpotrivă, la un moment dat soarele a ieșit din spatele norilor făcându-ne excursia mai frumoasă.

La puțin timp după ce am pornit în Turul Roșu, în prealabil făcând cunoștință cu ghida și ceilalți companioni, microbuzul oprește la primul punct de belvedere din program, acela situat lângă plecarea pe traseul de drumeție Paradise Valley, pentru ca noi să luăm o gură de aer cappadocian în timp ce am admira frumusețea naturii și de a „trage” cadrele în memoria aparatului foto/telefonului. Acolo sunt și multe tonete cu suvenire, suc de rodii proaspăt stors la presă, apă, dar și localnici cu trei cămile cărora trebuia să le plătim dacă am fi vrut să ne pozăm cu bietele animale, ș. a.

În jur, cât dai roată cu privirea, vezi văi și coline ascuțite ca nişte conuri, găunoase. Cavitățile din burta acestora, până acum o sută de ani serveau drept locuințe pentru oameni.

După 20 minute ne repunem la drum pentru următorul obiectiv la care am ajuns în zece minute.

Unul dintre cele mai importante locuri de vizitat în Cappadocia pe care niciun turist, mai cu seamă creștin-ortodox, nu trebuie să-l rateze este Muzeul în Aer Liber Göreme. Acesta face parte din patrimoniul UNESCO încă din 1985 iar biletul de intrare costă 30TL/persoană, pentru noi fiind inclus în prețul excursiei. Se află poziționat la un km de Göreme, pe drumul spre Ortahisar și se desfășoară într-o vale în care sunt concentrate mai multe biserici săpate în măruntaiele ridicăturilor de stâncă în formă de conuri, pompos denumite munți. Accesul la fiecare se poate face fie direct de la sol, fie mai dificil, pe scări de lemn sau metalice, iar aleile în interiorul acestui spațiu amplu fiind largi și pietruite, ușor de parcurs. Astăzi acestea sunt doar ruinele mănăstirilor unde călugării și-au trăit viața monahală începând chiar din secolul al III-lea. Se pot vedea unele dintre cele mai bine conservate picturi bizantine și fresce de grotă din zonă. Acestea au fost realizate prin tehnică uscată încă din perioada iconoclastică până la sfârșitul domniei selgiucide. Ceea ce pe mine m-a impresionat negativ, la fel ca și-n alte rânduri în Turcia, este că în picturi, sfinții și personajele biblice au ochii „scoși” (adică şterşi, râcâiţi), lucru legat de religia musulmană şi de înţelegerea mai defectuoasă a acesteia de către unii, după cum ni s-a spus. Ghida ne dă vestea proastă că înăuntrul bisericilor nu avem voie să fotografiem deloc, nici măcar fără blitz pentru a nu degrada și mai mult picturile, avem permis numai în peșterile aferente care serveau drept depozite. Tot ghida, destul de bine pregătită, a ținut cont că noi și rușii suntem creștini ortodocși și ne-a dat explicații detaliate despre această zonă și cât de mult a însemnat aceasta în istoria creștinătății răsăritene.

Am început vizita, în sens trigonometric, prima care ne-a ieşit în cale fiind Capela Sfântului Vasile cel Mare, cel ce a creştinat zona Cappadociei, după care am continuat cu Biserica Mărului (Elmalı Kilise) care are fresce frumoase şi ornamente simple vopsite în roșu din perioada iconoclastică, din secolele al XI-lea și al XII-lea. Biserica își trage numele de la o livadă de meri care exista cu mult timp în urmă, în fața intrării principale. A urmat Capela Sf. Varvara ce este situată în spatele bisericii Elmalı. Are un plan cruciform, cu două coloane şi datează din a doua jumătate a secolului al XI-lea. Traseul ne-a purtat paşii apoi către Biserica Şarpelui (Ylanlı Kilise) ce reuneşte fresce frumoase ce ilustrează mai mulţi sfinţi alături de Isus: Constantin şi mama sa, Elena, Gheorghe şi Teodor omorând balaurul (de aici numele bisericii acela “a şarpelui”), Onufrie cel hermafrodit, apostolul Toma, Vasile cel Mare. La fel, datează tot din secolul al XI-lea.

Una dintre cele mai frumoase din areal este Biserica Întunecată (Karanlık Kilise) la care trebuie achitate suplimentar 10TL/persoană. Are cele mai faimoase fresce dintre toate şi taxa în plus este necesară la restaurarea picturilor, operaţiune ce durează de ani de zile. Lângă aceasta se află micuţa capelă a Sf. Catarina care nemaifiind păzită a constituit locul unde am avut voie să facem poze. A urmat ultima biserică din complex: Biserica Sandalelor (Çarıklı Kilise) numită aşa pentru tălpile de pe podea, reprezentând ultimele urme lăsate de Isus înainte de a se înălța la cer. La coborâre, am dat cu ochii de Rahibeler Manastırı (mănăstire de călugăriţe) ce avea iniţial mai multe etaje, acum tot ceea ce a mai rămas din ea este o sală de mese mare și o micuţă capelă cu fresce valoroase. La ieșire sunt tarabe cu suvenire, un magazin al muzeului, o tonetă cu sucuri proaspete și vestita înghețată elastică modelată de vânzătorii care o oferă copiilor într-un spectacol ce face tot deliciul.

În afara incintei muzeului, se află cea mai mare şi cea mai însemnată biserică: Tokalı Kilise (în traducere a cataramei) având şi o capelă subterană, frescele sale fiind recondiţionate de curând. Imaginea acesteia am regăsit-o şi în clipul de promovare al Cappadociei pe care l-am vizionat în avion.

Întregul tur a durat cam două ore şi trebuie să spun că tot ceea ce am văzut mi s-a părut foarte interesant şi cam trist ţinând cont de starea în care se află bisericile.

Următoarea oprire a fost la punctul de belvedere de unde se poate admira Valea Dragostei. Acesta este situată la o aruncătură de băț de Göreme (cam 10 minute de mers cu mașina), la vest de drumul Göreme -Üçhisar, fiind una dintre cele mai mari văi din Cappadocia.

Nu știu cum privesc turcii dragostea, dar mie mi-a venit să zâmbesc cu subînțeles când am văzut acele forme care păreau mai degrabă niște falusuri, nicidecum inimi săgetate sau alte chestii care să mă ducă cu gândul la cum este reprezentată dragostea pe la noi. Până și ghida încerca să ne stârnescă să comentăm în vreun fel, mai ales că toți aveam fețele înflorite de surâsuri, iar unii chiar chicoteau. Bine, pe scurt, să zicem că stâncile sculptate astfel de natură inspiră masculinitate, erotism și virilitate. După o şedinţă foto de vreun sfert de oră, ne-am reluat locurile din microbuz şi ne-am continuat drumul către oraşul Avanos.

Avanos este cel mai nordic orășel dintre cele cappadociene vizitate și este faimos pentru meșteșugul olăritului și producția de ceramică, lucru ce este sugerat încă de la intrare când dai cu ochii de o ulcică de ceramică la scară uriașă. Aceste îndeletniciri reprezintă baza economiei micului oraş. Încă din antichitate, când se numea Venessa, locul era vestit pentru tradiţia olăritului, când hitiţii făceau acele vase cu gaură mare la mijloc, ca un covrig, pentru transportul apei pe care le poţi pune pe umăr ca pe nişte poşete, de fapt aşa le purtau şi ei. Materia primă constând din argilă roşie este furnizată de râul Kızılırmak (Râul Roşu) pe ale cărui maluri s-a dezvoltat oraşul şi care-l separă de restul Cappadociei.

Noi am vizitat atelierul pe nume Konak Ceramic, fiindcă aşa era înţelegerea cu firma organizatoare, dar atelierele erau dispuse, practic, unul lângă altul. În aceste ateliere se realizează manual tot felul de vase, de la cele simple, la cele foarte complicate care necesită muncă şi răbdare uriaşe. Mai mult de-atât, intră în scenă şi artiştii ce pictează manual motivele de pe vase, dând dovadă de o migală ieşită din comun. Sincer, când i-am văzut în exerciţiul pensulei, mi-am zis că n-aş putea nicicând să fac aşa ceva, de aceea admiraţia mea pentru aceştia a fost maximă. Bine, şi preţurile produselor finite erau pe măsură, plecau de la o sută de lire în sus pentru cele mai mici obiecte, putând ajunge la câteva mii. Dar, merită până la ultimul kuruş! Am fost conduşi într-un tur, mai întâi ni s-a făcut o demonstraţie la roată, olarul dibaci mânuind-o foarte bine. Pe urmă, în încercarea de a interacţiona cu noi, meşterul a invitat pe cineva să încerce să facă un vas simplu sub îndrumarea sa. S-a oferit una dintre cele două istanbuleze şi, secondată de olar, a reuşit să facă o vază mică roşcată în aplauzele noastre finale. Însă, cel mai frumos moment a fost vizita în ultima verigă: magazinul de prezentare unde erau expuse spre vânzare sute de obiecte atât de frumoase şi viu colorate, că-ţi luau ochii. Cum nu a cumpărat nimeni nimic, după câteva minute, ne-am repus în microbuz şi acesta ne-a dus la localul (Han Restaurant) convenit pentru masa de prânz şi situat la periferia Avanos-ului.

De la Avanos, după prânzul generos şi delicios, ne-am angajat pe şoseaua spre Ürgüp pentru a ajunge în Devrent Valley, adică Valea Imaginaţiei. Apropo de şosele, acestea sunt impecabile şi în arealul Cappadociei, ca peste tot pe unde am mai circulat în Turcia.

Valea Imaginaţiei, cunoscută și sub numele de Valea Roz, nu are biserici cuibărite în grote, ca celelalte văi ale Cappadocia. Nu există nici castele romane sau morminte romane în Valea Imaginaţiei, de fapt, nu a fost niciodată locuită. Însă ea şi-a câştigat faima numai prin peisajul absolut deosebit, şi dacă în Cappadocia care ea însăşi deţine peisaje unice, vobim de ceva deosebit, atunci reprezintă chiar ceva aparte.

Devrent Valley dezvăluie multe formațiuni diferite de stâncă, foarte ciudate ca aspect, de acea oamenii, în timp, au căutat să le asemene cu lucruri sau fiinţe din viaţa reală, fiecare în funcţie de imaginaţia sa, de aici şi numele văii. Aceasta are multe stânci în formă de animale printre multele fairy chimneys, adică “coşurile zânelor sau sânzienelor” cum li se se mai spune coloanelor sau conurilor de tuf vulcanic. Arată ca o grădină zoologică sculptată de natură, se pot distinge: cămila, șarpele, focile, raţele și delfinii. Dacă-ţi laşi liberă imaginația, poţi găsi multe altele. Este ca și cum te-ai uita la nori și ai vedea un dragon sau un elefant, totul ţine de sloboda percepţie a fiecăruia. Există chiar și o stâncă ce aduce cu Fecioara Maria ținându-l pe Isus Hristos în braţe. Totuşi, cea mai reuşită piesă este cămila, drept pentru care ea a fost îngrădită pentru a fi menajată de turiştii prea curioşi ce ar vrea s-o escaladeze.

După o şedinţă foto de vreo jumătate de oră, ne-am reunit din nou la microbuz pentru următorul punct din program: Paşabağlari - Valea Călugărilor.

Paşabağlari este o altă vale renumită în Cappadocia şi situată la doar la un km est de drumul Göreme-Avanos, după ce se depăşeşte satul Çavuşin, fiind foarte îndrăgită de turişti. Aici se pot remarca grupuri mari de formaţiuni stâncoase ce se găsesc în mijlocul podgoriilor. Deatfel, numele de Paşabağlari în traducere înseamnă “viile Paşei (ale generalului) ”, cuvântul Paşa în limba turcă, foarte comun, după cum ştim, semnificând “general”, adică un titlu militar. Solul de origine vulcanică este foarte propice culturilor de viţă-de-vie, regiunea Cappadociei fiind renumită pentru producerea unor vinuri excelente.

De asemenea, locul mai este ştiut şi ca Valea Călugărilor datorită faptului că în vremuri străvechi aici aleseseră să-şi ducă traiul modest mulţi pustnici şi mulţi monahi care înfiinţaseră biserici în tuful moale. De fapt, aceştia îşi găsisesră adăpost în stâncile în formă de conuri cu pălării, exact ca nişte ciuperci. Formaţiunile de stâncă de aici sunt cu adevărat printre cele mai spectaculoase, cu două sau trei capete, de înălţime de la 2-3 m, până la 10-15 m. Aici a trăit vremelnic (secolul al V-lea) şi Sfântul Simion care se retrăsese din Alep (Siria) sătul de atenţia pe care şi-o atrăsese acolo urmare minunilor pe care le săvârşise. El şi-a stabilit locuinţa într-un coş (horn) mai întâi la doi metri înălţime, apoi într-altul mai înalt, de vreo 15 m, de unde nu cobora decât arareori pentru a se aprovizona cu apă şi de-ale gurii.

Pentru noi, popasul la Paşabağlari a fost mai lung şi mai plăcut fiindcă am putut să cutreierăm un pic printre stânci, ba chiar să ne şi cățărăm pe cele accesibile. Am avut parte şi de două şedinţe foto cu mirese reale care fuseseră aduse special pentru a surprinde cele mai bune cadre. Tot acolo, s-a dezvoltat o zonă comercială înfloritoare cu de toate: suvenire, băuturi răcoritoare, gustări, ceai, cafea, porum fiert, etc.

Excursiile organizate au avantajul de a dispune de un ghid care te informează destul de bine, uneori şi suplimentar, făcându-le de cele mai multe ori plăcere ghizilor să-şi ofere cunoştinţele celor interesaţi. Însă, au şi dezavantajul că uneori nu se respectă toate obiectivele din program, fiindcă se pierde timp fie din cauza neprezentării întregului grup pe parcurs la ora fixată, fie din cauza întârzierilor pricinuite de aglomeraţia existentă la obiective, etc. Aşa, de pildă, nu am mai reuşit să ajungem şi la grupul Celor Trei Frumuseți de lângă Ürgüp, dar cine ştie, altădată, dacă va mai exista...

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=nrBfqjKTDtA

---

VIZUALIZĂRI: 5391 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI