Cappadocia – orasele de piatra

TIPĂREȘTE

In februarie 2008 primeam prin e-mail o prezentare .pps care incepea astfel: „In 1963, un locuitor din Derinkuyu (in regiunea Cappadocia, Anatolia centrala, Turcia), darama un perete la el acasa si a descoperit uimit ca dupa acel perete se afla o camera misterioasa pe care nu o mai vazuse. Camera asta l-a dus la alta si aceea la alta si la alta... Descoperise intamplator orasul subteran de la Derinkuyu.”

Textul continua insotit de uimitoare imagini si informatii privind galeriile labirintice, sistemele de aparare, dotarile si organizarea vietii in subteran, comunicarea prin tunelul de 8 km cu un alt oras subteran Kaymakli... Ma minunam de ceea ce citeam si nu credeam ca voi ajunge sa vad cu proprii ochi, in realitate, astfel de asezari.

In luna septembrie a aceluiasi an, am avut bucuria de a face un circuit in Turcia. Bineinteles, printre alte locuri fascinante, am vizitat Cappadocia. Programul nu includea amintitul oras Derinkuyu, dar ne oferea o vizita in Göreme – cu vechi locuinte sapate in stanca, deasupra solului si alta in Ürgüp – oras subteran.

In drumul de la Ankara spre Nevsehir, GPS-ul ne joaca feste, ne mai ratacim, dar in timp ce soferii rezolva problema, ghidul povesteste fara incetare despre Cappadocia, regiunea din Anatolia centrala cu o foarte intensa activitate vulcanica in trecutul indepartat, situata la peste 1000 m altitudine, cu cel mai inalt pisc Muntele Erciyes (3916 m) langa Kayseri – vechea Cezaree.

Intr-adevar, pe masura ce ne apropiam de Nevsehir, drumul continua in urcus, tot mai spectaculos.

Perseverent, ghidul ne pregatea pentru o intalnire de neuitat cu Cappadocia, tinutul mai multor asezari subterane construite si folosite de primii crestini ca ascunzisuri in perioada persecutiilor, secolul IV insemnand o perioada de referinta pentru crestinismul timpuriu. Mai tarziu, Cappadocia a fost o zona de rezistenta impotriva expansiunii musulmane. In timp, dupa instalarea puterii turcesti in Anatolia, o parte a populatiei cappadociene s-a convertit la islamism.

La ora 14.30 ajungem la Nevsehir, apoi, foarte curand, la Göreme, primul obiectiv de vizitat in zona.

Din ce in ce mai uimiti de peisajul aproape selenar care se deschidea in fata ochilor nostri, priveam din autocar minunile create de natura in mii si mii de ani de munca migaloasa modeland prin ploi si vanturi roca moale, vulcanica. De-o parte si de alta a drumului, pe mari intinderi, rasareau din pamantul sterp numeroase stanci spectaculoase, adevarate turnuri cu caciuli de piatra.

Pe firul vaii, cam la doi kilometri de Göreme, se afla Muzeul National in aer liber, inclus pe lista monumentelor UNESCO din anul 1985. Autocarul ne-a lasat in parcare, iar noi am continuat pietonal vizita in fantastica lume a Cappadociei. Am intrat si am urcat in ceea ce a mai ramas din salasurile vechilor locuitori care au completat modelajul natural al tufului vulcanic sapand incaperi de locuit, dependinte, biserici si chiar manastiri (Göreme devenind centru monahal in perioada 300-1200 d. H.). Cele mai multe biserici si capele dateaza din sec. X-XIII si au daltuita in stanca o cupola sprijinita de coloane.

Am vizitat si noi doua din cele peste 30 de bisericute sculptate in roca si am admirat frescele interioare surprinzator de bine conservate.

Cum in anumite perioade viata cappadocienilor se desfasura in subteran, nu e de mirare ca in anexele mai multor bisericute s-au gasit morminte sapate in piatra.

Göreme si Muzeul in aer liber sunt destinatii turistice deosebit de atractive din punct de vedere istoric si cultural, dar mai ales datorita minunilor geologice etalate, cu forme si colorit bizar (galben, rosu, pe alocuri alb si roz). Peisajul cappadocian poate fi savurat cel mai bine de la inaltime, printr-o temerara plimbare cu balonul. Desigur, pentru asta este nevoie de timp suficient, mult curaj si ceva bani in plus.

Seara am fost cazati in zona, la Hotel AYGUN, mic, dar foarte frumos. Camera mea era pentagonala, curata si dotata cu tot ceea ce este necesar. Masa de seara – buna, dar cam iute pentru gustul meu – ne-a fost servita la hotel.

A doua zi, continuand pe soseaua Nevsehir-Kayseri, cam la 20 km de Nevsehir, am poposit in Ürgüp, un alt orasel care ne va uimi intr-un nou chip. Daca Göreme ne-a oferit muzeul in aer liber, cu case si biserici daltuite in stanca, deasupra solului, Ürgüp va fi demonstratia a ceea ce inseamna un oras cappadocian subteran.

Inca de la intrare s-a facut recomandarea ca persoanele cu claustrofobie, probleme de respiratie sau o conditie fizica mai precara, sa ramana afara. Am strabatut galerii subterane, uneori in "mersul piticului", unul dupa altul, pana in incaperi largi si inalte. Galeriile au fost construite pe mai multe nivele, in prezent unele dintre ele neputandu-se vizita deoarece sunt surpate sau in studiu.

Avand posibilitatea de a adaposti in ascunzisurile lor 10.000 de oameni, galeriile labirintice de la Ürgüp erau adevarate fortarete care serveau ca refugiu in caz de pericol. Intrarile erau blocate cu pietre mari, circulare, foarte grele, iar in interior, locuintele suficient de incapatoare, adaposteau familii numeroase, animale si provizii de alimente.

Recunosc, nu este tocmai usor de vizitat un oras subteran, dar pentru arhitectura lui unica si pentru a descoperi modul de viata preistoric, merita.

Ürgüp-ul modern, este foarte bine orientat spre satisfacerea cerintelor uneori excentrice ale turistului actual. Pentru ca s-a dovedit o atractie deosebita, cazarea se poate face si in hoteluri amenajate in incaperile preistorice, cu pereti de piatra, dotate cu tot ceea ce este necesar. Multe dintre hotelurile din pesteri sunt locuinte vechi, modernizate. De asemenea, in acelasi mod, au aparut cafenele, cluburi si baruri, Ürgüp fiind renumit pentru viata de noapte si pentru vinurile sale alese. Marturisesc, n-am vazut cum arata in interior aceste hoteluri, n-am vazut viata de noapte in desfasurare si nici n-am degustat alesele vinuri locale. Mi s-a parut totusi bizara alaturarea termopanului la tuful vulcanic daltuit de natura, dar cum in Cappadocia totul e bizar...

Magazinele din Göreme si Ürgüp ofera obiecte realizate de artizanii locali, carpete si covoare manuale, precum si multe suveniruri. Bazarul este plin de obiecte din onix, ilustrate, albume turistice, esarfe... Acolo am cunoscut un foarte simpatic copil turc aflat la taraba parintilor sai. Intrebat cum il cheama, a raspuns timid: Hakan. Cu 10 dolari am cumparat un tricou cu stancile Cappadociei pe care-l pastrez si acum.

Dupa un ultim popas pentru fotografie, intr-o zona cu mult praf si maracini, am parasit "Epoca de piatra" si locuintele lui Fred si Barney.

In drum spre Konya – orasul dervisilor si al liderului lor spiritual Mevlana - pierdem o oglinda retrovizoare, o recuperam bucati, dar ne continuam circuitul spre alte si alte locuri fascinante ale Turciei.

---

VIZUALIZĂRI: 4857 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI