Cannes - o poveste veche și mereu surprinzătoare

TIPĂREȘTE

Ne plouase cu spume aproape tot drumul între nordul Italiei și sudul Franței. Cât ne-am târât prin graniță (din motive de sute de vehicule), ne-a păsuit un pic, dar apoi a început iar. Urmăream însă plini de speranță aplicațiile de vreme, ce păreau optimiste. Și, într-adevăr, aproape de Cannes, destinația noastră de etapă, s-au arătat, în sfârșit, primele raze de soare!

Ne-am cazat, pe urmă ne-am delectat cu ceva gustărele oferite de gazda noastră, în timp ce admiram forfota orașului de pe terasa de la ultimul nivel al hotelului. Eram curioși să plecăm în explorare, așa că n-am mai zăbovit.

Am luat-o pur și simplu în direcția mării; din zona gării, unde „locuiam” noi, să tot fie vreo 300 m, am ajuns în doar câteva minute. Străzi largi, clădiri elegante, în stil Art Nouveau/Art Deco de-o parte și de alta – o adevărată bucurie pentru ochi și inimă! Am traversat celebrul Boulevard de la Croisette, pe urmă faleza de promenadă și iată-ne chiar deasupra celebrei plaje omonime! S-a nimerit să fim în dreptul zonei publice, nisip fin în stânga și-n dreapta, ape turcoaz-cenușiu pe fundal, era încă destulă lume care se bucura de aerul călduț al după-amiezii târzii (că soarele părea din nou ascuns după un soi de pâclă) și de muzica ritmică a valurilor. Mai că ne venea să încheiem aici plimbarea! 😊

Dar ne-am adunat din visare și-am pornit mai departe, urmând linia țărmului spre dreapta. Nu departe ne-a ieșit în cale maiestuosul Palais de Festivals et des Congrès de Cannes, celebru și el, desigur 😊, îndrăgit în special de către fanii cinematografiei. Adică de noi toți. Cui nu-i plac filmele?! Fie că e vorba de o comedie savuroasă, de una romantică, de o poveste aventuroasă, de un documentar sau chiar de un triller?! Arătați-mi-l mie pe acela căruia nu-i place să „plonjeze” măcar din când în când într-o lume virtuală cu care se identifică și care-i nutrește imaginația...

Construcția este una de tip modernist, genul „oțel și sticlă” , nu foarte înaltă, dar impozantă. E de prisos să amintesc (dar o fac totuși) că o dată pe an găzduiește Festivalul de Film de la Cannes, ce reunește lumea selectă a cinematografiei mondiale. Celebru e și covorul roșu ce tapetează treptele către intrare, pe care cu această ocazie vedetele se etalează publicului larg, lăsându-se adulate și fotografiate.

Când am ajuns noi prin zonă nu era niciun eveniment notabil în acest sens, doar o coadă de câteva persoane, cu intenția clară de a se pune, pentru câteva momente, în pielea celebrităților. Noi n-am rezonat, sau mai degrabă ne-a fost lene să stăm la coadă (pesemne om avea ceva sechele; urâm cozile!) Deci ne-am continuat plimbarea, ocolind edificiul, luând aminte la plăcuțele din pavaj pe care sunt imprimate urmele palmelor diverșilor actori, căscând gurile pe la afișele și materialele promoționale din vitrine.

Urmează vecinul Cazinou, loc al pierzaniei, se știe! ; ăstuia i-am arătat chiar mai puțin interes. Doar 2-3 poze și ne-am mutat mai departe.

Mai departe erau așa: un trenuleț turistic ce-și aștepta clienții; un port turistic plin de ambarcațiuni; un indicator către digul de unde se pleacă spre Insulele Lérin (aha, deci!); și, dincolo de port, se profila colina castelului, pe care se înalță, evident, castelul. Se însera deja și nivelul nutrienților din sânge ne cam scăzuse alarmant, dominanta era de-acum să-l restabilim, așa că doar am luat aminte, cu gândul de a reveni în zonă în ziua următoare, cu forțe proaspete. Am defilat așadar pe lângă șirul de terase de la baza dealului, am fi găsit mese libere, e și drăguț locul, că are vedere la port; dar noi (eu, mai ales) căutam o mâncătorie anume, pe care o aveam pinuită pe harta virtuală (Dumnezeu știe de când!). Am găsit-o, nu departe. Amănunte în alt episod însă...

Dealul ăsta cu cetatea intră un pic în mare ca un promontoriu; am zis să vedem ce-o fi și „după colț” . Așa că l-am ocolit și am văzut. Alt bulevard (care în prima lui porțiune fusese închis, găzduind o piață cu tarabe și tiribombe de toate felurile), altă faleză, alt șir de hoteluri și restaurante și altă plajă (du Midi) . Drăguță și asta, după cât am putut întrezări, tot cu nisip, doar valurile păreau un pic mai nervoase.

Am înțeles ideea; unde s-a terminat partea pietonală, am zis că ne întoarcem. Am luat drumul spre „casă” , dar de data asta nu pe lângă mare, ci am tăiat-o direct prin zona veche a orașului, prilej să mai căscăm gurile pe la vitrine și pe la tot felul de elemente de arhitectură. La un moment dat a început a picura finuț. Nu ne-am crizat, aplicația meteo era în continuare optimistă, deși un colț de cer cam plumburiu părea să încerce s-o contrazică.

Până în final, chiar avea să reușeacă! Și încă în ce hal! Eram în dreptul gării, mai aveam până la hotel maxim 2-300 m când s-a pornit o rupere de nori! Ne-am refugiat în holul gării, pe urmă sub copertina de la McDonalds, iar când am zis că s-a mai potolit un pic, am pornit, dar a început din nou și tot murați bine am ajuns... În fine; ce-ar fi vacanța fără asemenea mici aventuri?!...

Din momentul ăsta vremea chiar avea să se îmbuneze considerabil (pentru următoarele 2 zile). A doua zi, după micul dejun, sub un cer ca lacrima, am reluat explorarea. Glonț – spre cetate, urmând drumul pe care-l făcuserăm în sens invers în seara precedentă, prin orașul vechi. Din nou prilej de căscat ochii, doar că acum unele vitrine se îmbogățiseră cu fel și fel de preparate culinare, unul mai apetisant ca altul!... Hmm... Noroc că eram pe burta plină, cum s-ar zice.

Le Suquet, cum mai este numită colina pe care se înalță cetatea, reprezintă una dintre cele mai vechi zone ale orașului. Este încă brăzdată de străzi și alei, unele mai line, altele în trepte, de-a lungul căror se înșiră clădiri scunde, bine întreținute, majoritatea locuite. Un cartier pașnic și, probabil, exclusivist. Colina nu-i foarte înaltă totuși, se ajunge destul de ușor pe platou, unde principalele obiective sunt catedrala (Eglise Notre-Dame d’Espérance de Cannes) și fostul castel, acum rebrenduit în Musée des Exploration du Monde. Catedrala am vizitat-o, interiorul e cald și intim, în contrast cu fațada austeră. În plus, sunt niște ziduri de fortificație de jur împrejur, s-au croit căi de acces pe ele și te poți plimba pe 2 sau 3 laturi, de unde ai priveliști frumoase spre port și spre orașul vechi. Muzeului doar i-am dat târcoale pe dinafară, nu l-am vizitat, nu eram în dispoziția necesară. Rețin doar curtea umbroasă și parfumul discret al pinilor, printre ale căror ramuri se zăreau peticele turcoaz ale mării.

După ce am coborât, am luat-o iar pe lângă mare. Am stat un pic și-am admirat frumoasa clădire ce adăpostește Primăria (ba ne-am abătut și prin holul de la intrare, dar am ieșit repede, se strângea lumea pentru o cununie), am străbătut micuța Piață Forville de la un capăt la altul, pe urmă ne-am lansat pe promenadă. Ne-am plimbat agale minute bune, când cu ochii spre clădirile frumoase de peste drum (multe hoteluri istorice), când spre secțiunile de plajă amenajate sau libere și spre marea albastră. Când am obosit, ne-am odihnit un pic pe o băncuță.

... Acuma... știți vorba aia cu socoteala de-acasă... O zi jumate poate părea un timp destul de lung atunci când îți faci planuri de vizitare, doar că la fața locului apar de multe ori neprevăzute ce te deturnează. În cazul nostru neprevăzuta a fost vremea minunată ce venea după ploile năpraznice din ajun (hi-hi). Deși planul inițial era ca în a doua parte a zilei să ne îmbarcăm pe un vas către insulele Lérin, ne-am trezit că unul propune și celălat e imediat de acord să... – ce credeți?! – să mergem la hotel, să ne recuperăm harnașamentul de plajă din portbagaj, să ne schimbăm în chiloții de baie și să ne întoarcem să lenevim pe nisip până când ne-om plictisi sau ne-o alunga venirea serii. Bun plan, nu-i așa? Nu știu voi ce părere aveți, dar noi așa am crezut. Și așa aș crede și acum. Mda, o fi de la vârstă, o fi de la altceva, dar în ultima vreme am cam obosit să dăm în gât prin vacanțe, constat că ne place tot mai adesea să alocăm timp pentru astfel de activități statice, pentru contemplare, pentru suflețelele noastre...

Deci asta a fost, nimic spectaculos, am zăcut pe nisip ore bune în compania unei cărți, ne-am imersat periodic în marea limpede și călduță și cam atât. Până la urmă foamea a fost cea care ne-a alungat. Dar despre asta – ați ghicit – în episodul următor...

... Mi-a plăcut Cannes, mi-a plăcut melanjul unic de istorie medievală, farmec interbelic și exclusivism contemporan. Mi-au plăcut plajele și marea. Și mâncarea. Vă invit să poposiți, dacă aveți ocazia, chiar și numai pentru o scurtă plimbare. Mi-ar plăcea și mie să revin și poate se va întâmpla cândva, mai ales că avem restanțe serioase prin zonă.

---

VIZUALIZĂRI: 143 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI