EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Din marea listă cu obiective de vizitat în 2020, pandemia ne-a cam tăiat tot ce ținea de vizitele prin alte țări, și ne-am concentrat pe frumusețile munților noștri mai mult ca niciodată anul acesta.
Dar uite că la sfârșit de august am reușit să facem prima excursie în afara țării, o vizită pe care ne-am propus-o încă de anul trecut, de când știam că Turul Franței o să înceapă la Nisa, noi fiind mari fani ai ciclismului. Și dacă tot am ajuns în zonă, având 7 zile la dispoziție, am hotărât ca primele 3 să le petrecem în faimoasa stațiune Cannes și următoarele 4 în Nisa, cu plimbări prin frumoasele orășele de pe Coasta de Azur.
Zborurile din Cluj către Nisa fiind anulate, sigurele variante apropiate au fost aeroporturile din Budapesta sau București, hotărând-ne spre ultimul din cauza restricțiilor din țara vecină.
Așa că într-o zi de marți, de la sfârșitul lunii august ne-am îmbarcat la ora 14 din Otopeni, cu destinația Nisa. După un zbor de aproape 2 ore jumătate, am aterizat pe faimosul aeroport Nice Côte d' Azur, cu o vedere superbă spre Alpii din Provence.
Aterizarea s-a făcut la terminalul 2 al aeroportului, și după un control obișnuit, fără alte întrebări legate de situația crizei din ultima vreme (înafară de faptul că toată lumea purta măști nu era altă diferență în aeroport) am mers spre semnul care indica ieșirea.
Pentru a ajunge la Cannes ne-am hotărât să luăm unul din multele trenuri regionale care circula din 30 în 30 de minute, uneori și mai des, între Cannes și Nisa. Cea mai apropiată gară de aeroportul din Nisa este Nice St Augustine, la o distanță de mers pe jos de aproape 20 de minute. Pentru a ajunge în gară există și varianta tramvaiului din aeroport, Tramvaiul 2, varianta aleasă de noi. Biletul de tramvai se cumpără din stație (prețul e de 1.5 euro/călătorie valabilă 90 min), se compostează, iar la a 3-a stație, Parc Phoenix ne-am dat jos, gara fiind la 200 m distanță. Biletele de tren se pot cumpăra atât de la automatele din Gară, cât și online, noi am ales în principal să folosim aplicația de la SNCF pentru achiziția biletelor. Prețul unui bilet între cele două orașe este de 5.9 euro și călătoria durează aproximativ 30 min.
Ajunși în gara din Cannes, am constatat că hotelul unde aveam cazarea, Hôtel L' Estérel este chiar vis-à-vis de gară, așa că ne-am cazat repede și am hotărât că dacă tot mai avem vreo 2 ore de soare, să profităm de ele și să mergem la plajă.
Orașul nu este foarte mare, așa că în câteva minute deja eram pe faimoasa Plage de la Croisette, o plajă frumoasă, cu nisip fin, mărginită de faleza de pe Boulevard de la Croisette și de faimoasele hoteluri de 5*. Zona de plajă publică, destinată prosoapelor se află doar în cele două capete ale plajei, în rest toată plaja este acoperită de șezlonguri ale hotelurilor din zonă, care au prețuri diferențiate în functie de rândul care este mai aproape de mare.
Plimbându-mă pe faleză si trăgând cu ochiul la lista de prețuri, cele mai mari le-am văzut în fața Hotelului Carlton, un șezlong pentru o zi taxându-se cu 300 de euro dacă alegi primul rând, în rest la majoritatea hotelurilor aveau prețuri cuprinse între 50 și 100 de euro/zi.
Așa că după un prim contact cu frumoasa Mare Mediterană, am luat-o înapoi înspre hotel, oprindu-ne la faimosul Palais de Fesivals de la Cannes, cu al lui covor roșu, pe care au călcat atâtea și atâtea vedete. Cum era în apropierea noastră, nu ne-am înghesuit la poze ținând cont că era aglomerație, și am zis că venim într-o dimineață pentru o poză reușită pe covorul roșu, când nu e lume.
Înfometați fiind, cina am luat-o la restaurant Le Hit, vis-à-vis de hotel, resturant cu specific francez la care am făcut rezervare cu câteva zile înainte. Recomand 100 % mâncarea de aici! Mici cumpărături ne-am făcut de la un supermarket Monoprix, tot din apropierea hotelului.
Pentru a doua zi planul a fost să mergem la plajă cât de dimineață, iar apoi să facem o excursie pe Île Saint-Honorat. Zis și făcut, după micul dejun de la ora 7.00 am luat-o înspre plajă, de data aceasta alegând Plage du Midi, la aproape 20 de minute de mers pe jos, înspre partea vestică a orașului. Am luat-o pe faleză, am trecut de Palais de Festivals unde așa cum ziceam, nu era nimeni la acea ora și ne-am putut poza în voie pe covorul roșu, și apoi am luat-o prin Vieux Port de Cannes, un port unde poți admira iahturile celor 1% care dețin averea a 90% din populația globului :). Iahturi care mai de care mai strălucitoare, cu sky-jeturi și bărci mai mici pe ele, cu piscine, cu sufragerii luxoase, la care frecau de cu zor cei responsabili ca totul să lucească când vine “stăpânul” .
După port se deschide Plage du Midi, o plajă lungă și frumoasă, mult mai aerisită decât Croisette, și cu mult mai puțini turiști. Și aici găsești șezlonguri, dar zona lor este mult mai restrânsă, la prețuri mai acceptabile 20-30 euro/șezlong. Noi însă am ales să ne întindem prosopul și să profităm de soarele plăcut al dimineții, să înotăm în apa curată a Mediteranei și să admirăm alpii ce străjuiesc partea de nord.
Partea a doua a zilei am dedicat-o unei excursii pe Insula Saint Honorat. Biletele le-am achiziționat cu câteva zile înainte, la prețul de 15 euro/persoană dus-întors. Programul călătoriilor din port către insulă e afișat pe site, în principiu din oră în oră, dar depinde de luna anului, în plin sezon încep mai devreme și toamna-iarna au program mai redus. Cu biletele luate, poți să mergi la orice oră dorești și să te îmbraci pe vaporul care duce pe insulă. La ora 12 ne-am îmbarcat pe un vapor cu o capacitate de 100-150 persoane și după 15 minute am ajuns în micuțul port de pe insulă.
Insula este destul de mică, am facut un tur complet al ei în aproximativ o oră, și este locuită doar de călugării mănăstirii cisteriene Abbaye des Lerines care sunt stăpânii acestui loc încă din secolul al V-lea, și care se ocupă cu cultivarea vinului pe 8 hectare cu diferite soiuri de viță de vie.
Am luat-o la pas pe insulă, am intrat pe aleile din podogorie, am ajuns la frumoasa mănăstire care te impresionează prin simplitatea ei, am petrecut o după amiază plăcută, în contrast cu exuberanța Cannes-ului în acest loc de o profunzime simplă și reală. Lângă mănăstire există un mic magazin cu vinurile care se produc pe această insulă, noi ne-am luat un Shyraz pe care l-am savurat într-una din serile petrecute în Nisa.
Pe lângă manastire, aceasta insulă mai găzduiește și un restarurant cu specific mediteranean, La Tonella, aflat pe malul insulei, cu o priveliște foarte frumoasă asupra mării și asupra insulei vecine, Ile Sainte Marguerite. După o masă copioasă, ne-am îndreptat spre micuțul port pentru a merge înapoi în exuberantul Cannes. De menționat că insula nu are plaje, malurile sunt stâncoase, și de asemenea sunt indicatoare care cer turiștilor să fie îmbrăcați decent, deoarece sunt într-un loc spiritual și de meditație.
Fiind încă soare, la întoarcere am mai stat puțin pe Plage de la Croisette să ne mai bălăcim și apoi am încheiat ziua de plajă. Seara am rezervat-o unei plimbări prin cartierul vechi al Cannes-ului, Le Suquet, un cartier cu străzi înguste, cu resturante chic cu mâncăruri locale, cu viață de noapte care ține până la primele ore ale dimineții. Am explorat străzile, am ajuns pe dealul care găzduiește Chateau de la Castre, vechea cetate a orașului, de unde am avut o panoramă superbă asupra orașului luminat de hotelurile și construcțiile spectaculoase.
Neavând în plan să mai mâncăm, fiind o oră târzie, totuși foamea ne-a împins la unul din multele resturante italiene care se află în acestă parte a Franței, datorită apropiereii de granița italiană. Am mâncat o pizza tare bună la restaurantul Tredici din orașul vechi, însoțită de un Aperol Spritz și așa am încheiat a doua seară la Cannes.
Pentru cea de-a treia zi, ne-am pregătit în a doua parte a zilei o vizită în orașul vecin Antibes care merită un review separat.
Dimineața am petrecut-o tot pe plaja Croisette, cu o plimbare de-a lungul ei până în Port Pierre Canto, portul din estul orașului, la fel de bine populat de iahturile milionarilor. Ne-am relaxat pe frumoasa plajă, ne-am întâlnit întâmplător cu niște cunoștințe din România, dovadă că lumea e mică, am băut o bere și la amiaz am plecat spre Antibes.
La întoarcere ne-am plimbat pe Promende de Croisette, admirând luxoasele hoteluri, dintre care cel mai impunător fiind Hotel Carlton, am luat-o pe Rue de Antibes, strada cunoscută pentru faimoasele magazine de lux, și asa am încheiat ultima seară în Cannes.
Dimineața ne-am adunat bagajele, și am luat-o spre Nisa pentru încă 4 zile de soare pe frumoasa Coastă de Azur.
Trimis de cata2106 in 15.09.20 20:18:57
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în FRANȚA.
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (cata2106); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
”hotelul unde aveam cazarea, Hôtel L' Estérel este chiar vis-à-vis de gară, așa că ne-am cazat repede
Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.
Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.
În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc)
Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)
@cata2106:
”Dar uite că la sfârșit de august am reușit să facem prima excursie în afara țării, o vizită pe care ne-am propus-o încă de anul trecut, de când știam că Turul Franței o să înceapă la Nisa, noi fiind mari fani ai ciclismului.
... da, si in episodul asta nimic despre ciclism, hai sa fim seriosi, ati dat vina pe ciclism ca sa plecati la plimbare .
Glumesc desigur, pasiunea trebuie imbinata cu alte placeri, si noi de abia asteptam concursurile baietilor ca sa iesim la plimbare (ce-i drept mai mult prin tara, in afara doar pe la vecini, Chisinau, Burgas).
Cat despre ciclism nu pot spune ca este sportul meu preferat, imi place dar atat, insa frenezia de a participa la o competitie poate fi coplesitoare. Anul trecut a fost o competiie internationala (o cupa mondiala ceva, nu da cu pietre ca nu stiu) care a tinut cateva zile (competitia a fost pe cateva categorii, copii, incepatori, feminin, masculin)... si care au pornit din locuri diferite in functie de categorie, insa finalul era in Innsbruck. Duminica, cursa masculina a plecat din Kufstein si pana la Innsbruck a tot continuat si prin munti astfel incat sa aiba vreo 200 km. Orasul era parca in sarbatoare, era amenajata si o tribuna, si un ecran imens unde au fost prezentate toate cursele, am vazut toata aceasta pregatire, emotia pregatirii sportivilor si a stafului, apoi a fost startul si dupa ce treceau echipele pe langa noi alergam repede spre o alta zona deoarece pana sa iasa din oras se invarteau putin iar noi spectatorii aveam sansa sa prindem inca o zona de observatie. Am plecat apoi acasa dar am urmarit pe laptop cursa, iar la final (cand mai era jumatate de ora) am iesit din nou in oras sa prind atmosfera. Daca cu o zi inainte cursa fetelor a fost previzibila pe ultimii km, aici cursa masculina a fost dramatica, finalul decizandu-se pe ultimii metri.
Am deviat de la povestea ta, insa de abia astept sa ne povestesti mai departe, prima parte mi-a placut, pozele minunate, felicitari, votat cu mare drag.
@mishu: Urmeaza povestea startului Turului Frantei 2020 in urmatorul review din Nisa
Eu, prin vizionarea Turului Frantei inca de prin 2000 de pe Eurosport, am reusit "sa calatoresc vizual" prin toata Franta de-a lungul acestor ani, si asa am prins si pasiune pentru acest sport.
Anul trecut am reusit sa ajung prima data la o etapa din acesta "Liga a Campionilor" in materie de ciclism, cu cei mai buni dintre cei mai buni, si am zis ca daca o sa am posibilitatea in viitor, sa mai particip macar odata la Marea Bucla, nu o sa ratez. Iar faptul ca anul acesta a inceput de pe Coasta de Azur, a fost o imbinare perfecta intre obiectivul acesta care il aveam de ceva vreme, si pasiunea pentru ciclism
@cata2106: Sudul Franței, sau mai bine spus Provence, este locul unde m-aș muta oricând dacă aș avea ocazia. Iubesc această zonă, oricând am avut ocazia să trecem chiar și pentru scurt timp, am făcut-o. Cannes-ul a fost primul oraș din Provence in care am fost, acum 10 ani. De atunci am mai fost de câteva ori, nu ne-am plictisit niciodată să il revedem. Ce bine că ați reușit să mergeți in această perioadă dificilă! Abia aștept impresii de la Turul Franței!
@Mika: Întradevăr, am rămas și eu cu impresia că aici m-aș putea muta oricând. Vibe-ul orașului, marea superba, arhitectura splendidă, apropierea de Alpi par să facă din acest loc un mic paradis. Mai mult ca sigur nu o să rămână nici la noi doar unica vizită, aceasta.
@cata2106: Superb! - excursie și fotografii. Provence așteaptă de vreo 2-3 ani pe unele din primele locuri, pe agenda noastră turistică. În Nisa am mai fost, ba chiar și în Cannes (eu, la o conferință), dar vrem să "facem" pe îndelete toată zona.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2019 Am mers pe “covorul roșu” la Cannes — scris în 12.03.20 de Mitica49 din BRăILA - RECOMANDĂ
- Feb.2019 Cannes, Ile St. Marguerite şi Antibes — scris în 18.02.19 de krondia* din BRAșOV - RECOMANDĂ
- Jul.2017 Maretia principatului Monaco si a Coastei de Azur — scris în 17.07.17 de mijey din GALAţI - RECOMANDĂ
- Nov.2015 Cannes - ma astepta covorul rosu — scris în 26.03.16 de GabrielaG din BRASOV - RECOMANDĂ
- Sep.2013 Anonim în oraşul celebrităţilor — scris în 24.07.14 de cdiana din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Apr.2013 Seniori la Cannes - Intalnire cu un ,,vip'' — scris în 02.12.13 de mireille din RâMNICU VâLCEA - RECOMANDĂ
- May.2012 Festivalul de la Cannes — scris în 24.05.16 de Jamy din BUCUREşTI - RECOMANDĂ