O vacanta la Brienz

TIPĂREȘTE

Deplasarea s-a facut in intervalul 18 dec 2019-8 ian 2020. A fost ocazia unei reuniuni de familie intrucit unii locuiesc in Florida, altii la Zurich, altii in Bucuresti.

Calatorie facila cu Swissair cu debarcare la Zurich. Prima impresie dupa ce iesi din aeroport este puritatea aerului. Ai senzatia ca esti la cabana Trei Brazi intr-o zi de luni.

Circulatia in oras este surprinzatoare pentru niste romani obisnuiti cu circulatia din capitala. Sunt putine automobile, multe biciclete, tramvaie si troleibuze. Intersectiile sunt dirijate prin calculatoare astfel incit nu stai la semafor mai mult de citeva secunde. Toate strazile au piste de biciclete care sunt respectate. Virajele la dreapta sunt libere cu respectarea prioritatilor. Tot orasul este impinzit cu pasaje subterane sau supraterane astfel incit poti trece dintr-un cartier in altul foarte usor. Nimeni nu claxoneaza, nimeni nu depaseste aiurea, toti respecta distanta intre masini. In dorinta de a polua cit mai putin aerul, unele strazi de suprafata sunt acoperite devenind tuneluri. Probabil ca fumul din interior este absorbit, trimis la fabrica de impachetat fum si apoi reciclat. Automobilele de pe aici sunt in general de mic litraj dar sunt si destule SUV-uri si BMV-uri cu sute de cai putere. Aceasta putere este necesara pentru drumurile de munte cu pante foarte abrupte sau pentru a da o fuga in Germania pentru cumparaturi unde nu sunt restrictii de viteza.

Cetatenii orasului sunt mari amatori de miscare. O fac in tinuta sportiva pe strazi, prin parcuri sau prin paduri caci aici sunt paduri destul de intinse in oras. Sunt amatori si de gratare, amenajate in locuri speciale din padure, construite solid din bare de otel cu fundatie si posibilitati de reglare. Si daca gratarele nu le sunt de ajuns au si instalatii speciale de protap asa cum am vazut la prietenii nostri sirbi care tocmai perpeleau un porc respectabil cinstindu-se cu votca.

Toate autostrazile sunt dublate de drumuri nationale si in paralel de piste de biciclete sau pietonale. Reteaua feroviara este extrem de dezvoltata si impreuna cu cea rutiera acopera toate localitatile cit de mici ar fie ele. Ca si orasul Zurich toata Elvetia este sfredelita de tuneluri care scurteaza distantele apreciabil. Trecatorile inalte din munti care sunt inchise in sezonul rece sunt strabatute de tuneluri de cale ferata care permit si incarcarea masinilor pe platforma si traversarea muntilor.

Craciunul l-am sarbatorit acasa ca orice roman care se respecta. Am burdusit valizele cu varza murata, salam de Sibiu, toba, usturoi original, tuica si alte alea. Evident ca la aeroport am fost trasi pe o banda aparte si perchezitionati la blana. Stiam ca nu ai voie sa aduci mai mult de un kg de carne. Ne-am convins de luarea acestei masuri cind am fost la supermarket si am vazut ca acolo un kg de carne costa intre 30 si 90 CHF (135-400 lei) Cea de pui e un pic mai ieftina.

Intrucit eram big family (sapte adulti, un copil de 15 luni si unul de minus 2 luni), fiind combinati si cu alta familie la fel de numeroasa, a trebuit sa preparam specialitatile la o bucatarie profesionala cu toate dotarile aferente. Ba inca am facut si o investitie intr-o presa cu care am pregatit citeva zeci de metri de cirnati. S-au facut si sute de sarmale si tavi intregi de piftie. Toti ne-am aratat talentele de master chefi si in ciuda diferentelor de stiluri si retete au iesit foarte bune. E adevarat ca au fost si usoare critici din partea unora foarte pretentiosi.

Dupa Craciun ne-am deplasat toata trupa cu doua masini la Brienz. Cazarea am avut-o la o cabana caci in B toate casele sunt sub forma de cabana.

In partea stinga un garaj cu doua locuri foarte spatioase. Intri intr-un hol mititel cu incalzire prin podea unde toata lumea se descalta. In dreapta o usa care da in garajul (magazia) cabanei unde se afla centrala, locul de depunere pe caprarii a deseurilor si alte obiecte necesare intretinerii cabanei. Un loc mai mare este rezervat deseurilor din sticla care va fi neincapator dupa sederea a opt zile. In stinga se afla alt hol mai mare cu o usa care da afara intr-o curticica cu o latura direct pe malul lacului.

La parter o camera cu baie separata cu toate cele. Urcind pe o scara scirtiitoare ajungem la nivelul unu, open space care ocupa toata suprafata casei. Pe dreapta bucataria dotata cu aparatura de ultima generatie, tacimuri si vase pentru cel putin zece persoane. Linga buca o masa lunga extensibila si canapele pe trei laturi. Partea centrala libera numai buna pentru sala de dans. Partea stinga zona de socializare cu canapele de piele rabatabile pina la 180 de grade, TV si alte scule cintatoare iar pe latura mica un semineu adevarat unde poti face un foc adevarat. Ma si vedeam cu toporul in mina spargind lemne in curte pentru a face loc unei tuici fierte, dar visul s-a transformat in fum caci aici lemnele de foc sunt cumparate de la supermarket, taiate regulamentar la 35 cm si ambalate in cutii cubice din carton. Nu trebuie nici gaz nici surcele caci amorsarea se face cu un fel de rumegus presat imbibat cu lichid inflamabil. Lemnele sunt de esenta tare si ard complet. In capul scarii mai este un grup sanitar redus iar pe toata lungimea casei un balcon cu vedere splendida asupra lacului. Urcam inca o scirtiitoare si suntem la nivelul doi. O camera mai mare cu un pat imens, TV si balconas cu vedere cu tot si inca doua camere. Toate impart o baie cu cada si cabina unde apa calda vine aproape instantaneu. Pe scurt o casa calda, primitoare.

Toti membrii grupului aveau cite o indeletnicire precisa, care pe la bucatarie, care veghind asupra celui mic, fratii aveau multe de povestit fiind despartiti de ocean, iar cumnatele aveau si ele multe de zis. Asa stind lucrurile, am sters-o pe sestache pornind in explorarea B-ului.

B este un sat din cantonul Berna mai précis Oberbernese adica Berna de Sus. Asezat pe malul lacului cu acelasi nume la o altitudine de 553 m, este inconjurat de munti. Cine se gindeste ca ar fi comparabil ca sat cu Ciorogirla sau Sindrilita se insala profund. Singura comparatie ar fi ca are doar 3000 de locuitori. B are cale ferata conectata la reteaua nationala, drumuri si alei asfaltate pina la fiecare casa risipita pe versantii muntelui, industrie in special de prelucrarea lemnului, agricultura de exceptie si o zona turistica foarte dezvoltata. Majoritatea locuintelor sunt din lemn masiv, foarte decorate si par a fi construite ieri.

Pornesc lipa lipa pe o alee urmind malul lacului. Linga cabana noastra se afla un camping imens cu de toate: loc de cort si masina, rulote, casute, grupuri sanitare, un mic restaurant, toate in mijlocul unei oaze de verdeata. Urmeaza strandul cu toate dotarile aferente. Cred ca vizitatorii sai sunt caliti de mici pentru a putea sa se scalde in acest lac glaciar.

Urmez cararea si mi se pare ca si firele de iarba sunt plantate manual si ca fiecare lucru este pus exact acolo unde trebuie sa fie. Dupa citeva zeci de metri rasare in cale o statuie din lemn infatisind un calugar burtos cocotat pe un butoi. Mai merg douazeci de metri si dau peste Cintaretii din Bremen iar mai incolo un sportiv in chiloti care semana leit cu Ivan Pataichin. Trebuie sa fie o taina cu toate aceste statui. Misterul se va dezlega in curind. Tot mergind ajung la gara unde tocmai opreste un tren. Nici vorba de oameni disperati cu papornite in miini, vagoane mazgalite cu graffiti, geamuri sparte sau zeci de peturi aruncate peste tot. Totul ordonat si disciplinat nemteste.

Linga gara se afla debarcaderul de unde se pot face plimbari cu vaporasul cu aburi. Alaturi este punctul de informare unde ma informez si iau citeva harti si pliante. Mai departe pe hauptstrasse, trec de supermarket COOP care este nelipsit din majoritatea localitatilor elvetiene, apoi si MIGROS al doilea supermarket ceva mai mic. Pe stinga doi ursi imensi, el si ea tocmai au sosit si vor sa se cazeze la un hotel.

Mai sus un pic pe un colt un magazin cu obiecte sculptate in lemn. Intru si nu imi mai vine sa plec. Zeci de obiecte de la cele mai mici cit un chibrit pina la cele mult mai mari te fac sa ramii cu gura cascata. Fel de fel de pasari, animale terestre sau acvatice domestice si salbatice, chipuri de oameni de toate rasele si culorile, calareti pe felurite animale (magari, cai, camile), grupuri statuare de sezon precum scena nativitatii intr-o multitudine de variante, oaze in desert si cite si mai cite. In magazin se afla si atelierul artistilor care fac si demonstratii dar acum erau in vacanta. N-am putut sa ma abtin si am cumparat un titirez. Nu mi-am inchipuit ca sculptura in lemn poate reda cu atita acuratete formele si expresiile vietatilor.

Mai merg un pic si intru in centrul vechi al satului pe strada Brunngasse si ramin extaziat cu ochii cit cepele. Pentru ca (si aici citez dintr-un site profesionist) „Brunngasse a fost votata ca cea mai frumoasa strada din Europa si asta din motive intemeiate. Aici veti gasi alei si cabane care arata de parca au iesit dintr-o carte. Cartierul este format din case de sec XVIII construite din lemn masiv fiecare vecin incercind sa-si intreaca vecinul atit prin splendoare cit si prin culoare. Toate casele strazii sunt decorate cu flori abundente ceea ce ofera un aspect foarte colorat, cu statuete din lemn, gnomi si bolte de vita de vie agatatoare” . Suna foarte frumos dar acum iarna mai putine flori si culori.

Tot hoinarind pe stradute si admirind arhitectura caselor, ajung si la explicatia abundentei de statui din lemn. Aici se afla Scoala nationala de sculptura in lemn. Este echivalentul liceului industrial de pe la noi dar combinat cu scoala profesionala. Absolventii primesc atestat de meserias in patru domenii: sculptor, strungar in lemn, timplar obiecte casnice si decorative si dogari. Scoala are si expozitie inchisa din pacate. Pe un zid exterior este expusa o plansa cu diferite semne asemanatoare literelor chinezesti. Aflu ca sunt un soi de stampile individuale cu care locuitorii din vechime „semnau” lucrarile, casele sau animalele ce pasteau impreuna cu altele.

Ajung la iesirea din sat unde se inalta falnica pe o colina ce domina satul biserica reformata. Cladita nemteste din piatra este cea mai mare biserica din sat. Elvetienii sunt in mare masura de confesiune protestanta propovaduita de catre Ulrich Zwingli. Biserica este deschisa si intru. Mobilierul parea nou. In hol o carte de impresii si alaturi o stampila. O aplic din curiozitate si ce crezi? era semnul indicator cu scoica de pe Camino del Santiago de Compostela. Ulterior am aflat ca in afara de rutele consacrate sunt si rute care pornesc din Europa centrala. Dar luindu-ma cu plimbarea, ma uit la ceas si-mi dau seama ca nu sunt chiar de capul meu si ma intorc in pas alert acasa.

In alta zi am reusit sa deturnez consoarta de la indeletniciri bucataresti si sa-i prezint si alte frumuseti ale satului B. De la gara urmam malul lacului unde in 1942 a fost amenajata o excelenta promenada strajuita de pomi pe partea dinspre lac si terase, cafenele, restaurante, hoteluri pe partea dinspre localitate.

Primul obiectiv este un „hot pot” format din citeva ciubere imense din lemn pline cu apa incalzita. In ele incap pina la sase persoane care stau in interior pe o bancheta circulara. In mijloc se pot servi bauturi, gustari sau celebrul fondue elvetian si pot socializa intr-un cadru deosebit. De-a lungul promenadei se afla multe statui din lemn sau metalice in marime naturala. Am remarcat un joc de tintar mai deosebit unde pulurile circula prin niste saniere.

Un ansamblu de utilaje pentru exploatarea apei functional dar si acesta este oprit : surubul lui Arhimede care scotea apa direct din lac si actiona mai multe turbine. Cu palete tip Kaplan, cu cupe tip Pelton, roti de moara ca pe la noi si alte jocuri de apa.

Mai dam o tura prin zona veche si mai noua a satului, vizitam prin exterior un complex hotelier (H. Lindenhof) asezat intr-un cadru impadurit de o frumusete exceptionala si citeva B&B-uri la fel de spectaculoase.

De la o vreme ne tot uitam pe siturile de prognoza a vremii, vedeam ca la B era senin galbenus de ou dar cerul se incapatina sa ramina acoperit. Si atunci am zis hai sa mergem la o mica statiune de sky. Axalp situat la aprox 20 km si la altitudinea de 1550m. Drumul este foarte ingust si serpentinos dar asfaltat si bine curatat. Doua autoturisme trec cu greu unul pe linga celalalt cind deodata apare aproape brusc din fata o namila de autobuz asemanator cu cele de pe linia 335 (fara burduf). Am crezut ca vom face manevre pina seara dar soferul autobuzului a facut un semn cu mina, a incetinit putin si dus a fost. Am aflat ulterior ca acesti soferi care fac zilnic curse spre Axalp sunt spuma draiverilor si sunt platiti aproape dublu fata de ceilalti soferi.

Trecem de cota 1000 si deodata suntem orbiti de un soare asezat pe un cer albastru fara o scama de nor. Statiunea Axalp este situata in golul alpin inconjurata de virfuri inalte. Aici este zapada intr-un strat gros incit totul este alb ca-n basme. Are mijloace mecanice de toate calibrele, pirtii de sky, de placa, de sanie, de lighean (sincer nu am vazut). Juniorul de un an si aproape jumatate a fost foarte incintat fiind la prima experienta mai ales ca ei locuiesc in Florida.

Dupa ce ne plimbam o vreme prin decorul feeric, ne retragem evident sa luam masa. Ei bine, aici ne simtim aproape ca la noi la Predeal pe Clabucet. O jumatate de ora sa ne hotarim ce vrem, inca una pina dam comanda, apoi inca doua pina ni se serveste si inca o ora pina facem schimb de bucate, mincam si asteptam sa vina cu nota. Coborirea este o experienta ce trebuie traita. Cind ajung aproape de cota 1000, plafonul de nori se intinde acoperind totul sub el. Virfurile mai inalte ies deasupra ca niste insule intr-un arhipelag.

Ne-am interesat daca in B sunt evenimente deosebite legate de Anul Nou si am fost redirectionati la Interlaken aflat la 40 km. Zis si facut. I este un orasel situat exact intre doua lacuri de unde ii vine si numele. Aici se schimba total atmosfera, seamana cu celebrele statiuni de pe Riviera cu hotelurile anilor 1910, strazi largi pe care circula automobile de lux si calesti unde doamne invesmintate in haine bogat colorate se lafaie pe canapele. Puhoi de lume pe strada principala, predomina ochii mici si oblici cu diferite chipuri colorate de la bej, galben ca ceara pina la cafeniu in mai multe nuante.

I este un nod de legatura feroviar intre partea de est si partea de vest a tarii. Are doua porturi pentru fiecare lac, doua gari est si vest. De aici poti porni spre zona Jungfrau, un virf de aproape 4000 m unde se afla si gara la cea mai mare altitudine din Europa. Pleci cu un tren cu ecartament normal, il schimbi cu altul pe linie ingusta si mai sus cu altul pe cremaliera care te lasa in gara scobita in munte la 3454m. Interesant ca traseul a fost construit in 1912 iar ultimii km sunt parcursi prin tunel. Daca ai vederea patrunzatoare si stii unde sa privesti, poti vedea de aici virful cu pricina. Daca nu, te multumesti cu parapantele multicolore ce roiesc deasupra statiunii. Intrucit compozitia grupului nu ne permitea sa stam pina seara, ne-am intors acasa pe lumina.

Am mai fost la Reuti, o statiune de sky mai departe si un pic mai joasa dar peste plafonul de nori si unde stralucea soarele pe un cer senin. Practic aici nu se skiaza, statiunea seamana cu Sinaia sau Busteni dar telecabine te pot sui la inaltimi de 1750m sau 2250m. Tot de aici pleaca alta telecabina mai mare care te lasa in 5 minute in orasul Meiringen, care fusese una din tintele mele. Majoritatea grupului a ramas sus pentru a se bucura de soare in timp ce partea mai mica am coborit in oras.

M ne-a intimpinat cu o ceata deasa de-o taiai cu toporul rapindu-ne peisajul de care era inconjurat. Aici se gasesc citeva obiective demne de luat in seama. Unul este Aareschlucht situat in cheile riului Aare amenajat cu pasarela pe toata lungimea de citiva km. Peretii inalti ce acopera lumina soarelui se apropie uneori la citiva metri creind imagini fabuloase. Pacat ca este inchis in acest sezon.

Al doilea obiectiv major se leaga de celebrul detectiv Sherlock Holmes. De unde si pina unde tocmai aici? Celebrul sau „tata” Sir Arthur Conan Doyle avea si alte indeletniciri, unele chiar stiintifice dar era presat de catre public si editori sa scrie mereu alte si alte povestiri. Sfatuit de familie si prieteni se hotaraste sa sfirsasca cu SH si sa-l omoare. Si-a adus aminte ca intr-o calatorie prin Europa impreuna cu sotia a ajuns si la M unde a vizitat o cascada spectaculoasa, „Reichenbachfall” pe limba lor, care traieste si in prezent fiind neschimbata. Si atunci se pune repede pe scris si-i iese povestirea „The final Problem” unde SH se lupta voiniceste cu capetenia railor tocmai pe malul acestei cascade involburate. Si dai si lupta si lupta pina cind cad amindoi cu miinile inclestate fiecare in beregata celuilalt. Si uite asa disparu SH. Evident ca dupa citiva ani iese din apa complet uscat si mai duce citeva zeci de povesti. Elvetienii, baieti destepti au profitat, au construit un miniteleferic pina in partea superioara a cascadei, au marcat poteca lui SH, si locul unde s-a desfasurat lupta, au impinzit locul cu statui, placi comemorative, sablon cu gaura pentru cap. Au botezat un hotel cu numele lui si camera unde a stat si a infiintat un muzeu SH. Englezii, care sunt cam zbanghii de felul lor au infiintat un grup de admiratori si anual se aduna aici imbracati in celebrul costum al detectivului.

Au parte de bautura SH, ciocolata SH, fondue SH iar intr-un camping din apropiere de camera misterioasa SH si probabil multe alte SH-uri. Vizitam muzeul care se afla la nivelul -1 al bisericii. Documente ale vremii, obiecte ale autorului, sculpturi, fotografii si altele. Dar cel mai mult ne-a placut reconstituirea in amanunt a camerei din Londra apartinind detectivului cu adresa 221B Baker Street asa cum am vazut-o in numeroasele ecranizari ale povestirilor inclusiv in The Final Problem. O poate vedea oricine pe You Tube.

Pe toata durata sederii atentia ne-a fost captata de cel mic, foarte simpatic si activ. Pasionat de autovehicule, avea o multime de masinute pe care le rula cu voiosie prin toata casa. Iar noi adultii faceam care mai de care ca motocicleta, ca Trabantul sau ca BMV-ul. Daca in primele zile se deplasa doar cu tractiune integrala sau sustinut de ambele miini, in ultimele zile am asistat la unul dintre cele mai emotionante evenimente din viata unui om-primii pasi. La inceput citiva metri dar in citeva zile zburda cu o viteza de ziceai ca acum il intrece pe Usain Bolt. Serile erau ocupate de jocuri interminabile de Monopoli sau Jenga pina cind am dat de gustul jocului simplu de trombon. Si ne tromboneam pina tirziu in noapte, a doua zi ne sculam fiecare pe stilul lui fiind de pe trei fusuri orare si stiluri de viata diferite.

In B exista citeva obiective turistice exceptionale pe care din pacate nu am putut sa le vedem fiind inchise in acest sezon. Unul dintre ele este traseul alpin din B pina la Rothorn 2200m. Traseul este parcurs integral de un trenulet cu cremaliera propulsat de o locomotiva cu aburi. Are citeva vagoane in mare parte cu ferestre largi, deschise iar locomotiva se afla in spatele trenului pentru a permite o vizionare panoramica. Alt obiectiv este Muzeul Ballenberg similar cu Muzeul Satului si care aduna in aer liber zeci de case traditionale, obiecte casnice, mestesuguri, demonstratii practice, si chioscuri cu de toate.

In concluzie B este o destinatie minunata iar cine are parte sa o viziteze vara este intr-adevar exceptionala

---

VIZUALIZĂRI: 1438 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI