Călători neobosiţi pe drumurile de coastă ale peninsulei Bodrum

TIPĂREȘTE

Venind în Bodrum (Gümbet) pentru a doua oară la începutul lui iunie 2013, după ce mai fuseserăm în septembrie 2010 (vezi impresii), ideea unui tur de-o zi al peninsulei omonime îmi încolţise în minte cu mult timp înainte, mai cu seamă că de data aceasta călătoream cu maşina personală.

Aşadar, încă de acasă, împreună cu soţul meu am făcut planul unui traseu care urmărea mai toate staţiunile de pe conturul acestei minunate peninsule, avanad ca punct de plecare Gümbet -prelungirea impresionantului Bodrum- şi cu marea pe stânga, aveam să trecem şi să poposim prin Bitez, Akyarlar, Turgutreis, Gümüşlük, Yalıkavak, Gündoğan, Göltürkbükü, Torba şi ca punct terminus Bodrum- capitala, despre al cărei farmec ce m-a cucerit, încă de atunci, am mai scris.

Multe dintre aceste staţiuni sunt o a doua casă pentru numeroase personalităţi din viaţă politică sau vedete de cinema ale Turciei datorită, evident, frumuseţii aparte a acestor ţinuturi pe care sunt amplasate.

Prima oprire pe care am făcut-o, după aproximativ 4 km, a fost pentru a admira golful Bitez în formă de semilună, mai larg decât golful Gümbet, primul fiind înzestrat cu cea mai frumoasă plajă naturală a acestei peninsule, cu nisip fin, lată, bine organizată şi înconjurată de restaurante, magazine textile şi pensiuni care, de care, mai de soi. Dealtfel, staţiunea Bitez, la fel de preţioasă, ca şi Bodrum sau Gümbet, este pe de-o parte rai pentru împătimiţii de navigaţie şi surfing, iar pe de altă parte se făleşte cu infrastructura sa impecabilă ale cărei străzi laterale şi drumuri sunt curate şi exemplar întreţinute. În trecut, Bitez era ţinutul vast al plantaţiilor de mandarini în mijlocul cărora tronau case de piatră care salută şi astăzi turiştii, iar din trecutul şi mai îndepărtat s-au păstrat mozaicurile lucrate ale unei capele ce-a fost construită între secolele al V-lea şi al VI-lea şi ale cărei fântâni sunt, şi astăzi, intacte.

Ne-am repus în mişcare după o scurtă şedinţa foto şi am urmat direcţia sud-vest cu destinaţia Akyarlar, dar nu înainte de a traversa micuţul Yalı dispus de-a lungul unei plaje lungi şi drepte (Yahşı), cam neobişnuită pentru ţărmurile „creţe” ale peninsulei Bodrum. Este, de fapt, plaja ce apartine orasului Ortakent situat in interiorul limbii de pamant. Arhitectura păstrează şi aici liniile generale din peninsula, cu clădiri albe, bine aliniate şi nu mai mari de două etaje, în ciuda dimensiunilor reduse ale localităţii. În continuare, circa 15 km i-am parcurs trecând pe lângă resorturi luxoase ce s-au dezvoltat în scopul liniştii şi relaxării celor ce aleg să se retragă departe de agitaţia din staţiuni. La radio muzica grecească începuse să ne încânte de la posturile greceşti din apropiata insulă Kos ce interferau cu cele turceşti.

Ajunşi la Akyarlar, am atins punctul cel mai sudic al acestei bucăţi de uscat ce poartă numele de Bodrum, în faţă priveam către oraşul Kos pe care-l vizitaserăm cândva, în urmă cu ceva timp.

Akyarlar este un orăşel de mărime medie, cu ”de toate”, hoteluri şi pensiuni pentru toate bugetele cu o plajă bună de nisip, amenajată corespunzător, golfuri mici şi-un port de vase pe măsură. Mai demult acesta era un sat tradiţional turcesc care s-a bazat pe pescuit şi scufundări pentru buretele organic ce asigura veniturile necesare traiului localnicilor. N-am rămas nici aici decât preţ de câteva minute necesare unei noi şedinţe foto.

De-aici drumul de coastă coteşte uşor către vestul peninsulei unde se află câteva puncte de seamă ale acesteia, primul fiind Turgutreis, cel de-al doilea oraş ca importantă şi mărime al acesteia, legat de capitala Bodrum şi direct, printr-o şosea modernă cu aspect de autostradă ce taie peninsula pe mijloc. Însă noi nu aveam în program decât drumuri de coastă!

Revenind la Turgutreis, oraşul este numit aşa după amiralul otoman ce s-a născut aici în 1485 şi a fost renumit pentru expediţiile sale pe ţărmurile Spaniei, Franţei, Italiei, Africii de Nord din timpul domniei lui Soliman Magnificul, precum şi pentru participarea sa la asediul otoman din Malta unde şi-a pierdut viaţă.

Oraşul este o destinaţie populară de vacanţă cu cele 5 km de plaje de nisip, restaurante şi baruri la malul mării. Zona litorală este formată din mai multe intrări ce pătrund printre munţii abrupţi, paraleli cu ţărmul. Există 14 mici insule turceşti în jurul lui Turgutreis, în afara celor greceşti Kos, Kalimnos şi Pserimos. Turgutreis beneficiază de un spectaculos port de agrement, construit în urmă cu mai mulţi ani, areal unde se adăpostesc miile de vase, iar ţărmul şi marea din jurul insulelor abundă în epave ce au devenit sursă de artefacte ale Muzeului de Arheologie din Bodrum.

În Turgutreis am poposit câteva ore bune, atât în portul “fiţos” care dispunea şi de un shopping center unde ne-am zgâit, fără să cumpărăm ceva, cât şi în parcul de la intrarea în oraş, numit Sabancı Park, chiar de cealaltă parte a Marinei, dedicat amiralului ce a pornit prima dată pe mare din acest loc.

La 7 km nord de Turgutreis, am intrat în Gümüşlük, după ce am trecut rapid prin idilicul sat de ţărm de mare Kadıkalesi.

Gümüşlük (în limba turcă însemnând argint) este un sat de pescari şi un mic port aşezat pe ruinele oraşului antic carian Myndos aflat pe insula Iepurelui (Tavsan Adasi) pe care se ajunge pe jos, cu apa marii până la genunchi. Ruinele fundaţiilor construcţiilor pot fi văzute foarte bine chiar de pe ţărmul plin de restaurante şi terase ale Gümüşlük -ului. Dealurile din jurul zonei golfului sunt protejate împotriva dezvoltării excesive pentru a nu dăuna sitului arheologic, ceea ce înseamnă că, spre deosebire de alte destinaţii de vacanţă, acesta nu a fost supraexpus.

Încă nu este clar de unde i se trage numele, însă sunt două teorii: una legată de monedele de argint ce circulau în oraşul antic, foarte dezvoltat care confereau o mare putere de cumpărare şi a doua s-ar referi la reflectarea lunii în apă care ar părea de argint în apele locale ale golfurilor.

Insula Iepurelui separă cele două golfuri bine protejate ale Gümüşlük-ului şi este accesibilă printr-un drum pietruit scufundat, oferind o panorama magnifică asupra acestuia.

Astăzi, Gümüşlük păstrează la scară mică atmosfera magică de altădată, graţie interdicţiei de a construi în preajma sitului antic. Minunatul adăpost al golfului se prezintă sub forma portului natural de iahturi şi bărci de pescuit, restaurantele din jurul acestuia se bucură de o bună reputaţie de a găti peşte proaspăt, la fel de bun ca-n Istanbul, aşa încât Gümüşlük este renumit printre mulţi actori faimoşi turci, artişti, muzicieni care în timpul verii frecventează staţiunea. Bineînţeles că am zăbovit ceva vreme preocupaţi fiind de Insula Iepurelui pe care am dorit s-o vedem mai de-aproape.

La 8 km depărtare, tot pe coastă, am întâlnit Yalıkavak, cunoscut pentru aceeaşi “căutare” pe care o are printre actorii turci care, vara, vin nerăbdători în casele lor de vacanţă din acest orăşel. Este supranumit “Saint-Tropez-ul Bodrumului”, dispune de o Marina impresionantă (Palmarina-Port Bodrum Marina) cu 450 de dane pentru iahturi. Emblematica moară de vânt din centrul localităţii păstrează caracteristica generală a peninsulei bătută dintotdeauna de vânturile ce i-au determinat pe semenii noştri să le folosească forţa ridicând nenumărate de astfel de construcţii prezente pretutindeni aici.

Fost principalul port de pescuit burete organic din zonă, Yalıkavak este, astăzi, considerat satul cel mai de elită al peninsulei Bodrum ce are un centru plin de viaţă, în special, în zilele de joi când piaţă locală adună multă lume, mai multe plaje, din care două cu blue-flag: una lângă port, cealaltă fiind plaja publică. Aici eleganţa este la ea acasă, drept pentru care, după o lungă plimbare de recunoaştere şi încântare, ne-am potolit şi noi foamea la una din terasele din port. Înconjurat de dealuri ce oferă turiştilor peisaje de neuitat în care se reunesc deopotrivă verdele pinilor, albastrul cerului, turcoazul mării şi auriul plajelor, Yalıkavak îşi merită pe deplin faima câştigată în ultimii ani.

Următoarea staţiune situată, practic, în nordul peninsulei Bodrum este Gündoğan (răsărit, în limba turcă), la circa 16 km de precedenta, într-un golf îngust ce pătrunde adânc în uscat. Liniştea şi pacea sunt la ele acasă în acest loc înconjurat de dealuri de pini şi măslini ce, în trecut, se numea Farilya. Peste el au trecut civilizaţii importante precum cea persană, cea romană, şi, în cea mai mare parte, cea otomană. Aproape de golf există o insuliţă: Insula Apostolului, cunoscută pentru ruinele bisericii bizantine construită în secolul al IX-lea.

În ultimele decenii, turismul şi-a creat şi aici o bază, aducând cu sine resorturi, cafenele, restaurante, pensiuni. De asemenea, nici această staţiune nu face excepţie dispunând de un port de vase mici ce asigură specificitatea satelor de coastă. Plajă se face aproape numai la pontoane, cu excepţia celei situate, central, în port unde este cam aglomerat. Ne-am delectat şi noi făcând cîţiva paşi pe faleză.

În ciuda faptului că, în trecutul său recent, Gündoğan a fost invadat din ce în ce mai mult de turişti în căutarea refugiului perfect, el rămâne la origine un sat legat de pescuit, scufundări pentru buretele natural, comerţ, preocupările sale milenare.

După Gündoğan, mergând în sensul acelor de ceasornic pe coasta egeeană a peninsulei Bodrum, dăm de Göltürkbükü, o localitate destul de mare ce a rezultat din uniunea a două sate: Gölköy şi Türkbükü, astfel că a devenit cea mai recent dezvoltată staţiune. Plajele de aici sunt înguste şi îmbrăcate în nisip şi pietriş grosier, iar în apă fundul marii e acoperit de platforma de stâncă, însă acest lucru nu stă în calea turiştilor dornici de soare şi înot în aceste golfuri idilice din nord pentru că băile de soare şi de mare sunt efectuate şi de la debarcadere.

Göltürkbükü este o destinaţie retrasă, deloc populară pentru străini, un loc pe care-l aleg, cu prisosinţă, turcii bogaţi din oraşele mari. Şi aici în ultimul timp s-au construit multe hoteluri şi vile, ba chiar câteva resorturi luxoase la marginea staţiunii. Dacă în zona golfului Gölköy este linişte cu o atmosferă aproape casnică, golful Türkbükü are viaţa tumultoasă şi agitată împrumutată din cluburile exclusiviste de aici. Göltürkbükü este, de cele mai multe ori, unul dintre locurile vizitate de către proprietarii de iahturi private care se perindă pe mare în croaziere în jurul peninsulei Bodrum cât e vara de lungă!

În fine, ultima localitate din periplul nostru, situată în estul peninsulei, Torba este mică, simplă, practic “nedescoperită” încă de turismul de masă. Un sat modern, o staţiune notabilă cu plaje de nisip cu pietre, cu coline acoperite de pini, măslini şi ierburi frumos mirositoare, cu mai multe hoteluri, Torba oferă şi câteva urme de istorie milenară. E vorba de o structura rotundă, bine conservată, construită de lelegieni (cei mai vechi locuitori din zonă ce au pus bazele unei întregi civilizaţii) în urmă cu peste 2500 ani, probabil un mormânt ce veghează în vârful unui deal cu vedere la staţiune, în timp ce ruinele unei mănăstiri bizantine stau pe partea de est a golfului.

De asemenea, Torba este punctul terminus pentru linia de feribot dintre Didim şi Bodrum, ce face legătura între Templul lui Apollo, ba chiar cetăţile Priene şi Milet cu Mausoleul din Halicarnas. Dacă prin toate celelalte staţiuni ne-am plimbat mai mult sau mai puţin, întrucât şi “cei mai neobosiţi călători” obosesc până la urmă, am trecut prin Torba fără să mai oprim cu gândul la un duş şi o Efes Pilsner rece! După Torba am virat către sofisticatul Bodrum pentru a parcurge cei 10 km rămaşi până la hotel cu satisfacţia că acea zi ne încântase privirile şi ne umpluse sufletele de frumos!

---

VIZUALIZĂRI: 4853 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI