Bilbao: ploaie și vânt

TIPĂREȘTE

Webb rog postați videoclipul: https://www.youtube.com/watch?v=S6Y1gohk5-A

Să vizitezi Spania fără a vedea și nordul țării, respectiv Comunitatea Autonomă Țara Bascilor (Euzkadi) , Cantabria și Asturia, pot spune că ai pierde destul de mult.

Poate că localitățile acestei zone nu sunt așa de spectaculoase ca cele din centrul și sudul Spaniei, cele mai” călcate” de turiști, însă regiunea în sine este deosebită prin  frumusețea ei.

Amplasarea pe țărmul Atlanticului (Golful Biscaya) îi conferă umiditatea necesară pentru ca verdele vegetației să fie prezent și proaspăt tot timpul, chiar și a doua jumătate a lunii octombrie când am fost acolo. Verde și curat, foarte curat peste tot. Spre deosebire de zona de est a Spaniei – de la Costa Blanca până la Costa del Sol, zonă cu până la 300 zile de soare pe an – partea țării unde este situată și Țara Bascilor (Asturia, Cantabria până la Pirinei), denumită și zona verde a Spaniei, se bucură de cca. 70 – 80 de zile cu soare/an și de temperaturi agreabile.

Bun! Și acum să vă povestesc câte ceva despre ce am văzut acolo.  

Mai întâi despre Bilbao, cel mai important oraș al provinciei Bizcaya, care este așezat de o parte și de alta a râului Nervion, cele două părți ale urbei fiind unite prin mai multe poduri, de unde și supranumele de ” orașul podurilor” .   

În Bilbao ploaia și vântul care ne-au însoțit în ziua vizitei noastre, o zi cu adevărat bacoviană, nu ne-au înfrânt dorința de a vedea cât mai multe, sau măcar cele mai reprezentative obiective ale orașului. Parcurgeam străzile orașului și îmi treceau prin gând melodii cu versuri despre ploaie și vânt: ” Ploaia și noi” – Doina Badea, sau Sergiu Cioiu cu al lui ” Cântecul vântului” (” vântule, vânt nebun/ stai …” ) , amintindu-mi de versurile: ” Plouă meschin, parcă răutacios/ Totul îți pare întors pe dos” din cântecul lui Valeriu Sterian” Ploaia” .

Ghidul nostru ne spunea că nu ar trebui să ne considerăm ghinioniști că ne plouă, deoarece în Bilbao plouă destul de des și neașteptat (cam cum ploua vedeți în foto P9 și P26).

Însă bine echipați pentru ploaie inclusiv cu umbrele - să nu uit, vântul ăla nebun i-a rupt soției umbrela - am umblat și am savurat frumusețea orașului.

Prima oprire a fost, nici nu se putea altfel, la renumitul Muzeu Guggenheim o adevărată emblemă a orașului. A fost construit de statul spaniol în parteneriat cu Fundația Guggenheim, organizație care are astfel de edificii de artă în afară de Bilbao și în New York, Abu Dhabi și Veneția.  

Amplasată pe malul râului Nervion, clădirea muzeului este una dintre cele mai spectaculoase construcții din lume, ce adăpostește numeroase galerii de artă modernă, ea însăși fiind o adevărată operă de artă.

În exteriorul muzelui sunt tot felul de creații artistice, printre care și ” Maman” , un păianjen uriaș din metal poziționat chiar pe malul râului dar și uriașa sculptură din flori reprezentând un câine terrier, botezat Puppy, care păzește intrarea în muzeu. Sculptura este de fapt o structură din metal pe care se atașează flori, acestea schimbându-se funcție de anotimp. Când am fost noi structura metalică era acoperită cu prelate întrucât urma să se schimbe florile pentru anotimpul următor.   

Din păcate, în lipsa soarelui, nu i-am putut admira strălucirea clădirii muzeului dată de plăcile de titan cu care este acoperită, imaginea sa amintindu-mi mai mult de plumbul lui Bacovia. I-am admirat numai frumusețea exterioară, însă timpul insuficient (un dezavantaj al excursiilor în grup cu agenții de voiaj) nu ne-a permis să ne minunăm și de splendorile interioare, vizita în incintă s-a redus doar la holul plin de turiști dornici să-și procure tichete de acces la expoziții și … la” vizita” toaletelor.

Facem câteva fotografii de pe podul La Slave atât muzeului cât și altor clădiri vizibile din acel loc: Grand Hotel Domine, clădirea în care Pierce Brosnan a filmat scene dintr-un film (un 007 bănuiesc) și peste râu clădirea căminului de bătrâni Fundadora Siervas de Jesus.

Dar mai înainte de a ajunge în zona muzeului, mi-am cumpărat de la un mic magazin o bască (substantiv ce vine din sintagma franceză ” béret basque - beretă bască” – citat din dna. prof. dr. Rodica Zafiu) din Țara Bascilor – eu îi voi spune mai pe scurt bască de basc - având cusută una dintre emblemele specifice zonei, brodată în culori tradiționale ale Țării Bascilor (roșu și verde), inclusiv numele țării – EUSKAL HERRIA -  în limba bască (euskera). Să nu vă gândiți cumva că am dat bani pe una confecționată din nu’ș ce lână prețioasă, dar este din lână nu știu de pe ce meleaguri (nu este din poliester pentru că i-am făcut proba focului, pe un pufulete scos din ea – mirosea a lână de oaie). Și așa scrie și pe eticheta ei.  

Așa! Mi-am luat bască, am văzut muzeul, să mergem mai departe.

Traversăm râul Nervion pe un pod pietonal, Zubizuri, o atracție turistică deosebită a orașului,  îndreptându-ne spre alte locuri de văzut.

Ajungem în Plaza Arriaga pe promenada El Arenal unde ne întâmpină maiestuoasa clădire a teatrului Arriaga, numit așa după numele unui muzician, Juan Crisóstomo de Arriaga deosebit de talentat, cunoscut sub numele de” Mozart spaniol” . Clădirea construită în stil neobaroc la sfârșitul sec. 19, e opera arhitectului local Joaquín Rucoba. Astăzi edificiul găzduiește continuu spectacole de operă și teatru. Ca și alte clădiri din Cartierul Vechi din Bilbao, a fost grav avariat în urma inundațiilor din 1983, dar a fost refăcut în forma actuală.

Mai departe traseul nostru este prin piața Ernesto Erkoreka unde vedem, printre șiroaiele de ploaie ce curg pe geamul autocarului, Primăria orașului Bilbao. Clădirea este construită în stil baroc și a fost inaugurată la finele sec. 19.

Profitând de oprirea ploii facem o pauză ca să mâncăm ceva, așa că intrăm într-un bar pentru a savura pintxos, acea gustare tradițională specifică nordului Spaniei. Bune, dar parcă mai bune au fost cele mâncate la San Sebastian. Udate cu bere locală au avut un succes total, explicabil și la foamea ce o aveam.

Sătui, ieșim din bar și ne aducem aminte că soția rămăsese fără umbrelă și, de teama ploii ce se putea dezlănțui oricând, intrăm într-un mic butic pentru procurarea obiectului atât de util unui astfel de fenomen meteorologic.

Și uite așa se face că apare” mica globalizare” demonstrată de faptul că doi români (unul cu bască de basc, celălalt fără umbrelă) intră într-un magazinaș spaniol și cer unui angajat thailandez sau pakistanez, în orice caz asiatic, să le vândă o umbrelă fabricată de un chinez. Am plecat fericiți, umbrela nu era de calitate deosebită și spre norocul nostru nici ploaia nu s-a mai stârnit.

Mai departe pașii ne poartă prin fața bisericii catolice San Nicolas de Bari patronul navigatorilor și pescarilor. Edificiu construit, ca multe altele din Bilbao, în stil baroc, este situat în centrul orașului, în piața San Nicolas în fața teatrului Arriaga. Deasupra ușii de la intrare este plasată stema orașului Bilbao, iar în partea superioară sunt două turnuri clopotnițe flancând intrarea principală.

Catedrala Santiago de Bilbao este situată în piața Sf. Iacob (Done Jakue Plazatxoa). Este închinată Apostolului Santiago, patronul orașului. A fost ridicată la sfârșitul sec. XIV și începutul sec. XV. Este construită în stil gotic iar turnul său în stil neogotic.  Catedrala este declarată patrimoniu național din 1931. În fața catedralei se află o fântână.

Un alt obiectiv interesant este fântâna câinelui (fuente del perro) unul dintre simbolurile emblematice ale orașului. Numele său poate fi puțin ciudat deoarece cele trei figuri care decorează fântâna sunt lei. Legenda spune că la data inaugurării fântânii în anul 1800, locuitorii orașului nu văzuseră niciodată un leu și neștiind la ce se uită s-a stabilit că acele capete de animale sunt câini. De aici” fântâna câinelui” .

Sumarul zilei? Plimbat mult, muieți bine de ploaie însă bucuroși că am reușit să vizităm unul dintre frumoasele orașe ale Spaniei.

Drumuri bune și excursii frumoase!

---

VIZUALIZĂRI: 805 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI