GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
City break de primavara in Elvetia
City break de primavara în Elveția
Cel mai mult îmi place când mergem intr-o țară straina și mă comport precum locuitorii ei, ies dimineață la prima ora pe strada ca și cum aș merge la job sau cu copiii la școală, mă plimb și mă uit la comportamentul și obiceiurile locuitorilor acelei tari.
La fel am făcut și în Basel, Elveția, în vacanta de Primavara. Când am ales acest oras ca destinatie, voiam de fapt neaparat Elveția, inceram sa găsesc o varianta rentabila, un loc bun, care sa ni se potrivească și sa fie și sa fie cât mai aproape de ce speram sa vedem. Am citit pe internet și am găsit despre Basel câteva recenzii, zbor ieftin, multe posibilități de a vizat și Franța sau Germania, așa ca m-a convins imediat. Fiind al doilea oras ca marime din Elvetia, Aeroportul din Bassel, deservește toate aceste trei tari, având ieșiri separate, trei la număr. Am zburat cu Wizz Air și biletele de avion nu au fost deloc scumpe. Transportul public e foarte bine pus la punct, astfel ca am mers cu autobuzul spre centrul orașului fix din aeroport și în aproximativ 30 minute eram la cazare. Si ieftin, bineinteles, fata de un taxi.
În câteva cuvinte, Elveția a fost ce am dorit mult și sperat sa văd, o țară curata, civilizata, oamenii foarte prietenoși și educați, genul de țară în care îmi place sa merg și mă mir cât de bine este totul pus la punct. Cam asta pot spune ca am găsit aici, a fost chiar peste asteptarile noastre. Mă simteam uneori, mergând pe strada în zona în care eram cazați, ca sunt inr-un joc de Monopolly, casele fiind perfect aranjate, parca la dunga, nu vedeam o mizerie sau o frunza pe jos, așa ca recomand din tot sufletul.
Aflat la granița cu Franța și Germania și faptul ca intr-o ora se pot vizita foarte multe de aici din Basel, îl face și mai mult sa fie un oraș favorit de către turiști.
În ceea ce privește locurile vizitate, am început cu o masa la restaurant, unde am fost surprinși cât de mari au fost porțiile comandate de către noi și peste tot unde am mâncat pot spune ca au fost foarte mari porțiile de mâncare, calitative și bineînțeles foarte bune. Auzisem ca e destul de scump si chiar la uitasem de acasa la cateva restaurante pe meniuri, asa e, nu poti transforma in lei si nu are rost, nu ne rapirtam la salariile din Romania, dar cam asa e aproape oriunde am merge. Doresc sa mentionez ca oricum am facut un calcul si la restaurant am platit de fiecare data cam cat am platit si in Bucuresti la restaurant.
Ne-am dus apoi în recunoaștere, ne-am plimbat pe străduțe, în centrul orașului, în orașul vechi, am văzut foarte multe fântâni arteziene de o frumusețe rară, pest tot pe unde am fost, am vizitat Primăria, o impresionanta clădire care se face marcată mai ales prin culoarea rosiatica, dar și prin arhitectura deosebita. Prin centrul orașului trece Raul Rin și nu puteam rata plimbarea pe unul din poduri peste rău, așa ca imediat am marcat și asta. Am mai colindat putin străduțele admirând toate clădirile din centrul vechi și strada plina de magazine de lux, animata la orice ora, Steinevorstadt și ne-am păstrat apoi pentru a doua zi, pentru ce avea sa urmeze.
Planuisem o plimbare în Colmar. Am pornit de dimineață spre gara, care se afla aproape de noi. Însăși gara din Bassel este un obiectiv turistic, făcându-se remarcata prin curățenia deosebita, prin magazinasele, confisseria celebra în Elveția și printr-o cofetărie unde toate sunt parca din reviste. Dar pentru mine, piesa de rezistenta a fost florăria din interiorul gării care era atât de mare și frumoasa, cu flori proaspete și foarte viu colorate.
În ceea ce privește transportul feroviar, la fel de bine pus la punct, ca toate de altfel. Pentru Franța am luat bilete de la casele speciale (sunt și tonomate). Mai multe voi povesti separat, într-un articol despre Colmar.
A treia zi în Basel am pornit sa vizitam mai întâi grădina zoologica și câteva muzee. Grădina zoologica este aproape de gara și nu foarte departe de centrul orașului, așa ca ne-am descurcat foarte bine pe jos. Este un loc unde se pot pierde câteva ore bune, mai ales dacă mergeți cu copiii. Are și un acvariu micuț dar foarte drăguț, per total, a fost o vizita frumoasa.
Am pornit apoi spre Muzeul Jucăriilor, un muzeu mult mai special decât ce văzusem pana acum, intr-o casa pe patru etaje, unde se aflau jucării de la 1900 și pana în prezent, frumos aranjate pe ani și categorii. Ni s-a parut un muzeu special, ce a meritat din plin atenția noastră. Ursuletul Teddy era prezent in toate vitrinele si erau colectii intregi, impresionante cu acest personaj.
Am vizitat apoi Muzeul de Istorie din Basel și Catedrala Munster, amplasată în Munsterplatz, un loc frumos de plimbare și de admirat de sus, Rinul. Am mai văzut în apropierea pieței Munsterplatz și Muzeul de Istorie Naturala, mai micuț, dar pentru cei cu copii, destul de bine pus la punct și educativ.
Mergând foarte mult pe jos și pierzându-ne pe toate străduțele, furați de peisaj, nu am mai apucat sa vedem și Muzeul de Arta, însă, știu ca este impresionant; am citit mult și despre acesta.
Ziua următoare am rezervat-o pentru o excursie în Zürich, la fel de impresionați de gara și de trenul care avea sa ne duca spre frumosul oraș. Călătoria a durat la fel ca cea către Colmar, o ora și câteva minute. Trenurile foarte curate, peisajul de vis, mult verde, totul viu, o încântare pentru privirile noastre.
Ajunsi in Zurich, încă din gara, se vede Muzeul Național al Elveției, care pare a fi un castel, motiv pentru care atrage toate privirile, zarindu-se de la depărtare.
Am pornit apoi spre FIFA Museum, despre care știam și eu ceva și Alin, soțul, era foarte nerăbdător sa îl vadă. Nu am încetat în a ne minuna de frumusețile ce le vedeam pe drum, aceleași străduțe micuțe și curate, drăguțe, peisajul unui oraș ordonat, frumos, amplasat de-a lungul unui rău, în căzut acesta, Raul Limmat. Am colindat destul de mult pe străduțe, prin centrul vechi și oriunde mai vedeam putina verdeața, o fântână arteziana sau orice ar fi putut sa ne atragă atenția; acesta a fost și scopul, sa vedem și pe dinafara orașul, clădirile etc. Muzeul FIFA ne-a plăcut mult, ba chiar ne-am și jucat diverse jocuri, deci dacă aveți copii și aveți vreun gând, rezervati-va câteva ore bune pentru acest muzeu, pentru ca veți avea ce face.
La întoarcere, am intrat la un restaurant despre care citisem recenzii pe internet, foarte bine cotat, cu o vechime destul de mare, clasic, drăguț. La fel ca și în Basel, gara din Zürich ne-a impresionat. Ne-am intors spre Basel mulțumiți de ceea ce văzusem și așa am încheiat seara.
Am vrut ca în acest city break sa vedem si ceva peisaje, sa nu ne grăbim prea tare, cum facem de obicei, sa ne încărcam bateriile și cu energie pozitivă și am reușit. A fost o mini vacanta plăcută și am fost foarte mulțumiți.
Imi doresc mult sa revenim in Elvetia pentru ca e ceea ce visam, sper sa putem vedea mai multe locuri data viitoare si mai multe peisaje din natura.
Trimis de Patrim in 21.06.23 06:09:58
- A fost prima sa vizită/vacanță în ELVEȚIA
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Patrim); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 47.55811456 N, 7.58807310 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest articol
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@Patrim: O destinatie care merita luata in calcul la fel ca si celelalte variante, felicitari, votat cu mare drag.
@mishu: Multumesc! Da, merita din plin! Numai bine!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2023 Două țări, două orașe și câteva sătulețe într-o zi și o dimineață — scris în 10.11.23 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Jul.2014 Promenadă pe malurile Rinului în orașul Basel (II) — scris în 12.01.15 de traian.leuca † din PLOIEșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2014 Promenadă pe malurile Rinului în orașul Basel (I) — scris în 09.01.15 de traian.leuca † din PLOIEșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2011 Locul unde se intalnesc trei tari — scris în 24.09.11 de marius gaudi* din CONSTANțA - RECOMANDĂ