4. Barcelona Fascinantă – “Barcelona la Hechizera” — Mijloace de transport în comun

TIPĂREȘTE

(din ciclul “O mie si una de... zile”)

Ei, si dupa ce am luat Barcelona agale la pas, de am uitat de foame, de sete, ba chiar am uitat si cum ma cheama (uitandu-ma la “celi frum’seti”) ma simt datoare sa va povestesc un pic si despre transportul in Barcelona.

Poti circula cu o infinitate de mijloace: autobuz, metrou, bus turistic, tren, motocicleta, bicicleta, role, elicopter, avion, barca, vapor iar pentru zonele mai inalte cu telecabina si funicularul. Daca vrei, poti circula si cu balonul cu aer cald. Si stiti de ce? Pentru ca domnii catalani sufera de orgoliu, da, dar un orgoliu constructiv si pozitiv. Fac totul pentru OM, dar si pentru a fi un piiiiiic mai suuuuus decat rivalii lor de la Madrid! (si va spun asa, cu glas firav, sa nu ma auda nime... si SUNT) !

Ca suprafata, Barcelona este cam de marimea Clujului. Este strajuita de doi munti incintatori: Tibidabo si Montjuïc. Spatiul fiind limitat face fata cu greu numarului mare de locuitori, asa ca pana si pe culmea acestor munti se catara cartiere de locuit. De multe ori, strazile au o panta serioasa si ma minunez de maiestria si indeminarea celor care conduc mijloace de transport in comun si urca …. “ca pe casa”, (noroc ca la Barcelona ninge o data la zece ani).

Sistemul de transport este foarte bine pus la punct. In prima zi cand am ajuns, in Gara Sants, Zaharie, (El Científico) m-a asezat in fata unei harti uriase, cam cit un perete, si mi-a spus:

- Vezi, trebuie sa stii sa folosesti aceasta harta, daca vrei sa te deplasezi unde ai chef.

Am ramas perplexa, apoi am simtit nevoia de fuga.

- Dumnezeule, cum sa ma descurc in paienjenisul asta de linii? Nu pot, nu stiu, nu ma duce capul! Mai bine plec inapoi, nu ma voi descurca niciodata.

Dar, cu rabdarica si calm am vazut ca liniile sint de diferite culori, linie rosie, albastra, galbena, mov, verde si alte culori. Toate 11 sint liniile de metrou, care trec pe sub pamint. Peste tot gasesti harti mai mici, clare si explicite, care te lamuresc unde esti. Tu trebuie sa stii numai unde vrei sa ajungi.

Cata munca s-a depus aici, cum au scormonit pe sub pamint cu tot felul de masini si utilaje, cum au zidit, cum au construit. Sisifica munca. Cu tenacitate, cu harnicie, cu zor, cu inversunare...

Unele linii sint la un etaj sub pamint, altele la doua, trei etaje, si (ca sa ajungi la “obectul” care o zbugheste ca nebunu’ dupa ce te-ai urcat in el), trebuie sa cobori, sa urci, si tot asa. Este un paienjenis, o intretaiere, liniile se unesc, se despart si te minunezi cum mintea omului a putut sa creeze acest labirint care, de fapt, este logic, ordonat. Si iar urci, iar cobori, treci prin tot felul de coridoare. Noroc ca majoritatea scarilor sint rulante, pui piciorul si scara te duce... Tare bine se potrivesc aici versurile lui Paunescu “Eu sunt un om pe niste scari”.

Pentru mine, venita de la Cluj, fara metrou si cu mijloace de transport hodorogite era de mare mirare ce vedeam... (acum, dragii mei, multe s-au schimbat si la Cluj, se incearca de vreo jumatate de an modernizarea transportului cu sistem electronic, in statii avem marcate niste triunghiuri care obliga autobuzele sa opreasca numai la punct fix (slava domnului, cum fugeam de la piata cu sacosele incarcate sa „prind” autobuzul oprit la... sa zic? , „dracu-n praznic”) si, pe deasupra, avem si niste autobuze mauve-brandusa de mai mare dragu’ care functioneaza pe langa cele vechi, arhaice si de demult, (da’ stati o tzara, ca s-or mai tomi lucrurile, ca si bunu’ Dumnezeu facut-o lumea asta in 7 zile. No ase-i?) Si sper din tot sufletul ca se vor afisa si niste harti si scheme ale liniilor de transport, asa, macar de dragul strainilor care ne viziteaza orasul.

Dar sa revin. Si daca afara este frig, inauntru este cald, iar daca afara este cald, inauntru este racoare si miroase frumos. Metroul vine cu o ritmicitate bine definita. Timpul cel mai scurt este de un minut iar cel mai lung este de maximum de 10 minute, depinde de zi si de ora, (in zilele de sarbatoare si la orele mai inaintate vine mai rarisor). Si peste tot sint tablite electronice care te anunta peste cate minute si secunde vine urmatorul. De undeva, din tavan, ploua cu muzica calda, linistitoare, “antistress”. Ca sa nu te plictisesti, intre timp poti sa privesti pe ecranele televizoarelor, unde se fac anunturi despre starea vremii, se transmit scurte stiri de interes national, local si chiar international. Se anunta premiera unui film sau a unei piese de teatru, sau ti face demonstratia unei retete culinare. Dupa ce ai urcat, ocupi un loc (cu exceptia orelor de varf), si in timp ce metroul serpuieste ca fulgerul pe sub pamint esti anuntat ce statie urmeaza si poti sa vezi asta si pe o harta pe care se aprind beculete. Sint peste 120 de statii de metro.

Si ce-i fain si normal este ca pe scarile rulante te asezi pe numai partea dreapta, auziti? , NUMAI pe partea dreapta, (ca mai este cate un barcelonez care se ia la intrecere cu timpul) ca sa se poata urca sau cobori pe langa tine. Si daca vezi vreunul, cascat, care ocupa tot spatiul apoi sa stiti ca-i „vinitura”, ori de-a nost... nu se grabeste si nici ca-i pasa de altii!

Cum e Barcelona? E ca un musuroi de furnici cu nenumarate galerii, culoare, tuneluri. Deasupra este un oras. Trepidant, agitat, nervos. Dedesupt mai sint vreo trei orase. De multe ori, liniile de metrou se intretaie cu cele de tren. Sub pamint exista gari. Vin si pleaca trenuri! Si trenurile vin cu precizie de cronomtreu, elegante, spatioase, silentoase. Te urci in ele simplu. Ei, la tren nu exista scari, (vaaai, la noi trebuie sa te catari, sa te ageti, nu-i bai ca nu te lasa fusta sau blugii cei stramti, sau batrinetea cu artrozele, coxartrozele, sau rotunjimile si lipsa de „ezercit”). Nu, duduci, doamne si domni, cind urci in tren faci un pas, atat, si iata-te in tren... Si unde sint bagajele, sacii, straitile, hainele trase in ingesuiala? Unde-s fetele agitate si nervoase? Unde-s privirile incruntate? Nu-s duducilor, doamnelor si domnilor. Nu-s! Nu sunt! Exista numai un termometru electronic care iti arata temperatura in interior si cea din exterior, o schema cu puncte colorate (ce ai parcurs si cit mai ai de parcurs) si voce cultivata, calda care te anunta ce statie urmeaza. Si o muzica ca un balsam pentru suflet, creier si urechi te invaluie. Si dupa un timp, trenul iese ca „serpele”de sub pamint... la lumina!

Autobuzele circula nu la “minuta”, ci la secunda! Si vin autobuzele, vin... (pe unele circuite cea mai mare pauza intre ele este de 8 minute), dar peste fix 8 minute, apar, stralucitoare, curate, rapide. Soferii sunt imbracati cu pantaloni gri, la dunga de te tai in ea, camasa alba cu dungulite bordo, jerseu bordo. Aceasta uniforma care este foarte eleganta este completata de o scurta de fis, tot bordo, (poate acum s-o fi schimbat uniforma, dar asa era pe vremea mea, cand ma buluceam si eu pe-acolo si tot “urcam pe niste scari”). Soferii opresc numai in statie, daca in fata s-a oprit alt autobuz asteapta pana pleaca si doar apoi se opreste exact la punctul fix. Pasagerii se urca cuminti numai pe usa din fata, baga o carteluta care se magnetizeaza si scoate un scurt fluierat, se indreapta spre spate unde ocupa loc. Daca vrei sa cobori, de pe oricare loc te-ai afla, gasesti la indemina butoane pe care apesi ca sa anunti ca vrei sa cobori. Si cobori numai pe usa din mijloc si pe cea din spate. Asa ca nu am vazut ingramadeala, basculada si nici persoane cu sau fara bagaje, care se imping ca sa urce sau sa coboare inaintea celuilalt.

(Si ma veti intreba… da’ ce-i nou, ca asa este si la Geneva, si la München si la Paris si in toate orasele civilizate… La ei, DA, dar la noi, BA! Si imi zic, ia sa vedem partea plina a paharului, va fi si la noi, “soon”, dar oare eu voi mai apuca fericitul timp in a mea tarisoara!?)

Daca esti turist de o zi, de trei, de sapte... apoi musai sa-ti iei un card, „tarjeta” (citeste tarheta) de calatorie. Cu tarjeta esti stapan absolut, sari dintr-un mijloc de transport intr-altul cu sprinteneala si eleganta. Si ai si tot felul de avantaje, reduceri. (vezi pe internet) Pentru mine, turist pe mai multe luni cel mai convenabil era tarjeta pentru o luna, pe care mi-o toooooot prelungeam.

Si uite asa, iubitilor, (cum zicea Mitropolitul Bartolomeu al nostru) prin inlantuirea rationala a legaturilor mijolacelor de transport, in vreo 40 de minute poti sa cobori de pe muntele Tibidabo (unde Barcelona ti se tolaneste la picioare) la plaja si la Mediterana cea albastra. Intr-un mod simpu, logic, concis, matematic as spune, fara truda si stres. Ce senzatie formidabila! De lunecare, de curgere, de zbor! (Acum as face o mica observatie personala. In metroul din Barcelona nu am vazut fete zambitoare si calatorii nu „socializeaza” asa cum am vazut pe mijloacele de transport la Sevilla, de, au alta mentalitate, ei, catalanii se iau la intrecere cu timpul).

Permisa-mi fie divagatia, iar fac o mica paranteza de pe mioritice plaiuri! De mandra mirare este faptul ca poti sa-ti schimbi mentalitatea cand esti „impactat” de mijloacele de transport. Asa a patit El Cientifíco. Saracu’... S-a dus in Japonia un om si s-a intors... altu’. Dupa ce a dat piept cu circulatia halucinanta din Tara Soarelui Rasare (unde cam 90 la suta din indicatoare erau in limba „japona”), numai ce-l vad intr-o dimineata, cu pantofii sport, cu rucsacelul in spate... pornind avantat spre serviciul lui, la Institut. 20 de minute de mers repejor, apoi urcat in autobuzul 30 mauve-brandusa, tot vreo 20 de minute. Rezultatul? Crescut optimismul si imbunatatit radical starea de spirit. Scazut niste kilograme. Miscare. Protectia mediului. Ecologie. Sanatate. Si stiti ce mi-a zis?

- Cum pot eu, persoana de 90 de kg sa car dupa mine o greutate de peste 1500 de Kg? (cred ca ati inteles ca se referea la draga si adoratissima lui masina p. p. – proprietate personala -).

Toate minunile tin 3 zile, dar in cazul acesta au trecut deja 4 ani si iata... adidasi, rucsacel, zambetul pe buze, pupic de despartire, mers sprintar, autobuzul 30 mauve-brandusa... si tot asa... zi de zi!

Macar de s-ar molipsi cat mai multi romanasi!

Acuma trebuie sa va spun: adiós... si nos vemos (pa, servus, la revedere).

Ghetutele mele calatoare maniatu-s-au tare-tare pe mine ca le-am neglijat in relatarea de fata:

- Hei, surorelelor, nu fiti morocanoase, las ca ma revansej fata de voi, data viitoare...

Si aici, firul povestii, deocamdata se intrerupe. Dar povestile bune si frumoase nu se sfirsesc niciodata, deci, va urma. ...

---

VIZUALIZĂRI: 3683 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI