GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
A trecut ceva timp de cand am fost in Barcelona, insa nu cred ca voi uita niciodata vacanta petrecuta acolo. Am stat 7 zile si tot nu am apucat sa vizitez tot ce era de vazut... cine merge pentru 2-3 zile doar, pierde o mare parte din frumusetea orasului.
Am rezervat din timp biletele de avion la Wizz Air, iar cazarea pe venere.com, am gasit un apartament studio foarte cochet in apropiere de Sagrada Familia. Drumul de la aeroport pana in oras l-am facut cu trenul si cu metroul, pretul fiind mult mai convenabil decat cu taxi-ul. Practic trenul care pleaca din aeroport, la un moment dat intra in subteran si acolo am trecut printr-un tunel spre statia de metrou. Cel mai convenabil mijloc de transport in Barcelona este categoric metroul, avand opriri langa toate punctele de interes din oras. Eu am cumparat un abonament pentru o saptamana cu care puteam circula nelimitat pe toate liniile. Reteaua de metrou era ca un oras in sine, structurat pe mai multe nivele, destul de impresionant as zice eu.
Primul contact cu orasul a avut loc noaptea, venind de la aeroport am oprit la statia de metrou Sagrada Familia si iesind din subteran am vazut monumentul luminat in toata splendoarea lui.
A doua zi ne-am plimbat pe renumita strada La Rambla, am vazut portul si am facut o baie de soare pe plaja La Barceloneta. Plaja in sine era destul de curata, nu era foarte aglomerat, dar in apa nu prea am stat pentru ca era destul de abrupta intrarea si valurile mari.
Vizitand aproape zilnic La Rambla, cel mai mult mi-a placut La Boqueria, o explozie de culoare si mirosuri... as fi vrut sa gust cate putin din toate bunatatile de acolo. M-au fermecat si stradutele care se intersectau cu La Rambla, pline de magazine de suveniruri mici si colorate, unde si preturile erau mai convenabile si usor negociabile.
Portul e o alta splendoare, am facut si o plimbare cu un vaporas si am ramas uimita de numarul mare de vase de croaziera... pana atunci nu vazusem nici unul de aproape si nu ma asteptam la dimensiunile acelea impresionante. Am vizitat si Aquarium-ul, a fost ceva de vis. La un moment dat era o banda rulanta care ne purta pe sub un acvariu imens unde am vazut pisici de mare, rechini etc.
O alta atractie pe care am bifat-o a fost Muzeul Figurilor de Ceara, a fost foarte frumos... pe la sfarsitul turului am intrat in ceva galerie a groazei unde era intuneric, iar statuile de acolo au fost de efect, ne-am speriat nu gluma.
Pentru pasionatele de shopping, Barcelona e un paradis... cum ma numar si eu printre ele, am intrat in multe magazine de haine, bijuterii, accesorii. In apropiere de La Rambla era un complex foarte mare, El Corte Ingles... acolo si preturile erau la fel de mari. Mai era un mall in port unde puteai sa pierzi ore intregi... plus magazinele de pe pietonala. Pentru cei care isi permit luxul, cele mai scumpe magazine le-am vazut pe Passeig de Gracia... eu am fost acolo sa vad cladirile lui Gaudi, cel mai mult m-a impresionat Casa Battlo.
Revenind la obiectivele care nu trebuie ratate, am alocat o zi intreaga pentru a vizita Parc Guell si Mont Juic. A fost foarte obositor, insa frumusetea vazuta in Parc Guell doar pozele o pot exprima. Ca sa ajungem pe Mont Juic, am luat o telecabina cu care am traversat marea, a fost foarte frumos. Seara am trait cea mai frumoasa experienta din tot sejurul, am ramas sa vedem fantana muzicala de pe Mont Juic, a fost pur si simplu hipnotizant... si acum vocea lui Freddy Mercury cantand "Barcelona" in timp ce priveam jocul de lumini si culori... era atat de multa lume, ca abia am gasit un loc sa stau jos pe niste scari din preajma.
O alta surpriza placuta mi-a facut Muzeul Picasso... tin minte ca cel mai mult m-a impresionat tabloul La Primera Confession... parca era o fereastra in timp. Picturile cubice pentru care e renumit Picasso nu mi-au placut atat de mult, nu sunt o cunoscatoare de arta si mie personal nu mi-au inspirat nimic.
Am vizitat si Parc de la Ciutadella, tot ce imi aduc aminte este ca a fost atat de cald si cautam cu disperare o banca la umbra :) Ultima mare atractie pe care am vizitat-o a fost Gradina Zoologica... foarte mare si frumos amenajata, animale nu prea am vazut, fiind atat de cald, majoritatea dormitau undeva pe la umbra.
Nu am testat viata de noapte din Barcelona, deoarece mi s-a parut putin cam periculos. Cred ca sunt singurul turist care nu a vizitat Camp Nou :)... insa nu asta e regretul meu... m-as intoarce sa vad Palau de la Musica Catalana, pentru vitraliile absolut superbe, cladirea in forma de ou luminata noaptea in toate culorile, precum si Sagrada Familia in interior.
Am descoperit orasul pas cu pas, cu o harta turistica in mana... recomand asta oricui, sa nu se limiteze la bus-ul turistic care iti permite sa opresti doar la atractiile importante. Exista atatea stradute pline de farmec, care te vor lasa cu amintiri de nepretuit. Despre mancare nu am povestit nimic, a fost o incantare, de la mini calamari prajiti, paella cu fructe de mare si pana la renumita sangria. Cea mai ciudata mancare pe care am gustat-o a fost arros negre... orez cu cerneala de calamar din cate am inteles.
In mod categoric Barcelona mi se pare cel mai frumos oras pe care l-am vazut... si da am fost si la Paris, insa aceasta este parerea mea :)
Trimis de Natalia Gh in 17.06.15 10:41:41
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SPANIA.
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Natalia Gh); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.
Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2024 Un castel pe vârf de deal, ... pe malul mării – Castelul Montjuïc — scris în 12.10.24 de msnd din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2024 O săptămână în Barcelona — scris în 29.07.24 de msnd din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Nov.2023 Barcelona - supraevaluata — scris în 05.11.23 de marius71a din MEDGIDIA - nu recomandă
- Mar.2023 Barcelona, o dorinţă împlinită — scris în 13.01.24 de irinad din TâRGOVIșTE - RECOMANDĂ
- Dec.2022 Revelion in Barcelona — scris în 23.02.23 de anila82 din ORADEA - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Scumpa de Barcelona — scris în 29.08.22 de vali65 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- May.2022 La pas prin Barcelona — scris în 21.06.22 de mariana07 din BRăILA - RECOMANDĂ