ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 29.06.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Pitesti
ÎNSCRIS: 03.08.12
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
MAY-2018
DURATA: 5 zile
prieteni
5 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Ayia Napa

TIPĂREȘTE URM de aici

Ayia Napa este localizata în partea de sud est a insulei Cipru, la vest de Cape Greco reper foarte cunoscut. Datorita nisipului alb, curat si al vietii de noapte este o destinatie foarte solicitata. Numele statiunii vine de la o manastire din centrul orasului. Prin constructia hotelurilor moderne de 4* si 5* de-a lungul coastei, statiunea si-a câstigat un renume din ce în ce mai mare fiind în prezent foarte solicitata.

E o statiune plina de supermarketuri aproape la fiecare colt de strada, cu terase, baruri, restaurante. Dupa cina plecam la plimbare pâna târziu în noapte. Din aleea hotelului Okeanos- vezi review, pe lânga terasa Ocean Basket unde se pot mânca fructe de mare si sushi, prima strada la dreapta. Hoteluri pe ambele parti ale strazii, la capatul strazii pe stânga e muzeul Thalassa pe care l-am tot ratat, se închidea pâna ajungeam noi în zona, întotdeauna dupa ora 18! Peste strada e un hotel deosebit River Rock, pe dreapta numai hoteluri de lux cu o arhitectura deosebita. Aici am întâlnit si un automobil « Hummer » lung cu un perete deschis si acvarii cu pestisori pentru pedichiura si o românca prin adoptie adica din Republica Moldova. Ne-a explicat ca apa din acvarii se schimba la doua zile, pietrele de pe fundul acvariului se spala si ele si în general sunt atenti la igiena. Din pacate nu ne-a lasat sa facem fotografii, ne-a spus ca sunt camere de supraveghere si ca sefii ei au interzis fotografiatul! Asta e, ne-am luat la revedere si ne-am continuat plimbarea. Din intersectia cu muzeul Thalassa daca o iei la stânga ajungi pe artera principala a statiunii « Leoforos Arch Makariou lll » si în dreptul statuii « I love Ayia Napa » si unde toata lumea vrea sa-si faca fotografii sau selfiuri. Peste drum, surpriza! o ghitara mare luminoasa ne arata ca acolo e Hard Rock Café!

O luam în josul strazii, privim spectacolul strazii, curatenie peste tot, circulatie pe dreapta, se aude muzica de peste tot dar fara sa fie harmalaie, nivelul de decibeli e rezonabil. La doua terase diferite (una pe sensul de urcare, cealalta pe sensul de coborâre) doi cântareti îl imitau mai bine sau mai putin bine pe Mickael Jackson. La una din terase asistau si persoane travestite (barbati îmbracati si machiati ca femeile), socul vederii acestor personaje a fost maxim! Si multe, multe magazine de cosmetice, parfumuri, confectii unde lucreaza multe fete din R. Moldova dar toate au fost amabile cu noi când ne auzeau vorbând româneste.

În Cipru circulatia se face pe dreapta, mereu uitam si ma uitam în directia opusa când treceam strada. Aici soferii sunt foarte politicosi, opreau mereu când erau pietoni în dreptul marcajelor de trecere. Ar trebui sa ma inspir si eu… Într-o seara am fost si la parcul de distractii pe « Leoforos Nissi », instalatii diverse, montagne rousse cu o bucla, pendula, masinute, tir unde poti câstiga jucarii de plus, o mica gogoserie, o roata mare ce se vede seara de la distanta mare fiind iluminata cu beculete multicolore. O tura cu trenuletul pe montagne rousse costa 6 €.

În portul Limanaki vis-à-vis de taverna Vassos-vezi review sunt ancorate diverse ambarcatiuni de marimi si forme diferite ce ofera mici croaziere de-a lungul coastei de sud-est pâna la Cape Greco sau vasul « Cpt Marko » îsi continua cursa pâna în apropierea de frontiera maritima cu partea turca a insulei în dreptul orasului Famagusta (orasul fantoma). La Cape Greco se poate ajunge si pe uscat cu busul 101.

Am optat pentru versiunea croaziera de aproape 5 ore cu vasul « Cpt Marko ». Biletele le-am cumparat de pe dig de la o persoana care promova acest vas. Lânga el mai erau si altii ce vindeau bilete pentru celalalte ambarcatiuni, concurenta mare între ei! Cea mai ieftina cursa a costat 15€, cursa noastra a costat 25€ cu prânz inclus. Au plecat în croaziera mai multe ambarcatiuni la diferenta de 5 minute fiecare pentru a putea face manevrele de iesire din golfuletul de acostare. Am admirat corabia Black Pearl ce imita corabia capitanului Sparow din filmul « Piratii din Caraibe », e vopsita toata în negru, îi mai lipseste doar inconfundabilul steag al piratilor. Vasul nostru a iesit ultimul dar i-a prins din urma repede. Au fost si doua opriri, una de aprox 30 min si cealalta de 50 min pentru plaja pe vas si baie în locurile unde apa irizeaza în nuante de turcoaz imposibile. Prezentarea locurilor pe unde navigam s-a facut în limbile engleza si rusa. Sunt multi turisti rusi atât în statiune cât si pe vas.

« Cpt Marko » ofera o croaziera to Famagusta « Ghost town » cu plecare la ora 10:45 si întoarcerea la 15.30. În interiorul vasului unde e barul este aer conditionat, mesele pentru a lua prânzul, la etaj se gasesc 40 de saltele pentru plaja si pe jos este o carpeta antialunecare de culoare verde, vasul mai are si o încapere pentru a te schimba de haine.

Traseul a fost: Ayia Napa, pestera Napa, Arcul în stânca Napa, pesterile Palatia, Cape Greco, Blue lagoon, pestera piratilor, podul îndragostitilor, pestera vrajitoarei, plaja Konnos, Protaras, linia de frontiera…

Prima oprire pentru plaja si înot a fost la Cape Greco în apele de cristal turcoaz, a doua oprire a fost la Konnos. În golfuletul asta mi-am udat si eu picioarele stând pe scara de coborâre a vasului (nu stiu sa înnot!). Marea a fost linistita oferindu-ne o zi minunata pentru a o admira în toata splendoarea ei.

De pe vas am privit turistii de pe uscat cum coboara pe stânci pentru a ajunge cât mai aproape de grote cu intrarea în apa sau pe o limba ingusta de nisip in fata unor pesteri, sau la icoana adapostita într-o astfel de deschidere în stânca. Cape Greco este între Ayia Napa si Protaras. E o stânca mai înalta cu grote subacvatice si aici vedem multi turisti ce escaladeaza crestele pentru o priveliste mai buna. Frumoasa aceasta plimbare!

Într-o dupa amiaza, dornice de o evadare, am luat un taxi lung din cel care are doua rânduri de scaune în spate si am plecat catre Nissi Beach, e aproape, ne-a costat 10 €, taxi driver a socotit 2€ de persoana, cu transportul public ne costa 1,50 € de persoana. Am mers catre plaja cea vestita cu limba de nisip ce desparte golful în doua parti. La capatul aleei de nisip acum cu portiuni sub apa (e chestia aia cu flux/reflux) ajungi pe o mica « insula » din stânca, urmezi poteca pâna sus si ai parte de o priveliste frumoasa asupra statiunii si una de exceptie privind la baza stâncii. Marea se dezvaluie în multiple nuante de turcoaz, de la nuante întunecate pâna la nuante deschise si limpezi ca cristalul. Cei mai curajosi plonjeaza de sus în apele marii desi saritul în apa e interzis. Panoul cu textul în trei limbi ce interzice sariturile în apa nu e luat în seama …

Aici, într-un golfulet sunt ambarcatiunile pentru sporturi pe apa, se pot închiria sky jets, poti face windsurfing, alaturi se clatina domol o bananiera. Nissi Beach e o statiune a tinerilor, vara sunt petreceri pe plaja cu DJ. Pe plaja am luat-o la stânga catre o mica bisericuta, e deschisa pentru vizite, rugaciuni si pacea sufletului dar e pustie. La iesirea de pe plaja era un dus pentru picioare dar care functiona cu o moneda de 1 €. Din pacate nu am stiut cum sa îl folosesc pentru ca nu am gasit fanta unde sa introduc moneda!! Nisipul de aici e tare lipicios de piele. Am trecut strada si am ajuns pe proprietatea hotelului de 5 stele Adam’s Hotel. Piscine, locuri de joaca pentru copii, spatiu verde, flori, un grup de casute individuale cu o mica terasa în fata unde poti savura o cafea, un pasaj de trecere cu aer conditionat si parfum ambiental, un magazin mare cu produse pentru plaja si suveniruri, receptia hotelului. De vis!

Întoarcerea la Ayia Napa a fost tot cu o limuzina si acelasi pret. Am facut programare la taximetrist ca sa ne duca sâmbata la aeroport în Larnaca, taxa 10 € de persoana. A gonit pe autostrada si în 30 de minute ne-a dus la aeroport, nu ne venea sa credem! Întoarcerea spre casa cu avionul a decurs bine.

Un sejur reusit. Pot spune "I love Ayia Napa"!


[fb]
---
Trimis de Yolanda in 29.06.18 14:31:39
Validat / Publicat: 29.06.18 16:11:31
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în CIPRU

VIZUALIZĂRI: 5045 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Yolanda); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P21 frumusete albastra
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 16200 PMA (din 18 voturi)

ECOURI la acest articol

7 ecouri scrise, până acum

krisstinna
[29.06.18 23:00:54]
»

@Yolanda: Îmi vine să te pup!

Îți mulțumesc din suflet, am citit și privit cu drag, mi-au dat lacrimile, jur că da.

Protaras cu plaja lui lunga de 3 km, cu golfulețele ascunse, cu nisipul care strălucește in apă...

Nissi e o minunăție vie.

Și de pirati îmi e dor, dar și de corabia lor frumoasă

Felicitări!

mprofeanu
[30.06.18 10:19:42]
»

@Yolanda: Am citit cu plăcere reviewul și cu interes! Sper să ajung și eu acolo...

Deosebite și sugestive sunt și pozele!

Felicitări pentru o vacanță reușită și plină de amintiri frumoase!

mishu
[01.07.18 15:19:23]
»

@Yolanda: Minunat intradevar, o buna recomandare pentru cei care nu au fost acolo (asa ca mine) si un prilej de frumoase aduceri aminte pentru cei care au fost, sunt convinsa ca sunt nostalgici vazand pozele.

Iar ca argument suprem pozele intaresc convingerea ca totul a fost minunat, sa va fie de bine si sa repetati.

Felicitari, votat cu mare drag.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
YolandaAUTOR REVIEW
[02.07.18 07:38:22]
»

@krisstinna: multumesc de aprecieri si de un mesaj atât de emotionant!

Am ajuns în Cipru pe negândite, prietenele m-au luat "pe sus", dar nu-mi pare rau, chiar a fost o vacanta reusita!

YolandaAUTOR REVIEW
[02.07.18 07:42:54]
»

@mprofeanu: multumesc de interesul acordat!

O vacanta de relaxare maxima merita sa avem parte din când în când!

YolandaAUTOR REVIEW
[02.07.18 07:54:30]
»

@mishu: raspund cu o mica întârziere, am avut un weekend aglomerat iar acum sunt zombie... sâmbata am fost la salina Praid si am ajuns acasa la ora 2 noaptea iar dimineata la ora 7 trezirea pentru a merge la sarbatoarea noastra a celor ce lucreaza la DACIA: RENAULT Day!

Poate ar trebui sa scriu un rw de suflet despre acest fenomen.

Multumesc de vizita si vot, o vacanta de pura relaxare merita facuta aici fara a mai alerga sa vizitezi o multime de obiective.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
adyta_tr
[19.07.18 14:11:04]
»

Pentru cei care nu stiu sa innoate, nu se dau veste de salvare la opririle in larg? multumesc

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adyta_tr, mishu, mprofeanu, Yolanda
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Ayia Napa:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.071372985839844 sec
    ecranul dvs: 1 x 1