Elegantul Argostoli, oraşul care te cucereşte imediat şi iremediabil

TIPĂREȘTE

Cred că orice turist care ajunge în Kefalonia îşi doreşte să treacă măcar o dată prin Argostoli, capitala insulei, poate din curiozitate, poate din dorinţa de cunoaştere, dacă nu cumva are cazare chiar acolo. De aceea, m-am gândit că ar fi nedrept din partea mea să nu scriu ceva despre oraşul care ne-a încântat timp de zece zile şi ne-a găzduit atât de bine, lăsându-ne o impresie mai mult decât favorabilă.

Argostoli, este un orăşel cochet şi elegant, care nu are mai mult de 14.000 de locuitori, dar care se bucură de toate facilităţile unuia modern, în acelaşi timp, locul de unde bate inima Kefaloniei. Îndeplineşte acest rol doar din 1757, până atunci administraţia insulei făcându-se de la Kastro, cetatea, aflată la 13 km sud-est.

Ca aşezare, Argostoli, ocupă partea estică şi nord-estică a unei mici peninsule de forma unui deget ce pătrunde timid în Golful Argostolic, ca şi cum ar vrea să-l împartă în două. Mica peninsulă culminează cu o colină centrală, împădurită, ca o coloană vertebrală ce determină ca oraşul să fie situat în trepte, ca un amfiteatru, cu străzi paralele şi perpendiculare cu marea. Cele din urmă se înalţă pe colină destul de brusc, devenind adevărate provocări pentru şoferii neobişnuiţi cu genul acesta de relief. Se înţelege că este cel mai important oraş de pe insulă dispunând de poziţia privilegiată a unui port natural ce face ca această funcţie să fie îndeplinită cu succes, zilnic pleacă şi acostează o mulţime de vase de toate mărimile: de la bărci de pescari, la iahturi de toate mărimile, la feriboturile către Lixouri şi chiar uriaşe vase de croazieră. Ca o curiozitate, într-o după-amiază am văzut ancorat şi un iaht sub pavilion românesc. Bravo Romania!

În 1953 oraşul a fost distrus aproape în întregime, ca aproximativ întreaga insulă, de un cutremur devastator, prin urmare, aspectul veneţian al clădirilor sale a fost reconstituit şi uşor îmbunătăţit odată cu reconstrucţia destul de rapidă a oraşului. Argostoli se află în continuă extindere, în ciuda crizei ce n-a trecut, la edificarea noilor clădiri punându-se mare accent pe păstrarea tradiţionalului, ceea ce se construieşte nu iese din tiparele de înălţime (din ce am văzut, nu mai mult de trei etaje) şi stil deja consacrate ale urbei.

Punctul zero al oraşului este considerat a fi Plateia (Piaţa) Vallianou, o deschidere generoasă de forma unui pătrat mărginită pe laturi de clădiri emblematice precum hotelurile: Ionian Plaza, Castello, Ainos, Mirabel, primăria şi parcul copiilor. Ea este încadrată perfect de terase, cafenele, restaurante ce-şi întind mesele pentru a putea face faţă afluxului de oameni: turişti sau localnici ce iau cu asalt în fiecare seară centrul oraşului. În week-end este chiar aglomeraţie, câte un foc de artificii îi lasă cu gura căscată pe copiii veniţi cu părinţii în piaţă la plimbare. Este, de asemenea, locul în care se sărbătoresc diverse evenimente ale comunităţii, în care au loc festivaluri, parade sau se produc trupe locale în concert. Într-un colţ se înalţă triumfătoare statuia filantropului Panagis Vallianou ce se odihneşte într-un jilţ, cel după care a fost botezată piaţa, persoană de seamă ce a făcut numeroase donaţii pentru a se ridica diverse clădiri din oraş, inclusiv spitalul.

Un pic mai încolo, la o stradă distanţă, o deschidere asemănătoare lasă loc altor edificii notabile pentru oraş: spre vest Tribunalul, spre est Muzeul de Arheologie ce deţine o colectie bogată de artefacte (vaze, unelte, monede, arme de bronz începând din antichitate), şi clădirea OTE (compania de telefonie greacă), spre nord teatrul Kephalos este o clădire nouă care are o capacitate de 500 de persoane, fiind proiectat pentru a înlocui vechiul edificiu veneţian, care a fost un splendid exemplu de arhitectură a acelei epoci, grav avariat de cel de-al doilea război mondial şi distrus definitiv de cutremur.

Imediat pe lângă Curtea de Justiţie, se întinde pe câteva sute de metri o stradă paralelă cu marea ce se numeşte Lithostrotou, o stradă exclusiv pietonală flancată pe ambele părţi de magazine, prăvălii cu de toate, mai cu seamă suveniruri, terase, o stradă ce seara forfoteşte de lume şi abundă de lumină. În afara acestora, pe aceeaşi stradă atrage toate privirile biserica Ag. Spiridonas, patronul spiritual al oraşului, cu o turlă frumos luminată seara, micuţa catedrală Sf. Nicolae, greco-catolică, de o frumuseţe aparte, clădirea poştei, o instituţie importantă pentru greci. Strada Lithostrotou se încheie cu Piaţeta Kabanas străjuită de clădirea turnului cu ceas, despre care se spune că asigură de la ultimul nivel unde ar fi o cafenea, o frumoasă perspectivă a oraşului, numai că noi nu l-am găsit deschis niciodată. Oricum, mecanismul original al ceasului a fost reparat în 1985, cel puţin aşa stă scris pe uşă. Traseul nostru din fiecare seară a inclus, negreşit, plimbări pe Lithostrotou, pe faleză, sau câte o incursiune în Plateia Vallianou, distanţele nefiind deloc mari.

De departe, însă, simbolul de necontestat al oraşului Argostoli, este podul ce traversează golful unind satul Drapano de Argostoli, construit special pentru a permite sătenilor să comunice mai uşor cu capitala insulei. Adâncimea apei în zona golfului este destul de redusă. Acest lucru se întâmpla în 1813 pe timpul dominaţiei britanice când guvernatorul de atunci, generalul Sir James Napier a comandat ridicarea unui pod pe distanţa de 900 m în scopul facilitării traficului, inginerului elveţian Charles Philip de Bosset, aflat în slujba armatei britanice. La început, structura originală a podului a fost predominant din lemn, patru ani mai târziu fiind adăugate şi arcuri de piatră, în 1842 fiind remodelat în întregime în piatră, dându-i-se forma aproximativă de astăzi. De atunci, podul a fost reconstruit şi reabilitat de mai multe ori, ultima dată cu 2-3 ani în urmă, iar cel mai important, din anul 2005 a devenit exclusiv pietonal, vehiculele fiind nevoite să ocolească laguna. Chiar pe la mijlocul distanţei dintre capete, pe lângă pod care aici coteşte uşor stânga, a fost ridicat un frumos monument cunoscut drept obelisc, vizibil din orice punct, tocmai în cinstea perioadei britanice considerată a fi fost benefică pentru insulă.

Dacă tot am amintit de guvernatorul britanic, generalul Sir James Napier, trebuie să spun că la nord de Plateia Vallianou, se află grădina publică Napier, oaza de verdeaţă a oraşului dispusă în trepte, garnisită cu băncuţe pentru vizitatori pe lângă care coboram în fiecare zi spre centru, locul nostru de cazare fiind situat exact la capătul acesteia.

În apropiere se află Biblioteca Korgialenios ce reuneşte cărţi şi documente istorice datând încă din secolul al XVI-lea. Muzeul Korgialenios este situat la nivelul inferior al bibliotecii şi a fost fondat în 1960, denumit şi muzeul de artă populară şi folclor, expune costume, ustensile de uz casnic, instrumente şi alte elemente care ilustrează viaţa în Kefalonia în timpul secolului al XIX-lea. O mare parte din broderia prezentată a avut ca desene copii şi multe piese sunt disponibile pentru a fi achiziţionate în magazinele artizanale locale. Mai sunt redate colecţii de fotografii vechi cu imagini ale oraşului dinainte de cutremur, icoane, bijuterii, obiecte sfinte, efecte ce au aparţiunt guvernatorilor străini ai insulei, documente manuscrise, portrete ale unor personalităţi locale, etc.

Podul Drapano a dus la formarea unei lagune propriu-zise, ştiută drept Koutavos, astăzi aceasta fiind o rezervaţie naturală cu multe specii de păsări protejate. Dacă de demult zona era mlaştinoasă, sursă de ţânţari ce răspândeau malaria, în prezent dezvoltarea ariei lagunei, inaccesibilitatea acesteia prin ocolirea sa au dus la crearea unui fel de sanctuar al păsărilor despre care se găsesc panouri cu informaţii referitoare la păsările ce pot fi găsite aici.

Argostoli se poate mândri cu una dintre cele mai frumoase faleze din câte am văzut. Există o promenadă pietruită foarte atrăgătoare de-a lungul ţărmului, mărginită de palmieri, care începe din portul Argostoli şi până dincolo de lagună. Are, în dreptul centrului o lărgime considerabilă şi a fost construită din pietre albe şi negre aşezate într-un model ce imită mişcările unduitoare ale apei. Aici, dimineaţa devreme, se pot vedea pescari locali ce-şi aduc captura oferind-o spre aprovizionarea restaurantelor, iar seara este locul preferat pentru plimbare mai ales pentru turişti. Într-una din zile am remarcat un obiect expus ce semăna cu o piatră ciudată, apropiindu-mă să citesc plăcuţa explicativă de lângă el, am observat că era de fapt o vertebră de vieţuitoare marină preistorică uriaşă descoperită lângă Ammes Beach. Înspre lagună, se văd oameni strânşi din loc în loc, unii cu bucăţele de pâine pregătite a fi aruncate, alţii cu camerele foto gata de a surprinde broaştele ţestoase Caretta Caretta care se apropie de ţărm spre deliciul spectatorilor. Recunosc că le-am văzut şi noi preţ de câteva secunde de mai multe ori, dar nu am reuşit să le fotografiez.

În capătul celălalt al falezei, între portul de vase mari şi cel de ambarcaţiuni mici se află statuia controversată a poetului kefalonian Nikos Kavvadias, un poet renumit şi iubit ale cărui versuri au fost puse de multe ori pe note muzicale. Originar din Lixouri, el a preamărit marea în toate poeziile sale. Din acest motiv, statuia lui a fost poziţionată cu faţa către mare, iar argostolezii au interpretat în glumă acest lucru ca şi cum ar fi întors spatele oraşului Argostoli, spre deliciul celor din Lixouri, eternul oraş rival al capitalei.

Lângă statuia poetului Nikos Kavvadias se pot observa două trenuleţe, unul roşu, altul galben ce ar părea că fac tururi de oraş, dar nu le-am văzut deloc la treabă, ci numai parcate în acea poziţie. Puţin mai înainte se situează bazinul olimpic de înot, acoperit, căutat în special de localnici.

În Argostoli bisericile ortodoxe sunt reprezentate foarte bine dacă luăm în considerare pe lângă Ag. Spiridonas, impunătoarea Panagia situată vizavi de intrarea pe podul Drapano, Ag. Archagelos şi Agia Anna faţă în faţă cu portul mare, Ag. Elefterias suită pe colina mărginaşă din spate, Ag. Nikolaos aproape de spital.

Argostoli, în sine, nu are plajă, cel puţin aşa am putea considera într-o insulă ce deţine plaje superbe. Aceasta, desigur, dacă facem abstracţie de fâşiuţa numită Maistrato de lângă port (pe care oricum n-am văzut pe nimeni) şi de un pic mai întinsa Fanari, de lângă far, situată o idee mai încolo, la fel, cu pretenţia că se poate sta pe ea, aici am mai întâlnit vizitatori. Farul Agiou Theodorou (denumit după mica biserică din apropiere) sau Fanari este, iarăşi, un simbol, aş putea spune al Kefaloniei, chiar. Oricum de partea cealaltă a peninsuliţei adevăratele bijuterii de plaje precum: Gradakia, Paliostafida, Kalamia, Platis Gialos, Makris Gialos pot satisface cele mai exigente gusturi în materie pentru argostolezi.

Faleza este împodobită, pornind din port, cu un şirag de terase, taverne mici şi cafenele, patiserii aşezate admirativ cu faţa către mare, până aproape de piaţa municipală, apoi se întind şi pe-o parte şi pe alta. E aşa o atmosferă caldă seara la taverne, că nu-ţi vine să crezi: se cântă muzică live antrenându-i şi pe meseni, se aplaudă frenetic ca la spectacol, uneori se şi dansează, ce mai încolo şi-ncoace, adevărate show-uri locale.

Piaţa municipală cu multitudinea de tarabe pline de fructe şi legume ce dau în stradă, este situată pe partea cu marea aproape de intrarea pe podul Drapano. Ea constă şi în magazinele de carne şi peşte foarte ofertante, se înţelege că în zona ei aglomeraţia este la ea acasă. Dar comerţul nu se face numai la piaţă, există o sumedeneie de magazine mici, dar şi marketuri de reţea precum AB, MyMarket în oraş şi supermarketuri ca Lidl, Carrefour, în afara oraşului.

Nu în ultimul rând vreau să menţionez că Argostoli este un oraş universitar, spre surprinderea mea, am văzut că dispune de Academia de Marină Comercială cu un sediu impozant în preajma portului, iar în partea cealaltă a oraşului, la intrare dinspre sud, se află Institutul de Ştiinţe Agronomice ce deţine multe terenuri cu culturi bio de pe care erau oferite spre vânzare produsele obţinute.

În concluzie, deşi micuţ, Argostoli este destul de concentrat, îl poţi învăţa imediat pe dinafară, ca pe o poezie uşoară cu rimă simplă. Te obişnuieşti atât de uşor cu viaţa de aici încât uiţi că eşti turist şi ai impresia că eşti vremelnic locuitor al său. De aceea, cu riscul de a mă repeta, cred că orice turist care are de gând să vină în Kefalonia, trebuie să includă măcar o vizită în capitală: Argostoli merită cu siguranţă această cinste, dacă nu cumva ar trebui să-şi ia cazare în oraş. Avându-l timp de zece zile cartier general de vacanţă, leagăn al şederii pe insulă, îl recomand fără nici o ezitare!

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=c_PyHG4pKTc

---

VIZUALIZĂRI: 9936 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI