GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Plimbare în jurul orășelului Altenkirchen

Am fost toamna trecută într-un sat aflat la vreo 10 kilometri de orășelul Altenkirchen și am prins o jumătate de duminică liberă. Și ce mi-a trecut mie prin cap? Ia să fac o excursie pe jos până în orășel, dar nu pe drumul țării ci pe tot soiul de drumeaguri și alei alternative. Perfect. E toamnă, numai bine, am avut de trecut prin păduri și după cum bine știți, toamna poți admira culori din cele mai frumoase într-o pădure.
Cred că drumeagurile pe care m-am plimbat sunt în principiu agricole sau forestiere, sunt însă deschise pentru circulație și sunt de o singură bandă. De fapt însă mai mult sunt folosite de plimbăreți, care pe jos care cu biciclete sau după cum voi vedea mai târziu, cu caii. Nemții chiar au în program noțiunea de plimbare și nu mă miră, chiar e fain de petrecut o duminică după amiază în natură. Zona este destul de intens agricolă, vezi tot soiul de culturi, de rapiță, de secară sau fânațe dar care alternează cu fâșii de pădure. Îmi place ideea ca au lăsat petece de pădure, nu s-au lăcomit la a face teren agricol peste tot, după cum zic și specialiștii, pădurea ajuta agriculturii fie doar și petece, mai taie din vânt, păstrează umiditatea și alte cele. Pe de cealaltă parte, multe bucăți de pădure erau cam bolnave. După cum am citit pe ceva afișe, de vină era o insectă ce se bagă sub scoarță și care prosperă mai ales în mediile în care omul a intervenit deja (asta am citit eu pe net), ceva de genul că dacă de la natură pe bucata aia de pământ creșteau stejari și tu te încăpățânezi să pui molizi pe motiv ca vor crește mai repede și vei scoate profit mai rapid riști sa strici niște echilibre greu de refăcut și să apară o goangă din asta care strică tot.
Buun, revenind la plimbare, cum m-am apropiat de Altenkirchen am dat de monumentul Bismarckturm, ridicat de localnici în onoarea fondatorului Germaniei moderne, bineînțeles înconjurat de tăblițe cu explicațiile aferente. Fain, mai ales că a fost restaurat recent. Cam la 300 de metri se poate vizita un Kriegerdenkmal, un monument al eroilor cum ar veni. Prima impresie: ca e năpădit de natură, de copaci, ca și cum ar fi fost lăsat în părăsire, de fapt cred că asta au și vrut specialiștii, sa fie cumva integrat, fain simbol oricum. E un monument combinat, a fost inițial construit pentru cei 75 de războinici căzuți în primul război mondial. Eroii sunt eroi zic eu, indiferent de care parte au căzut merită întreg respectul urmașilor. Apoi la monument au fost adăugate plăcuțe comemorative despre cei care au căzut în al doilea război mondial si aici nu era vorba doar de soldați ci și de cei căzuți în urma bombardamentelor din oraș, tragedia n-a ocolit pe nimeni în acele vremuri. Apare și o plachetă pentru toți evreii din oraș care au avut de suferit, probabil au fost deportați sau uciși înainte de a începe războiul. E practic un monument al tuturor celor din orășelul Altenkirchen care au avut de suferit în ultimul secol de pe urma conflictelor. Parcă e mai bine așa decât în nu știu ce localitate de pe la noi unde s-au împărțit eroii pe naționalități, ăștia sunt ai noștri, ăialalți ai voștri, de ăia avem grijă, de ăialalți nu ne pasă, sa crească buruienile, ba chiar sa punem și un gard, sau o tranșee, de ce nu.
Ce mi s-a părut interesat, e faptul că între numele celor căzuți în al doilea conflict mondial nu apare și numele lui Ernst Lindemann. Acum nu că aș fi eu foarte deștept, dar oprindu-mă pe una din băncile de pe drum am căutat chestii despre Altenkirchen pe Wikipedia și între altele am văzut lista cu personalități din orășel, intre care și comandantul celei mai tari nave de război a marinei germane, portdrapelul cum ar veni, crucișătorul Bismarck. Care a avut o istorie interesantă, s-a bătut cu o parte din flota engleza, le-a scufundat una din cele mai tari nave, ca la retragere sa fie descoperită de un avion ce a aruncat cu o torpila care i-a stricat cârma. Ca apoi, nemaiputând fi manevrată sa fie înconjurata de o flotă de nave englezești dornice de răzbunare, care au tras din plin până nava s-a scufundat, sau a fost sabordată zic alți istorici. Cu căpitanul ei salutând în timp ce se ducea la fund cu tot cu navă după unii, după alții căzut încă de la primele obuze care au lovit puntea. În orice caz un ofițer care și-a făcut datoria până la capăt. El nu apare pe listă, probabil să nu se inflameze cine știe ce spirite neo-trăsnite.
Buuun, terminând de vizitat împrejurimile am repornit la plimbare, foarte fain, o foarte mare liniște, ici și colo sunt locuri de popas de unde poți savura peisajul… mioritic era sa zic, cu deal și vale, cam ca la noi. Atât ca lipsesc oile… sau nu. Pe când să pornesc din nou la drum apare o turmă uriașă de oi, atât ca nu aveau în frunte un măgar ci o mașină de teren cu o rulotă la remorcă. Și apoi ciobanul, tot cam așa îmbrăcat ca pe la noi, înfipt in teren, cu câinii aferenți, atât că ăștia chiar erau civilizați, își vedea de treaba și nu lătrau la toți trecatorii. Și da, oile lor tot behehe zic dacă au ceva de spus.
Mda, am concluzionat eu la sfârșitul unei plimbări frumoase, mai avem un pic și-i ajungem ????
Trimis de Trank in 22.09.23 15:28:37
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Trank); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.

ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica „Descoperă Altenkirchen?”, creată în noua secțiune ALTENKIRCHEN
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)