O zi petrecută într-o insulă mică (pe hartă!) precum un sâmbure de fistic: Aegina

TIPĂREȘTE

Nu întâmplător am ales acest titlu fiindcă, realmente, Aegina este una dintre liliputanele Eladei, deşi am văzut alte insule grecești şi mai mici. Referitor la partea a doua a titlului, deşi Aegina înseamnă insula porumbeilor (aşa cum o numiseră primii fenicienii stabiliţi aici), în realitate mi s-a părut a fi insula fisticului, fiind renumită pentru culturile sale întinse de arbuşti de fistic. Alte surse spun că numele insulei ar veni de la mama regelui Aecus, Aegina, care ar fi domnit pe aceste meleaguri.

Dar, surprinzător, pe cât de mică este insula, pe atât de ofertantă este din punctul de vedere al obiectivelor sale turistice, și cu un trecut neașteptat de glorios și important.

Odată ce ne hotărâserăm să mergem la Atena, ne-am propus să vizităm una dintre cele două insule saronice aflate în apropierea metropolei: fie Aegina, fie Salamina. După ce ne-am aplecat mai bine asupra subiectului, am cumpănit, apoi am hotărât să alegem Aegina, tocmai datorită a ceea ce reprezintă ea pentru Grecia: frumusețe naturală, istorie, pitoresc, zestre religioasă și... mult fistic!

Așadar, a doua zi după micul-dejun, ne-am deplasat cu metroul până la stația Piraeus, ne-am îndreptat către poarta E8 de unde pleacă vasele spre insulele argosaronice, am cumpărat două bilete dus-întors la ferryboatul liniei 2wayferries (17,80 euro / persoană) pentru proxima cursă cu plecare la 10,30 (vasul Apollon). Pentru întoarcere, ni s-a spus că ne putem îmbarca la una dintre cursele disponibile începând cu orele 13,00, noi punând ochii fie pe cea de la 17,00, fie pe cea de la 19,00.

Călătoria cu un astfel de vas durează puţin peste o oră, dar mai mult față de cea cu vasul mai rapid, acoperit (Flying Dolphins) care e și ceva mai scumpă, dar a fost opțiunea noastră să stăm pe punte și să ni se joace vântul prin plete, căci vremea era o încântare și era păcat să nu ne bucurăm de un așa gen de plimbare pe mare după care, recunosc, suntem înnebuniți.

Insula Aegina este situată la 27 km sud de Atena în apele golfului Saronic, fiind cea de-a doua, din punct de vedere al mărimii și numărului de locuitori, după Salamina, cu o suprafață de circa 87 kmp și aproximativ 13.000 de locuitori permanenți cărora, în sezonul turistic, li se alătură alte mii de turiști. Capitala sa este orașul ce poartă același nume și constituie, la drept vorbind, cea mai importantă localitate din Aegina, fiind și principalul său port. Este situată în nord-vestul insulei şi concentrează mare parte din populaţia insulei.

Nu este o insulă muntoasă așa cum văzut multe în Grecia, având mai degrabă un relief colinar, ce abia depășește 500 m în punctul cel mai înalt. Are o șosea relativ bună ce o străbate pe 15 km din nord-vest, din capitală, până în nord-est, în Agia Marina, cea de-a doua localitate (port, stațiune) ca mărime și importanță din insulă de-a lungul căreia sunt dispuse câteva dintre obiectivele cele mai de seamă. Este o insulă de origine vulcanică, cu un sol foarte fertil ceea ce o face foarte potrivită pentru culturi de bumbac, cereale, viță-de-vie, măslini, migdali, smochini, rodii și... bineînțeles livezi întregi de arbuști de fistic. Se spune că fisticul de Aegina este cel mai bun din toată Grecia, și înclin să cred că da, după ce am mai încercat fistic și din Evia sau Parga. În acest sens, se organizează anual un festival dedicat fisticului, care anul acesta, spre exemplu, va avea loc în luna septembrie.

Aegina se poate mândri cu o istorie veche de câteva mii de ani, în perioada clasică a Greciei antice fiind cunoscută ca o mare putere maritimă, rivala Atenei, cu care intra deseori în competiție, în acest sens în anul 459 Î. C. având loc o mare bătălie în urma căreia insula a suferit pierderi însemnate, fiind aproape distrusă.

Tot Aegina a fost primul oraş european care a emis, în jurul anilor 700 Î. C., propriile monede de argint, bătând o monedă care a fost ulterior adoptată în întreaga Grecie antică.

De asemenea, remarcabil pentru insulă este şi faptul că, după Războiul de Indepedenţă din 1821, vremelnic, între ianuarie 1828 şi februarie 1829, oraşul Aegina a îndeplinit rolul de capitală a Greciei, lucru greu de crezut dacă îl comparăm astăzi cu Atena.

Altfel, insula a trecut prin perioade de dominaţie romană, bizantină, otomană în două rânduri, ca de altfel şi veneţiană tot în două etape. Fiecare influenţă străină şi-a lăsat amprenta mai mult sau mai puțin asupra tot ce înseamnă mod de viață, cultură, religie, tradiţii, gastronomie, etc., lucruri ce se regăsesc și astăzi amintind de istoria greu încercată a insulei.

Mai multe puteți citi /www.visitgreece.gr/en/gr ... covering_aegina, greeka.com/saronic/aegina

Pe scurt, după o documentare minimală, obiectivele pe care ni le-am propus în Aegina, situate practic pe axa NV-NE, de-a lungul șoselei ce leagă capitala de Agia Marina, care ar trebui să stea musai în atenția oricărui turist care calcă în insulă, au fost:

Capitala Aegina Town;

Templul zeiței Aphaia

Traseul la care ne-am gândit era să ajungem mai întâi în punctul cel mai îndepărtat (templul zeiței Aphaia), după care să ne apropiem treptat de Aegina Town, locul de unde urma să ne îmbarcăm către Pireu. În insulă se poate circula fie cu taxi, fie cu autobuzele, fie cu mașină închiriată sau scuter închiriat. Noi am ales varianta autobuz, scop în care odată sosiți în port, am trecut de taximetriștii insistenți, dornici de clienți, și ne-am îndreptat (puțin stânga vreo două sute de metri) spre stația în care erau parcate câteva mașini mari.

La casa de bilete am întrebat când pleacă primul autobuz către templul zeiței Aphaia și ni s-a răspuns că la 14,30 și cum era un pic trecut de ora 12,00 ne-a pus în încurcătură, căci nu știam ce să facem. Noroc că mi-a venit ideea și, imediat, am întrebat și la ce oră putem pleca spre mănăstirea Agios Nektarios și atunci lucrătoarea s-a luminat la față și ne-a expus un program de excursie convenabil. Aveam un autobuz care pleca în maximum 15 minute către mănăstirea Agios Nektarios la care sosea în zece minute (6 km). Acolo urma să coborâm și din aceeași stație, la orele 14,45 venea un autobuz care ne ducea la templul zeiței Aphaia (6 km) încă 10-12 minute. Ne lăsa acolo să vizităm circa 25-30 minute, așa încât la 15,30 cel târziu, am fi plecat înapoi spre capitală. Totul la 11,20 €/două persoane. Ne-am învoit imediat, că oricum nu aveam nici timp și nici variante.

Ajunși destul de repede în fața mănăstirii Agios Nektarios, a cărei siluetă maiestuoasă am recunoscut-o încă din autobuz, ne grăbim s-o vizităm, știind faptul că este unul dintre cele mai vestite locuri de pelerinaj ale creștinilor ortodocși în Grecia. Despre lăcașul de cult și Agios Nektarios, cel devenit sfânt abia în anul 1961, după câteva minuni înfăptuite în timpul vieții, s-au scris câteva articole și aici pe AFA, dar există și alte informații pe internet. greeka.com/saronic/aegina ... s-monastery.htm

Am admirat impresionantul edificiu, am intrat, am înălțat rugile noastre pentru semenii noștri vii și cei adormiți, apoi spre ieșire, am auzit dulcele nostru grai vorbit de câteva doamne venite ca și noi în vizită. Cum ne aflam aproape de poartă, ne mai oprim să facem niște poze, iar de acolo ne auzim strigați în română (ne auziseră vorbind între noi) de niște preoți și o măicuță ce ne invitau la masă, la o terasă, vizavi de mănăstire, unde aceștia ocupau deja locuri. Răspundem cu amabilitate și bucurie mulțumind pentru gest, dar din păcate, refuzăm, căci având cam două ore la dispoziție, dar și dorința de a ajunge la Paleachora, ne temeam că nu am fi avut timp.

Paleachora, satul medieval din Aegina, se află cam la un kilometru distanță de mănăstirea Agios Nektarios, practic drumul te poartă prin spatele mănăstirii, iar de acolo se poate vedea în dreapta dealul pe care bisericile în ruină încă se pot distinge chiar și de la depărtare. Pe acel drum am fost îmbiați prima dată de localnici cu pungulițe de fistic căroara nu le-am putut rezista, mai ales că suntem ronțăitori fideli de boabe de fistic. Un kilogram costa 10€.

Pe scurt, Paleachora (în traducere înseamnă „satul vechi”) a fost capitala Aeginei începând cu secolul al IX-lea, când raidurile piraților saraceni începuseră să distrugă așezările de coastă, iar insularii să se retragă către interior. Localnicii s-au gândit că dealul pe care urma să fie ridicat satul nu era vizibil de la mare, de aceea au dezvoltat o așezare ca o cetate, cu case, drumuri, ziduri și multe biserici, se spune că 365, câte una pentru fiecare zi a anului. Astăzi mai există doar 35 de biserici, unele dintre ele aflându-se în stare destul de bună, vizitabile oricum, toate construite din piatră. În 1826 capitala se mută în orașul-port omonim insulei, acolo unde se află și în zilele noastre, iar Paleachora este treptat abandonat, în prezent arătând ca o așezare în ruină, aproape fantomatică.

Marele nostru regret a fost că nu am putut face decât câteva poze din șosea, iar atunci când am văzut trei cupluri care veniseră cu scutere, lăsându-le la intrare și apoi lansându-se în areal la explorat, aproape că ne înverziserăm de invidie. Atunci ne-am dat seama că trebuia să fi închiriat și noi un scuter și am fi fost proprii noștri stăpâni, proprii noștri artizani ai programului, nedepinzând de nimeni.

Fiindcă ne cam rodea foamea, fiind demult trecut de ora prânzului, ne-am întors în stația de autobuz din fața mănăstirii, cu gândul să mergem și noi la masă la terasa unde văzuserăm preoții români mai devreme. Acolo, la terasa Psitopolio am comandat câte o porție de galeo și un vin, alb, de casă, care ne-a mers la suflet. Aveau meniul și în română, iar mâncarea a fost excelentă, totul costând 18 €. Apoi, ne-am înființat în stație fiindcă mai erau câteva minute până să apară autobuzul.

În autobuz ni s-au verificat biletele din nou, după care în zece minute sosim la templu pe care l-am recunoscut imediat ce ne-a apărut în raza vizuală, sus pe o colină. La coborâre, șoferul ne avertizează că la 15,30 se pune în mișcare fără drept de apel. Ne cumpărăm de îndată bilete (3€/persoană) și fuga la templu să-l vedem cât mai de aproape.

Oh, este impresionant şi foarte bine conservat, din cele 6 X 13 coloane dorice, sunt încă în picioare 25 de coloane. Se zice că ar fi fost edificat cu prăzile confiscate de la perşi, după victoria grecilor în bătălia de la Salamis, în cinstea zeiţei locului, Aphaia, o prinţesă indigenă transformată în divinitate de Artemis care o iubea foarte mult, cel puţin aşa spune legenda.

Templul zeiței Aphaia este pe drept cuvânt simbolul insulei Aegina, un exemplu de splendidă arhitectură antică, dar și motiv de mândrie pentru greci. Se ştie că locul pe care a fost ridicat templul în jurul anilor 490 Î. C. fusese folosit pentru ritualuri religioase încă din secolul al XIII-lea Î. C. Chiar şi aşa se pare că este mai „bătrân” decât Parthenonul din Atena cu circa 60 de ani. La fel ca şi în cazul Parthenonului, sculpturile frontonului nu mai sunt la locul lor, dar chiar şi fără acestea, templul este un must-see odată ce ai ajuns în Aegina.

Templul zeiţei Aphaia din insula Aegina rămâne un loc sacru în lumea elenistică, parte din triunghiul sfânt al antichității, alături de Parthenonul de pe Acropole şi Templul lui Poseidon de la Cap Sounion.

În capitală ne propuseserăm mai întâi de toate să vizităm situl arheologic Kolonna, spre care ne-am îndreptat imediat ce ne-am întors, de frică să nu cumva să fi închis între timp. Asta pentru că ceasul arăta orele 16,00. Apoi, urma program de voie prin port, piața de pește, pe străduțe.

Așadar am început cu Kolonna, sit arheologic emblematic pentru Aegina și cu muzeul de arheologie atașat sitului, ambele la 2€/persoană, situate la cinci minute de centrul orașului, la margine.

Situl antic relevă existența unei așezări cu vechime de câteva mii de ani, datând din mileniul al III-lea Î. C. din care au fost scoase la lumină ruinele orașului-cetate, iar cel mai de seamă obiectiv, era, pare-se, un templu închinat lui Apollo Delphnion, construit în secolul al VI-lea Î. C. în stil doric din care, în zilele noastre, a mai rămas doar o coloană, de unde i se trage numele de Kolonna. Acea coloană am putut-o observa încă de pe ferry când ne îndreptam către port. În afară de ruinele templului lui Apollo, situl mai include şi rămăşiţele unor clădiri şi fundaţiile a două mici temple: templul lui Artemis și templul lui Dionysos. Situl nu este prea mare și se parcurge destul de ușor. În rest, peisajele din sit au fost de-a dreptul încântătoare privirii, combinația dintre culorile pietrelor de demult, iarba verde, flori roz de primăvară, albastrul mării și al cerului era perfectă.

Muzeul de Arheologie este micuț, dar bine pus la punct, are exponate aduse la lumină din sit și merită vizitat după explorarea din areal.

Odată ce am terminat cu „bolovanii” antici, ne-am îndreptat spre inima orașului cu gândul să ajungem la Turnul lui Markellos, o clădire zugrăvită în roz, de tip venețian, care are renumele că, în perioada cât Aegina a fost capitala întregii Elade, găzduia guvernul condus de omul de stat Ioannis Kapodistrias. Astăzi este un centru cultural care poartă numele aceleiași personalități importante de care se leagă independența Greciei, Ioannis Kapodistrias fiind considerat fondatorul statului grec modern. Lângă turnul lui Markellos se poate vedea biserica Agios Nikolaos, un edificiu superb cu două clopotnițe semețe. Apoi, ne-am plimbat pe străduțele înguste ale Aeginei care ne-au relevat case colorate, frumoase, flori, multe flori, mici magazine cu de toate.

A urmat piața de pește care nu mai era în toi, având în vedere ora la care ne aflam, dar tot mai erau lighioane de-ale mării expuse pe tarabe. Fiindcă soarele se apropia de mers la culcare, ne-am gândit să luăm la pas și faleza portului, să admirăm vasele și bărcile pescarilor de la chei într-o lumină cum numai cea a apusului poate fi așa strălucitoare.

Lângă extremitatea sudică a portului se găsește splendida biserică Adormirea Maicii Domnului pe care asfințitul o punea excelent în valoare. Ambarcațiunile colorate din port nu ne-au scăpat din fotografii, apoi pe faleză am întâlnit câteva calești ai căror birjari ne invitau politicos la plimbare. I-am refuzat la fel de politicos și am luat la pas zona cu tarabe și chioșcuri cu produse tradiționale, mai cu seamă, fistic. Am cumpărat din nou fistic, dar și alte nimicuri. Am ajuns și la bisericuța Agios Nikolaos din port, mititică și albă, ca o bijuterie.

În cele din urmă, fiindcă ne întețise foamea din nou și mai aveam vreo trei sferturi de ceas până la ferry, puseserăm ochii pe o tavernă șic: Flisvos, imediat în stânga portului spre situl antic, care părea să arate și să fie pe gustul nostru din toate punctele de vedere: preparate tradiționale, cu prețuri bune și cu fața la mare. Ne-am delectat cu kalamari, vin alb, frappe, într-un cadru natural greu de egalat, ținând cont de soarele ce apunea în mare sub privirile noastre nesățioase. Totul la 25 €. Nu ne mai venea să plecăm de-acolo, dar șuieratul îndelung al ferryboat-ului care ne chema să ne îmbarcăm spre Pireu, ne-a desprins din reverie și ne-a pus în mișcare.

Dacă mi-a plăcut croaziera și excursia în Aegina? Fără îndoială, da!

Cum aș defini eu Egina în câteva cuvinte? Simplu: fistic, popi, temple antice, biserici, plaje, pini şi mult farmec!

Dacă aș recomanda o croazieră în insulă sau chiar o vacanță/minivacanță? Cu mâna pe inimă, daaaaaa!

Vă rog, atașați următorul videoclip: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 7667 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI