RĂU
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Grand și nu prea
Un hotel average, din categoria celor de pe tot malul Larei.
Ca în fiecare an, am avut avionul dimineața, la ora 7. Totul a decurs normal, fără întârzieri și undeva pe la ora 10.30 am ajuns la hotel. Ne-au fost puse brățări la mâna și ni s-a comunicat ca încă nu e gata camera noastră, fiindcă turiștii dinainte încă nu au eliberat-o, dar puteți încerca pe la 11.30.
Am fost la micul dejun, am mai umblat prin resort, la 11.30 am fost din nou la recepție. Nu e gata, reveniți la 12.
Am revenit la 12. Nu e gata, reveniți la 13.
Am revenit la 13. Nu e gata, veniți la 13.30.
Pentru siguranță, am zis sa venim la 14, ora oficiala pentru check in. La ora 14, din nou... nu e gata. Reveniți la 14.30.
Am revenit la 14.30, din nou, nu e gata, moment în care s-a lăsat cu scandal. Mi se pare inadmisibil ca în ditamai hotelul, timp de 4 ore sa nu se găsească o camera be grand disponibila. Eram de pe drum, treziți de la 4 dimineață, cu un copil după noi, si brusc, s-a găsit camera. Ne-a fost alocata imediat, în 5 minute.
Camera din categoria be grand, destul de mare, cu un pat dublu și unul de o persoană, o canapea generoasa in forma de L, balcon cu vedere la mare si piscina, baia cam micuța (un singur lavoar, wc si dus), dar cu strictul necesar.
Produse de îngrijire personala, brand no name, minibarul era alimentat zilnic, lenjeria schimbata zilnic si foarte curat pe jos. Din punctul de vedere al condițiilor de cazare, nu am ce reproșa.
Mancarea- mediocra, fără gust, fadă, tocănițe, tocănele, 80% din mâncăruri erau cu sos, cam același feluri de mâncare în fiecare zi, chiar și în serile tematice, maximum 5 elemente erau în concordanta cu "tema", restul, la fel. După o săptămână nu mai știam ce sa mâncăm. Prăjiturile ok, dar unele feluri erau aduse numai o data. Ca de exemplu, profiterolul. Cine prindea, bine, cine nu, pa. Ceea ce nu mi se pare normal pentru un hotel de asemenea renume. Restaurantul este imens, în forma de semicerc. Mâncarea este organizata cam haotic și mergi kilometri întregi. Numărul angajaților este insuficient, erau aranjate mese mari de 6-10 persoane, în urma cărora ramanea o mizerie de nedescris. Le lua zeci de minute sa strângă, ceea ce făcea sa fie blazați, copleșiți și sa ignore ceilalți turiști așezați la alte mese. Nu de puține ori, ne-am luat singuri apa și bere din frigiderul pe care scria "staff only" si nu ne-au mai zis nimic. Nu știu unde era personalul ala vesel și atent, ca nu am văzut. I-am lăsat în pace și pe cât posibil, am încercat sa îi solicitam cât mai puțin.
La capitolul băuturi, ceea ce ne-a deranjat cel mai tare: nu servesc Tequila, Jack Daniels, Chivas și alte băuturi mai de calitate, decât după ora 23. Nu găsesc nici sensul, nici rostul și nu mi se pare normal, prin raportare la prețul sejurului. Dai 30.000 lei și nu poți bea un wiskey ca lumea decât după 23... E primul hotel unde am întâlnit asta.
În afara de Pepsi, restul băuturilor sunt niște înlocuitori locali. Cocktailurile, foarte proaste, cu ingrediente rasuflate, toate în aceeași culoare, fără niciun detaliu de prezentare, decor etc. Per total, mâncarea și băutura din categoria: mult și prost. Mâncare cu remorca! Hai, luați de crăpati!
Piscinele curate, mari, pentru copii au un Aquapark colorat, cu tot felul de rotite, mecanisme, găleți, stropitori etc, însă apa e foarte rece.
Plaja e curata și foarte libera, dar stau cam prost la capitolul umbra. Jumătate de plaja e cu umbrar din pânză subțire crem, prin care trece soarele, iar cealaltă jumătate este cu umbrele fixe din paie, atât de mici, ca nu acoperă două șezlonguri, iar împletitura este foarte rara.
La capitolul distracție, aveau o echipa de animație cam anemica, de vreo 5 membri, care se plimbau în fiecare dimineață printre șezlonguri și întrebau dacă nu vrei sa joci volei, polo, boccia sau darts. Nu insistau și erau atât de voioși și entuziasmati cum i-e câinelui a linge sare.
Spectacolele erau în fiecare seara numai cu dans, iar după, muzica live la barul de pe plaja.
Pe cealaltă parte a hotelului era un parc de distracții (Luna Park), cu diverse coțomedii, dar cu program foarte scurt, de la 19.30 la 21.30. Unii angajați au fost cam antipatici. De exemplu, cel de la roata, nu ne-a lăsat sa ne dam decât o singura data, deși programul nu se terminase și nu era nimeni la rând.
Per total, a fost ok, dar nu prea face banii. Dacă nu aveți o problema cu rusii și cicadele, recomand sa va duceți în Belek.
Trimis de Raluk0207 in 05.08.23 16:35:50
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA. A mai fost în/la: Cornelia Diamond, Royal Wings, Baia Lara, Royal Palace Holiday, Gural Premier Belek, Papillon Zeugma
24 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Raluk0207); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 36.85536700 N, 30.86489300 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
24 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_add9.p ... =112061&hid=175.
Sau... poate ceva video de pe acolo? Dacă ai filmat câte ceva, ar fi zuper-util — link încărcare video.
Văd că sunteți încă acolo (sau în zonă). Deşi de multe ori nu publicăm impresiile scrise "live" din sejur, în cazul de faţă vom face o excepţie, în scopul facilitării luării legăturii cu voi — de către alţi turişti, care probabil vor ajunge acolo, unii în scurt timp! — cât sunteţi încă în sejur, pentru posibile întrebări / răspunsuri, de multe ori foarte utile — în direct, de la "faţa locului".
Completări, ajustări (inclusiv în privinţa notelor şi calificativelor acordate) — pot fi aduse prin rubrica ecouri, la finalul sejurului.
@Raluk0207: Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs solicitării de a încărca fotografii.
Tare mi-aș dori și eu încă 14 zile la BE Grand. Vă invidiez pentru asta. Pomeneați de Belek, spunând că acolo se găsesc resorturi mai deosebite, nu ca cele din Lara. Puteți pomeni câteva?
@calincheita: Sunt mai deosebite, în sensul ca au produse mai de calitate (racoritoarele sunt îmbuteliate, iar băuturile sunt mărci internaționale), minibarul este mai bogat, la baie, aveam încăperi separate pentru wc, dus și cada, iar săpunul, șamponul și gelul de dus erau din gama Dove.
La Gural Premier, de exemplu, am avut redbull la discreție, în condițiile în care la alte hoteluri e contra cost. Anul trecut, la Papillon Zeugma am avut gin roz, Jack Daniels Apple și Jack Daniels Honey. Și mi s-a părut super tare ideea de a putea comanda la bar, de pe șezlong. Scanai un cod QR și te redirectionau către meniu. Apoi adăugai băuturile dorite în cos, lansai comanda și în 5-10 minute venea un chelner pe plaja și îți aducea băutura la șezlong.
Internetul merge impecabil peste tot, ca si cum ai fi in Romania. Totul mai premium, mai pe opulenta. Dar și prețul este mai piperat, cam cu 500- 800 euro în plus, fata de Lara.
Ca dezavantaje: e mai departe de aeroport (cam 40- 50 min), 90% sunt turiști rusi și cam toate activitățile sunt în rusă și e multa vegetație în zona. La prima vedere nu ar fi rău, dar sunt multe cicade. Acei greieri, care țarăie la unison și fac un zumzet continuu pe fundal.
Ca recomandări: Cornelia Diamond, Gural Premier (dacă agreați conceptul cu vile, pe o suprafață întinsă) si Papillon Zeugma (am scris o recenzie despre el, anul trecut, pe care sincera sa fiu, o cam regret. A fost mult mai ok decât hotelul de anul ăsta. Se pretează pentru persoane 16 ani+ și dacă vreți sa va odihniți).
@Raluk0207 :, da, cred că trebuie să-mi revizuiesc conceptul de opulență.
@Raluk0207 :
”„Dacă nu aveți o problema cu rusii și cicadele, recomand sa va duceți în Belek„
De ce ar trebui sa avem o problema cu rusii?! Doar de curiozitate intreb, pentru ca si eu prefer Belek. Din experienta mea, si pe la hotelurile unde eu am fost in Belek, nu am vazut din partea lor vreun comportament neadecvat. Ba din contra. Parerea mea...
@lucy: În contextul actual, noi avem. Și nu chiar toți sunt civilizați.
@Raluk0207:
” După o săptămână nu mai știam ce sa mâncăm.
Mi se pare absolut normal să te îngâlvești după o săptămână de tone de mâncare puse la dispoziție și să nu te mai atragă nimic. Mi se pare prea mult 14 zile de all inclusive în aceiași locație.
Eu mă satur după 3 zile de all inclusive și nu vreau să mai văd tonele de mâncare în fața ochilor. ????♀️
De curiozitate, m-am uitat și pe review-rile tale anterioare și am observat că abundă în puncte negative, iar părțile pozitive sunt lăsate pe plan secund. Mi se pare destul de trist ca impresiile să fie majoritar negative și să plătești o grămadă de bani pentru așa ceva.
La final, îți dau un sfat: lasă-le naibii de redbuluri și wiskiuri la discreție, că acum sunteți tineri și nu simțiți, dar la 50 de ani te trezești cu inima și cu ficatul făcute praf!
@Raluk0207:
”Am revenit la 14.30, din nou, nu e gata, moment în care s-a lăsat cu scandal. Mi se pare inadmisibil ca în ditamai hotelul, timp de 4 ore sa nu se găsească o camera be grand disponibila.
Tare neplăcută experienţa cu cazarea. Nu credeam să se întâmple aşa la vreun hotel Delphin şi am fost deja la patru diferite, inclusiv la acesta. Eu am primit de fiecare dată camera imediat ce am sosit, chiar dacă MEREU înaintea orei oficiale de check in.
Însă nu am înţeles ce tip de cameră ai avut, nici măcar din poze/filme.
Mie îmi pare o cameră BE LARGE cu sea view şi atât.
”Mancarea- mediocra, fără gust, fadă, tocănițe, tocănele, 80% din mâncăruri erau cu sos, cam același feluri de mâncare în fiecare zi, chiar și în serile tematice, maximum 5 elemente erau în concordanta cu "tema", restul, la fel. După o săptămână nu mai știam ce sa mâncăm.
Nici pe mine nu mă pasionează prea mult mâncărurile cu sos, însă puteai accesa zona de grătare. În plus, îţi puteai condimenta după plac mâncarea folosind condimentele puse la dispoziţie.
Şi eu m-aş plictisi după o săptămână de acel all inclusive, motiv pentru care scurtez cât pot şederea în acelaşi hotel, oricât de bun, dar nu şi vacanţa . Mergând cu maşina, am toată libertatea de a mă muta dintr-un hotel în altul şi dintr-o staţiune în alta după cum doresc şi astfel alung monotonia.
”La capitolul băuturi, ceea ce ne-a deranjat cel mai tare: nu servesc Tequila, Jack Daniels, Chivas și alte băuturi mai de calitate, decât după ora 23. Nu găsesc nici sensul, nici rostul și nu mi se pare normal, prin raportare la prețul sejurului. Dai 30.000 lei și nu poți bea un wiskey ca lumea decât după 23... E primul hotel unde am întâlnit asta.
Chestia asta chiar nu am înţeles-o şi îmi pare tare greu de crezut. Pe saitul oficial al hotelului nu apare o astfel de limitare stupidă şi cred că nici în broşurica primită la cazare.
Mai repede aş crede că a făcut vreun angajat o glumă cu voi, caz în care situaţia trebuia clarificată imediat la Guest Relations. Am dat şi noi acolo peste un obraznic care l-a trimis pe soţul meu la supermarket când a cerut o bere Efes Dark.
”La capitolul distracție, aveau o echipa de animație cam anemica, de vreo 5 membri, care se plimbau în fiecare dimineață printre șezlonguri și întrebau dacă nu vrei sa joci volei, polo, boccia sau darts. Nu insistau și erau atât de voioși și entuziasmati cum i-e câinelui a linge sare.
Pentru mine ar fi fost perfect aşa, să nu insiste şi să nu mă sâcâie.
@cris1982: Da, bine "de ce nu va duceți la noi la mare? Ca avem o tara asa frumoasa! ".
Ei, noi suntem niște "îmbuibați", nu am ajuns la un nivel atât de superior ca dvs încât mâncatul de calitate sa ni se para o trivialitate. Poate dvs va place sa trăiți în Nirvana, cu frunze.
Eu prefer sa dau review-uri sincere, după standardele proprii. Iar cititorii sunt interesați de aspectele negative, ca alea pozitive, le pot constata și ei. Tind sa cred ca am fost prin ceva hoteluri în Turcia, ca venim de 11 ani.
"Mi se pare destul de trist ca impresiile să fie majoritar negative și să plătești o grămadă de bani pentru așa ceva"
Realizati ca nu are nicio noima, nu? Ziceti-mi și mie în care hotel ați fost dvs și unde puteți vedea întâi dacă va place și dacă nu va place, nu plătiți. Și cum ați putea să vă dați seama că nu va place, dacă nu plătiți sa ajungeți acolo?
Gen "eu ma duc numai unde imi place. Dar nu am fost niciodată "
Mie nu mi se pare mult 14 zile în "aceiași " locație, având în vedere ca este singurul meu concediu strict de odihna, pe an și ca bat niște mii de km pana în Turcia. Iar pe banii mei munciți, ghiciți ce? Prefer sa fac baie în redbull și în Jack Daniels.
Ca dacă voiam sa beau ceai de mușețel și Cico sau Săniuța, ma duceam la Venus sau la Govora, la proceduri. Nu trebuia sa vin pana în Turcia.
@nicole33: Da, am avut o camera Be Large. Scuze!
Am fost în zona cu grătare, dar nu aveau decât oaie, curcan și pește. Nu sunt neapărat fan oaie și pește la gratar. Am mai încercat curcan, dar mma... totuși 14 zile...
Da, faza cu servitul după ora 23 e pe bune. Am patit-o zile la rand, ca tot asa ne-am gândit ca o fi vreun angajat mai...
Un alt turist a cerut o Tequila sunrise si la fel i s-a răspuns: ca nu servesc Tequila decât după ora 23. Asta era la barul de pe plaja și la cel de la Amfiteatru. În hotel probabil se dădeau la orice ora. Vedem diseară.
Avand in vedere ca programul e pana la 2, cred ca explicația e sa nu bei mult sau ceva...
@Raluk0207: Am remarcat și eu reviews-urile predominant negative = alegeri neinspirate. Având un buget mai mult decât generos, puteați găsi ceva MULT mai potrivit *vouă*
O agenție cu adevărat profesionistă știe (sau ar trebui să știe!) care hoteluri sunt potrivite diverselor tipologii de turiști - probabil nu v-ar fi recomandat Be Grand-ul.
Iar dacă voi sunteți cei care ați ales hotelul, agenția ar fi trebuit să vă sugereze aternative mai bune -- repet, pentru voi, nu hotelurile „foarte bune” (care le plac *lor*, sunt potrivite pentru *ei*).
Schimbați agenția.
@cris1982:
”Mi se pare absolut normal să te îngâlvești după o săptămână de tone de mâncare puse la dispoziție și să nu te mai atragă nimic. Mi se pare prea mult 14 zile de all inclusive în aceiași locație.
Eu mă satur după 3 zile de all inclusive și nu vreau să mai văd tonele de mâncare în fața ochilor.
Şi mie mi se pare prea mult să stai două săptămâni în acelaşi loc.
Dar nu m-am plictisit NICIODATĂ atunci când am schimbat 2-3 -4-5 hoteluri în timpul aceleiaşi vacanţe de minim 2 şi maxim 3 săptămâni, cam 5 nopţi într-un loc fiind varianta optimă pentru mine.
Hai să ne înţelegem. Chiar dacă ţi se oferă "tone de mâncare", nu te obligă nimeni să te îndopi până plesneşti . Pofticioşii ca mine mănâncă mai mult în primele zile, dar după aceea intri în normalitate, spre final ajungând să mănânci poate mai puţin ca acasă.
”De curiozitate, m-am uitat și pe review-rile tale anterioare și am observat că abundă în puncte negative, iar părțile pozitive sunt lăsate pe plan secund. Mi se pare destul de trist ca impresiile să fie majoritar negative și să plătești o grămadă de bani pentru așa ceva.
Cumva eu o înţeleg pe autoare care a devenit tot mai pretenţioasă cu fiecare nou hotel vizitat şi este normal să fie aşa. Fără să vrei tot faci comparaţii...
@tm67bru: Am ales hotelul în funcție de programul de animație și divertisment pentru copii. Deocamdată încă suntem la faza de a selecta hotelul după el.
Avem un băiețel de 6 ani, dornic de acțiune si nu sunt foarte multe hoteluri în Lara, cu Mini Club, parc de distracții și alte chestii pentru copii.
@Raluk0207:
”Da, bine "de ce nu va duceți la noi la mare? Ca avem o tara asa frumoasa! ".
Avem o ţară frumoasă, însă nu găseşti opulenţă, aşa că nu îţi recomand litoralul nostru sub nicio formă.
” Tind sa cred ca am fost prin ceva hoteluri în Turcia, ca venim de 11 ani.
Pe acest site ai povestit doar despre trei hoteluri. Ai mai fost şi prin alte hoteluri? Poate ne povesteşti şi despre altele de care aţi fost mulţumiţi, poate inspiraţi şi pe alţii.
”Iar cititorii sunt interesați de aspectele negative, ca alea pozitive, le pot constata și ei.
Eu una prefer ca review-rile să fie echilibrate.
” Ziceti-mi și mie în care hotel ați fost dvs și unde puteți vedea întâi dacă va place și dacă nu va place, nu plătiți. Și cum ați putea să vă dați seama că nu va place, dacă nu plătiți sa ajungeți acolo?
Citind descrierile oficiale de pe net, review-rile, recenziile altor turişti, îţi cam dai seama ce vei găsi la faţa locului. În cazul meu a funcţionat întotdeauna.
” Iar pe banii mei munciți, ghiciți ce? Prefer sa fac baie în redbull și în Jack Daniels.
Corect! Fiecare face ce vrea cu banii lui! M-a pus naiba să dau sfaturi de babă demodată!
@Raluk0207:
”Da, faza cu servitul după ora 23 e pe bune. Am patit-o zile la rand, ca tot asa ne-am gândit ca o fi vreun angajat mai...
Du-te la Guest Relations cu conceptul UAI şi cere explicaţii clare, oficiale. În conceptul în care ai programul fiecărui bar din resort, la cele la care este precizat că sunt incluse unele băuturi de import, sigur nu scrie că anumite mărci se pot bea numai noaptea .
Eu nu beau nici vodcă, nici whisky şi nici tequila, preferând cocktailurile cu ingrediente de calitate şi oricum altele decât cele menţionate anterior, dar apreciez o cremă de whisky originală şi m-am bucurat când am primit câte două doze de Redbull în fiecare zi în minibar la unul din hotelurile la care am stat anul acesta.
@Raluk0207:
”Dacă nu aveți o problema cu rusii și cicadele, recomand sa va duceți în Belek.
Am zâmbit la citirea celor de mai sus amintindu-mi de cicadele care m-au terorizat la propriu când am fost cazată la vile la Papillon Belvil cu acel ţârâit aproape interminabil, doar târziu în noapte încetau ca la un semnal, totul culminând cu una care a aterizat într-o dimineaţă pe măsuţa din balcon lângă ceaşca mea de cafea. Am tras o sperietură zdravănă, eu având mare fobie de asemenea vietăţi, soţul a prins-o cu un pahar şi a vrut să o studieze mai bine, a lăsat-o în dulap şi era să roadă şi raftul din pal în încercarea de a scăpa. Despre cum poate să arate o maşină parcată câteva zile la umbră sub copacii plini de cicade nici nu vreau să-mi amintesc.
Despre ruşi aş spune că sunt oameni şi oameni, că nu există pădure fără uscături şi m-aş feri să fac generalizări.
Prezenţa lor în toată Antalya, dar mai ales în zona Kemer eu o consider un risc asumat
Anul acesta am întâlnit mai puţini ruşi şi ucrainieni comparativ cu alţi ani, chiar dacă numărul vorbitorilor de limbă rusă a fost relativ constant şi aici includ şi moldovenii care sunt bilingvi cei mai mulţi dintre ei.
Nu comportamentul acestora m-a deranjat, fiind în nota obişnuită, cât faptul că personalul avea o atitudine mult prea slugarnică faţă de ei, însă perfect explicabilă ţinând cont de "generozitatea" acestora şi că ni se adresau tuturor celorlalţi (puţini ce-i drept) în limba rusă.
Iar dacă tot vorbeşti de "contextul actual", corect ar fi să amintim şi prezenţa de lungă durată în Antalya a ucrainienilor bogaţi, sănătoşi şi sub 40 ani, care au ales să-şi apere ţara aşa mai de la distanţă... din luxul de la UAI
@Raluk0207:
”Tequila, Jack Daniels, Chivas
daca astea (sub 100 lei sticla / in Romania) sunt bauturi de calitate, inclin sa cred ca ai ' ' ai cistigat' ' degeaba la LOTO, altfel nu-mi explic cum poti sa arunci pe geam (pardon ' ' pe opulenta' ' atitia bani (cca 6800 euro) ca sa bei redbull cu jack (combinatia ' ' bomba' ' la majoratele din Romania) !
@Nasshu: Nu știu în care univers e Jack Daniels sub 100 lei în România. Poate ala de 50 ml.
Ah, și le beau separat. Nu împreună.
Scuze ca întreb, zi-mi și mie un hotel AI unde sunt incluse șampania Dom Perignon, Johnnie Walker Blue Label sau Diva Vodka.
Sa ma duc și eu, nu sa stau aici, la saraki și sa beau Chivas.
@Raluk0207:
”Scuze ca întreb, zi-mi și mie un hotel AI unde sunt incluse șampania Dom Perignon, Johnnie Walker Blue Label sau Diva Vodka.
Habar nu am si nici nu ma intereseaza, inca nu am sarakit asa de mult sa merg in vacanta (ca) sa beau delicatesuri. Le beau cand vreu , cand pot, cum pot - vorba aia ''atat s-a putut''!
Avand in vedere ca ai gusturi bune (mentionate in ecou) e pacat sa le amesteci cu redbull.
Ca mi-ai facut pofta, te salut cu un KnockKanado Single Maltz de (zic ei) 18 ani, evident fara porcaria aia de ' ' iti da aripi' ' '
Revin cu niște mentiuni.
Băuturile internaționale de calitate se găsesc și sunt servite în hotel sau la barurile de pe lângă piscine, unde sunt 40 de grade in timpul zilei si unde în mare parte sunt părinți cu copii. Iar copiii la piscina trebuie supravegheați, astfel încât nu prea îți permiți sa te relaxezi foarte mult cu un wiskey de calitate. Plus, ca cine consuma bauturi tari pe canicula? Drăguț, nu? ????
La barul de pe plaja, unde seara, când te bate briza, vrei și tu sa bei ceva, nu se servesc decât în intervalul 23- 2. Și nu știu câți tați stau noaptea la băute.
Tot conceptul gândit de cineva, astfel încât sa nu se cheltuiască și sa nu se consume. Au mai fost turiști din alte tari, care au vociferat ca Jagermeister nu era Jagermeister, ci o băutura locala cu denumire, aspect și gust asemănător.
Un alt detaliu important: la check-out, imediat ce ai predat cartelele, ți se taie bratara de la mâna. Dacă ai avionul după amiaza... ghinion! Este primul hotel unde am văzut o astfel de practică și din nou, dat fiind prețul, nu e ok.
De altfel, a fost și hotelul unde s-a făcut cea mai mare "poliție" ever. Paznicii de pe plaja, te urmăresc și te măsoară extrem de atent de fiecare data cand treci. La fel și supraveghetorii din restaurantul hotelului. Se efectuează controale inopinate, chiar și dacă ai bratara. Am fost oprita și mi s-a luat codul de pe brățară, pentru verificare. În cazul nostru, pentru ca am stat 14 zile, au fost foarte suspicioși. Li s-a părut ca ne-au văzut prea multe zile. La cazare, tipa de la recepție ne-a activat cartelele pentru 10 zile, neverificand ca avem 14, astfel încât am avut neplăcută surpriza de a nu mai putea intra în camera. La recepție, când am explicat situația, s-a făcut o verificare foarte minuțioasa. Dacă pierzi bratara, o scoți sau nu o mai ai, se achita 200 euro pentru emiterea alteia.
Înțeleg vigilenta, dar nu e foarte confortabil sa fii urmărit de fiecare data cand treci la toaleta, cu toate ca te-a mai văzut de 2 ori în ziua respectiva.
@Raluk0207: Un review lămuritor. Îți împărtășesc nemulțumirile... și eu le-am avut la unele resorturi la care am fost în Turcia.
Și da... mi se par mai interesante aspectele negative din reviewuri... pt ca asa poți constatata dacă respectivul resort se pliază pe gustul tău și al familiei.
Am întâmpinat și eu acum ceva ani niște probleme asemănătoare la Delphin Imperial vis a vis de băuturi și distracție. Deși mi-am promis atunci ca nu voi mai calca în lanțul Delphin... totuși as fi vrut sa încerc din nou acest resort (am mai fost aici în 2010 când făcea parte din lanțul Rixos)... pt ca îmi place foarte mult spațiul exterior imens. Dar după ce am citit ce ai scris... m-am răzgândit... nu merita banii.
Anul acesta am fost la resortul Nirvana Cosmopolitan tot il Lara... bunicel... dar cu minusuri... promit sa scriu un review în ianuarie când voi fi mai liber.
Concedii placute îți doresc.
Pentru noi, concediul este strict de odihna.
Vreau sa dorm, sa zac, sa ma uit la mare, sa beau ceva bun și sa nu ma gândesc la nimic. Iar copilul sa aibă chestii de făcut.
Astia suntem noi, familia. Nu avem "mâncărimi prin părțile dorsale" sa umblam, sa vedem, sa ne facem praf prin canicula, sa facem talpeș kilometri, sa umblam de la un hotel la altul și sa ne întoarcem mai obosiți decât am plecat.
Preferam o singura vacanta la mare, lunga și bună. Nu ne plictisim unii de alții și nu ma plictisesc de același loc, dacă îmi place.
Pentru vizitat și umblat, avem o alta vacanta în cursul anului, doar pentru asta.
Deocamdată, nu am găsit hotelul perfect. Ce au ăștia, nu aveau ăilalți, ce nu e aici, era dincolo și tot asa. Mai vedem. Intentionam sa ne facem vacanțele in continuare in Turcia, pana o apărea o alta tara care la ofere all inclussive la acest nivel. Poate cu timpul am devenit mai pretențioși, dar având în vedere ca și preturile cresc anual, mi se pare normal ca și așteptările sa fie direct proporționale.
La all inclussive mergem pentru varietate, nu pentru cantitate. Nu suntem niște nemâncați si nu ne umplem farfuria moț, dar pe durata șederii, vrem sa avem de unde alege. Azi vreau carne, mâine vreau branza, poimâine vreau pește etc.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2024 Delphin BE Grand 2.0 and counting... — scris în 14.07.24 de calincheita din REGHIN [MS] - RECOMANDĂ
- Jul.2022 O vacanță minunată! — scris în 15.07.22 de tzkristina din VASLUI - RECOMANDĂ
- Sep.2021 Be nice, Be cool, Be happy…. BE GRAND — scris în 22.10.21 de artemisa24 din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Sep.2021 Delphin Be Grande, vacanta mult asteptata, doar la un nivel multumitor — scris în 06.09.21 de generalu din SATU MARE - RECOMANDĂ
- Jun.2021 A patra experiență Delphin. Și nicidecum ultima! — scris în 02.07.21 de calincheita din REGHIN [MS] - RECOMANDĂ
- Sep.2020 Delphin de vis... Super concediu în pandemie — scris în 25.04.21 de marian ursu din TUNARI [IF] - RECOMANDĂ
- Aug.2020 Un sejur mult asteptat — scris în 29.08.20 de fb116078 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ