ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 14.05.2019
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Târgovişte
ÎNSCRIS: 12.08.12
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
AUG-2018
DURATA: 7 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 27 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 6 MIN

O cazare ieftină și bună

TIPĂREȘTE

În perioada 30 iulie - 09 august 2018 am decis să ne mutăm baza în insula Aegina, Grecia, cunoscută mai degrabă pentru excursiile de o zi ce se fac din Atena ori pentru Mănăstirea Sf. Nectarie. Noi am decis să fim contra curentului, dorind o vacanță ieftină, într-un loc cât mai nonturistic, însă aproape de Atena. Multă lume ne-a întrebat dacă nu ne-am plictisit pe Aegina atâtea zile. Cred că e relevant faptul că ne-am întoarce chiar și mâine, chiar pe ploaie, ba chiar ne gândim serios la o investiție imobiliară în zonă.

Primele nopți au fost rezervate hotelului The delfini (care, la acea vreme, era simplu Delfini). Hotelul se află în stațiunea Agia Marina, în partea opusă a insulei față de capitala cu același nume (Aegina Town). Pe timp de vară (ceea ce la greci înseamnă ceva mai mult decât la noi), un ferry privat are două curse regulate din Piraeus către Agia Marina, nefiind nevoie de un transport din Aegina Town către mica stațiune din emisfera estică. Așa am ajuns și noi pe insulă, după aproximativ o oră și jumătate de admirat întinderea de apă. Din portul în care am fost debarcați, am mers aproximativ 500 metri mai la deal (aviz părinților cu copii mici) și am ajuns la Delfini.

Stațiunea Agia Marina se întinde foarte mult paralel cu marea, multe pensiuni și hoteluri fiind în acea zonă, doar câteva dintre cazări aflându-se mai la deal de port, pe drumul ce urcă la Templul Aphaia. Noi am știut asta de la început și ne-am asumat un mic urcuș, mai ales că era vorba de o distanță relativ scurtă și pe asfalt.

Hotelul are nota 9,3 pe Booking și asta nu pentru că veți găsi luxul de la o cazare de 5 stele, ci o pensiune mai mare (două etaje de camere), curată, îngrijită de o gazdă excepțională, totul la un preț just. Puteți găsi o cameră cu 30 euro în plin sezon, preț în care veți primi si micul dejun sau puteți să îi dați direct un email proprietarei, de toată încrederea, care vă va oferi un preț și mai bun. Eu am rezervat prin booking, neștiind nimic despre insulă ori proprietate, însă data viitoare voi discuta direct cu Angelique, cu toată încrederea.

Gazda vorbește exemplar engleza și, cred, și franceza. Ea este cea care îngrijește întreaga proprietate, de la curățenie, până la servirea micului dejun și la întreținerea atmosferei. Ne-a dat voie să ne alegem o cameră din cele două disponibile la acea oră, ne-a intermediat închirierea unei mașini la un preț foarte bun (30 euro pe zi), precum și o croazieră de o zi cu un prieten, care își merită toți banii. De fiecare dată când ne vedea, ne întreba dacă ne simțim bine, dacă avem nevoie de ceva ori dacă ne poate fi de folos. O adevărată gazdă!

Camera a fost foarte mare, modestă, dar curată, cu baie proprie. Patul și salteaua au fost noi, deci foarte confortabile. Prosoapele tot noi, de un alb impecabil și pufoase. Am beneficiat gratuit de aer condiționat (poziționat strategic deasupra patului, astfel că aerul niciodată nu ne bătea în cap), frigider și televizor (pe care nu l-am folosit). Fiecare cameră are balcon, loc bun de întins costumele de baie sau de a bea un vin seara. Pe balcon găsim două scaune, masă, scrumieră (pentru fumători).

Baia a fost basic, cu duș, fără perdea (pe mine una oricum mă enervează, considerând-o doar un loc unde bacteriile își fac de cap), cu gel de duș și șampon. Aici ar merge o renovare, însă curățenia e acasă la ea, iar apă caldă am avut tot timpul, cu excepția unei dimineți, când am fost anunțați de o problemă majoră pe întreaga insulă (clar nu era vina hotelului).

Curățenie ni s-a făcut zilnic, în sensul că ni se făcea patul (oricât de bine l-am fi făcut noi dimineața), ni se lua gunoiul, ni se aducea hârtie igienică si se dădea cu mopul. Lenjeria nu îmi amintesc la cât timp s-a schimbat, pentru că nouă nu ne pasă de așa ceva, inclusiv la hotelurile de 5 stele punând frunza verde ce precizează că nu dorim schimbarea așternutului...degeaba! Știu că tot timpul am avut prosoape uscate și curate, dar nu am băgat de seamă cât de des se schimbau acestea. Niciodată nu am dat nas în nas cu gazda atunci când ne făcea curățenie, urmărind probabil momentele în care noi nu eram în cameră, ca sa nu ne deranjeze.

În prețul camerei am avut inclus micul dejun, ce se servea pe terasă ori în restaurant (toți voiam de fapt pe terasă, fiind locuri suficiente). Acesta era fix și conținea un ou fiert, pâine proaspătă, unt, gem, șuncă, cașcaval, prăjitură, câte un fruct, cafea, suc. Unele lucruri variau, cum ar fi fructele oferite sau prăjiturile. Pot spune că micul dejun era îndestulător, însă nu pentru pretențioși. Toate produsele erau proaspete și cumpărate de la magazinul din sat ori de la brutăria din apropiere. Clar pentru banii plătiți era mai mult decât suficient.

Spațiul exterior al proprietății era format dintr-o curte mare, cu mulți pini, în care își duceau veacul acei greieri specifici zonei mediteraneene, care scot un sunet deranjant. Noi ne obișnuisem atât de mult cu ei, încât odată ajunși acasă, ne era chiar dor! În camere nu prea se aud, izolația fiind aproape perfectă. În zona casei se află diverse măsuțe cu scaune, un grătar, două balansoare, o pisică și un câine, ambii pașnici și drăgăstoși cu musafirii (da, pisica cerșește mâncare și atenție).

Drumul până la plajă este relativ, în funcție de zona în care vreți să vă instalați într-o zi sau alta. În stânga stațiunii (de la port în stânga) găsim diverse stânci plate și chiar plaje amenajate cu șezlonguri pe aceste stânci - foarte iubite de săritorii în apă și de snorkeliști, ca noi. În dreapta portului începe o plajă întinsă, de nisip fin, cu zone libere și zone cu șezlonguri, mult iubite de familii și de persoane mai în etate. Mai mult de 5 minute nu aveți cum să faceți de la hotel la oricare dintre aceste zone, cu mers de vacanță, bineînțeles.

Cel mai apropiat restaurant se află... vis a vis de proprietate. Centrul stațiunii (de altfel foarte mică) se află la 3 minute de mers pe jos. Tot aici găsiți supermarket cu prețuri la fel ca în Piraeus (chiar și pentru alcool), brutărie, magazine de haine ori de închiriat autovehicule.

În concluzie, recomand din suflet stațiunea, cât și hotelul, dacă doriți o vacanță liniștită, cu bani puțini, departe de aglomerările de turiști.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de cloverina in 14.05.19 13:53:09
Validat / Publicat: 14.05.19 14:35:55
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 981 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (cloverina); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P10 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 43600 PMA (din 32 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • AŢI PUTEA rezerva o cameră aici, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 27.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    6 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [14.05.19 14:21:15]
    »

    Bună recomandarea

    Mutat în rubrica "The Delfini Hotel [Agia Marina, I. AEGINA], SARONICE, alte insule" (nou-creată pe sait)

    --

    Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    cloverinaAUTOR REVIEW
    [14.05.19 14:41:52]
    »

    @webmasterX: Perfect identificată

    webmaster
    [14.05.19 14:56:35]
    »

    Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

    — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    webmaster26
    [18.09.19 21:43:51]
    »

    @cloverina: am o rugaminte, citeste/vezi pozele de aici vezi impresii

    este cumva acelasi hotel?

    webmasterX
    [19.09.19 12:46:44]
    »

    E foarte probabil că e același hotel - dublat, posibil, din greșală la noi

    Am contopit cele 2 rubrici, mutând review-ul de mai sus în rubrica creată prima - "Delfini Hotel [Ag. Marina, i. EGINA], SARONICE, alte insule"

    cloverinaAUTOR REVIEW
    [19.09.19 15:12:51]
    »

    @webmasterX: da. Același

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    cloverina
    Alte impresii din această RUBRICĂDelfini Hotel:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.056859016418457 sec
    ecranul dvs: 1 x 1