Unde mancam in zona Antalya - Anadolu Park restaurant et & balik

TIPĂREȘTE

Un fel de preambul

Chiar daca se spune ca un gand exprimat este un gand expirat, viata-i frumoasa si scurta (un amic mi-a spus asta).

La implinirea venerabilei varste de 3 luni de AFA, sunt oleaca romantica dar si bucuroasa ca am ajuns la concluzia: "Viata-i frumoasa, baieti…... ". Si fete, ca sa nu ma acuzati de alte alea :)

Pragmaticii o sa spuna: da, daca ai bani suficienti.

Pesimistii vor spune: dar este atata suferinta in lume

Realistii pot spune: asa o fi, dar hai sa platim factura de telefon mai intai.

La varsta aceasta inaintata, 3 luni, inclin sa cred ca singurul lucru pe care il putem influenta, este reactia noastra la tot ce ne inconjoara.

Asa ca... voi ce fel de oameni sunteti?

Dupa atat filozofeala précis vi s-a facut foame. Asa ca…...

Haideti la masa! Cum unde? Ce conteaza, mergeti pe mana mea, ca doar n-am gatit eu.

Hai, bre, ca fac cinste. Eeeee, acu’ va-nghesuiti. Hai sus in autocar.

Dupa ce am vizitat si mama lor de pietroaie, si culmea ca mi-a si placut, prin tot Aspendosu’ si Pergeu’, se facu ora 14, mai mult sau mai putin. Mai bine mai mult, ca nu dau de la mine, timpul este universal. Si irepetabil. Mamaaa, ce bine le zic :)))

Cu creierii (cine’i are) fierti in suc propriu, la freo 30 de grade la umbra, ne urcaram dupa ultima vizita de la Perge in autocar. Pfiiii, ce racoare. Sa-i dea Domnu sanatate lu’ ala de-a inventat aeru’ conditionat.

Colegii mei, vorbeau care cum ii invatase ma’sa acasa. Care in bulgara, care in poloneza, chestii de-astea fine. Eu muta. Groaznic. Imi si vedeam vorbele cum se aduna in gat, stoluri, stoluri, nerabdatoare sa iasa si sa zboare libere in eter. Nu aveam cu cine sa vorbesc. Am incercat eu ceva engleza cu colegii din spate, dar cred ca treceam prin vreun tunel individual pastrat doar pentru mine, pentru ca, stupoare nu m-a auzit nimeni. Va vine sa credeti? Dar, deodata, ce sa vezi…… urca si ghidul.

Saracu’, a avut o sansa sa fuga, cat timp am tras aer in piept, dar a ratat-o. Ce sa-i fac, cine l-a pus?

Norocul meu si ghinionul lui, ca am stat in primul rand.

Si am inceput cu intrebarile mai rau ca un copil de doi ani care descopera minunata lume in care respira.

Si despre populatie, si despre sistemul de impozite, sanatate, religie, you named it. Aveam toate vorbele si verbele la mine. Pai altfel cum va mai povesteam eu voua despre Turcia, asa cum am facut-o in rw anterior. Vedeti, de fapt pentru voi am facut-o, pentru ca puteam sa tac si sa dorm, cum au facut ceilalti colegi, care din cand in cand mai dadeau marunt din buze, de credeam ca fac descantece impotriva mea. Mai stii? Pentru ca recunosc ca la un moment dat mi-am cam muscat limba :))

Timpul a zburat si in no time, am ajuns la……aoleo, stati ca iar este denumirea aia lunga, Anadolu si nu mai stiu cum, restaurantul la care urma la mancam ce platisem, cand achizitionasem excursia.

Stati bre, ca va spui acum! Dom’le, n-ai vazut ce nerabdatori sunteti. Stati bre, ca nu dau turcii. Ups, sau poate ca da :))

Deci, Anadolu Park restaurant et& balik, care era ceva trei in unu. Adica restaurant, parc aventura, si minimuzeu.

Cu restaurantu’ terminam repede.

Ne asezam la masa si pentru ca pe mine mama m-a invatat ca inainte de masa trebuie sa te speli pe maini, cat timp am fost la buda, locurile cele mai mishto de la mesele de pe terasa se luasera. Colegi adevarati, suflete mari.

Am gasit si eu, dupa juma’ de ora, locul care ramasese liber, undeva pe un colt de masa (nu ma mai mariiiit), aproape cazand in gradina. Fine by me, pentru ca aveau niste flori frumoaseeee. Si uite asa m-am nimerit la masa cu bulgarii, da-i cu blagadaria in sus, blagadaria in jos, ma asez. Ei cu bulgareasca lor in continuare.

Eu, impas mental total. Fir’ar al dreaqu’, nu sunt eu in stare sa-i fac pe astia sa ma bage in seama?

Cand se aprinde beculetul. Ping! Si zic asa, intr-o doara, uitandu-ma in tavanul inchipuit:

-leca nosci deta! (Prietenii stiu de ce).

Ei au ramas cu bucatica’n gura. Ma si gandeam ce naiba le-oi fi zis. Sper ca nu i-am injurat de mama.

Si deodata, brusc un hohot de ras la masa, bucatele si ele ce sa faca, sareau care incotro. Batai de palme pe spatele meu. Toate pleurele pe care le aveam la purtator sunt acum detasabile, pot sa le schimb cand vrea muschiu’ meu.

Si de aici totul este istorie. Norocul meu a fost ca erau mai toti destul de purii, ca sa-si aduca aminte cum le “furam” semnal cu fakeurile noastre de antene, si ne uitam la desenele animate, si la Studio X (a se citi hix). Erau cativa copilasi de vreo douazeci de ani (no offence) care se uitau la noi cum radeam, de parca ne muscase o insecta cu nume ciudat din Africa. Si nu pricepeau nimic.

Despre mancare ce sa va spui, habar n-am.

Am mancat ceva meze reci cu lipie, total insuficiente cele 2 platouase la 10 persoane care alergasera pe toate coclaurile toata dimineata. Apoi am primit ceva din carne toccata. Nu ma intrebati daca mi-a placut ca am mancat-o dintr-o inghititura si mi-a ars beregusu 5 ore dupa. Iar la desert am avut o placinta cu mere. Bautura a trebuit sa ne-o luam separat. Am luat o cola de 250ml la 4 euro. Era racita in suflu de fata mare cred, de era asa de scumpa.

A doua parte, adica aventura parc, era tare. Tiroliene, scari, liane, paint balluri. Mai mult mi-ar fi placut aici. Era intr-o zona impadurita foarte frumoasa, care mi-a adus aminte de concursurile de orientare din copilarie. In care plecam prima (stateam bine cu fuga) dar veneam dupa doua zile (stateam rau cu orientarea), noroc ca stateam bine si cu memoria, ca-mi aduceam aminte ca trebuia sa ma intorc.

Iar restaurantul propriu zis, intrarea principala, interior, era amenajat ca un minimuzeu. Cu iatagane, mozaicuri, lemnarie adunata in constructii frumoase. Si binenteles portretul lui Atatürk. Vedeti pozele.

Deci pe scurt, dupa toata vorbaria de mai sus, nu am reusit sa ne dam seama de meniul de la restaurant si de bunatatea bucatelor, pentru ca am avut un meniu prestabilit (nu recomand, dar a venit la pachet cu excursia)

Dar as merge oricand sa-mi petrec o dimineata acolo, in parc aventura, prin toate lianele si impuscand toti dusmanii, ca mai apoi sa mananc pe terasa minunata inconjurata de flori, iarba si copaci.

Ol za best si abianto :)

---

VIZUALIZĂRI: 2205 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI