Prima mea croazieră – Partea I-a

TIPĂREȘTE

După ce am stabilit destinația și „am bătut palma” cu cei de la MSC Cruise, am început pregătirile. Pentru început, trebuie să recunosc că am avut ceva emoții. În drumul dus, MSC îmi alesese două zboruri în prima zi a croazierei. Drept este că vasul pleca la ora 23.00, iar avionul ateriza în Port de France la ora 18.30. Nu aveam idee cât putea dura transferul la vapor și cât putea dura îmbarcarea. Dar, mai ales, îmi făceam probleme ce se întâmpla dacă întârzia avionul. La o întrebare a mea, MSC mă liniștește. „În caz că se va întâmpla ceva, MSC va rezolva” . Accept ideea, deși nu îmi este clar cum va rezolva. Presupun că poate întârzia plecarea vaporului o perioadă de timp. Dar dacă avionul, așa cum mi s-a întâmplat în Cabo Verde, avionul întârzie 3 zile? Mă bazez, totuși, pe faptul că apreciez că Air France pare o firmă mai serioasă decât cea portugheză -TAP. Toate temerile mele nu au avut nici un temei.

Programul croazierei a fost următorul:

● Ziua 1   01 martie      Fort de France (Martinique)                           Plecare 23.00

● Ziua 2   02 martie      Pointe – à– Pitre (Guadeloupe)        Sosire 08.00    Plecare 19.00

● Ziua 3    03 martie      Castries (Saint Lucia)                  Sosire 08.00    Plecare 18.00

● Ziua 4    04 martie      Bridgetown (Barbados)                 Sosire 08.00    Plecare 20.00

● Ziua 5      5 martie      Pe mare

● Ziua 6     06 martie      Kingstown (St. Vincent and Grenadines) Sosire 09.00   Plecare 18.00

● Ziua 7    07 martie      Saint George (Grenada)                Sosire 08.00    Plecare 18.00

● Ziua 8     08 martie      Fort de France (Martinique)          Sosire 0800

În pregătirea propriu-zisă încep prin a cere o listă cu excursiile organizate în timpul staționării în diversele insule. Primesc o listă cu 97 excursii. Sunt clasificate pe diverse profile: relaxare, sport și aventură, istorie si cultură, city tour și multe altele. Mi se par destul de scumpe. Cele mai ieftine erau transferuri la diverse plaje din aceste insule, cu prețuri între 45 și 50 euro de persoană. Totuși aleg câte o excursie în fiecare insulă, cu gândul de a le compara, ulterior, cu eventuale acțiuni pe cont propriu, funcție de capacitățile noastre fizice. Totalul costurilor acestor excursii depășește 600 euro.

După circa 3 săptămâni primesc un mesaj care spune că lista excursiilor nu mai este valabilă și primesc o altă listă, mult mau redusă. Excursiile mele au dispărut. Interesant este faptul că, odată documentele de îmbarcare, primesc accesul la o aplicație pe telefon, „MSC for me” , iar pe aceasta este o altă listă de excursii. Și, ca tacâmul să fie complet, după ce am ajuns pe navă, la biroul de excursii de pe navă, găsim cu totul alte excursii.

În această situație decidem, de comun acord, să facem tot posibilul să ne descurcăm prin forțe proprii, cu excepția ultimei zile, în Fort de France. Având în vedere că sunt 10 ore între acostarea vaporului și decolarea avionului și că nu ne putem căra cu valizele după noi prin oraș, plus cu aveam cumpătat și transferul la aeroport, decidem să luăm una din excursiile organizare pentru cei care debarcă. Finalul a dovedit că nu am gândit bine.

Ca urmare, cer ajutorul lui, Google, TripAdvisor sau GetYourGuide și stabilesc o listă de 7 – 10 cele mai interesante obiective din fiecare oraș ce îl vom vizita. Apoi, le-am pus pe hartă și am studiat distanțele față de terminalul de croazieră. Aleg 3 – 5 obiective din fiecare oraș, astfel ca distanțele parcurse pe jos să nu depășească 4 – 5 km. Cu părere de rău, trebuie să renunț la obiective interesante. Renunțăm a vizita măcar una din nenumăratele plaje, apreciind că ar cere prea mult timp, ce poate fi folosit pentru alte obiective.

Voi încerca, în rândurile următoare, se detaliez desfășurarea croazierei și ce am văzut prin orașele vizitate.

Ziua întâia

Nu sunt sigur că această zi poate fi considerată o zi de croazieră, având în vedere că cea mai mare parte a fost ocupată de drumul spre navă, iar aceasta a părăsit portul la ora 23.00. Totuși, aceasta așa este considerată.

Cum am ajuns la navă am prezentat în articolul anterior. Dar, pentru mine, ziua este încă departe de a se încheia.

Formalitățile de îmbarcare decurg mult mai repede decât mă așteptam și, spre surprinderea mea ne ducem singuri valizele la cabină. Într-un plic agățat de clanță găsim cardurile – cheie, nominale, și intrăm. În timp ce încercăm să ne acomodăm cu cabina, bate cineva la ușă. Este persoana care se ocupă de tot ce se întâmplă în zona cabinei, inclusiv curățenia/ Îl voi numi steward, deși nu sunt sigur că aceasta este denumirea oficială. Se prezintă și ne pune în temă cu principalele facilități ale cabinei și navei. Principala informație care mă interesa a fost dacă apa de la chiuveta din cabină este potabilă. Răspunsul este „NU” , și suntem îndrumați către puntea 15, unde găsim mai multe robinete de apă potabilă.

Urmează apoi, atât la difuzorul din cameră, cât și la televizor un amplu instructaj cu măsuri de securitate, în cazul unor evenimente nedorite. Acesta se derulează în mai multe etape, în vreo 5 limbi, succesiv.

Am, apoi un exces de zel și cobor pe puntea 6, la restaurantul unde suntem arondați, înscris pe carduri. Nu vrem să mâncăm, vreau să aflu ora micului dejun. Găsesc restaurantul, dar sunt oprit în ușă. Nu se poate intra, a închis la ora 21.00. Este ora 21.10. Dar aflu că micul dejun începe la ora 7.30.

Revin în cabină, la timp pentru a doua etapă a instructajului. Suntem invitați la „punctul de întâlnire” în cazul unor situații deosebite, punct în care se primesc veste de salvare. Funcție de numărul punții sunt 4 asemenea puncte. Noi suntem repartizați la punctul „N” . Nu ni se spune unde este, trebuie să-l găsim noi, după indicatoare. Pornesc în căutarea lui. Doina nu vine, este deja în pat, doborâtă de oboseală. Pe chestia asta, a doua zi, dimineața, primim în cabină un bilet care ne spunea că nu am participat la instructaj și trebuie să fim la „punctul de întâlnire” la ora 17.00. Am noroc cu stewardul, care nă îndrumă direct la destinație, pe puntea 7. Ajung acolo numai pentru a mi se scana cardul.

În cabină, reușesc să finalizez despachetatul bagajului, îmi fac programul de seară și ajung în pat la ora 22.30. Sunt fix 26 de ore de când a sunat ceasul.

Ziua a doua - Point – à– Pitre

Guadeloupe este cea mai nordică insulă a traseului nostru. Este un „teritoriu de peste mări” al Franței. Ca urmare, moneda locală este euro iar costul telefoniei este cel din Europa. Point – à– Pitre nu este capitala insulei, este al doilea oraș ca mărime, dar cel mai important port.

Spre surprinderea mea, Doina, care acasă se scoală târziu, la ora 6.00 este în picioare. Și mă scoală și pe mine, deși pusesem ceasul să sune la 6.30. Urmează apoi, un program care se va repeta în fiecare dimineață. La 7.30 coborâm la micul dejun. În timpul mesei vasul ancorează. Urcăm apoi în cabină, ne luăm „bulinele” și apoi urcăm la puntea 15 să umplem câteva sticle de apă (jumătate de litru), rezerva de peste zi. Revenim în cabină să pregătim coborârea pe țărm.

Astăzi este singura dară când nava este ancorată cu bordul cabinei noastre spre cheu. Putem vedea orașul din balcon. Aici introducem, în programul de navigație de pe tabletă, coordonatele primului obiectiv de pe listă. Dar, oricâte încercări am face, răspunsul este același. „Rută negăsită” . Mai târziu aveam să-mi dau seama că programul este pentru auto, iar noi eram undeva deasupra apei. Zilele următoare vom face operațiunile respective pe uscat, iar rezultatele au fost foarte bune, chiar dacă, uneori, a trebuit să facem mici corecturi, noi fiind pietoni. Deocamdată, hotărâm să ne orientăm după hartă.

La coborârea de pe vas, suntem verificați pe baza cardului. Scanarea acestuia aduce pe ecran fotografia făcută la îmbarcare. Pe pământ, îmi dau seama că suntem într-un punct de trecere a frontierei. Și asta nu pentru că ni s-au cerut ceva documente, ci pentru că trecem printr-un întreg complex de free -shop bazat, în principal, pe artizanat.

Îndepărtându-ne puțin de cheu, putem admira vasul în toată măreția lui. Totuși, este destul de greu să găsim un loc din care vasul să intre în totalitatea lui într-o fotografie.

Pornin pe o stradă care, în mod clar, nu este una principală. Primul lucru la care mă uit, este arhitectura clădirilor. Nu sunt un specialist. Totuși, sunt lucruri care îmi plac și lucruri care nu. De regulă, nu prea îmi place ce văd. Totuși sunt și câteva construcții interesante În drum, trecem și pe lângă Muzeul Schoelcher. Era pe lista mea inițială, dar, din diverse motive, l-am eliminat. Este închis. Mă felicit pentru alegerea făcută.

Ajungem apoi la primul obiectiv al zilei, Piața de Condimente, exact când începe să picure. Am rămas surprins și nu am explicații, dar, în 4 din cele 6 insule vizitate, piețele sunt printre principalele obiectivele turistice.

Cea de aici, amplasată într-un patrulater format de 4 străzi rectangulare, constă dintr-un șopron de circa 20 x 40 m, care adăpostește o mulțime de tarabe. Dar, cele mai multe sunt goale. Pentru prima dată îmi dau seama că este duminică. Tarabele deschise au obiecte de artizanat, câteva condimente și multe băuturi. Majoritatea acestora sunt pe bază de rom, cu diverse adaosuri. Noi, fiind în prima zi, nu avem chef de cumpărături.

Ieșim din incinta pieței când se oprește ploaia, dar, după câteva minute trebuie să ne adăpostim sub o altă streașină. Profităm de ocazie și încercăm să ne orientăm cum ajungem la următorul obiectiv, până la care nu am avea decât circa 150 m. Configurația rectangulară a străzilor ne derutează și cerem informații unui localnic. Când se oprește ploaia pornim într-o primă direcție sugerată. Nu este bine. Următorii 4 sau 5 localnici întrebați ne trimit fiecare în altă parte. Ne cam învârtim în cerc.

În mijlocul unei intersecții, îmi atrage atenția un monument. Îl compar cu un baldachin sub care este un personaj ce cântă la o tamburină tradițională. Cu greu descifrez pe soclu „Velo” . Acasă aveam să mă lămuresc că este statuia lui Marcel Lollia, cunoscut sub numele de Vélo (n. 7 decembrie 1931, decedat 5 iunie 1984), percuționist de marcă a insulei. O altă placă de pe soclu, fiind într-o creolă pe care translatorul de pe telefonul meu nu o cunoaște, la prima impresie pare o strofă dintr-un cântec.

Când îmi vine ideea să deschid Waze și busola de pe telefonul meu, situația se rezolvă imediat și ajungem la obiectivul prin dreptul căruia mai trecusem odată.

Însă, Muzeul Saint-John Perse este, și el, închis. Ajung la concluzia că aici muzeele sunt închise duminica, și nu lunea, ca la noi. Ar fi trebuit să vedem aici o expoziție permanentă cu costumele populare creole și exponate amintind de poetul și diplomatul Saint-John Perse, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, în 1960. Clădirea a fost parțial clasificată ca monument istoric pe 17 august 1979. Realizarea acestei clădiri este atribuită firmei lui Gustave Eiffel, în jurul anului 1870, la comanda unui industriaș bogat din Louisiana.

Drumul către următorul obiectiv este, de asta, deosebit de simplu. Acesta s-ar afla la circa 250 m spre est, în zona unei scurte faleze. Este Monumentul Primei zile. Acesta fost ridicat în 2004, în cadrul a sărbătoririi a 150 de ani de la sosirea primilor muncitori indieni în insulă. În 24 decembrie 1854, după abolirea sclaviei, la cererea mai multor plantatori, au sosit pe insulă primii 35 de indieni, angajați pentru muncile agricole.

Ajunși la destinație, căutăm monumentul. Acesta nu este nicăieri. Întrebând un grup de tineri, unul din ei își aduce aminte și ne spune: „A fost acolo, dar a fost demontat.” Nu cunoaște motivul. „Acolo” este un disc de vreo 10 – 12 m diametru, pare-se din un beton colorat, pe care, un alt grup de tineri instalează un cort, cred că pentru ulterioare desfaceri de produse.

Ajuns acasă, fac săpături ceva mai adânci pe Google și descopăr că, într-adevăr, monumentul a fost mutat în zona MACTe. Nu am idee ce înseamnă asta. Ajung la un alt site care face trimitere la MEMORIAL ACTe, un centru cultural dedicat Memoriei și Istoriei Comerțului cu Sclavi, proiect UNESCO inaugurat în 10 mai 2015 de președintele francez François Hollande, împreună cu alți 19 șefi de stat. A fost unul din obiectivele de pe lista mea inițială, dar am renunțat la el din cauza distanței față de port.

În lipsa monumentului, descoperim o altă statuie frumoasă, din marmură albă. Este un Monument al eroilor închinat „copiilor” Guadeloupei morți pentru Franța în Primul Război mondial. Alături de el estre o mică statuie, interesantă, căreia nu am reușit să-i descifrez inscripția de pe soclu.

Nu ne rămâne decât să ne dedicăm următorului obiectiv, „Piața Victoriei” Aceasta este, practic, un parc cu o suprafață de circa 1 hectar, care se întinde în spatele locului unde era Monumentul Primei Zile. Și, ca orice parc, are alei, iarbă, vreo două statui, un foișor și chiar un loc de joacă pentru copii. Nu sunt foarte multe bănci Iar copacii sunt, în principal, palmieri înalți. Ce mă surprinde și mă face să zâmbesc este faptul că trunchiurile acestora sunt îmbrăcate în fâșii de pânză colorată. Există și o zonă care atrage atenția: un mic pod peste un mic bazin, gol. Poate ceva apă în bazin, cu eventuale plante, ar pune locul mai în valoare. 

Petrecem aici câteva momente. Între timp, a ieșit soarele. Este primul moment când îmi du seama că nu m-am dat cu o cremă de protecție solară. Seara voi avea mâinile și ceafa destul de roșii. Dar nu a fost nimic grav. Zilele următoare nu se va mai întâmpla.

Până la următorul obiectiv, Biserica Massabielle, drumul este destul de clar și nu este departe. Sunt mai puțin de 500 m, dar avem de urcat puțin. Totuși, la o intersecție în „Y” , avem oarece dubii. Întrebăm un localnic și suntem lămuriți. Dar suntem întrebați:

-     Nu veniți la carnaval?

-     Ce carnaval?

-     Este carnaval în oraș.

Rămânem puțin pe gânduri.

În respectiva intersecție este o mică piațetă a cărui nume nu îl pot descifra complet pe placa de marmură tocită de vremuri. Remarc, însă, câteva lucruri interesante! Îmi atrage atenția bustul unei personalități, de la sfârșitului secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, care „a trăit să facă bine” . Nu m-am lămurit în ce domeniu. Tot aici este un monument dedicat „Morților din rezistență 1940 - 1945” . Nu cunosc istoria insulei, deci nu știu despre ce este vorba. Tot aici îmi „sare” în ochi o clădire impozantă, mult diferită de cele din jur. În plus, mă intrigă inscripția „Libertate, egalitate, fraternitate” . Abia apoi observ și destinația clădirii: Tribunalul – Curtea Supremă.

Ajungem la biserică daaaar ☹ și aceasta... este închisă. Încep să mă conving că nu am ales bine programul pentru o zi de duminică. Fac câteva fotografii, dar trebuie să mă mulțumesc cu informațiile de pe internet.

Înțeleg că Massabielle este o grotă din zona Lourdes din Franța, un fel de Maglavid al nostru, unde Fecioara s-a arătat de 18 ori credincioșilor. În 1920, pe dealul Caille aici, în Pointe – à– Pitre, se construiește o capelă închinată Fecioarei din Massabielle din Lourdes. Aceasta este distrusă de un ciclon în 1928, dar în 1938, pe același loc a fost finalizată construcția Bisericii Maicii Domnului din Lourdes din Massabielle, iar dealul își schimbă numele în Massabielle. Turnul clopotniței are 35 m înălțime iar clopotele au fost turnate în 1951. Sub biserică, cu o intrare de undeva din curte, este o grotă, replică a celei din Franța.

Plecăm de la biserică pe același drum ca la venire până la Piața Victoriei. Căreia îi dăm ocol pe două laturi, și ne oprim, pentru hidratare, la „Bella Vita” . Acesta este un mic restaurant, care nu era în program, dar este binevenit pentru o pauză la un suc și o bere. Dacă sucul de nucă de cocos al Doinei nu este foarte grozav, berea mea este excelentă. La întrebarea mea dacă este o bere locală, răspunsul este negativ. Este adusă din Europa și se numește Affligem. Internetul îmi spune că este de proveniență belgiană și are o tradiție începând din 1074. La noi este în lista de produse a câtorva magazine, dar cu mențiunea „Lipsă din stoc” . O cunoscută berărie bucureșteană o vinde cu 12 lei, 330 ml. Pe 500 ml eu am plătit 8 euro.

Dar, pauza s-a terminat și, după numai câțiva metri, ajungem la ultimul obiectiv al zilei, Catedrala Sfinții Petru și Pavel. Și aceasta este, bineînțeles, închisă☹ Nu putem decât să-i fotografiem fațada și să studiem internetul:

Deși, la nivel local, biserica este denumită „catedrală” , nu a fost sfințită niciodată.

De aici până la navă avem circa 650 m. Dar, la un moment dat drumul ne este blocat de carnaval. Acesta constă, practic, în defilarea unor grupuri de dansatori. Pentru început. Un grup de bărbați, îmbrăcați în costume populare, pocnesc din niște bice imense, identic cu modul în care se procedează la noi la sărbătorile de iarnă. Urmează grupuri de băieți și fete care, pe fondul unor bătăi intense la tobe, se mișcă în ritmul sacadat al sunetelor acestora. Nu îi împinge nimeni de la spate și fie dansează pe loc, fie se deplasează foarte lent. Toată defilarea durează cam 15 minute. 

Ajungem la vapor pe la ora 15.30, după ce am parcurs cam 3.5 km. Urmează, la urcarea pe vas identificarea persoanei, ca la coborâre, dar și un control de securitate. Masa de prânz s-a terminat de mult (12.30 – 14.00), dar putem găsi câte ceva la restaurantul de pe puntea 15. La ora 17.00 suntem la punctul de întâlnire de pe puntea 7, la scanarea cardurilor de la care Doina a lipsit ieri. Apoi avem timp la dispoziție pentru cunoașterea navei. Ne culcăm devreme.

---

VIZUALIZĂRI: 396 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI