GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Croaziera - pentru cei care n-au incercat inca aceasta incitanta experienta sau pentru cei care nu indragesc acest gen de calatorie, review-ul meu se vrea o mica pledoarie in favoarea sa. Sunt atat de multe lucruri pe care nu te astepti sa le gasesti intr-o croaziera! Dar odata ce ai prins gustul, in mod sigur iti vei dori tot mai des sa repeti acest gen de vacanta all-inclusive. Croaziera despre care va voi povesti este a treia si in curand va urma o a patra!
Sa mergi intr-ocroaziera in Europa sau chiar intr-o destinatie mai indepartata nu presupune un mare efort. Nu trebuie sa te mai gandesti la impachetat-despachetat, nu trebuie sa mai cauti ghizi sau restaurante in porturi, iar pasagerilor le este oferita libertatea de a face tot ce doresc la bord.
La sfarsitul lunii august 2012 a existat o oferta speciala de trei zile in care puteai sa-ti rezervi o croaziera la un pret mult redus. Imediat l-am incantat si pe sotul meu si am demarat procedurile de rezervare. Cand apar aceste oferte valabile doar 24 sau 72 de ore, trebuie sa actionezi rapid pentru ca locurile sunt limitate si se epuizeaza in scurt timp.
Ne-am ales pentru luna octombrie o croaziera cu nava MSC Orchestra in Mediterana de Est, 12 zile la pretul de 639 euro cabina exterioara cu balcon. La acest tarif pentru doua persoane s-a mai adaugat taxa portuara (130 euro x2). Biletele de avion Bucuresti - Roma - Bucuresti, cu compania Tarom au costat 400 euro, iar transferurile aeroport Fiumicino - port Civitavecchia - Fiumicino pentru doua persoane si bagaje - 160 euro. Cu toate ca este putin mai scump, am optat pentru acest gen de transfer, cu un microbuz si n-am avut nici o grija...
Cautand pe AFA sectiunea croaziere, n-am gasit nici un review referitor la nava MSC Orchestra si am fost putin dezamagita... chiar nimeni nu s-a incumetat s-o faca cunoscuta si admirata? Si asa ia nastere incet acest review...
Acum cateva sfaturi: pentru a participa la o croaziera, pasaportul trebuie sa fie valabil inca 6 luni de la data intoarcerii.
Este recomandabil ca biletul de avion sa fie achizitionat cu o zi inainte de imbarcare (deci, implicit si o noapte de cazare) pentru ca din anumite motive (intarzieri ale companiei aeriene - in special low- cost, anulari de zbor) turistii nu pot ajunge la timp la check-in si pot rata croaziera.
La check-in se poate depune o suma de bani pe cardul dat de linia de croaziera sau turistii pot avea la ei un card (preferabil Mastercard, Visa dand cateodata erori) in euro sau lei (si se va face conversia in euro),
Turistii pot vizita porturile pe cont propriu sau se pot inscrie la excursii optionale pe care le achizitioneaza de pe vas, tarifele lor difera in functie de complexitate.
In fiecare seara se primeste in cabina un daily program cu toate informatiile necesare, de aici puteti afla detalii de genul: in ce port se ancoreaza, ce temperaturi sunt acolo, de pe care punte se pot achizitiona excursiile optionale, unde se poate servi micul dejun/ pranzul/ cina, ce bufete sunt deschise si pe ce punte, ce spectacole se desfasoara, in care bar puteti asculta muzica indragita sau va puteti avanta intr-un dans deasupra valurilor...
Nu va recomand sa dati sau sa primiti apeluri telefonice in timp ce vasul navigheaza pentru ca desi, chiar daca aveti roamingul activat, conexiunea se face prin satelit (fiind ape internationale), astfel costurile pe minut ar fi foarte ridicate. Si la mesaje ar fi cam aceeasi situatie, cel mai bine ar fi, daca nu este foarte urgent, sa asteptati sa ajungeti in port.
Sa va prezint si cateva date tehnice ale navei ca sa va faceti o idee asupra marimii si complexitatii acestui oras pe ape: tonaj - 92409 to, lungime - 294 m, latimea - 32 m, inaltimea - 60 m, viteza maxima -23 noduri, are 2 stabilizatoare, 2 elice, 5 generatoare Diesel. Capacitate maxima pasageri - 3223, echipaj -1000
Totalul cabinelor este de 1275, dintre care interioare - 275, cabine cu geam-173, cabine exterioare cu balcon - 809 si la prova, suite cu balcon -18. In afara de scarile interioare si exterioare care fac legatura intre punti, exista si 13 lifturi. Sunt 13 punti la care au acces pasagerii, fiecare poarta numele unui instrument muzical.
Pe puntea 16 "Sport" se gasesc centrul sportiv si solariumul.
Incepand cu puntea 4 in ordine descrescatoare accesul pasagerilor este strict interzis.
Pe puntea 5 "Pianoforte" la prova babord se afla centrul medical, la mijlocul navei - Receptia, mergand spre pupa intalnim L'Incontro Bar si restaurantul Villa Borghese.
Puntea 6 "Violino" - la prova - cuprinzand si spatiul puntii 7 - Teatrul Covent Garden, in continuare 4 baruri intercalate intre zonele de shopping, saloane de reuniuni, la pupa - restaurantul L'Ibiscus.
Puntea 7 "Saxofono" - Teatrul Covent Garden, Palm Beach Casino, biblioteca, sala de jocuri, restaurantul oriental Shanghai, Internet Cafe, La Cubana Cigar Room, La cantinella Wine Bar, galeria si magazinul foto, The Shaker Lounge.
Puntile 8,9, 10,11,12 sunt ocupate numai cu cabine. Puntea 8 "Arpa" are partea de mijloc ocupata cu cabine ce au vederea partial sau mai mult obstruata din cauza barcilor de salvare care sunt ancorate la acest nivel.
Puntea 13 "Mandolino" - la prova se afla MSC Aurea SPA, piscinele Cala Blanca si Acapulco, jacuzzi, apoi 3 baruri, restaurantul bufet La Piazzetta si restaurantul a' la carte Four Seasons.
Puntea 14 "Chittara" - piste de jogging, locuri de joaca si piscina pentru copii, teren de baschet, sala Virtual Games si sala Disco
Puntea 15 "Xilofono" - pentru plimbare-jogging si teren de minigolf
Cele doua luni de la rezervare si pana la plecarea in croaziera au trecut, mi s-a parut mie, extrem de incet... Pregatiri intense, culegere de informatii si pe 24 octombrie la ora 6.30 ne-am luat zborul spre Roma. Zborul a durat 2h 20' si la 7.50 aterizam pe aeroportul Fiumicino -Terminal 3. Aeroportul imens, am schimbat terminalul, ne-am recuperat bagajele, iar la punctul de intalnire ne asteptau deja reprezentantii MSC. Imbarcarea s-a facut din portul Civitavecchia, la vreo 80 km de aeroport, iar check-in-ul a inceput in jurul pranzului, acesta urmand sa se inchida cu doua ore inainte de ridicarea ancorei.
Bagajele mari au fost colectate si aveau sa fie distribuite in fata cabinelor dupa cateva ore, de aceea este preferabil sa va luati in bagajul de mana tot ce stiti ca ati putea avea nevoie (medicamente, documente de calatorie...)
In aceasta croaziera am vizitat patru tari - Italia, Grecia, Turcia si Malta, iar traseul a fost: Civitavecchia - navigat pe mare - Heraklion - Pireu - Istanbul (2 zile) - mare -Messina - La Valletta - mare - Genova - Civitavecchia.
Cabina noastra cu balcon, 10178, a fost spatioasa, luminoasa si bine ingrijita, iar stewardul, foarte amabil, totdeauna avand un zambet pentru noi. Printre facilitatile pe care le acorda MSC este si aceea de a acorda copiilor cu varsta de pana la 18 ani si care sunt insotiti de parinti, croaziera gratuita, trebuind sa plateasca doar taxele portuare.
In fiecare seara participam cu placere la spectacolele date de dansatori, magicieni, cantareti si gimnasti talentati, un singur of aveam, durau in jur de 45 de minute doar...
Dimineata devreme profitati de existenta salii de gimnastica, bine inzestrata cu tot felul de aparate si consumati ceva calorii. Dupa micul dejun puteti participa la atractive lectii de aerobic, yoga sau dans.
Masa in restaurantele cu specific este contra cost, de asemenea serviciile din saloanele SPA, cursurile de fitness cu instructor, jocurile de noroc, serviciile de transfer, accesul la internet, serviciile medicale. Daca veniti insotiti de prieteni exista posibilitatea de a suna dintr-o cabina in alta.
Toate elementele de la bordul navei MSC Orchestra se imbina armonios pentru a creea un cadru extraordinar in care sa te simti fericit.
Meniul include o varietate de salate, aperitive, supe, feluri principale si deserturi delicioase, pasagerii pot comanda mai multe portii daca doresc, totul este inclus in tariful de croaziera. Ritualul ceaiului de dupa-amiaza te duce cu gandul la vechi seriale englezesti. In restaurantul Shanghai unde puteti servi specialitati din fiecare regiune a Chinei este singurul restaurant chinezesc pe mare!
Stewarzii nu lucreaza doar in timpul zilei, ci revin si seara in timp ce servesti cina la restaurant, iti pregateste patul pentru culcare si iti lasa programul activitatilor de la bord pentru a doua zi.
Inca un sfat, si nu numai pentru cei mai tineri: nu ratati plimbari prelungi pe coverta, la ceas de seara, sub stele, in adierea blanda a brizei!
In aceasta croaziera nu am optat pentru nici o excursie organizata de pe vas. O parte dintre orase le mai vizitasem si nu numai odata: Istanbulul, Atena, Genova. In Malta si Pireu - Atena am calatorit pe cont propriu luand autobuzele Hop-on -Hop- off.
In Heraklion, capitala Cretei, portul nefiind departe de centru, ne-am plimbat per pedes. De unde a ancorat nava ne-am indreptat spre vechiul port venetian, pe langa zidurile fortaretei Koules. Am vizitat biserica Sf. Titus (veche moschee otomana), frumoasa catedrala Sf. Minas, am admirat Loggia Venetiana (azi sediul Primariei) si Fantana Morosini.
In Atena am asistat din nou la schimbarea garzii de la Palatul Parlamentului, din fata Memorialului Soldatului Necunoscut, o scurta oprire pe Acropole, apoi Templul lui Zeus si Poarta lui Hadrian.
La Istanbul am refacut itinerariul de altadata, revazand Moscheea Albastra si Sf. Sofia ce stau fata in fata ca intr-o provocare continua, etalandu-si frumusetea, Hipodromul, Moscheea Mehmet Pasa, Palatul Dolmabahce, Marele Bazar. La Istanbul ne-am nimerit chiar de Ziua Nationala a Turciei - 29 Octombrie!
In Messina, vechi orasel in nord-estul Siciliei am admirat catedrala Cristo Re si Piata Domului.
Am ramas impresionata de turul insulei Malta, cu vizitarea capitalei, a oraselor Mdina, Rabat si Mosta cu a sa impozanta Biserica Rotonda (a patra ca marime in Europa si a noua in lume!). Malta trebuie vizitata pe indelete, acum a fost doar o incitare...
Poate ar mai fi multe de adaugat, dar voi lasa si pozele sa-si indeplineasca rolul...
Trimis de Alina53 in 28.02.13 01:17:15
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în #CROAZIERE.
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Alina53); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
ECOURI la acest review
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Alina53: pentru ca suntem si noi interesati de o excursie asemanatoare, m-ar interesa daca ai putea sa-mi spui ceva despre felul cum te simti pe vapor atunci cand sunt valuri mari. se leagana/clatina tare vasul? ai avut cumva problema raului de mare? mi-e cam frica de acest lucru. inca nu am calatorit cu un asemenea vas mare... cunosc aceasta senzatie doar din perspectiva unui pasager pe o barcuta mica pe marea neagra... - sa nu-ti spun cit de mult mi-am dorit sa ajung la mal...
@Michaell: Tocmai, fiind un vas atat de mare si avand doua stabilizatoare, nu cred ca trebuie sa-ti faci probleme. Adevarul este ca nu poti sa stii cum te vei simti pana nu incerci o prima croaziera. Pot fi unele persoane mai sensibile, daca in gluma te clatini putin in fata lor, s-ar putea sa li se faca rau...
Glumesc, nu ma lua in serios...
Furtuni pe mare n-am intalnit, doar hula de adancime, pe care o simti cateodata ca pe o usoara leganare, mie mi se pare chiar placuta. Si apoi, sunt obisnuita cu valurile, de abia astept sa scot barca la Dunare!
Pentru a contracara eventuale efecte negative, inainte de a pleca in croaziera poti cumpara din tara medicamentele Cocculine sau Ghimbir de la Plafar. In lipsa lor, daca apelezi la receptia de pe nava, foarte amabili ei iti ofera in mod gratuit medicamente adecvate.
Este asa de bine sa adormi in leganarea lina a valurilor, asadar vreau sa-mi dai dreptate cat mai curand!
@Alina53: multumesc pentru raspuns inclusiv pentru sfaturi.
da, ajutorul cu mdeicamentele il cunosc. de mic copil am avut aceasta problema chiar si in autobuz. n-aveam voie sa stau in spate. dupa scurt timp rebela stomacul...
aceste croaziere pina nu demult au fost relativ scumpe. in ultimul timp am observat si la noi tot felul de oferte cam la pretul platit de tine, deci mai convenabile. ne-ar tenta si pe noi. om trai om vedea...
Vazand fotografiile mi-am dat seama ca am fost si noi in aceasta croaziera. Cred ca ne-am intersectat pe vas, chiar daca era destul de mare. Poate la urmatoarea ne vom intalni, mie mi-ar face placere...
@milenia: ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.
Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.
Poţi folosi linkul "ADAUGĂ IMPRESII NOI"
abia astept 28august, ,,, o sa postez si eu poze si impresii orchestra
@lorelore: Nu reusesc sa gasesc pozele si impresile postate de tine.
Am fost în aceeași croazieră și încercam să te "ghicesc", după socoteala mea am fost doar cinci perechi de români atunci. Îti mulțumesc pentru descrierea frumoasă și la obiect, pentru noi a fost una din cele mai frumoase croaziere de până acum! Dar tu ai descris-o cel mai bine!
Ar fi utilă o secțiune cu descrierea excursiilor și a opțiunilor în fiecare port, uneori alegi o excursie scumpă acolo unde e suficient autobuzul local!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2019 Cu MSC Orchestra, într-o croazieră cu multe surprize în mânecă — scris în 29.07.19 de Alina53 din GALATI - RECOMANDĂ
- Mar.2018 Super croaziera cu MSC Orchestra — scris în 15.04.19 de bogdan 75 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- May.2017 Croaziera MSC Orchestra pe Mediterana de vest — scris în 29.05.17 de mariasandu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jan.2015 Vacanta la superlativ — scris în 08.02.15 de vera77 din REDIU, NEAMT - RECOMANDĂ
- Dec.2014 Prima croaziera! — scris în 23.12.14 de Swan1 din BUCURESTI - RECOMANDĂ