GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Croaziera cu Costa Venezia in vremuri de Covid
Dupa ce croaziera pe care o rezervasem in luna mai 2020 a fost anulata si mi s-au returnat banii, nu voucher, si dupa o lunga intrerupere a activitatii vaselor de croaziera datorata pandemiei, in sfarsit m-am incumetat sa merg din nou in croaziera. Din luna aprilie 2022 coborarea in porturi s-a putut face si individual si restrictiile la imbarcare au fost in mare parte ridicate.
Am ales vasul Costa Venetia, un vas nou, din 2019, construit pentru chinezi, dar care datorita pandemiei, dupa ce a stat deoparte in 2020 si 2021, si-a reluat activitatea in Mediterana, cu plecare din Istanbul, sau Kusadasi, intr-o calatorie de o saptamana sau doua. Nu am agreat calatoria de doua saptamani, pentru ca era compusa din doua bucle ce faceau de doua ori popas in Istanbul cate doua zile.
Itinerarul a fost: 2 zile in Istanbul, 2 zile in Kusadasi, o zi in Creta, o zi in Rodos, o zi pe mare si intoarcere in Istanbul. A doua varianta: 2 zile in Istanbul, o zi Izmir, o zi Bodrum, o zi Mikonos, o zi Atena, o zi pe mare si intoarcere in Istanbul.
Vasul Costa Venetia este din clasa Vista si are un vas geaman, tot nou, Costa Firenze. Costa Venetia are 14 etaje pentru pasageri, de fapt de la etajul 0 pe unde se face imbarcarea/debarcarea si unde e cabinetul medical, pana la etajul 15, dar ca de obicei, numerotarea sare peste numarul 13, din superstitie. Lungimea este de 323,67 m, fiind cand a fost construit cel mai mare vas din flota Costa, depasit apoi de Costa Smeralda. Capacitatea sa este de max 5260 de turisti si 1275 de membri ai echipajului.
Cand am facut aceasta croaziera, turisti erau aproape o mie, asa ca nu era inghesuiala. Totusi cele 2 piscine: interioara cu acoperis retractabil si exterioara, mi s-au parut prea mici pentru marimea vasului. De asemenea erau doar 2 jacuzzi, in care incapeau max 10 persoane in fiecare. In piscine, de obicei, nu inota nimeni, pentru ca apa era rece, desi afara a fost vreme calda, cu temperaturi peste 30 grade ziua. Locuri de plaja pe sezlonguri erau foarte multe, si cea mai frumoasa zona era puntea 15, gradina veneziana, cu flori articiale, sezlonguri, separeuri, leagane, cosulete cu saltele.
Pe puntea 14 erau intrarile in toboganele de apa. Pe puntea 12 erau zonele de SPA si Gym. Pe puntea 11: terenuri de baschet, minigolf, piste de alergare si aparate de gimnastica. Pe puntea 10 erau piscinele, gelateria si bufetul. In afara de bufet, existau restaurantele la care se manca inclus in pret, Marco Polo si Canal Grande, la etajele 3 si 4.
Restaurantul Canal Grande, la care am mancat, avea o gondola in marime naturala pe un fel de bazin care imita apa. Si la un bar Gondola Lounge era o gondola in marime naturala. Langa el, era un alt bar, Stella Lounge, in care se intra printr-o galerie cu statui de ceara ale unor actori sau cantareti renumiti, in legatura cu festivalul de film de la Venetia. Erau mai multe restaurante cu profil, la care se platea in plus. De asemenea, inghetata era contra cost. Era si cazino, si jocuri mecanice, dar nu am frecventat zona.
Cabinele aveau mobilier in stil venetian, cu un tapet cu imagini din Venetia, cu mobilier de baie imitatie de marmura. In cabine nu exista frigider, dar erau: telefon, televizor cu informatii despre vas, excursii, vreme, show de la teatru si multe posturi tv in engleza, germana, italiana, etc., uscator de par si seif. Vestele de salvare, erau un model nou simplificat, cu tetiera si burtiera. Am efectuat instructajul de folosire a vestelor de salvare inainte de plecarea vasului. Dar ca la italieni, nu toata lumea a mers la instructaj, nu toata lumea folosea dezinfectantul de maini inainte de masa, sau macar sa se spele pe maini. La vasele americane nu scapai.
Ca masura anti-covid, la bufet mergeai pe linie cu tava, dar vedeai alimentele printr-un perete de plastic, cereai chelnerilor sa iti dea ce doreai, cat doreai, iar ei iti puneau farfuriile si borcanasele deasupra peretelui de plastic, astfel incat sa nu atingi mancarea. Mesele la restaurant erau distantate. Nimeni dintre pasageri nu purtau masca, insa toti membrii echipajului erau obligati sa o poarte. Dansatorii si cantaretii isi scoteau masca doar in timpul spectacolelor.
O alta masura buna anti-covid era felul in care apelai lifturile. Erau niste dispozitive la care apropiai degetul fara sa atingi, alegeai etajul si auzeai o voce care spunea litera din alfabet a liftului care te ducea la etajul dorit, liftul fiind deja programat. Erau multe lifturi denumite de la A la X, astfel incat erau destul de putin ocupate.
Cu toate masurile de prevedere anti-covid si test antigen sau PCR cu max 48 inainte de urcare si declaratie pe proprie raspundere despre vaccinare sau vindecare, dupa perioada de incubatie de 3 zile dupa imbarcare, covidul si-a facut aparitia. Desigur, erau multi care tuseau si stranutau fara sa informeze cabinetul medical, insa cei care plecau in excursii organizate erau supusi controlului temperaturii la urcarea in autocar, si astfel erau depistati. Initial am vazut ca unii coborau cu bagajele catre cabinele de carantina de langa cabinetul medical, dar probabil ca dupa ce astea s-au ocupat, cei carora testul PCR efectuat de medicii de pe vas le-a iesit pozitiv, au fost izolati in cabine si li se punea mancarea si termosul cu ceai, pe o masuta, la usa. Testul PCR pe vas era gratuit. Vedeai doua persoane de la cabinetul medical mergand pe holuri imbracati in salopete de protectie si cu geanta in care pastrau testele, ciocanind la usile cabinelor pentru a recolta teste PCR. A doua zi apareau masutele pentru mancare in fata usii cabinei celor depistati pozitiv. La coborare au fost transportati pe carucioare cu rotile pe o iesire separata in port, catre un hotel de carantina, iar cabina a fost dezinfectata cu lampa de ultraviolete. Langa cabina mea erau 2 cabine cu turisti cu covid. Am fost sunati de la receptie sa ne intrebe cum ne simtim.
Am ales o cabina cu balcon, in ideea ca s-ar putea opri aerul conditionat comun, si aerisi doar pe usa balconului, dar aerul conditionat nu putea fi oprit, putea fi dat doar mai rece sau mai cald.
Masa de seara la restaurant se desfasura in doua serii, de la ora 19 sau 21, la alegere. In alte croaziere, spectacolele la teatru erau tot in doua serii, astfel incat cei cu cina la 19 sa mearga la teatru la ora 21 si cei cu cina la ora 21 sa mearga la teatru la ora 19. Dar, probabil pentru ca erau putini turisti, acum era o singura reprezentatie la teatru, la ora 22,45. Spectacolele erau bine realizate, in general o trupa de dansatori, cativa cantareti si o trupa de circ. Le vedeam in reluare la televizorul din camera, pentru ca erau prea tarziu.
Urmau petrecerile de noapte la piscine sau baruri, incepand cu ora 23,45. Am fost de doua ori, la spectacolul in stil arab si la cel cu costumatie in alb. Apoi am pus ceasul sa sune, pentru ca sa nu pierdem micul dejun si sa coboram devreme sa ne plimbam in porturi. Avantajul a fost la aceasta croaziera faptul ca opririle din porturi erau lungi, de obicei de la ora 8 la ora 19 sau 20, deci nu riscai sa pierzi vaporul.
Au mai fost seri in care am dansat, in baruri sau in atrium, denumit Piata San Marco si decorat cu imitatia statuii cu leul din piata San Marco din Venetia. Activitatile au avut loc la ore mai potrivite, de exemplu la 20,30, cu muzica gen tribut ABBA, Michael Jackson, muzica italiana, etc. M-a impresionat o fata tanara de circa 20 ani, foarte frumoasa si eleganta, in scaun cu rotile, care dansa in mijlocul ringului, invartind scaunul si se bucura de distractie. Am mai fost si la petreceri in timpul zilei la piscina, cu muzica latino, la lectii de dansuri latino, gimnastica aerobica la piscina.
Am admirat rasarituri si apusuri de soare pe mare, am mai facut plaja si baie in mare, desi e mijlocul lunii septembrie, si plaja pe vapor cu baie in jacuzzi.
Datorita faptului ca am facut mai multe croaziere cu Costa si m-am inscris in club, fiind membru silver, am primit la urcare o sticla de sampanie italiana in frapiera cu gheata, in cabina si la plecare o geanta de voiaj cadou. De asemenea, membrii siler si gold ai clubului am fost invitati in sala de teatru la un cocktail cu sampanie si cocktailuri nealcoolice. Au mai fost ocazii de a bea sampanie la prezentarea de la magazinul Bulgari, de exemplu.
La magazine, preturile erau convenabile fata de duty free din porturi, de exemplu tigarile reduse cu 75%, cosmeticele si parfumurile reduse cu 20%. Ne-am bucurat sa intalnim o romanca foarte simpatica la magazinul de parfumuri, si ea ne-a facut cunostinta cu turistii romani de pe vas. Mai erau si alti romani in echipaj.
Mancarea a fost foarte buna, atat la bufet cat si la restaurant: carne de toate felurile, peste, fructe de mare, icre de somon, alune, prajituri. Fructele insa erau tari si cam necoapte, ca sa nu se strice repede, probabil. Dimineata la bufet erau sucuri de ananas, grapefruit si portocale, ceai, apa, lapte, cafea si cuburi de gheata. Toate acestea erau servite de chelner, nu era cu autoservire, tot ca masura anti-covid. La celelalte ore in care bufetul era deschis puteai lua numai apa si ceai.
Cafea puteai lua numai intre orele 16-17 cand era gustarea de prajituri si cafea. Cafeaua gratis era buna, marca Illy. La orice ora puteai comanda cafea la bufet, restaurant sau la baruri, dar contra cost. Am luat o cafea capuccino la pretul de 2,90 eur plus taxa de serviciu de 15%. Sticla de apa de 1,5 l din camera costa 3,30 eur plus 15%.
Am luat un pachet de 20 bauturi nealcoolice cu 75 eur, incluzand apa, sucuri acidulate din gama Pepsi, sucuri de fructe si cocktailuri nealcoolice, de ex. Mohito, Pina Colada, cu capsuni si frisca, cu banane, etc. Am putut consuma din ele si in ziua debarcarii.
Avantajul la aceasta croaziera este ca am putut debarca pana la ora 13, deci am prins si pranzul care incepea la ora 12 si am putut sa folosim si alte facilitati ale navei, de exemplu jacuzzi si piscina. Ni s-a permis sa stam in cabina cat vrem daca acea cabina nu avea turisti care sa se imbarce cand noi debarcam, sau daca erau, ni s-a dat o alta cabina suport, pe care sa o folosim gratuit pana la debarcare. La alte croaziere cand am solicitat sa cobor mai tarziu, ni s-a solicitat o taxa suplimentara de 40 eur de persoana.
Taxa de bacsis a fost de 11 eur de persoana pe zi. Cardul de croaziera a putut fi incarcat la niste aparate prin alimentare cu cash sau anexarea unui card bancar. Pentru a evita comisioanele de conversie ale bancilor, am preferat alimentarea cu cash. La sfarsit, pentru ca au mai ramas bani pe cardul de croaziera, l-am scanat la aparat si aparatul mi-a dat suma ramasa, pana la ultimul cent.
In final, pot sa spun ca am apreciat mai mult fiecare clipa din croaziera, avand in vedere cat timp am dorit sa merg si nu s-a putut. Ma bucur ca majoritatea liniilor de croaziera au supravietuit financiar pierderilor din perioada cand croazierele au fost interzise si inca din perioada prezenta.
Trimis de dianamea in 23.09.22 01:11:12
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în #CROAZIERE.
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dianamea); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Croaziere cu Costa Venetia, CROAZIERE" (nou-creată pe sait)
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@dianamea: Ce fain!...
Am fost într-o singură croazieră, chiar înainte de pandemie (nov 2019) și ne-a depășit cu mult așteptările! De atunci ne tot gândim cum să facem să repetăm experiența și uite că mi-ai dat o idee. Traseul ăla cu Izmir, Bodrum etc ar fi mai potrivit pentru noi, atingând puncte în care n-am mai ajuns până acum sau am fost doar în trecere. Chiar o să urmăresc site-ul... Mulțam frumos!
Sper să povestești și despre porturile prin care v-ați plimbat!...
@crismis: Inscrieti-va direct pe site-ul Costa, ca sa nu mai platiti comision vreunei agentii de turism, si platiti cu cardul. Va alegeti croaziera, tipul cabinei, cu zbor inclus sau fara, cu asigurare sau fara, ora de masa si restaurantul. Dupa ce platiti vine confirmarea pe mail, faceti check-in online cu cel mult 10 zile inainte, completati declaratie pe propria raspundere privind covid si primiti fisa de imbarcare si etichetele pentru bagaje. Urmariti conditiile legate de covid. In prezent trebuie sa aveti la imbarcare test antigen negativ cu max 48 inainte de imbarcare. Din 8.10.2022 cei complet vaccinati si copiii sub 5 ani vaccinati nu mai au nevoie de test. Nevaccinatii sau cei vaccinati partial au nevoie de test.
@dianamea: Mulțumesc încă o dată! Tocmai mi-am făcut cont și studiam ofertele pt anul viitor!
@crismis: Nu scriu despre porturi, pentru ca am mai fost de cateva ori inainte, si acum am preferat sa merg la plaja. Mult succes in alegerea unei viitoare croaziere.
Ce surpriză! ???????? citesc review-ul tău, chiar de pe Costa Venezia, unde sunt în acest moment. Suntem în Mikonos, mâine toată ziua pe mare, ne întoarcem la Istanbul, de unde ne-am imbarcat ???? (prima mea croazieră) Numai bine!!
@Florris: Deci ne-am fi putut intalni duminica si luni, daca stiam. Am urmarit luni vasul Costa Venetia pana a plecat din Istanbul. Apoi am luat trenul Marmaray si trenul de noapte spre Bucuresti. Vacanta placuta in continuare si drum bun la intoarcere.
@dianamea:
”Dupa ce croaziera pe care o rezervasem in luna mai 2020 a fost anulata si mi s-au returnat banii, nu voucher, si dupa o lunga intrerupere a activitatii vaselor de croaziera datorata pandemiei, in sfarsit m-am incumetat sa merg din nou in croaziera. Din luna aprilie 2022 coborarea in porturi s-a putut face si individual si restrictiile la imbarcare au fost in mare parte ridicate.
Eşti o norocoasă!
În primul rând pentru că ai reuşit să-ţi recuperezi banii daţi pe croaziera anulată în pandemie, ceea ce puţini au reuşit, şi apoi pentru că v-aţi întors sănătoşi din această croazieră.
”Cu toate masurile de prevedere anti-covid si test antigen sau PCR cu max 48 inainte de urcare si declaratie pe proprie raspundere despre vaccinare sau vindecare, dupa perioada de incubatie de 3 zile dupa imbarcare, covidul si-a facut aparitia. Desigur, erau multi care tuseau si stranutau fara sa informeze cabinetul medical, insa cei care plecau in excursii organizate erau supusi controlului temperaturii la urcarea in autocar, si astfel erau depistati. Initial am vazut ca unii coborau cu bagajele catre cabinele de carantina de langa cabinetul medical, dar probabil ca dupa ce astea s-au ocupat, cei carora testul PCR efectuat de medicii de pe vas le-a iesit pozitiv, au fost izolati in cabine si li se punea mancarea si termosul cu ceai, pe o masuta, la usa.
Mă surprinde tare neplăcut faptul că, şi în condiţiile în care vasul a fost ocupat la mai puţin de o cincime din capacitate, totuşi cazurile de îmbolnăvire la bord au fost atât de numeroase în septembrie 2022, când mulţi au fost vaccinaţi şi mai mulţi au trecut deja prin boală.
Cu toţii am sperat că lucrurile au intrat în normalitatea atât de aşteptată, însă se pare că mai este mult până acolo .
Este îmbucurător faptul că au posibilitatea de a prelucra teste PCR la bordul vasului, însă mai bine ar fi luat măsuri mai eficiente pentru a se evita îmbolnăvirea turiştilor.
Doar măsurarea temperaturii şi doar a celor care alegeau excursiile organizate se pare că nu a dat cele mai bune rezultate.
”Din 8.10.2022 cei complet vaccinati si copiii sub 5 ani vaccinati nu mai au nevoie de test. Nevaccinatii sau cei vaccinati partial au nevoie de test.
Această viitoare relaxare a restricţiilor, tentantă şi avantajoasă pentru cei vaccinaţi, nu-mi pare de bun augur, cât timp cu nici o lună înainte, cu toate testele obligatorii, au fost atâtea cazuri.
Felicitări pentru croaziera reuşită şi pentru articol!
@nicole33: Cei care s-au imbolnavit de covid, au fost sanatosi la plecarea de acasa, pentru ca era obligatoriu test negativ la imbarcare, dar s-au molipsit in porturi si aeroporturi, nu pe vapor. In Istanbul era o foarte mare inghesuiala peste tot, nimeni nu purta masca, cu exceptia femeilor cu burka, nu puteai pastra distanta nici macar de cativa cm in zonele turistice, si foarte multi localnici tuseau sau suflau nasul. Noi tocmai facusem a doua oara covid cu 3 saptamani inainte de croaziera si ne-am gandit ca nu putem face inca o data asa curand, de aceea nu ne-am temut. Am uitat sa scriu ca am primit la urcare, in cabina, un pachet de 5 masti chirurgicale, gratuit, sa le purtam in interiorul porturilor grecesti, unde ar fi fost obligatoriu, dar nu purta nimeni. E bine ca se ia temperatura inainte de urcarea in autocare, macar atat, pentru ca in spatiu inchis restrans si fara masca, pana la terminarea excursiei cu autocarul, ar fi fost o mare parte dintre participanti imbolnaviti. Bine ca forma actuala de covid nu mai este atat de periculoasa, dar exista un risc mare, pentru ca in general majoritatea turistilor din croaziera sunt persoane in varsta si unii cu comorbiditati. Vaccinatii sunt si ei vulnerabili, nu numai nevaccinatii. In croaziere exista si inainte de pandemie riscul raspandirii unor virusi, de genul celor cu afectare digestiva, si de aceea existau reguli de preventie: recipiente de dezinfectare a mainilor, evitare a contactului fizic cu suprafete cum ar fi butoane, clante, balustrade, si de izolare a persoanelor care s-au imbolnavit. Intr-o croaziera anterioara, o turista cu care stateam seara la restaurant la aceeasi masa, s-a imbolnavit de o toxinfectie alimentara, a fost izolata in cabina si noi am fost monitorizati ca si contacti. Si acum, datorita vecinatatii cu cabinele celor imbolnaviti de covid, am fost sunati de la receptie si intrebati de sanatate. Sa speram ca se va termina odata cu pandemia si vom putea calatori fara griji, ca mai inainte. Sanatate tuturor.
@dianamea:
”Cei care s-au imbolnavit de covid, au fost sanatosi la plecarea de acasa, pentru ca era obligatoriu test negativ la imbarcare, dar s-au molipsit in porturi si aeroporturi, nu pe vapor. In Istanbul era o foarte mare inghesuiala peste tot, nimeni nu purta masca
Asta am înţeles încă de când am citit că toţi pasagerii au fost obligaţi să aibă test negativ la îmbarcare.
Dar tot nu văd o soluţie mulţumitoare, pentru că, indiferent de locul infectării, vaporul a constituit locul perfect de răspândire. Review-ul tău mi-a amintit de situaţiile petrecute prin martie 2020, cu turişti carantinaţi în cabine şi apoi debarcaţi prin porturi, însă au existat şi cazuri în care turiştii au petrecut muuulte zile pe mare, vapoarele nefiind primite în unele porturi.
Zonele foarte turistice sunt mereu foarte aglomerate şi nu sunt deloc convinsă că purtarea măştii îţi garantează că scapi. Dar ăsta este poate principalul motiv pentru care oamenii pleacă în croaziere: să viziteze cât mai multe locuri, nu să fie "sechestraţi" pe navă.
”Vaccinatii sunt si ei vulnerabili, nu numai nevaccinatii.
Din păcate, aşa este.
Pentru mine e clar că nu este încă momentul pentru o astfel de aventură.
Buna seara!
Este obligatoriu sa iau si eu si sotul acelasi pachet de bauturi?
Esista posibilitatea sa luam doar vin bere si apa? Eu nu beau suc doar cafea. Ce pachet ar fi mai convenabil si cat m-ar costa pentru 7 nopti?
@aurora56: Exista doua feluri de pachete. Pachetul all inclusive, pe care obligatoriu trebuie sa il ia amandoi, si care e destul de scump si dupa parerea mea nu merita. Am auzit de smecheria sa mearga prieteni in doua cabine si sa ia numai cei dintr-o cabina all inclusive, apoi sa faca schimb de carduri si sa bea toti.
Pachetele cu un anumit numar de beri sau de cafele, sau de vin si apa, se iau doar cate un pachet pe cabina si se folosesc pana la terminarea numarului de bauturi, scanand cardul de cabina la fiecare comanda. Nu pot sa va spun pretul, pentru ca difera de la croaziera la alta.
Daca ati rezervat o croaziera, va faceti cont pe site-ul Costa si accesati Mycosta cu numarul de rezervare. De acolo puteti vedea ce pachete sunt si cat costa. Orientativ, sunt pachete de 20 de cafele, 20 beri, 20 bauturi nealcolice, 4 sticle de vin si 7 de apa, etc. Toate bauturile de la pachete costa ceva mai ieftin decat comandate individual. De exemplu o cafea din pachet ar costa 3 eur si individual 4 eur.
Cred ca cel mai convenabil este sa luati pachetul de apa si vin, iar daca vreti un suc sau o bere, sau o cafea mai buna, sa le comandati individual.
Cafeaua gratis e destul de buna la Costa, si puteti bea dimineata si la gustarea de cafea intre orele 16-17. In timpul zilei, in general sunteti pe tarm si puteti bea cafea de acolo. E dificil sa bea 2 persoane 20 cafele in 7 zile, plus cafeaua gratis. In unele cabine este o cafetiera cu capsule, dar si acelea costa.
@dianamea: eu am rezervat croaziera la o agenție și e pe vasul seashore care e nou și nu prea am văzut recenzii decât niște filmulețe pe YouTube. E într-adevăr ff mare dar e singurul care avea traseul cu Valencia Palermo și Marsilia, majoritatea erau cu Barcelona pe care am vizitat-o deja. Am văzut și lucruri frumoase, aglomerație și in unele locuri mizerie și am avut acolo și experiența neplăcuta de a mi se fura portofelul cu acte in metrou (culmea ca nu erau țigani cei care au stat lângă mine ci niște chinezoaice ce se dădeau turiste si m-au flancat in înghesuiala și s-au făcut ca au greșit metroul și au ieșit când sa se închidă ușile). De aceea nu mai vreau sa merg in Barcelona și o evit. Nu zic ca nu se fura și in alte părți dar e prea aglomerat orașul și am fost in Iunie). Ma interesează totuși dacă distanța e mare de unde acostează vaporul in Valencia și centru,
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)