GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Milestii Mici – cea mai mare vinarie din lume
Comorara Moldovei, Republicii Moldova, este vinul. Am urmarit recent un reportaj TV pe aceasta tema, de unde am aflat ca exista o implicare a statului in apararea si promovarea acestei “”bogatii nationale””, caci asa ar trebui catalogat vinul moldovenesc. Peste Prut, sunt multe, multe vinarii, unitati de producere a vinului. Unele mici private, altel adevarate industrii, asemanator cum am vazut in tura AFA din Tara Tarnavelor in 2018.
Ei bine, in Republica Moldova, tot producatorul si investitorul in industria viticola, poate participa la o asociatie nationala sprijinita de Guvern, cu beneficiul ca si cei mici isi pot promova produsele la nivel international, la targuri turistice, concursuri de profil. Astfel putem afirma ca vinul este brandul de tara al Republicii Moldova.
Sa va prezint acum Milestii Mici.
MIilestii Mici este o localitate situata in sudul capitalei Republicii Moldova, la 30 km de Chisinau. Pentru o identificare corecta a locatiei tastati pe aplicatiile de orientare pe care le folositi Combinatul de vinuri de calitate Mileștii Mici ÎS, prescurtarea insemnand intreprindere de stat.
Daca intrati in Republica Moldova pe la vama Albita – Leuseni, cel mai important punct de frontiera Romania – R. Moldova, va recomand sa urmati E581 pana la iesirea acestuia din Raionul Ialoveni si intrarea in Municipiul Chisinau, unde virati la dreapta in Suruceni sau imediat dupa localitate pe unul din malurile lacului Danceni, traversati soseaua E584 care leaga Hancestiul de capitala, si continuati prin localitatea Ialoveni si apoi Piatra Alba, urmand pe ultima portiune de traseu indicatoare mari catre destinatia noastra. Aceasta varianta masoara ca. 100 km din granita.
Alta optiune, mai scurta ca distanta, dar care se parcurge tot in 75 minute, datorita carosabilului de calitate proasta, este via R33 prin Hancesti – Ialoveni, 75 km.
Pentru vizitarea galeriilor subterane de la Milestii Mici trebuie sa faceti programare. Gasiti numere de contact pe internet, pe saitul intreprinderii. Trebuie sa va prezentati la locatie cu 15 minute mai devreme de ora stabilita.
Exista 3 optiuni principale. Cele 3 au in comun vizitarea galeriilor subterane, la care se poate adauga in program o degustare sau si o masa.
Tariful standard pentru vizitarea galeriilor, fara cele 2 adaosuri este de 200 MDL / adult. Impartiti la 4 pentru a transforma in RON.
Vizita se achita la inceput in turnul situat drept in fata cum intrati in curte circa 100 metri. Veti primi bon fiscal. Vizitarea propriu-zisa se face cu ghid si cu masina. Eu am intrat cu masina proprie, iar ghidul, ghida, in cazul meu o domnisoara draguta cu vorba mieroasa, ia loc in masina si … la drum.
Ultima intrare este la orele 16.
Pentru evenimente de grup se pot negocia si orele tarzii ale dupa amiezei. Pe parcursul vizitei, in subteran, fumatul este interzis.
Temperatura in galerii este 12 la 14 grade Celsius, umiditatea relativa este 80% – 85%, iar cum vizitarea presupune mai multe opriri pe traseul turistic, in care se coboara din masina, imbracati-va corespunzator, mai ales in sezonul cald.
De pe sait citesc ca: “ Republica Moldova detine titlul de ţară cu porțile deschise în paradisul vinului, deoarece producerea vinului este îndeletnicirea de bază a moldovenilor. ”
Ideea transformarii galeriilor in pivnite de vin s-a pus in practica in anul 1970. Galeriile gazduiesc vinuri produse dupa 1986.
In galeriile de la Milestii Mici se depoziteaza atat vinuri productie proprie cat si din alte colturi ale tarii. Suprafata cultivata cu vita de vie la Milestii Micii se intinde pe 135 hectare.
Intram in tunelul traseului turistic, luminat corespunzator pentru vizitare. Ghida incepe povestea. Aflam ca la Milestii Mici, “orasul subteran” masoara 200 km de artere de circulatie. Suntem in cele mai mari galerii de vin de pe Terra.
Traseul de urmat este unul cu sens unic, cu mici exceptii. Exista indicatoare. Fiecare strada poarta numele unei marci de vin, cum altfel se putea: "Cabernet Sauvignon", "Pastoral", "Muscat", "Chardonnay" etc.
55 din cei 200 km conduc la galerii pline cu butoaie si sticle de vin. Galeriile se situeaza la o adancime de 30 – 85 metri si sunt sapate in calcar.
Vor trece prin fata ochilor nostri butoaie mari si imense din stejar de 600 pana al 2000 dal. Stejarul este lemnul cel mai potrivit pentri pastrarea vinului. Butoaiele stau aliniate la perete, precum soldatii intr-o subunitate militara.
Prima oprire este la o cascada de vin! Nu, nu, asa e povestea dulce a ghidei (sau a dulcei ghide); nu gustati ca luati tzeapa! Este doar o casada decorativa obisnuita, construita in galeriile subterane,
La o alta statie ni se prezinta o galerie secreta, aflata in spatele unui perete mobil cu rol de usa falsa, acolo unde au putut fi ascunse anumite valori de dorinta de acaparare a regimul hraparet.
Zona vizitabila cea mai atractiva este cea numita Colectia de Aur. Apreciem premiile castigate la multe concursuri. Sticlele sunt asezate dupa o stiinta anume. Sunt prafuite, “ninse” si depozitate in casute sau caze (asa se numesc). Toate sticlele apartinand aceleiasi colectii, sunt grupate in aceeasi caza.
Colecția de Aur de la Milestii Mici gestioneaza 1,5 milioane sticle de vin "Pinot", "Traminer", "Muscat", "Riesling", "Feteasca", "Dnestrovskoe", "Milestskoe", "Codru", "Trandafirul Moldovei", "Auriu", "Cahor-Ciumai", ”Marsala”, ”Utreneaia Rosa”, ”Nejnosti” etc.
In luna august a anului 2005 „Colectia de Aur” Milestii Mici a fost inregistrata in Cartea Recordurilor Guinness ca fiind cea mai mare colectie de vinuri din lume.
Vinurile cu marca comercială Mileștii Mici sunt exportate în Japonia, China, Taiwan, Olanda, Cipru, Danemarca, Finlanda, Malysia, etc.
Unele caze se pot inchiria, astfel chiriasul poate pastra aici vinurile cumparate. In cazele inchiriate nu se poate depozita altceva in afara de vin. In zona respectiva sunt evidentiati prin stegulete si cu nume, care personalitati renumite sunt chiriasii acestor caze.
Catre sfarsitul vizitei suntem condusi si invitati in sala principala de degustare.
Ansamblul arhitectural imbina perfect cele trei componente universale – apa, piatra si focul. Bustul lui Stefan cel Mare din aceasta sala este o alta dovada a amprementei moldovenesti de la Milestii Mici. Accesul catre sala se face prin niste butoaie cu rol de usi (ca la Cabana Ciucas). Decorul este unul simplu, dar reusit, cu pietre, lampi decorative, sculpturi, acvarii. Fain!
Atat la intrare cat si la iesire am admirat cele 2 fantani aflate pe dreapta cum intri in curte sau pe stanga cum iesi, amplasate in fata castelului in care se afla magazinul de vinuri si unde se coboara pe niste scari flancate de felinare tip faclii.
Fantanile sunt un element de decor foarte reusit. Nu cred ca este vizitator care sa nu fi facute poze langa aceste fantani. Fantanile inglobeaza pahare si sticle de vin sau de sampanie, la una albe de culoare si la alta rosii de culoare. Ele lasa realmente impresia ca din fanatani curge vin alb sau vin rosu. Excelenta ideea!
Nu ezitati sa intrati in magazinul de vinuri. Merita sa il vizitati. Ce gusturi aveti, ce buget alocati, Dumneavoastra cunoasteti, ideea e ca nu cred ca veti pleca cu sacosa goala. Preturile produselor sunt mai mici decat cele din comertul romanesc. Se pot cumpara si dulciuri moldovenesti, suveniruri.
Mai nou, aveti voie sa treceti prin vama la iesierea din Moldova 4 sticle de vin in loc de 2, per adult.
Vizitati Galeriile Subterane de la Milestii Mici.
Ca si parere personala, daca aici la Milestii Mici sunt cele mai intinse galerii, record mondial cum scriam, la Cricova, in nordul Chisinaului, tura de vizitare a orasului subteran care se face cu masinute electrice este mai atractiva, asa ca dupa o vizita la o vinarie, continuati cu o vizita la alta vinarie. Detalii despre Cricova aici vezi impresii.
Consumati un vin bun!
Numai de bine!
 
Rog inserare videoclub - Zdob si Zdub - Moldovenii s-au nascut - youtube
Multumesc!
Trimis de Dan&Ema in 28.03.20 07:55:09
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în REP. MOLDOVA.
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dan&Ema); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
ECOURI la acest articol
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
@Dan&Ema: Frumoasă " ospetie" - vizită în țara vinului!
@Carmen Ion:
Eu (noi) nu am stat la masa si bauta pentru ca eram cu masina. Cred ca ar fi fost inca o experienta placuta. Imi aminteste de drumul vinului din Posisul Tarnavelor. Si in R Moldova poti sa mergi din crama in crama, dar ar fi bine sa nu fii sofer.
Imi amintesc la Cricova am intrat in timpul vizitei intr-o sala de cinema unde oaspetii au fost serviti cu un pahar de vin din partea casei, eu fiind cu masina... m-am abtinut.
Nu-i bai ca nu sunt pofticios, dar simteam ca face parte din “vizita” si eu trebuia sa sar un obiectiv.
Aici la Milestii Mici macar nu am fost ispititi in timpul turei ci doar invitati in magazin la sfarsit.
Multumesc de vizita si de ecou!
Sper ca sunteti bine sanatosi.
Numai de bine! ????
Frumoasă această poveste reală a vinului moldovenesc și frumoasă vizită ați avut.
Nu am văzut până acum așa ceva și cu atât mai mult de aceste dimensiuni, mi-ai stârnit curiozitatea, aveam atâtea în planul meu de călătorie viitor, inclusiv să vizitez Basarabia, chiar mă documentasem că se poate ajunge la Chișnău și cu trenul, 19 euro pe sens la vagon de dormit...
Ce frumoase poze și ce amintiri plăcute și pentru copii!!
Să vedem ce va veni, până atunci citesc... și în mintea mea adun informații!
Trecut la favorite!
@Dan&Ema: Imi place vinul, nu prea ne lipsește de la masă. Știi cum se spune, un pahar de vin roșu la masă alungă boala din casă, sau doctorul sau cam așa ceva.
Imi plac și vinurile din Moldova, unele sunt chiar excelente. Cum să fac să imi construiesc șie u o fântână din aceea? .
Felicitări pentru excursie și review.
@mprofeanu:
Ma bucur ca articolul meu sta de-acum in lista Dvs de favorite. Ma onoreaza.
Planurile de calatorie se amana, e drept. Dar daca va doriti, veti ajunge. Evident, in primul rand va urez in sanatate.
Acolo in Republica Moldova sa vizitati si Cricova cu orasul subteran si Milestii Mici cu aceasta crama record. Sunt diferite. Ambele mi-au placut. Merita in zile diferite.
Si sa va bucurati de muzeele si centrul Chisinaului despre care am scris mai multe articole.
E alta lume in Rep. Moldova, e ramasa in urma in timp, cum au remarcat si copiii mei.
Dar e o poveste foarte frumoasa daca iti asumi calatoria in timp.
Multumesc de lectura, aprecieri si ecou.
Numai de bine! ????
@Mika:
De la fantanile acelea “ruginesti” cum se spune. De frumoase sunt frumoase.
Dar sa revenim la vin. Imi amintesc ca am cumparat 8 sticle de vinuri diferite de la Milestii Mici, una ceruita o mai am nedesfacuta.
Au fost excelente.
Eu care beau rar, azi m-am dezinfectat cu palinka la pranz, apoi am servit un demisec varsat de la Tarnave.
Combinatia mi-a asigurat cateva ore la orizontala. Nu mai dormisem demult dupa amiaza.
Multumesc de vizita si ciocnesc un pahar de vin cu tine si cititorii mei.
????
Numai de bine, sper ca sunteti ok! ????
Am citit cu interes și cu mare plăcere articolul pentru-că se referă la ceva deosebit. Am văzut și pe la noi galerii cu vin (la Cotești), dar nu la scara de la Milești.
Sunt niște întrebări care mă ”chinuiește”:
- În 1970 s-a decis transformarea galeriilor în pivnițe. Ce era cu aceste galerii săpate la 30-35 m adâncime? Circula metroul și dintr-o dată a devenit nerentabil? Cu alte cuvinte, cine și de ce a săpat cei 200 km de galerii? Nu cumva e exagerat 200 km? Eu am lucrat în subteran și știu ce înseamnă 1m de galerie.
- Cele mai vechi vinuri depozitate sunt din 1986. Ce s-a întâmplat cu vinurile din perioada 1970-1986?
- Termenul de ”galerii subterane” nu este un mic pleonasm? Desigur, mai există și galeriile de artă, dar cu altă întrebuințare.
@Lucien:
In primul rand sper ca sunteti sanatos si in forma ca asta e de baza azi.
Multumesc de vizita si ma bucur ca ati catalogat destinatia asta ca una speciala. In afara de integistrarea in Cartea Recordurilor, ea chiar este speciala. Se simte si se vede asta la fata locului. Are personalitatea ei.
In documentatie scrie ca galeriile calcaroase care gazduiesc astazi imensa crama sunt naturale. Eu nu cred asta. Poate sa fie un cadru calcaros natural dar amenajat in forma actuala de mana omului, spun eu.
Ghida ne-a spus ca subteranele astea au fost gestionate de conducerea sovietica, care a hotarit la un moment dat aceasta destinatie ca strategie de stat.
Referitor la vinurile mai vechi am auzit doua explicatii. Una spune ca ele exista si sunt foarte valoroase ca obiect de colectie. Alta explica faptul ca vinul are o viata asemanatoare omului se naste, se maturizeaza, se rodeaza, imbatraneste si moare. Un vin se spune ca ar avea o viata de 20 si ceva de ani. Depinde de niste factori bineinteles.
Nu sunt specialist si nu vreau sa dau raspunsuri ferme ca nu este corect ci pot transmite ce am aflat, citit.
Numai bine! Vizitati cramele moldovenesti, nu seamana cu ce stim de pe partea asta a Prutului.
Numai bine! ????
@Dan&Ema: Mulțumesc! Așa trebuie să fie, adică nu naturale. Câțiva metri de grote aș înțelege, dar nu 200 km. Buncăr sau depozit antiatomic strategic.
Probabil așa este, vinul are și el viața lui și nu poate fi păstrat la nesfârșit.
@Dan& Ema: Ei uite un articol cu care sa iti inchei seara. Mi-ar fi placut sa stau si la masa, asta ca sacrificatul familiei era sotul .
Felicitari, votat cu mare drag.
@mishu: Ma bucur daca ai incheiat seara pkacut si datorita lecturarii articolului despre cramele de la Milestii Mici.
Noi avem un vin rosu nai special de la Milestii Mici pastrat anume pentru ziua de astazi, o zi importanta in familia noastra.
Daca ieri am avut jumatate de zi de disconfort, nu m-am simtit deloc bine, dar am incheiat totusi la 12 noaptea cu La multi ani!, astazi imi propun sa fiu in forma! ????????????????????
Multumesc de lectura, numai de bine! ????
@Dan& Ema: Mi se pare corect ca azi e o zi speciala si te rog sa o imbratisezi pe Ema si din partea mea, sa aveti o zi minunata.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2023 Toamna la Milestii Mici — scris în 28.11.23 de aurora56 din TULCEA - RECOMANDĂ
- Dec.2016 Pe urmele lui Bacchus - Orasul Subteran Milestii Mici — scris în 23.02.17 de angela_tudose din TULCEA - RECOMANDĂ
- May.2014 Mileștii Mici – Crama intrată în Cartea Recordurilor — scris în 30.07.15 de izabiza din IAşI - RECOMANDĂ
- May.2012 O experiență bahică prin cramele Mileștii Mici și Cricova — scris în 26.06.12 de ostap bender din GALAțI - RECOMANDĂ