GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Nu vi se intampla ca un nume de localitate, persoana, hotel, etc. sa (nu) va placa, asa din prima? Mie de multe ori. Imi place “Zahara de los Atunes”, localitate din sudul extrem al Spaniei, si care se pronunta asa, cu limba-ntre dinti si h-ul lor aspirat; imi mai place numele florii de portocal, tot in spaniola, “flor de azahar” (parca o si miros cand il pronunt); imi place Sahagún; imi plac numele terminate in –s, doar de-aia il cheama pe fi-miu cum il cheama… S. a. m. d. Ei bine, cand am vazut numele hotelului unde urma sa petrecem o saptamana in Murcia la finele lui august anul trecut, mi-a placut din prima. Costa Narejos. Nu are legatura, dar “narejos” m-a dus cu gandul la “naranjos”, si mi-a mirosit a citrice. Tot el ne-a imprumutat si numele grupului de amici format atunci, acolo. De Costa Narejos ne vom aminti mereu cu mare placere, eu si fi-miu. Si poate vom si reveni intr-o buna zi, desi nu sunt eu mare adepta a repetarii destinatiei de vacanta.
“Bienvenidos al Mar Menor”, va intampina site-ul hotelului, pe care l-am cautat pe net inainte de a plati avansul pentru pachetul dorit. Patru stele, ubicat la o suta de metri de plaja, in municipiul Los Alcázares, pe care credeti-ma ca nici nu am avut timp sa-l luam la picior, atat de ocupati am fost cu ceea ce se pusese la cale pentru noi... Un hotel relativ nou, adica inaugurat in 2006, cu destul de multe camere (aproape 200 daca nu ma inseala memoria). Mi-a placut mult sa citesc ca fusese votat in Trivago drept Cel Mai Bun Hotel de Plaja in zona Murcia in 2011 si 2012, si TOP 10 in Spania. Scria ca e cel mai bine cotat hotel de patru stele din provincia respectiva, cel mai bun hotel pentru familii si cel mai bun hotel pentru congrese. Ce poti cere mai mult? ma gandeam, desi foarte putin imi lipsea sa fac rezervarea. Singura plangere pe care o gasisem pe net era dimensiunea redusa a piscinei. Insa la cat/cum stiu eu sa inot si la cat timp liber urma sa (nu) avem la dispozitie, chiar nu a fost un criteriu prioritar. Si de fapt, mie, cand merg la mare, imi place sa merg la plaja, nu sa raman la piscinica. Nu e important, oricum, dar pentru familiile care se aflau cazate la hotel fara un program de activitati plin ca al nostru, plangerea este pe buna dreptate.
Satelitul de pe google imi aratase deja hotelul, si vizita virtuala la fel. Asa ca, la sosire, chiar nu am fost surprinsa. Probabil emotiile intalnirii cu grupul erau prea mari... Am lasat masina fix in fata usii, ca sa ne cazam, urmand s-o bagam in garajul de la subsol, pentru care facusem rezervare cu saptamani inainte, la un pret de noua euro ziua. Multi dintre colegi au lasat masinile afara, si poate si eu as fi facut-o daca ar fi fost a mea. Insa nu era masina mea si oricum, cheltuiala impartita la doi, e cheltuiala mai putina. Ne facem, deci, cazarea, si tragem cu ochiul la usa restaurantului si la piscina. Copiii nu mai au rabdare, ar vrea sa mearga direct la scaldat, sa sara peste formalitati si alte lucruri plicitistoare. Cand ii mai spun alui meu ca musai sa facem si un dus inainte de a cobori la masa, reactioneaza imediat: “Ce, nu am facut aseara? Oricum sar in piscina imediat... ”. Si el si Nadia trag de noi, asa ca abia ii mai tinem, ca pe doi armasari naravasi in miniatura, cand incercam sa nu uitam nimic in masina. Colac peste pupaza, mai avem si niste vecini de garaj care se cearta rau, dar rau de tot, iar eu si Inma ne uitam una la alta, nestiind daca sa ne vedem de treaba sau sa ne bagam unde nu ne fierbe oala. Pana la urma hotaram sa ne vedem de ale noastre, ca nu e putin lucru. Pune un rucsac in spate, altul pe umar, o geanta pe celalalt umar, trage cu dreapta de valiza aia mare, cu stanga de aia mica, noroc ca al meu copchil se crede si el mai mare si cateodata se mai indura de mama-sa… ca sa facem haz de necaz, in momentele alea simtim lipsa unui tatic care, vanjos sau nu, s-ar ocupa cu mai mult succes de acest lucru. Dar... nu ne plangem!! Ca doar vacanta abia incepe. Hai, luati intai voi liftul, ne vedem in fata restoranului peste o juma de ora.
Ne-au dat camera la etajul unu, care da in spatele hotelului, adica spre mare. Nu se vede ea marea in toata splendoarea, dar merge. Oricum, pe micul balcon am iesit doar sa punem prosoapele si costumele de baie la uscat. Doua scaune de plastic, fara masuta, si niste bare de metal pe care puteai usca rufe.
Camera dubla a fost pe gustul nostru. Si-asa, la cat am stat in ea... Va rog sa nu dati cu parul, sunt inutila la descrieri de mobilier s. a. dintr-o camera de hotel. Pozele va vor arata camera si restul de instalatii. Ca sa nu par, totusi, naspeta de tot, va spun ca paturile erau lipite, noaptea ne inveleam cu un cearsaf si o cuvertura subtire, ca nici nu mai stiai cum sa faci cu aerul conditionat. Daca il opreai, mureai de cald. Daca il lasai pus, se cam racorea… In fine, de plans ne putem plange din orice daca avem chef. Dar noi nu aveam timp si nici chef sa ne plangem. La televizorul mititel nu ne-am uitat. I-am dat drumul de vreo doua ori seara, din obicei. Dar daca nu ma uit eu la stiri nici in timpul anului, credeti ca ma uit in concediu? Neaaah. Concluzie: camera e ok ca si marime pentru doua persoane (am stat in duble mult mai mici prin alte parti). Sau pentru o persoana si jumatate in my case;).
Baia. Cu sapunuri, sampoane si alte alea, desi noi ne-am dus cate ceva de acasa. Ca doar parul expus la mare si soare se incurca, etc. etc. etc. Aici e, insa, un aspect care m-a dizgustat un pic. Am gasit intr-o zi, pe un prosop (care, intre noi fie vorba, nu erau nici noi nici pufoase), semne ca ori nu au fost spalate bine, ori deloc, ori… In fine, am incercat sa uit episodul cat mai repede cu putinta. Insa acest lucru nu se preteaza la patru stele.
Acestea fiind spuse, hai sa coboram la masa, ca dup-aia avem sedinta de “Bienvenidos” cu monitorii care urmau sa ne prezinte programul saptamanii.
Holul hotelului este foarte spatios. In fata usii restaurantului se afla niste mese si scaune/fotolii, pe care le-am folosit doar in prima zi, cand a trebuit sa asteptam putin ca sa se elibereze ceva mese. Hotelul era full. Orientat, asa cum stiam, spre familii cu copii. Deci pusti peste tot. Mititei, in carucior, maricei, dupa fusta mamei, mai maricei, care se cred atotputernici, si mai maricei, care deja nici nu mai cer voie sa mearga undeva... Ce putin mai am pana la ultima categorie...
Restaurantul. Unul din punctele forte ale hotelului din punctul meu de vedere. Noi am avut pensiune completa cu bauturi incluse. Cand ne-am cazat, ni s-a dat la receptie o hartie pe care trebuia s-o aratam de fiecare data cand ceream bautura chelnerilor. Apa, racoritoare, bere sau un pahar de vin. Iar mancarea... ooohhhh mancarea… Inca de la prima masa mi-am dat seama ca virgula chiar nu aveam de ce sa-mi fac griji in privinta prichindelului sau ma rog, a pre-adolescentului meu. El este, ca multi copii din ziua de azi, mai special cu mancarea, ca sa nu zic mofturos. La cata varietate de mancaruri oferea Costa Narejos, era imposibil sa plece flamand. Oricum, nemancat nu ramane baiatu’ lu’ mama, ca daca nu gaseste nimic sa-i placa, se indoapa cu paine si branza si rezolva situatia. I-am zis doar in prima zi sa incerce sa nu-si puna in farfurie mai mult decat va manca, pentru a nu risipi aiurea. Sfatul meu a avut succes, pentru ca si-asa, de o perioada, este tare ingrijorat pentru mediul inconjurator (aseara, nu mai departe, ii picurau lacrimile nevoie mare pentru ca si-a adus aminte ca la tara, in Ro, nu se recicleaza gunoiul!!! ; ce sa se recicleze Domne, ca nici tomberoane nu sunt, asa ca da-i si explica-i ca atunci cand dom’ primar o sa puna tomberoane, lumea o sa recicleze din prima, sau daca nu din prima, acolo e el pe timp de vara sa ii invete;)...). Ziceam ca sfatul meu a avut succes, insa taisul cu numarul doi a fost ca isi punea in farfurie cate doua linguri de mancare, ca sa fie sigur ca termina. Deci se ducea din cinci in cinci minute sa-si mai puna o juma’ de lingura.
Oricum, pentru mine mancarea a fost de nota zece. Hotelul era plin si toata lumea manca la greu, insa daca platourile/tavile se goleau, niciodata nu am asteptat mult pana cand se inlocuiau. Erau de toate pentru toti. Un bufet foarte variat si cu preparate gustoase. Carnuri si peste de toate felurile, cu sosuri, fara sosuri, la gratar, garnituri la fel de toate felurile, cateva tipuri de salate… La deserturi gaseai intotdeauna fructe de sezon, proaspete, inghetata si trei patru feluri de prajituri. Paine de cateva tipuri (eu sunt fan integrala, cu seminte daca se poate, de ani buni). Era si o vitrina cu branzeturi, de toate neamurile si culorile, la care fi-miu era abonat, pentru ca, din pacate (¿?) – sau inca – nu e ca mine, adica sa incerce cat mai multe preparate. Daca a gustat ceva ce i-a placut, asta mananca la greu. Era si un Kids Meniu, cu macaroane, orez, aripioare de pui, crochete s. a., si cand a dat, in a doua zi, de niste pulpite care i-au placut foarte tare, a zis ca asta o sa manance in fiecare zi. Numai ca nu le-a mai vazut la culoare!! (apropo de varietate).
In plus, la fiecare masa era si preparatul zilei: de multe ori paella, alteori creveti sau alte fructe de mare la gratar, etc. etc. etc. Statea un chelner langa si te servea, cu zambetul pe buze si rabdare cat cuprinde.
Micul dejun era si el la fel de bogat: ceaiuri si cafea, cereale pe gustul celor mai mofturosi copii, iaurturi pe masura, mezeluri, branzeturi, fructe si legume, dar si mic dejun mai consistent asa, ca pentru strainezi, adica oua prajite, omlete, crenvursti… chiar si fasole pentru englezoi;).
Bineinteles ca mama lu’ fi-miu a venit cu doua kile-n plus, ca in (aproape) fiecare concediu. Mai, si n-am mancat cine stie ce, ma credeti, doamnelor, asa-i?
Tema picnic. De doua ori am recurs la aceasta solutie/posibilitate. Prima data cand am mers in Murcia capitala la meciul de basket si a doua oara la parcul acvatic din Torrevieja. In prima zi era pentru cina si am avut doua senvisuri mari, un iaurt si doua trei fructe. Pe langa o sticla de apa si un suc. Parca asa tin minte, o sa ma uit pe poze, poate gasesc exact. A doua oara era pentru pranz si ni s-a parut mai sarac: o salata de paste, un senvis, un mar si-o sticluta de apa. Ori ne era noua mai foame de la atata apa, eu mai stiu??
Ce sa va mai zic despre hotel? Are si un bar, unde li se dadea copiiilor o mica gustare dupa amiaza (nu si celor mari;)). Un suc, un Actimel, un iaurt, biscuiti, un senvis ceva. Am beneficiat de acest serviciu doar de vreo doua ori, va dati seama cat ne-au alergat organizatorii (glumesc, chiar daca a fost pe bune “alergatura”).
In bar se desfasurau si activitatile de animatie, mai ales seara. Iar am calcat putin si pe acolo. Doar intr-o seara am mers sa vedem cu ce se mananca. Dansau de numai numai mari si mici! Mai este si o sala unde copiii au vazut un film in seara cand parintii am avut liber sa bem ceva in tihna, si unde am facut si petrecerea de ramas bun in seara dinaintea plecarii, cu karaoke si dans pana tarziu in noapte. Ce mai era?
Despre piscina. Asa cum va spuneam la inceput, piscina este mica, atat cea pentru copii cat si cea pentru adulti, unde oricum se balaceau si copiii. Un jacuzzi exterior, unde fi-miu a terminat imbracat in prima seara, dar despre asta v-am povestit deja. Un solarium cu sala de sport, care habar n-am unde era, probabil sus de tot, nu stiu ca nu m-a interesat. Si un magazin de suveniruri si cadouri, in care iar nu am intrat. Un Spa, cu doua jacuzzi, sauna finlandeza, bai turcesti, unde puteai merge la masaj sau tratamente de infrumusetare. Nu va pot spune nimic, pentru ca nu am beneficiat;).
Credeti-ma ca nu am avut timp nici sa luam la picior statiunea, daramite sa mai mergem la sauna… De vreo doua ori am iesit la o scurta plimbare pe faleza cu cel mic (cinci km. de faleza, sa te tot plimbi, daca ai timp, of course), dar plimbare de-aia express, ca ori ne astepta o activitate, ori trebuia sa mergem la masa.
Murcia este o destinatie de vacanta foarte comuna pentru spanioli, datorita climei blande tot timpul anului. Localitatea in care se afla Costa Narejos se numeste Los Alcázares (si numele asta imi place, oare pentru ca are “z”?). De la 18.000 de locuitori cat are, ajunge la suta de mii vara. Si multi strainezi. Adevarul e ca, intr-una din putinele noastre iesiri pe strada pietonala plina de baruri, cafenele si restaurante din apropiere, vedeai meniuri in engleza peste tot. Si auzeai fel si fel de graiuri. Murcia mai este cunoscuta in toata Spania pentru legumele ei. Atat de mult incat Los Alcázares era cunoscuta inainte pentru cei care veneau din interior in luna august la “novenario” (noua bai in Marea Mica). Aceasta traditie este rememorata in ziua de azi cu Saptamana Internationala a Gradinii si a Marii, in luna august (nu stiu datele exacte, noi nu am prins in ultima saptamana nimic de acest gen).
Ah, si-nca ceva tare. Los Alcázares mai era cunoscuta si ca o statiune de bai: existau niste constructii din lemn cu intrare in mare, pentru ca si doamnele sa poata face baie in mare, departe de privirile barbatilor;). Cel mai mare de acest gen era Balneario del rey Alfonso XIII, care avea trei pavilioane mari: unul pentru doamne, altul pentru cavaleri, si unul pentru familii. Ceea ce-a ramas din ele se considera bunuri de interes cultural. Noi nu le-am vazut… O sa ziceti ca ce naiba am vazut noi din locul unde am fost? Practic mai nimic din localitatea respectiva. Am scos, insa, parleala, in imprejurimi. O sumedenie de locuri care chiar merita.
Costa Narejos este, in concluzie, exact asa cum e descris pe site. Un hotel potrivit pentru familii cu copii (de evitat pentru cine doreste/cauta liniste si relax, cu atata puhoi acolo, e imposibil sa ai liniste;)), destul de bine pozitionat ca si pret/calitate. Nu va pot da pretul exact (adica numai pentru hotel), pentru ca noi am platit o mie de euro pentru tot pachetul, adica virgula cazare, pensiune completa, dar si pentru toate activitatile organizate de agentie impreuna cu Clubul Nautic Arbolar.
Va recomand calduros!
Trimis de alinaro in 13.05.14 10:05:15
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SPANIA.
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (alinaro); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 37.75456223 N, -0.84183335 W - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Webmaster, nu stiu cum am ajuns la Stratosfera, eu doar voiam sa creez rubrica pentru un nou hotel din Murcia!! Se numeste Hotel Costa Narejos, din Los Alcázares. Multumesc pentru modificare.
Mutat în rubrica "Costa Narejos Hotel" (nou-creată pe sait)
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
@webmaster: Multumesc si eu. Este ok. Iar site-ul este: http://hotelcostanarejos.com/
Alinita esti o mamica fericita! In Turcia, baiatul meu cel mic a mancat timp de o saptamana cartofi prajiti cu maioneza pantru ca aia nu faceau pieptul de pui la gratar fara condimente. Cand merge la restaurant cere meniul doar de fite, pentru ca sigur comanda va fi piept de pui si cartofi prajiti.
Felicitari pentru review! Ca de obicei, l-am citit cu multa placere!
@danamandache: Draga Dana, sunt o mamica fericita ca incerc sa nu ma mai stresez de mult in legatura cu papica flacaului meu. De vreo doi ani mai treaca mearga, a mai facut si el o sunculita doua, dar "bun mancator", asa cum se zice pe aici, n-a fost niciodata. Noroc ca are mancarurile lui cu care nu dau gres. Dar cred c-a mancat, in toti cei zece ani si ceva de viata, doua frunze de salata si o rosie adunate la un loc. Ne mai salveaza fructele. Pe de alta parte, nu e risipitor deloc, dimpotriva, da in cealalta extrema cateodata: ieri a venit din excursie cu un mar ros pe jumatate, a vrut mama sa i-l arunce si-a facut scandal, ca il mananca el mai tarziu. Asta e rezultatul la comentariile mele gen "Uite, copiii aia nu au ce manca" (reportaj tv, de ex).
Te pup cu drag! Si... paciencia.
Hihihihihi, azi pentru tine sunt ariciul cu superbonusurile!!! Am nimerit-o şi aici! ))))))
Felicitări pentru cele doar două kilograme. La ce-i în poze, eu aş fi pus minim cinci. Vezi? D-aia nu mă duc eu la all-inclusive, ţin la imaginea de ansamblu... )
@ariciu: Multumesc, mai arici. Ai nimerit-o si aici. Si uite ce poezie facui. Plici. )))
Stai ca acu' vazui ca editasi, deci top si eu cu "edit". Doua kg., da, ca ne-au alergat ca pe hotii de cai (ce exagerata sunt), altfel ar fi fost ceva mai mult(e). Apropo, si la mine a fost prima data la AI. Pup.
Iar poezia de mai jos (deci aceste randuri sunt valabile si pentru ecoul tau number 2) este pe masura "scremaciunii" de arici. Minunata.
@alinaro: N-am talent la poezie, dar îţi dau bonus 1000, şi dacă mă screm un pic, iese şi-un ecou mai mic... )
P. S. Ştiu că superbonusul e de 2000, dar nu rima... )
Ce de informatii utile! Imi plac tare mult descrierile tale, dai o multime de amanunte interesante? Ca sa nu mai vorbesc de talentul literar
@cami_dxb: Thanks again. Si... gandeste-te la varianta localitate pe malul marii in loc de Murcia city.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)