Un vis frumos

TIPĂREȘTE

În vara anului 2010, aflându-ne în concediu în Spania, am dat o fugă de o zi la Peniscola, o cetate veche de o frumuseţe aparte numită şi Gibraltarul Valenciei şi care este încă locuită. Mai fusesem aici şi mă întorceam cu emoţia şi bucuria revederii unor plaiuri îndrăgite mult, chiar de la prima vedere.

Localitatea se află în Comunitatea Valenciană, în nordul provinciei Castellon, regiunea Bajo Maestrazgo şi a fost construită încă din timpuri străvechi, între 1294 – 1307. Se pare că ar fi fost începută de arabii cuceritori ai peninsulei iberice (maurii) şi finalizată de către Cavalerii Templieri, pe o peninsulă stâncoasă care se ridică deasupra nivelului mării cu aproape 70 m.

Limba română, nepoata latinei, ne ajută să înţelegem lesne de unde şi-a luat numele această aşezare.

Peninsula se leagă de ţărm printr-o limbă îngustă de pământ transformată într-o cale de acces pietriută şi străjuită de arcadele zidului masiv, care cândva apăra cetatea de prădători cu chip uman şi asediatori. Accesul în cetate se face practic prin două porţi, Poarta San Pedro şi Poarta Fosch.

În secolul 14 devenea garnizoana Cavalerilor de Montesa şi din 1417 reşedinţa Papei Benedict XIII – Pedro de Luna (Papa Luna) care a locuit aici până la moartea sa în 1423. Cetatea a devenit astfel unul dintre cele 3 sedii papale din istorie ale creştinilor catolici. În 1420 Peniscola revenea în proprietatea coroanei.

Mai târziu, în 1707, Peniscola a fost declarată oraş, în zilele noastre având o populaţie de aproximativ 7500 de locuitori.

În anul 1960 cetatea a fost restaurată, o parte a zidurilor fiind reconstruite total.

Orăşelul are un farmec aparte fiind caracterizat de străduţe pietruite şi foarte înguste, construite în pantă, de case vechi dar foarte bine întreţinute, cele mai multe vopsite în alb şi având elemente – obloane, cercevele, uşi, în bună parte vopsite în nuanţe de albastru care accentuează stilul arhitectonic vechi mediteranean, stil întâlnit de mine şi prin unele insule greceşti dar şi prin unele aşezări tunisiene.

Undeva nu departe de intrarea în cetate, după o urcare lungă de câteva sute de metri se află El Bufador, un spaţiu mare de câţiva metri pătraţi între rocile care formează baza cetăţii, răzbătând printre casele vechi şi prin care marea îşi exprimă furia în timpul furtunilor, aruncând apa câţiva metri buni deasupra străduţei precum un gheizer şi împroşcând pereţii caselor. Magazinele de suveniruri sunt nelipsite, străjuind străduţele înguste ale urbei. Înăuntrul cetăţii dar şi pe faleză se găsesc restaurante, baruri şi pub-uri – bucuria de seară a turiştilor. Undeva mai sus se poate urca pe nişte scări de piatră pentru a ajunge la un far vechi. În punctul cel mai înalt al peninsulei a fost construit castelul – conservat destul de bine - de unde autorităţile vremurilor conduceau cetatea şi domeniile deţinute în zonă. În faţa castelului astăzi tronează statuia Papei Luna.

În centrul cetăţii, lângă castel se află chiar şi o piaţetă cu câteva restaurante cu mese şi scaune scoase afară unde poţi sorbi în tihnă o cafea, bea o bere sau mânca ceva din bucătăria spaniolă atât de bogată în meniuri bazate pe peşte şi fructe de mare.

Chiar la baza zidurilor cetăţii, odată cu dezvoltarea staţiunii, a fost construit un moderm port de iahturi unde poţi admira pe lângă ambarcaţiunile moderne şi bancuri de sute de peşti, unii dintre ei de mărimi considerabile. În apropiere există şi un mic parc cu arbori înfloriţi de o frumuseţe ireală, cu facilităţi pentru copii dar şi cu mici canale unde se scaldă în voie o mulţime de păsări de apă. Când am fost noi, unele aveau pui şi a fost o plăcere şi o delectare să îi privim cum se zbenguiau.

Peniscola a devenit în timp o atracţie turistică foarte apreciată şi căutată, turiştii profitând mai ales de facilităţile staţiunii care s-a dezvoltat pe ţărm în imediata apropiere. Plaja foarte largă de aici – pe alocuri având aproape 50m lăţime şi cam 5 km lungime, alături de peisajul încântător, au contribuit la dezvoltarea staţiunii. În partea de sud a plajei, ţărmul fiind mai stâncos, se găsesc uşor locuri potrivite pentru practicarea scufundărilor sau pentru snorkling.

Zona turistică de litoral spaniol unde este aşezată această minunată staţiune este cunoscută sub numele de Costa del Azahar (coasta de zahăr coasta florii de portocal). Frumoasa coastă însorită este marginită dinspre ţărm de un peisaj muntos, cu munţi joşi, arizi cu sol roşiatic, caracteristic Spaniei.

Astăzi localitatea mai este cunoscută şi pentru că aici s-a turnat filmul de succes ,,El Cid” sau Cidul (Sidul cum îl ştim noi).

Alte atracţii turistice în această zonă mai sunt: Muzeul Mării, Biserica gotică din secolul XV ,,La Virgen del Socorro”, Parcul natural Serra d'Irta, rezervaţie de floră şi faună şi câteva schituri mai mici.

Ca o precizare legată de biserica ,,La Virgen del Socorro”, aici a fost numit episcop Alonso de Borja sau Borgia, care mai târziu a devenit papă cu numele de Calist III.

Peniscola este locaţia pentru câteva evenimente culturale importante – Festivalul Internaţional de Film de Comedie care are loc în lunile mai-iunie şi Festivalul Internaţional de Muzică Antică şi Baroc organizat în august (traducerea denumirilor festivalurilor din spaniolă poate nu este cea mai fericită).

În concluzie, dacă ajungeţi pe Costa del Azahar nu rataţi această staţiune frumoasă, cu cetatea ei cocoţată pe o stâncă răsărită din mare, încărcată de istorie şi moştenită de la mauri şi cruciaţi.

---

VIZUALIZĂRI: 3443 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI