ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.08.2026
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Gura Humorului [SV]
ÎNSCRIS: 03.09.12
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
AUG-2026
DURATA: 1 nopți
Cuplu
2 ADULȚI
PREȚ SEJUR N/A
FĂRĂ transport
CAZARE ÎN DblStd
REGIM MASĂ MD
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
încărcat de pe telefon!
TIMP CITIRE: 4 MIN

Comwell Copenhagen Portside – un început excelent pentru circuitul prin Scandinavia și fiordurile Norvegiei

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Dragii mei!

Anul acesta v-am povestit câte ceva despre sejururile pe care le-am organizat pe cont propriu, însă mai puțin despre excursiile în care am ales să călătorim alături de un grup. De această dată vă invit să mă însoțiți într-o nouă aventură și vă voi povesti, cu mare drag, despre circuitul nostru prin Scandinavia și fiordurile Norvegiei, desfășurat în luna august – o excursie organizată, care ne-a purtat prin unele dintre cele mai frumoase locuri din nordul Europei.

Prima etapă a circuitului a început pe aeroportul din Iași, unde ne-am întâlnit cu însoțitorul de grup și cu ceilalți participanți la excursie. După formalitățile de check-in și îmbarcare, la ora 16:00 am decolat spre Viena cu compania Austrian Airlines, primul segment al călătoriei noastre.

Am aterizat la Viena la ora 16:35, iar după o escală scurtă am continuat drumul spre Danemarca. Cel de-al doilea zbor a decolat la 17:30, iar la ora 19:10, ora locală, am ajuns pe aeroportul din Copenhaga.

Hotelul ales pentru prima noapte a circuitului a fost Comwell Copenhagen Portside Dolce by Wyndham. Deși urma doar o cazare de tranzit,  impresia generală a fost aceea a unui hotel modern și elegant, un început promițător pentru aventura noastră prin țările scandinave.

DATE DE CONTACT:

HOTEL: Comwell Copenhagen Portside Dolce by Wyndham ****

ADRESĂ: Alexandriagade 1,2150 Nordhavn, Copenhaga, Danemarca

TELEFON: +45 35 27 21 50

E-MAIL: hotel. portside@comwell.com

După aproximativ 30 de minute de transfer de la aeroport, autocarul ne-a lăsat în fața hotelului Comwell Copenhagen Portside Dolce by Wyndham, iar prima impresie a fost una foarte plăcută. Hotelul este amplasat în cartierul modern Nordhavn, una dintre cele mai noi și spectaculoase zone ale Copenhagăi, aflată într-o continuă dezvoltare.

Încă de la sosire ne-au atras atenția arhitectura modernă a clădirilor, canalele și portul de agrement din imediata apropiere, precum și promenada amenajată de-a lungul apei, unde poți face o plimbare relaxantă și admira ambarcațiunile ancorate la dane.

Inaugurat în anul 2021, hotelul are un design contemporan și se integrează perfect în peisajul elegant al noului cartier. În apropiere se află stația de metrou Orientkaj, care oferă acces rapid către centrul Copenhagăi, iar în zonă există restaurante, cafenele și numeroase spații de promenadă, ceea ce face ca amplasarea hotelului să fie una excelentă!

Hotelul m-a impresionat prin arhitectura sa modernă, cu linii elegante și fațade mari din sticlă.  Acesta dispune de 483 de camere, dintre care Standard, Superior, Junior Suite, Suite și Executive Suite.

Încă de la intrarea în hotel, am remarcat spațiile generoase, luminoase și moderne din zona recepției și lobby.

Un element care mi-a atras în mod deosebit atenția a fost grădina interioară, frumos amenajată cu vegetație, precum și terasele care dau spre canal.

CAZARE

După ce am primit cheia de la recepție, am urcat cu liftul până la etajul 4.

Întrucât există patru lifturi, nu s-au format cozi.

Când am intrat în cameră, impresia generală a fost una pozitivă. Camera, în jur de 19 mp, era amenajată într-un stil modern, cu mobilier simplu și elegant, specific designului scandinav.

Era dotată cu două paturi confortabile, televizor cu ecran plat mare, birou de lucru, fotoliu, Wi-Fi gratuit, aer condiționat, seif și facilități pentru prepararea cafelei și ceaiului. Baia era modernă, prevăzută cu duș walk-in, uscător de păr și articole de toaletă.

Gastronomie

A doua zi dimineață am coborât la restaurant cu aproximativ un sfert de oră înainte de ora începerii micului dejun. Nu am fost singurii, deoarece în hotel erau cazate mai multe grupuri de turiști, astfel că, după deschiderea restaurantului, acesta deși este destul de spațios, s-a ocupat destul de repede.

Micul dejun a fost servit în sistem bufet și ne-a lăsat o impresie foarte bună. Oferta a fost diversificată, cu preparate calde și reci, mezeluri, brânzeturi maturate diverse, ouă pregătite în mai multe variante, somon, pateu de ficat de porc, cârnați, humus, falafel, legume proaspete, fructe diverse, cereale, iaurturi, produse de patiserie, pâine proaspătă, cafea la expresor, ceai și sucuri. Și Prosecco, o surpriză foarte plăcută!

Deși restaurantul era foarte aglomerat, personalul s-a descurcat de minune, ocupându-se permanent de completarea preparatelor și de debarasarea meselor.

ALTE SERVICII

Pe lângă cazare și masă, hotelul mai dispune de recepție cu program non-stop, lobby generos, grădină interioară, terase exterioare, restaurant, bar, sală de fitness, săli de conferințe, Wi-Fi gratuit și parcare subterană.

ÎMPREJURIMI

Hotelul este situat în cartierul modern Nordhavn, la aproximativ 4 km de centrul Copenhagăi, foarte aproape de zona portuară. Deși am ajuns în cursul serii, am ieșit la o scurtă plimbare pentru câteva cumpărături (sunt supermarketuri Netto și Lidl la aproximativ 600 m distanță).

Am fost încântați de promenada de pe malul apei și de pontoanele cu ambarcațiuni.

CONCLUZIE

După o zi lungă de călătorie, hotelul Comwell Copenhagen Portside ne-a oferit toate condițiile pentru un sejur tihnit.

Ne-am odihnit bine și am apreciat micul dejun bogat și diversificat.

Recomand cu drag acest hotel tuturor celor care își doresc o cazare modernă, confortabilă și foarte bine amplasată în capitala Danemarcei!

AmFostAcolo fără reclame?

  • Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
  • Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

[fb]
---
Trimis de elenaadina in 16.08.26 22:48:46
Validat / Publicat: 17.08.26 05:42:59
INFO ADIȚIONALE
  • Alte destinații turistice prin care a fost: Europa, Asia, Africa, America de Sud, Oceanul Indian

VIZUALIZĂRI: 50 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj
Adn. FAVORIT

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (elenaadina); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Hotel Comwell Copenhagen Portside
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 13000 PMA (din 10 voturi)

ECOURI la acest review

3 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[17.08.26 05:40:42]
»

Mutat în rubrica "Comwell Copenhagen Portside Dolce by Wyndham Hotel, COPENHAGA" (nou-creată pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CAZARE]

-

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

webmaster
[17.08.26 05:59:45]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent (2026) sau anul trecut (2025) ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

webmaster13
[17.08.26 09:19:12]
»

avem si muzica!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...

    • SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2026 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • LOGAT? = DA (IntC=1)
  • pagină generată în 0.051770210266113 sec
    ecranul dvs: 1 x 1