GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Hotelul are intrarea pe strada Fred Olsens gate, aproape de intersecția cu strada Tolbugata (adresa oficială menționînd-o pe aceasta din urmă), la 5 minute de mers pe jos de gara centrală Oslo S (unde te lasă Flytoget-ul expres de la aeroport), Opera din Oslo şi portul - Havnepromenade și peste drum de parcul Bursei (de unde și numele care individualizează acest membru al familiei Comfort Hotel-urilor).
Am primit o cameră cu vedere spre Tolbugata, decorată modernist și - chiar așa originală sub unele aspecte cum am găsit-o - a fost foarte plăcută și confortabilă. În baia cu dotări în stil minimalist, cabina de duş era interesantă şi mi-a dat inițial ceva emoţii pentru că nu avea cădiţă, nici spaţiu pentru scurs apa delimitat cu vreo bordură sau ceva - aveai senzaţia că vei produce o inundație cu prima ocazie când folosești dușul. După cum am constatat însă, podeaua era construită de aşa manieră încât apa se scurgea unde trebuie şi n-am avut niciun fel de probleme.
Paturile aveau saltele super confortabile, iar capitolul curățenie a meritat nota maximă - personalul (invizibil) s-a achitat cu brio de datorie (schimbat prosoape /lenjerie, completat săpun /gel în dozatoare la nevoie).
Camera twin standard în care am stat avea, conform prezentării oficiale, 18 mp și la prima ochire părea cam înghesuită. S-a dovedit a fi ok totuși, ai destul loc de "desfășurare", mai ales dacă nu pui la inimă lipsa minibarului și a șifonierului - în locul acestuia din urmă ți se oferă un stander pentru umeraşe, ceea ce contribuie la un plus de spaţiu și la un minus de comoditate (dar cui îi mai trebuie și rafturi pentru haine?).
Micul dejun se servea chiar în lobby - cam ciudat: trecătorii te puteau vedea din stradă când serveai masa (ca la cafenea :) ), iar la recepție erau rafturi / vitrine frigo cu diverse băuturi soft de vânzare (ca la bar :) ). Deci în lobby, "în văzul lumii", în toate diminețile se înşirau platourile cu preparate calde şi reci, coşurile cu j' de feluri de pâinici, chifle, baghete, cornuri, franzele și alte cele, tăvile cu brânzeuri, prăji sau fructe. Dozatoarele pentru băuturi / ceai / cafea / cioco lichidă erau permanent aprovizionate şi puteau fi vizitate (contra cost) pe tot parcursul zilei (și gratis, desigur, în timpul micului dejun).
Există o sală de fitness la subsol, iMac-uri cu acces gratuit la internet în lobby (peste tot în hotel Wi-Fi e gratuit şi are viteză bună), iar la etajul 5 se poate ieși pe o terasă pentru a admira panorama spre Operă şi port.
 
Orașul se poate vizita eficient la pas - de la hotel ajungi în maxim 30 minute pe jos la o mulțime de obiective: la 2 intersecții distanță e strada principală Karl Johans Gate - cel mai scurt drum (ca orice linie dreaptă :) ) către Palatul Regal și parcul aferent. Dar până acolo îți mai ies în cale Catedrala din Oslo, Parlamentul Norvegiei, statuia scriitorului Henrik Wergeland, muzeele de artă și istorie sau Teatrul Național. Norvegienii iubesc muzeele (dintre care unele au o tematică foarte originală) și orașul e înțesat de ele.
De la hotel poți ajunge în câteva minute la Muzeul Vămii, Muzeul Filmului, Muzeul de Arhitectură, Muzeul Rezistenței Norvegiene și, puțin mai departe, la Fortăreața Akershus. Pe acest traseu dai și de vechea primărie Byens andre Rådhus, iar 300 metri mai departe ajungi în centrul vechi, la piața Christiania Torv. Pentru cele mai îndepărtate - Muzeul Fram, Muzeul Corăbiilor Vikinge sau Muzeul de Istorie Culturală de pe peninsula Bygdoy - poți lua autobuzul 30 din stația Kvadraturen, la 3 minute de hotel, pe strada Tolbugata. Sau, în direcția cealaltă, în 5 minute poți coborî la stația Jernbanetorget să iei metroul spre Muzeul Munch sau Muzeul Botanisk. Tot cu metroul poți ajunge la parcul Vigeland, Muzeul de Artă pentru Copii sau Muzeul Holmenkollen pentru pasionații de ski și snowboarding.
Zona nu duce lipsă nici de supermarket-uri, centre de shopping sau cafenele, pizzerii, fast-foods, braserii și bistrouri cu prețuri mai accesibile, dar și restaurante cu atmosferă liniștită, o ofertă impresionantă de fructe de mare și cocktail-uri inedite, preparate fistichii și prețuri mari :)
* * *
[un pic off-topic] Oslo e un oraş scump - altă viaţă, alte standarde... şi am constatat că nici unitățile de cazare nu fac excepţie :)
În acest sens, multe hoteluri oferă ceea ce se cheamă "cameră dublă mică" sau "dublă (twin) Buget" cu preţuri mai reduse faţă de dublele standard (depinde şi când faci rezervarea). Dacă optezi pentru această variantă trebuie să fii pregătit să te cazezi într-un fel de... dressing: acest tip de cameră are suprafaţa între 8 - 11 mp (la hoteluri de 3 stele!). Cei de la Borsparken oferă astfel de camere cu 13 mp (vs. Ro, de ex., unde normele în vigoare impun la 3 stele ca dublele să aibă minim 15 m² fără grupul sanitar.)
În fine, la urmașii vikingilor se poate și așa, ei au nevoie de mai puţin spaţiu, filiformi cum sunt pentru că mănâncă somon de calitate cu salată verde creață şi fac mult sport la orice vârstă și în orice anotimp... Și poate și de asta ocupă un loc fruntaș în topul celor mai fericiți cetățeni europeni... :)
Trimis de Klaudyia in 18.11.17 22:04:41
- A fost prima sa vizită/vacanță în ȚĂRILE SCANDINAVE
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Klaudyia); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 59.90926280 N, 10.74757990 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Comfort Hotel Borsparken, OSLO" (nou-creată pe sait)
--
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecție.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@Klaudyia: O cazare placuta cat despre micul dejun cred ca nu as fi fost decat invidiata .
Felicitari, votat cu placere.
@webmasterX: poziţionare pe hartă ok
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)