ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 24.09.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 19.04.13
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
AUG-2016
DURATA: 2 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
93.75%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 1030 NOK
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 7 MIN

Hotel Clarion din Oslo – foarte bun dar scump, sau viceversa

TIPĂREȘTE URM de aici

Hotel Clarion din Oslo a fost a doua noastră gazdă din cadrul circuitului prin țările scandinave. La Oslo am stat 2 nopți și am ajuns pornind într-o croazieră din Copenhaga, prin strâmtorile ce leagă Marea Baltică de Marea Nordului. La 9,45 conform programului am debarcat după vas, la 10 eram în autocar pentru turul de oraș care a durat aproape 5 ore și apoi am fost debarcați la hotelul din inima capitalei Oslo.

Ghida de aici, Elena, care a fost unul din motivele pentru care m-am înscris în această excursie, ne-a spus că hotelul în care vom sta este cel mai mare hotel din Norvegia, a fost construit în 1954 și are peste 600 de camere. A fost renovat acum 2-3 ani iar la anul se închide iar, pentru alte îmbunătățiri, urmând să devină cel mai mare hotel din țările scandinave.

Situat central, la doi pași de Catedrala și Gara Centrală din Oslo, la 10-15 minute de faimoasa stradă principală, Karl Johans și Palatul Regal, Parlamentul este aprope, iar vis-a-vis este o stație de metrou, mall-ul Oslo City și unul din restaurantele Egon unde am mâncat cât am stat în Oslo.

Într-adevăr, chiar din stradă am remarcat și noi cât de mare este hotelul, mai multe corpuri cu multe etaje se vedeau iar când am intrat am văzut o recepție pe măsură. Dar foarte mult mi-a plăcut terasa exterioară, plină la ora la care am ajuns noi.

La intrare, acolo unde este recepția deschisă non-stop, hotelul pune la dispoziția clienților un tonomat pentru muzică, un punct info cu pliante care te lămuresc despre ce poți să faci în Oslo, dar și ziare și reviste locale precum și serviciu de vanzare bilete. Pentru asta găsești în holul recepției două calculatoare cu imprimante unde poți să-ți cumperi bilete pentru intrarea la obiective. Totul este să dispui de un card. Aceste calculatoare sunt vis-a-vis de recepție și dacă nu te descurci pot să facă ei acest serviciu pentru tine. Tot timpul la recepție au fost câteva persoane, nu doar una-două. Ce mai este demn de menționat este că peste tot unde sunt scări, alături este și rampa pentru persoanele cu dizabilități iar pentru aceste categorii mai sunt și alte facilități.

O să am aceeași problemă cu hotelurile la care am stat în acest circuit pentru că nu știu un preț pe care să-l trec în caseta tehnică. Și atunci o să procedez la fel pentru toate și o să fac o simulare pe booking ca să trec un preț măcar orientativ. În cazul lui Clarion din Oslo am avut aceeași surpriză ca la Scandic din Copenhaga. Nota pe booking este 8,2 în condițiile în care eu o să-i dau mai mult. Nu știu de unde se trage pentru că din totalul de 1414 comentarii doar 3 sunt active, 2 ale unor români care au dat 10 și cel mai probabil au fost clienți ai aceleiași agenții care are mai multe plecări pe an pentru aceste circuite și cazează turiștii în aceleași hoteluri, în general și un 6,7 dat de un norvegian care nu a însoțit nota de vreun comentariu. Celelalte comentarii sunt arhivate de booking pentru că sunt mai vechi de 2 ani.

Ca și în cazul lui Scandic din Copenhaga consider că raportul calitate-preț trage în jos. Simularea pe booking mi-a oferit 223 EUR/noapte la sfârșitul lui septembrie, probabil că în iulie-august este mult mai scump. Așa că la banii ăștia probabil că nimeni nu tolerează nimic. Eu, ca și românii care au dat 10, o să fiu mai indulgentă pentru că oricât îmi bat capul nu știu ce să le reproșez.

4 lifturi am avut la dispoziție ca să ajungem la etajul 5 unde era camera noastră. Dar tot atâtea mai erau în fiecare corp care compunea hotelul iar accesul între etaje sau corpuri se face și cu scări rulante.

Camera micuță ca și la Copenhaga dar cu absolut tot ce aveam nevoie. Cred că aici am avut cel mai înalt pat matrimonial, (cu cele mai multe perne care ne-au dat bătăi de cap mutându-le dintr-un loc în altul), parchet pe jos, un fotoliu, minibar, TV, un birou cu scaun directorial, suport pentru bagaje și minime ustensile pentru a-ți putea prepara un ceai sau o cafea. Am găsit în cameră o cană electrică și plicuri de ceai, cafea și zahăr dar și căni și pahare.

Parcă nici nu-mi vine să mă refer la curățenie, am senzația că asta trebuie să se subînțeleagă când este vorba de țările nordice. Așa că dacă vreodată omit să spun să știți că din acest punct de vedere nu am nimic de comentat. Pe oriunde am stat.

Holul de la intrare era mic și el dar funcțional, cu un șifonier încăpător pentru haine unde era și seiful, un cuier cu poliță mare pe care am ținut bagajele și accesul în baie absolut pe placul meu când este din hol și nu din cameră.

Camera a fost fără balcon și din ce am văzut din stradă cele mai multe camere nu au balcon. Poate că asta vor să îmbunătățească la renovarea de anul viitor. Pe mine nici aici nu m-a deranjat lipsa lui pentru că nu suntem fumători și nici nu stăm prea mult în cameră. Dar am avut o bună vedere către mall-ul de vis-a-vis și strada principală.

Baia a fost suficient de mare, cu un blat verde pe toată latura cu chiuveta dar și pe cea care dădea spre cadă, astfel că n-am avut probleme de depozitare. Ce mi-a mai plăcut și n-am mai întâlnit în alte părți au fost două mânere din inox puse pe peretele cu cada de care să te ajuți când urcai în cadă pentru duș.

Toate corpurile hotelului formează o curte interioară cu un acoperiș de sticlă care de fapt este restaurantul Atrium unde am servict micul dejun. Cred că sunt peste o sută de mese, la distanță suficientă unele de altele, astfel încât nimeni să nu deranjeze pe nimeni. Cu toate că hotelul are atât de multe camere în nici una din zile nu am avut senzația de aglomerație pentru că restaurantul este foarte mare și aerisit. Cel mai mult mi-a plăcut cum se vede restaurantul de sus, de pe holurile etajelor și sper ca pozele să fie mai convingătoare decât pot să spun eu. Inclusiv lifturile exterioare, aurii, din sticlă, care se plimbă în sus și în jos sunt vizibile de peste tot, a fost imaginea care mi-a plăcut foarte mult.

Despre micul dejun același lucru ca peste tot în țările nordice. Multe bunătăți, mult pește, brânza specifică norvegiană, din lapte de capră preparată într-un anume fel, maronie, dulce (brunost) , nu a plăcut la toată lumea dar eu am mâncat peste tot, mi-a plăcut mult, feluri calde, multe legume și preparate și crude, cereale, lactate, multe brânzeturi, deserturi, fructe, sucuri, clătite... nu știu ce să zic că lipsea de pe masă.

Hotelul are binențeles cameră de bagaje de care nu am mai avut nevoie, Wi-Fi este gratuit și disponibil în tot hotelul iar piesa de rezistență este un bar cu terasa panoramică la etajul 14.

Demn de reținut și că fumatul este interzis în toate spațiile publice și private iar ca să ni se mai facă un pic piele de găină în legătură cu prețurile în țările nordice, în Norvegia în cazul acesta, parcarea la hotelul nostru costa 350 NOK pe zi, adică 175 de lei.

În aceeași perioadă cu noi în hotel a stat și Răducioiu cu juniorii pe care îi antrenează.

Alte facilități de care n-am beneficiat dar pe la care a mai trecut ghidul nostru sunt un centru spa & welness cu saună, baie de aburi, baie turcească, piscină interioară și o sală de fitness.

Vă recomand binențeles acest hotel, dar din cauza prețului probabil că n-o să mă ia nimeni în serios. Și aici, ca și la Copenhaga, eu m-am simțit extraordinar însă. Am ajuns la concluzia, o dată în plus, că un hotel amplasat în miezul lucrurilor face toți banii, dar asta nu înseamnă că eu voi da vreodată acești bani pe o noapte de cazare, în condițiile veniturilor de acum. Probabil că agenția care duce de ani de zile clienți acolo, de câteva ori pe an, beneficiază de niște prețuri preferențiale, dar la câți bani am dat și noi pe excursie parcă meritam, așijderea, niște beneficii pe măsură.

## end review sc
Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Aurici in 24.09.16 11:53:51
Validat / Publicat: 24.09.16 13:56:59
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ȚĂRILE SCANDINAVE.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2694 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Aurici); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Hotel Clarion din Oslo văzut de vis-a-vis, de la restaurantul Egon. Și corpurile care se văd în stânga și în dreapta sunt tot ale lui.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 66550 PMA (din 50 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).
  • AŢI PUTEA rezerva o cameră aici, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 1030.00 NOK pe cameră

  • ECOURI la acest review

    7 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [24.09.16 13:56:02]
    »

    Mutat în rubrica "Clarion Royal Christiania Hotel, OSLO" (nou-creată pe sait)

    -

    Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    AuriciAUTOR REVIEW
    [24.09.16 15:34:18]
    »

    @webmasterX: Acolo este. Mai frumos decât în pozele mele.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    elviramvio
    [24.09.16 15:38:22]
    »

    @Aurici:

    Sb pentru parcare! Glumesc desigur.

    mishu
    [24.09.16 20:17:12]
    »

    @Aurici: Doamne cate imi vine sa-ti spun, acest hotel imi aduce aminte de hotelul in care am stat eu la Barcelona, acesta pe care l-ai votat asa ca nu e cu intentie , un hotel in care am avut o senzatie de bucurie maxima si din cauza vremii, si a melodiei care se auzea la radio si a felului in care arata, nu am facut multe poze atunci pentru ca inca nu stiam ca voi scrie pe AFA.

    Peste ceva vreme voi avea parte iar de ceva asemanator si atunci voi fi mai atenta la detalii si va voi povesti la intoarcere.

    Pana atunci insa m-am bucurat de articolul tau si pe langa toate cele povestite mi-a placut foarte mult ideea cu tonomatul de muzica. Tin minte in urma cu niste zeci de ani cand existau si la noi tonomate cu muzica si imi placea atat de mult sa aleg cate o melodie si un tonomat intr-un hotel nu face decat sa-i dea o nota calda.

    Felicitari, votat cu mare placere.

    AuriciAUTOR REVIEW
    [26.09.16 14:20:51]
    »

    @elviramvio: Mă gândeam eu că și ție ți se zburlește părul în cap. Scumpă Norvegia, da!

    @mishu: Eiiii, Barcelona, Barcelona! Cui nu i se face dor! Numai că unii sunt mai norocoși și se mai întorc. Chiar destul de repede, având în vedere că abia fuseși acolo. Vacanță plăcută în cazul ăsta și te așteptăm să ne spui ce mai face Barcelona.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    calatorul
    [14.11.16 08:44:09]
    »

    @Aurici: INteresante locuri, inca nu am ajuns pe aici, atras inca de soarele sudului si al Mediteranei si zgribulit la gandul preturilor maricele din nordul Europei.

    AuriciAUTOR REVIEW
    [14.11.16 12:09:20]
    »

    @calatorul: Așa este! Prețuri foarte mari, dar a fost extraordinar de frumos. În fiecare zi de atunci am mulțumit pentru că am fost atât de norocoasă.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Aurici, calatorul, elviramvio, mishu

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 1.8061580657959 sec
    ecranul dvs: 1 x 1