ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 03.02.2011
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 01.02.11
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
JUN-2010
DURATA: 15 zile
familie cu copii
2 AD. + 2 COPII

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Calatori prin Grecia... continuare

Ilustrație video-muzicală
Gianis Ploutarxos- Ola itan psemata
TIPĂREȘTE

Ramasesem la Nafplio...

Circuitele au marele avantaj ca nu lasa plictiseala si monotonia sa se strecoare in vacanta ta. Sant obositoare, dar niciodata nu mi-am dorit sa dorm in vacanta. Prezinta in schimb un mare risc. Tot timpul te intrebi daca urmatoarea oprire va fi cel putin tot la fel de frumoasa precum cea pe care tocmai ai lasat-o in urma si te-ai despartit cu greu.

Inainte sa plecam din Lefkada citeam pe fetele tuturor, a sotiei care cu toate ca are incredere in mine in ceea ce priveste organizarea vacantelor (nu stiu daca in rest e la fel) si a copiilor care se indragostisera de plajele din insula, ca parca ar fi bine sa nu ne jucam cu norocul care ne iesise in cale pana atunci si sa mai ramanem. Dar si sa nu pleci mai departe este tot la fel de chinuitor. Asa ca am plecat.

Dupa cum am spus, citisem un review despre Nafplio scris de o colega de la AFA (cred ca acum pot sa spun asa) si-n plus ma documentasem temeinic. Nu istoria insa putea sa-mi joace feste ci plaja, pentru ca totusi plecaseram sa ne si balacim in mare nu numai sa vizitam temple si cetati in Grecia. Cetatea Palamidi care domina Nafplio a fost daca vreti cel mai bun sustinator in demersul facut pentru a merge mai departe, pt ca dupa experienta Croatia si mai ales Dubrovnik, ai mei copii cand ajung undeva prima lor intrebare este " cetate exista? ".

Ne-am cazat asadar in frumoasa pensiune si am intrat in dialog cu proprietarul care mi-a facut o prezentare scurta a atractiilor orasului si binenteles a plajelor. Nafplio are doua plaje. Una chiar in apropiere de stanca pe care se afla cetatea nu este cu nisip si e foarte mica si una la vreo 5 km pe sosea (se poate ajunge acolo si venind pe malul marii dinspre plaja de care v-am vorbit mai inainte cam intr-o jumatate de ora de mers pe jos dar nerecomandat la 40 de grade). Karatona beach se numeste si este atat de mare incat poti sa te retragi departe de multime si sa te bucuri in liniste de mare. Intrarea in apa se face lin si este nemaipomenita pentru copii. In iunie era atat de cald incat atunci cand adia vantul si asta foarte rar aveai senzatia ca stai chiar la gura cuptorului. Asa ca am pornit voiniceste sa infig umbrela in nisip. Nu am reusit insa si eram putin incurcat pentru ca nu stiam cum o sa rezistam la soare fara umbrela cand am constatat cu uimire ca pe plaja sant palmieri. Nici nu stiti, sau poate da, cat de placut este sa stai la umbra unui palmier. Nu o sa aveti apa chiar asa de cristalina precum in pozele din Lefkada deoarece este mica la tarm si este mult nisip dar oricum este limpede si pare incremenita. Esti inconjurat de munti oriunde intorci privirea. Drumul pana la plaja te conduce la ideea ca ai pornit pe Transfagarasan si nu la plaja si cu toate ca stancile sant golase, toate la un loc accentueaza farmecul. Asa ca pana a intra in viata orasului ne-am linistit pe deplin. Norocul nu ne parasise si cu toate ca Lefkada ne placuse foarte mult i-am multumit si am pus in albumul ascuns al amintirilor noastre la loc de mare cinste. Urma sa nu ne mai uitam innapoi si sa mai suspinam.

Porneam in aventura Nafplio. De mic am fost indragostit de burguri (mi-a placut mereu sa merg la Sighisoara si sa mananc la Vlad Dracul chiar daca nu aveam drum acolo si trebuia sa ocolesc), tovarasei mele de viata de asemeni, iar copiilor cred ca li s-a transmis genetic. Hotelurile in Nafplio nu sant chiar ieftinute dar este pacat sa stai la hotel si sa nu stai intr-o casa care este construita de sute de ani. Se mai intampla noaptea sa ti se para ca la fereastra de peste drum se misca perdeaua cu toate ca ai vazut ca nu sta nimeni acolo si daca te fortezi putin poti sa sari dintr-un balcon pe altul peste strada dar are un farmec aparte.

Daca ti-a reusit cu cazarea asa cum ai dorit nimic nu te mai impiedica sa te bucuri de stradutele inghesuite intesate cu taverne. Este utilizat la maxim spatiul asa incat unele taverne au mesele asezate in panta si daca-ti iei o supa a la grec trebuie sa fi cu mare bagare de seama pt ca risti sa te trezesti cu ea in poala. Aici am mancat cea mai buna caracatita. Cautam pe cat posibil sa mancam feluri traditionale acolo pe unde ne ducem si evitam celebrele snitele de care te saturi si acasa. Nu prea exista orasul ziua. Asta pentru ca doar vreo problema administrativa sa te impinga pe strazile intortocheate pline de flori atarnand in ghirlanda de la balcoane pe caldura aceea insuportabila. Vezi oameni doar pe terase ascunzandu-se de soare. Seara in schimb totul se transforma intr-o poveste. Lumina se aprinde la cetate si imediat iti dai seama ca acesta nu este un loc ca oricare. Orasul incepe sa aiba puls.

Terasele din port de altfel foarte scumpe si construite in linie moderne se umplu de larma, promenada este doldora de turisti si localnici, iar din orasul vechi adie un iz de flori, vin rosu la carafa si sursura muzica discret in asa fel incat sa poti alege intre o taverna si alta. Aici nu este galagie sau poate zidurile groase o absorb si nu cred ca am vazut vreo fatza nefericita. Toate stradutele dau in piata Sintagma. Grecii sant foarte luptatori si democrati (doar ei au inventat conceptul) asa ca mai toate orasele lor au o piata a constitutiei probabil ca sa nu uite vreunul pe ce se bazeaza aceasta tara. Apa este gratis. Iti aduc o carafa de inox de cum le-ai spus Kalimera. Si painea la fel. Si cred ca iubesc foarte mult copiii. Am constatat asta pentru ca erau foarte grijulii cu masa noastra si daca ai mei copii spuneau " a juice please but not cold" pai il cauta pe cel not cold pana iti trecea setea si nu de putine ori ii dadeam fiicei mele cate o gura din superba mea bere Alfa. Nu sant innebuniti dupa spaga, marea majoritate a tavernelor fiind afaceri familiale, iar daca te intinzi mai mult la masa sau revii de mai multe ori negresit iti fac cadouri, nu din acelea prin care au devenit celebrii, ci adevarate, palpabile: o bere, un suc, o inghetata, o cafea.

Dupa piata Sintagma care este in sarbatoare in fiecare seara, urmeaza zona de shoping foarte eleganta unde poti sa-ti golesti portofelul in cateva minute sau doar sa privesti ca este oricum reconfortant si asa. Este musai sa urci la cetate si dincolo de istorie ai si panorama orasului, in plus ai langa tine la cativa zeci de kilometri Micene si Epidavros. Toate sant pe bani dar nu exagerat de mult si banuiesc ca referinta superioara este Acropole.

Ca sa ajungi la Nafplio trebuie sa iesi de pe superba autostrada Atena - Kalamata si sa mergi inca vreo 40 de km pe un drum foarte bun si nu foarte circulat. Si nu uitati. Muntii sant in continuare cu noi asa ca aveti de toate: peisaje, serpentine. Daca esti cu masina esti prea aproape mai ales ca ai autostrada si poti sa dai o fuga de o zi la Atena daca nu ai mai fost niciodata ca este pacat sa nu vezi Acropole, emblema Greciei. Asa ca o zi a fost rezervata Atenei. Am lasat masina intr-o parcare gasita iute la nororc unde n-am platit nimic si am luat dealul pieptis. Pana sus eram zdrobiti deja de caldura. Colac peste pupaza era o coada la bilete care semana a procesiune. Ne-am privit unul pe altul in ochi si-am zis "asta e, ne uitam de la gard si ne multumim cu atat. " In timp ce ne odihneam la umbra pe un pietroi a venit un grup de francezi care in cinci minute si-au luat biletele si am tras concluzia ca este bine cateodata sa vii si organizat. Dar asta m-a facut sa ma ridic si sa ma lupt si sa nu renunt asa usor. Am incercat intai cu o duduie, grecoaica frumoasa precum Acropole care rupea biletele, dar se pare ca ea nu stie sfinxul din Bucegi si nu a putut face comparatia asa ca nu am avut succes, dar am izbandit totusi cinci minute mai tarziu cu o mama grecoaica vanzatoare la un magazin de suveniruri chiar langa casa de bilete. Nu prea stia femeia engleza dar i-am pus pe cei mici sa bage o privire de pisoi plouati si iata-ne cu biletele in mana. Eram mandru. Asa ca am vazut si Acropole.

Am mancat in Plaka si-am avut noroc de un chelner roman care ne-a marturisit ca nu a vazut o mai mare grija pentru mancare si clienti cum a vazut la greci. Asa ca mancati fara nici o frica pentru ca nu veti face niciodata indigestie. De Atena nu va povestesc decat ca am fost cu tramvaiul 2 la plaja, care nu ne-a impresionat insa ne-am mai racorit putin si am facut si pe plac copiilor care voiau si putin la plaja. Nafplio te tine langa el ca un magnet. Poti sa colinzi in jurul lui mult si este pregatit sa te primeasca cu dragoste seara, o dragoste de care cu greu iti vine sa te desparti. A trebuit insa pana la urma sa plecam. La plecare proprietarul mi-a carat cele mai mari valize la masina. Ca ultime impresii de data aceasta nu despre oameni, locuri si obiceiuri.

La Carrefour Grecia este mai ieftin ca in iubita noastra tara. Painea este scumpa dar restul te uimeste. O stica de apa plata de 2l este 1 leu si-n materie de branzeturi si mezeluri pentru cei care nu au timp de mic dejun pe la restaurante isi pot incropi unul pe plaja cu foarte putini bani si consistent. Am vazut greci cu copii si cu ML-uri care nu se jenau sa faca acest lucru. Cu 10 -12 euro mancam super bine 2 oameni mari si doi copii, in banii acestia intrand si suc natural si bere si apa. Iar pentru cei ce vor folosi autostrada Atena Salonic sa se pregateasca pentru vreo 35 de euro. Cam atat am dat vara trecuta. Ma disperasera. Era Toll si dupa 10 km de mers. Ce e drept ca am mers pe o bucata de vreo 70 km luminata toata. Dar as fi preferat fara lumina si cu mai putini bani.

La intoarcere, era 6 dimineata si nu am putut sa plec din Grecia fara sa mai trec o data prin piata Aristotel din Salonic. Era liniste si daca inchideai ochii ti se proiecta in fata toata atmosfera de cu cateva ore inainte. Acea piata merge la culcare chiar atunci, la 6. Nu cred ca apuca sa doarma mai mult de o ora ca o ia de la capat. La revedere Grecia! Ne revedem la anul!


[fb]
---
Trimis de vioghi in 03.02.11 13:35:23
Validat / Publicat: 03.02.11 15:19:41
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în GRECIA
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2989 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (vioghi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Mostenitorii lui Vioghi in fata cetatii Palamidi Nafplio
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 18200 PMA (din 20 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

webmaster13
[03.02.11 19:54:21]
»

Am atasat melodia sugerata de catre autorul acestor impresii!

Auditie placuta!

Cristian_h* CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[03.02.11 20:05:54]
»

Felicitari pentru modul in care-ti organizezi vacantele mai ales ca atunci cand pleci cu doi copii micuti nu este prea usor. Si eu sunt de principiul ca cel putin in Grecia este mai bine sa-ti alegi cazare la fata locului!

In poza 8 este o inflorescenta de agava, aceste plante infloresc dupa zeci de ani iar dupa aceasta planta mama moare, raman la radacina aceasteia lastari tineri care vor inflorii dupa alti zeci de ani!

marius gaudi*
[03.02.11 21:07:02]
»

Am citit cu mare interes cele 2 reviewuri, consider ca sunt unele din cele mai interesante scrise in ultimul timp.

Te asteptam si cu alte povestiri din concediile tale.

Ai un vot mare de la mine.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
marius gaudi*
Alte impresii din această RUBRICĂCircuit Grecia:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.052034139633179 sec
    ecranul dvs: 1 x 1