Jumătate de zi la Castelul Warwick

TIPĂREȘTE

A treia zi pe plaiurile Albionului aveam s-o începem cu vizitarea unuia dintre cele mai frumoase castele medievale, după cum ni-l prezentase frățiorul: Castelul Warwick, aflat în localitatea cu același nume. Vremea era ușor închisă, dar nu ploua și nici temperatura nu era de speriat, ceea ce era bine! Previziunile meteo pentru ziua în curs erau chiar mai optimiste, speram deci că mai târziu vom vedea și soarele, ceea ce avea să fie și mai bine!

Fiind doar pasager pe bancheta din spate, n-aș putea să vă dau prea multe amănunte despre modul exact în care am ajuns acolo, țin minte însă că am făcut cam o oră, poate un pic peste și, după ce am lăsat mașina în spațioasa parcare din fața intrării în castel, ne-am precipitat spre casa de bilete. Aceasta se află pe o latură a unei mici curți interioare, unde se mai pot găsi cafeneaua-restaurant, precum și toaletele; ba, încă ceva: o fântână veche, lângă unul din ziduri, descoperită destul de recent, odată cu ultimile „recondiționări” aduse castelului. M-am minunat că până și acum, în februarie, a trebuit să stăm la coadă la bilete vreo 10 minute, mi-am imaginat - și fratello mi-a confirmat - ce balamuc trebuie să fie vara, în plin sezon! „Da, pentru că nu e doar un castel, e conceput ca un parc de distracții, în care poți veni și reveni de mai multe ori, fără ca să existe pericolul să te plictisești, indiferent de vârsta pe care o ai! ” Există mai multe feluri de bilete - pentru adulți, copii, seniori, familii; pentru tururi simple (numai castelul și grădinile) și combinate (plus „înfricoșătoarea temniță”); există chiar și annual pass, pentru cei care capătă dependență și vor să revină și iar să revină! Ne-am hotărât rapid care ce dorește: eu și copiii - tururi simple, având o profundă aversiune pentru tot ce înseamnă și a însemnat „a face rău cărnii și spiritului”, Tati și fratello urmând a experimenta unul combinat. Ne-am ușurat astfel de vreo sută de lire și, odată cu biletele, am primit și câte o mică hartă colorată, pe spatele acesteia fiind prezentate spectacolele și atracțiile, destul de „subțiri” în acest sezon. Și am pornit la drum...

Am trecut pe sub intrarea boltită și ne-am trezit deodată într-o mare de verde; sus, pe un delușor, chiar în fața noastră, se ridica mândrul castel cu turnuri și creneluri. Dar atenția ne-a fost atrasă de altceva: la scurtă distanță, pe partea stângă, am întâlnit intrarea în... labirint, alături de invitația de a ne rătăci pe cărările lui! Dar nu înainte de a ne autoservi dintr-un suport special cu câte un „pașaport” ce cuprindea mai multe spații goale, câte unul pentru fiecare domeniu al labirintului. Ideea era că trebuia să ajungi în inima fiecărei secțiuni, unde găseai o ștampilă pe care o aplicai în rubrica respectivă de pe pașaport. Și ne-am jucat și noi, unii mai în glumă, alții mai serios :) ! Cel mai tare m-a distrat lista medievală de păcate capitale, dintre care am reținut furatul merelor din copaci sau a unei oi!...

Am părăsit cărările întortocheate ale labirintului și ne-am continuat explorarea, urmând cărarea principală ce ducea spre intrarea în castel. Dar până acolo ne-a mai distras ceva: pe pajiștea din dreapta, chiar sub zidurile de piatră, un arcaș îmbrăcat în haine de epocă făcea demonstrații auditoriului, presărându-și prezentarea cu glumițe și invitând din când în când câte un „viteaz” din mulțime să-și exerseze talentul.

Am trecut pe sub tunelul boltit scobit în turnul porții și am pătruns în curtea interioară a castelului. Am aruncat câteva priviri de jur împrejur și pe micuța hartă, ca să ne lămurim încotro aveam să ne îndreptăm pașii și atenția în continuare. Imediat în stânga se afla intrarea la The Castle Dungeon (Temnița Castelului); un poster alăturat încuraja vizitatorii să intre: „Fear is a funny thing”; nu, mersi! Tati și fratello au rămas totuși în această zonă, ei având bilete care includeau acest tur. Noi, ceilalți, ne-am continuat vizita cu... magazinul de suveniruri, aflat în imediata vecinătate, tot în partea stângă a porții. N-am făcut prea mulți purici acolo, am intrat doar de curiozitate - tot felul de prostioare inutile; în ultima vreme nu prea mă mai atrag decât magnețeii și broșurile/cărțile de prezentare.

Castelul arată mai degrabă ca o cetate cu turnuri și ziduri groase și înalte de apărare, având formă aproximativ dreptunghiulară. De-o parte și de alta a intrării se află 2 turnuri: pe ăl din dreapta îl cheamă Guy și datează de pe la 1395, fiind înalt de 39 m; la momentul vizitei noastre era îmbrăcat în schele, dovadă că era supus unor lucrări de renovare. Cel din stânga se numește Caesar și este mai tânăr cu vreo juma' de veac decât fratele său, dar și cu vreo 5 m mai înalt. Inițial s-a chemat Turnul Poitiers pentru că a fost ridicat cu banii obținuți din răscumpărarea prizonierilor din bătălia de la Poitiers (1356); dealtfel, aceasta era o practică frecventă de obținere de venituri pentru nobilii acelor timpuri: cine plătea - bine, cine nu - n-avea decât să putrezească în temnițele castelelor. Numele de Caesar a fost dat turnului pe la finele sec. 15, după ce acesta a fost „gazdă” vreme de câțiva ani regelui Eduard IV, în timpul Războiului Rozelor.

Mai există două turnuri mai mici și mai tinere pe latura din dreapta, la mică distanță unul de altul, numite Bear (al Ursului) și Clarence. Încăperile castelului se află pe partea stângă, de-a lungul râului, dispuse pe două niveluri, între Turnul Caesar și un alt turn mai mic, fără nume. Pe latura opusă intrării este The Mound (Movila), un delușor acoperit de vegetație, pe care se înalță o altă mică fortificație.

I-am lăsat pe Tati și pe frățior să se „delecteze” cu Temnița, urmând a ne întâlni ulterior cu ei, și ne-am continuat turul. Am descoperit un chepeng la baza Turnului Caesar și am coborât și noi pe scările de sub el, care ne-au dus... tot într-un fel de temniță! O încăpere rece și igrasioasă, abia-abia luminată de vreo două opaițe chioare. Brr! N-aș fi vrut să fiu prizonier de război la Warwick pe la jumătatea mileniului trecut! Am părăsit rapid incinta și am pătruns imediat în subsolul castelului, unde, într-o succesiune de încăperi, am fost introduși în atmosfera medievală, cu ajutorul manechinelor de ceară îmbrăcate în haine din alte timpuri, înfățișând activități „de epocă”, totul pe un fond sonor asortat! De exemplu, în micuțul grajd improvizat, calul era deja înșeuat și acoperit cu un soi de pătură-armură, „nechezând” de zor, nerăbdător de a porni la luptă. Mai departe, în atelierul fierarului, acesta și cu ucenicul său băteau bucăți de metal „înroșite” în foc, ce aveau să devină săbii și sulițe, iar zgomotele loviturilor se succedau ritmic. Alături, arcașii se pregăteau să-și țintească victimele, iar zgomotul bătăliei îți dădea fiori reci! Dar nici activitățile pașnice nu erau neglijate. Erau re-editate bucătăria, dormitorul, cârciuma; puteai astfel înțelege mai bine ce mâncau oamenii pe atunci, cum se distrau, care era gradul de confort obișnuit. Croitoreasa croia haine, cizmarul - cizme și ghete, spălătoreasa spăla rufe și tot așa... Decorurile erau pe măsură și mi-a plăcut realismul cu care se străduiau să reproducă atmosfera vremurilor, precum și faptul că peste tot erau plăcuțe cu explicații, iar unele chestii erau interactive (de exemplu, erai invitat să încerci să ridici o armură din zale metalice, ca să-ți faci o idee cam cât cântărea).

Am ieșit prin capătul celălalt al castelului din nou la lumină. Am remarcat scările pe care se urca în turnul mai mic și, cercetând harta, am văzut că avea și acesta un nume (de scenă): Time Tower. Am urcat curioși după un grup de copii însoțiți de învățătoarea lor (ne-am amuzat ulterior că aceasta tot avea obiceiul să-i tot numere la intrarea în fiecare încăpere și am procedat și eu la fel cu ai mei: 1,2; ok, sunteți toți!). Time Tower este de fapt locul unde se prezintă istoria castelului pe înțelesul tuturor. Am asistat întâi la un filmuleț de vreo 10 minute, apoi la o prezentare interactivă, în care personajele „fugeau” dintr-un tablou în altul, spre deliciul copiilor de toate vârstele! :)

Am aflat astfel că prima fortificație de lemn a fost construită în anul 914, autoarea ei morală fiind o fată, Ethelfleda, fiica regelui Alfred cel Mare, scopul fiind acela de a apăra Regatul Mercia de atacurile repetate ale vikingilor scandinavi. Mai târziu, peste un secol și jumătate, William Cuceritorul a dispus ridicarea unui castel și a unei fortificații, de astă dată din piatră, pe locul actualei Movile; a încredințând acest demers lui Henry de Newburgh, care ulterior a fost uns Conte de Warwick. Castelul a avut, desigur, o viață tumultuoasă, pe care n-are rost să v-o povestesc eu acum, că ne prinde Paștele! Doritorii pot afla mai multe detalii aici . Ideea e că istoria sa se întrepătrunde, cum e și firesc, cu istoria Angliei și a țărilor învecinate, schimbând mai mulți proprietari (pentru o scurtă perioadă de timp a aparținut chiar Coroanei Britanice), adevărați stâlpi ai societății engleze, care au făcut de-a lungul secolelor ce se aștepta de la ei să facă (și-au adus contribuția la războaiele vremii, au întronat și detronat regi, au coagulat o bună parte a societății), dar și chestii mai... puțin ortodoxe (unul și-a vândut, efectiv, concubina pentru a scăpa de datorii, iar altul, pe numele lui Charles-Guy Greville, al șaptelea Conte de Warwick, a fugit la Hollywood în perioada interbelică, pentru a deveni star de cinema; dealtfel, a și jucat în mai multe filme, cel mai cunoscut fiind The Dawn Patrol (Patrula Zorilor), unde Charles a performat alături de Errol Flynn.

Castelul a trecut printr-un incendiu devastator în 1871, dar a fost reabilitat într-un final. După cel de-al doilea război mondial, întreținerea sa a devenit însă o piatră de moară pentru moștenitori, așa că în 1978 este vândut pentru 1,5 milioane de lire Trustului Tussauds (lor le aparține, probabil, ideea cu manechinele de ceară), care fuzionează în 2012 cu Merlin Entertainments. Din anul 2007 încoace, reabilitarea castelului și a domeniului său se face în permanență, noii proprietari lăudându-se cu peste 26 milioane de lire cheltuite întru acest demers; doar în 2017 urmează a se „băga” alt milion în opera de restaurare. Ce-i drept, și câștigurile sunt pe măsură! Pe mine, ca simplu vizitator, cifrele acestea mă cam lasă rece, bine că locul a fost salvat și toată lumea e mulțumită!

Aveam să ne continuăm vizita cu escaladarea Movilei, care ne-a prilejuit admirarea de la înălțime a perspectivei castelului, precum și - de pe platforma de sus - a Râului Avon, cu romanticele ruine năpădite de vegetație ale vechiului pod. Am coborât din nou în curtea interioară a castelului, pe urmă ne-am îndreptat spre poarta dintre cele două turnuri mai mici. Dincolo de aceasta ne-a întâmpinat vastul domeniu verde al castelului, ce se întinde de-a lungul râului. Imediat pe stânga aleii era un chioșc de unde micii vizitatori și-ar fi putut procura coroanele (de carton) de prinți și prințese, dacă ar fi fost deschis :). Ceva mai în față, pe dreapta, tot ei erau vedetele mini-cursului de tras cu arcul, pe care l-am urmărit și noi pentru scurtă vreme.

Jos, pe pajiștea de lângă apă, se vedea, de asemenea, o mare aglomerare de persoane, dar ne-a cam fost lene să ne ducem până acolo să vedem ce se petrece. Acum îmi cam pare rău, evident, mai ales că tot „scotocind” pe net, am avut ocazia să văd niște fotografii superbe cu castelul făcute de pe malul celălalt! Și unde mai pui că am fi putut viziona și catapulta, precum și vechea moară de apă! Hmm... Nu știu ce m-a apucat - eu, care de obicei mă bag și pe unde trebuie, și pe unde nu trebuie...

Am preferat s-o luăm cumva în sens opus, unde, după ce am străbătut o pajiște imensă, am dat de fosta Casă de Ceai, o clădire dreptunghiulară a cărei fațadă era formată aproape în totalitate din 5 ferestre uriașe ovale în partea de sus. A fost construită în 1786, inițial ca „reședință” pentru Vasul Warwick, un superb artefact roman descoperit lângă Tivoli cu 15 ani mai devreme, în prezent expus la Burrell Collection, în Glasgow. Azi adăpostește un restaurant, dar noi nu l-am accesat (deși o cafea bună se cam necesita), ci am preferat să ne plimbăm cu încântare prin micuța grădină din fața lui, printre păuni și rățuște! :)

Apoi ne-am continuat drumul pe aleea suspendată deasupra întregului domeniu, presărată cu băncuțe pe care te poți odihni la o adică și în capătul căreia se află o zonă de picnic, cu mese și bănci de lemn, precum și un chioșc ce vinde răcoritoare și chestii basic de ronțăit. Am înconjurat pe urmă Turnul lui Guy și am poposit pentru ceva vreme la cafeneaua din zona casei de bilete, unde am savurat cafeaua mult-dorită, așteptând să ne reunim grupul.

După ce acest lucru s-a petrecut, într-un final, am hotărât să mai facem câțiva pași prin localitate, mai ales că de-acum soarele ne zâmbea ghiduș din spatele unor zdrențe de nori. Am luat-o prin dreapta castelului și am ieșit într-o altă parcare, iar de aici pe o stradă, pe care se găsea și Centrul de Informații Turistice. Nu l-am băgat prea tare în seamă, ci ne-am continuat drumul. În față se profila un turn pătrat de biserică, extrem de frumos decorat cu dantelării de piatră, dar noi am cotit-o stânga, pe High Street (Strada Mare), la capătul căreia am dat, pe partea opusă, de o bijuterie de ansamblu de clădiri în stil Tudor (genul acela cu acoperiș țuguiat și pereții exteriori desenați cu dungi negre verticale, orizontale sau „în evantai”)! Traversând, am constatat că era vorba despre Lord Leicester Hospital, un vechi stabiliment datând de pe la 1500, care n-a fost destinat niciodată unei cauze medicale, așa cum ai putea crede, ci drept loc de retragere a „pensionarilor” militari și a soțiilor acestora. În prezent se vizitează, clădirile adăpostind un muzeu (al husarilor Reginei), precum și un restaurant și o ceainărie, fiind înconjurate de frumoase grădini. Am părăsit cu regret locul, deși ne-ar fi tentat să intrăm, dar am preferat să ne întoarcem la parcare, căci ne ma propuseserăm un obiectiv pentru a doua parte a zilei: Stratford upon Avon, locul de naștere a lui Shakespeare...

***

Ajungând acasă și confruntându-mi setul de fotografii cu cel făcut de Tati, am constatat cu stupoare că... fiecare vizitase altceva la Castelul Warwick! Bine, despre Temniță era previzibil; Tati a susținut că nu prea a fost nimic înspăimântător acolo, că a fost mai mult un spectacol interactiv cu actori deghizați în torționari și vrăjitoare, că toată lumea s-a amuzat teribil, mai ales copiii :). Pe urmă însă Tati și frățiorul au purces la vizitat castelul, respectiv etajele de deasupra solului, pe care noi, din nu știu ce rațiuni, le-am... omis! Categoric, adânc somn a mai dormit flerul meu turistic în ziua aia! (Dar nici al lui Tati n-a fost cu mult mai breaz, din moment ce ei au ratat subsolul, pe care noi îl vizitaserăm.) Pe scurt, să vă zic doar câteva vorbe despre partea de castel pe care eu n-am văzut-o, „reconstituită” după poze și după ce am mai citit pe ici, pe colo. Dacă subsolul introduce vizitatorul în atmosfera medievală timpurie (anii 1000-1400), când castelul a aparținut în mare parte Casei de Neville, parterul și etajul îl transportă în timpul dinastiei de Greville.

Se pare că parterul este ocupat de Sala Mare, ce adăpostește o colecție de arme și chiar un cavaler călare pe calul său, ambii „îmbrăcați” în armură metalică. Etajul este dedicat perioadei victoriene, fiind format dintr-o succesiune de saloane (roșu, verde, albastru, al Reginei Anne, sala de dineuri, de fumat, biblioteca etc), în decorarea cărora un rol important a avut Daisy, Contesa Văduvă - un personaj monden extrem de controversat. Atmosfera de epocă este completată, după cum am văzut, de același gen de manechine de ceară cu atitudini foarte sugestive. M-au amuzat pozele în care Tati a surprins copiii interacționând cu „personajele vremii” și îmi pare rău că n-am avut posibilitatea să fac și eu acest lucru! Mă rog, acum regretele sunt de prisos...

***

Castelul Warwick este așadar un bun prilej de incursiune în istorie, dar și un decor perfect în care se pot petrece câteva ore sau chiar mai multe zile memorabile. Pentru cei care doresc o experiență cât mai autentică, s-au amenajat chiar camere de hotel în Turnul Caesar, iar în sezonul cald funcționează o mică tabără pe pajiștea de lângă râu, unde doritorii își pot petrece noaptea într-unul din corturi, iar copiii pot participa la tot felul de activități specifice. Desigur, totul la niște prețuri pe măsură :)...

---

VIZUALIZĂRI: 3127 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI