Superbă cazare în Asturia

TIPĂREȘTE

Din capul locului am considerat că partea mai atrăgătoare a vacanţei urma să fie cea petrecută în Asturia, întrucât aici – bine, trec graniţa şi în regiunea Leon – se află măreţii Picos de Europa, principalul nostru obiectiv.

Acolo unde alesesem două trasee de drumeţie iar cazarea se impunea a fi la o distanţă convenabilă de ambele, dar şi de itinerariul ultimei zile.

Cu aceste deziderate în balanţă, am optat pentru Casa El Acebal din Los Carilles, sălaşul ce urma a ne găzdui 3 nopţi.

De la început voi mărturisi că nu puteam face o rezervare mai inspirată în concordanţă cu membrii trupei şi aşteptările noastre.

Şoseaua care ne-a condus spre cazare şerpuia prin păşuni având munţii semeţi în dreapta, apoi urca şi cobora lin câteva pante domoale pentru ca, ultima dintre acestea, să ne coboare mai abrupt spre sat.

Iar unitatea administrativ-teritorială avea doar vreo 8 case. Dar şi câteva “horeos” , hambarele din lemn suspendate pe piloni, tradiţionale şi specifice acestei provincii. Plus o grămadă de flori, dintre care se detaşează ca număr calele albe.

Ajungem pe o vreme destul de rece şi o ploaie asturiană – i-aş fi spus mocănească dacă eram în ţara noastră – şi gazda ne întâmpină în faţa uşii, într-o spaniolă excelentă. Unica limbă pe care o ştie. Din care noi doar cam deduce ce ar vrea să ne prezinte. Ca în atâtea alte cazuri, gadgeturile sar rapid în ajutor şi conversaţia devine puţin mai fluentă decât ochii căscaţi şi datul din umeri.

Odată trecuţi de pragul uşii ne învăluie rapid mirosul de lemn ars şi căldura. Spre marea noastră încântare, şemineul servea şi pentru atmosferă nu doar pentru o mai bună evaluare a sufrageriei.

Am fost cuceriţi de cum am intrat şi am lăsat bagajele lângă uşă.   

În interior totul era impecabil şi parcă păşisem virtual într-un spaţiu ce se prezenta în scopul vânzării.

Pe dreapta am observat o masa cu patru scaune iar puţin mai încolo, sub geam, o canapea ce pur şi simplu aştepta să te tolăneşti pe ea, cu două perne colorate nerăbdătoare să te primească pentru a-ţi spori confortul. În faţa lor, o mică şi interesantă măsuţă construită din două “felii” de trunchi lemnos.

Partea din stânga se prezenta ca un adevărat showroom în care vedeai expusă o bucătărie extrem de elegantă şi utilată, toată în alb şi negru. Că lucea de curăţenie pomenesc doar pentru amorul artei…

Iar când vorbesc de “utilată” am în vedere prezenţa tuturor electrocasnicelor mari şi mici, sertare şi sertăraşe, linguri şi linguriţe, feţe de masă ori cârpe de vase, scobitori şi tăvi de copt.  

La care se adaugă flebeţea mea, chiuveta sub fereastră. Iar dincolo de ea ai ocazia să vezi muntele înalt…  

La un moment dat, în timp ce mă delectez eu cu imaginile iar Adriana vorbeşte în telefon pentru ca – prin intermediul lui Google – să se sincronizeze în dialog cu gazda, aud de la etaj porunca Dianei “vino Roxi să vezi!” , rostită pe un ton ce transmite încântare copilărească.

 Stârnită de descoperirea făcută, adică o baie mare, cu două chiuvete şi tot atâtea oglinzi numai pentru ele. Deja, până să urcăm şi noi, deveniseră detentorii acesteia ca şi cum conştientizau că nu ne vom opune bucuriei comune de a avea un asemenea spaţiu doar al lor.  

“Că doar e de fete, Marius!” , argumentul suprem în faţa căruia îmi vine să le iau pe amândouă în braţe şi să ne rotim împreună, contaminat de buna lor dispoziţie.

Tot la acest nivel vom avea şi dormitoarele, ele două cu paturi twin într-o încăpere mai mică iar noi cu pat matrimonial într-una mai mare, dotată cu trei ferestre. Le menţionez pentru că îţi permit să vizualizezi peisajele din jur, de la munţi încă având gulere de zăpadă până la pisici care se rostogolesc prin iarbă.

Baia dormitorului nostru era la de dimensiuni mai reduse decât a fetelor, însă elegantă şi curată, cu o cabină de duş şi o chiuvetă de efect.  

Interesant şi foarte practic am găsit dulapul pentru haine, unul fără uşi, cu rafturile şi spaţiu pentru umeraşe la vedere, cumva perfect integrat în designul interior al întregii locuinţe.

Înainte de plecare, spaniolul ne-a indicat cadoul lor de bun venit: o sticlă de cidru autentic asturian şi un cofrag de ouă de casă, din găinile crescute pe lângă gospodăria lor.

Apoi casa a rămas doar a noastră pentru următoarele 3 zile, timp în care ne-am simţit foarte confortabil.

Singurele aspect negative ar fi lipsa uleiului sau a oricăror condimente în eventualitatea în care ţi-ai dori să găteşti precum şi setarea centralei pe 7 grade după ora 23, fapt care m-a determinat să cobor noaptea pentru a o porni manual.

De asemenea, întrucât termostatul se afla în sufragerie, în timpul în care ardea focul în şemineu iar temperatura creştea, el înregistra valoarea de aici, centrala se oprea iar la etaj se răcea. I-am venit de hac în următoarea seară când am setat temperatura pe 27 grade iar ambianţa a devenit mai plăcută şi în dormitoare, undeva în jurul a 20 grade.

În exterior, pe micuţa terasă betonată din faţa casei găseai o masă cu patru scaune şi un grătar pentru prepararea de frigărui, grătare sau aripioare. De mici nu prea cred că auziseră aici…

Nu pot scrie doar despre casă şi să nu menţionez o frază şi despre zona în care am stat. Nu ai cum să nu te îndrăgosteşti de asemenea meleaguri!  

Într-una din seri am ieşit cu Roxana la o plimbare prin sat, i-am trecut în revistă autenticitatea şi bogăţia florală, apoi am luat-o pe un drum de ţară către cel aflat în vecinătate.  

Nici pictorul cel mai iscusit nu poate reda frumuseţea locului. Scriu asta convins de faptul că îi este imposibil să transmită sentimentul pe care îl ai privind apusul şi ultimul dans al soarelui înainte de a se ascunde în spatele culmilor înalte, când folosindu-se măiastru şi de prezenţa norilor pe cer, aruncă pete de soare şi umbră pe păşunile colorate în nuanţe diferite de verde.

Flori cu denumiri străine mie flanchează drumul dintre sate iar animalele ne privesc oarecum nepăsătoare. Doar din partea a doi îndrăgostiţi, ea o vacă iar el un bou – termeni deloc peiorativi! -, ne alegem cu priviri ceva mai insistente, probabil crezând că vrem să le deconspirăm ciurdarului satului amantlâcul.  

Turul nostru pedestru ne duce prin faţa bisericii, a unei ferme de vaci şi se încheie la marginea cimitirului satului, pe care îl menţionez întrucât l-am găsit interesant datorită faptului că toate locurile de veci se aflau în interiorul criptelor de piatră.

Anterior sejurului am văzut fotografii cu diverse mici localităţi asturiene care arătau idilice. Dar să ai ocazia să le calci uliţele, să le admiri la faţa locului puzderia de flori, să treci pe lângă casele de lemn şi hambarele vechi e cu totul diferit.

Iar dacă într-un asemenea sat ai parte şi de o cazare confortabilă îţi vine să rămâi vreme îndelungată acolo.       

---

VIZUALIZĂRI: 190 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI