Hotel şi obiectiv emblematic al Noii Zeelande

TIPĂREȘTE

Imaginea hotelului la care urma să ne cazăm o aveam pe retină încă dinainte de a planifica cu fir de-a păr sejurul.

În ziua de astăzi “partea de la drum” arată exact la fel ca şi la inaugurare, lucrările de modernizare fiind extrem de atent realizate astfel încât să nu aducă atingere vizuală faţadei originale a clădirii.

A fost o dragoste la prima vedere sau ceva de genul “vreau şi eu acolo” . Iar ulterior am scrijelit itinerariul final astfel încât să punem capul jos pe pernele lor.

Cardrona Hotel reprezintă un simbol al Noii Zeelande, fiind cel mai vechi hotel încă funcţional, cel mai fotografiat pub din ţară precum şi una din cele doar două clădiri rămase în picioare din epoca febrei aurului în Valea Cardrona.

Ca mai tot la care te referi cu “vechi” şi în cazul acestuia data de naştere e în strânsă legătură cu preţiosul metal, mai precis anul 1863, perioadă în care aşezarea Cardrona devenise una prosperă şi un important centru comercial.

Aerul vintage se întregeşte cu maşina de epocă parcată în faţă, lângă intrare, parcă “de când lumea” . Un Chrysler model 1926 și care se poate achiziționa doar la pachet cu … hotelul!  

Automobilul nu poate porni, combustibul s-a scurs sau evaporat în timp iar pompă de alimentare se găsește doar peste 23 kilometri. În schimb, există stație de încărcare mașini electrice aici! Contemporaneitatea…  

Hotelul se află singur în pustiu, aceasta e impresia când priveşti şoseaua lungă şi dreaptă din faţa ta cu unica clădire ce se vede înainte, pe marginea ei.  

Ajungem pe o lapoviţă sârguincioasă şi lăsăm Toyota în parcarea de pe partea dreaptă, una imensă şi aproape goală, aspect care avea să aducă nedumerire cu privire la deverul unităţii.

Cum ieşim din autoturism şi dăm nas cu vremea capricioasă, pe sub fulgii împrăştiaţi de vântul rece, observăm şi anunţul prin care cei cazaţi sunt rugaţi să folosească parcarea amenajată lateral de hotel, în spatele unui gard viu. Pe care, mărturisesc, nu o observasem deşi poziţionată pe sensul nostru de mers.

Îmi zic că nu mă mai întorc şi voi face manevrele respective după ce ne vom lua în primire camera.

Împing uşa de la intrare, care se deschide un o oarecare opoziţie şi scârţâit, aspect care contribuie şi el la păstrarea autenticităţii. Era de-a dreptul deplasat să fii montat uşi automate la faţada autentică! Ar fi adus un serios prejudiciu de imagine emblematicei clădiri!

Unul dintre cele 4 hoteluri ridicate în acest areal, după ce febra aurului a trecut a reuşit să se menţină şi să îşi sporească prestigiul datorită lui James Patterson, cel care l-a achiziţionat în anul 1926 şi l-a manageriat (să ne adaptăm zilelor noastre) până la moartea sa în anul 1961, la vârsta de 91 ani.

Nea James a devenit faimos pentru grija lui de a servi cu alcool clienţii, controlând cantitatea vândută  în funcţie de direcţia de deplasare. Bărbaţilor care urmau a circula pe Crowne Range – drum mai dificil - li se permitea doar o băutură, în timp ce celor care se deplasau spre Wanaka primeau două. Eu m-aş fi încadrat în categoria secundă.  Femeile, indiferent de direcţia de deplasare, nu erau servite cu alcool.

În zilele noastre barul a devenit mai cunoscut decât hotelul în sine, foarte mulţi trecători oprindu-se pentru o bere, o tărie sau suc şi cafea cei care deţin controlul autoturismului.  

Puterea sa de seducţie am avut ocazia să o remarcăm la o halbă de berea casei, savurată pe fotoliile din piele aranjate în faţa şemineului. Permanent uşa plângea uşor, dată de o parte ba de cei însetaţi, ba de cei ghiftuiţi. Iar în dimineaţa zilei următoare am observat destule persoane care şi-au întrerupt deplasarea pentru a servi micul dejun.

În podea observi un geam rotund, din securit, ce ține loc de capac deasupra unui puț de mină din care se extrăgea aurul iar unul dintre pereţii încăperii din mjloc a barului era tapetat cu o sumedenie de bancnote provenite de prin toate colţurile lumii.

După moartea longevivului proprietar hotelul a trecut prin mai multe mâini, actualii patroni deţinându-l din anul 2013.

Comparativ cu alura sa din naştere, complexul hotelier s-a mai împlinit cu o nouă aripă de cazare şi cu extinderea zonei de bar şi luat masa, păstrându-şi – aşa cum am mai scris – faţada, protejată de patrimoniu şi devenită o parte semnificativă a istoriei provinciei Otago şi Noii Zeelande, în sine.  

În apropiere s-au tras câteva duble din Stăpânul Inelelor iar printre oaspeții de seamă trecuți în registrul de la recepție e menționat și prințul Harry. Care, conform jurnalului, a comandat cârnăciori cu piure la cină.

Am dat aici de un mic complex, nu doar de un hotel. În spatele clădirii vechi, o grădină îngrijită şi frumos amenajată te îmbia să îţi petreci timpul liber plimbându-te pe aleile ei, citind pe băncuţe sau dându-te în leagăn.

Căsuţe mici, la fel de arhaice precum surata lor mai cunoscută, fuseseră pritocite pentru a primi şi ele oaspeţi.  

Dincolo de gardul grădinii dădeai într-un loc de joacă în care copiii aveau posibilitatea de a se zbengui fără ca părinţii să se teamă că ar ajunge în şosea sau accidenta (bineînţeles, cu eliminarea ghinionului…).

Noi am primit camera “Gentle Annie” , la care am ajuns străbătând grădina şi urcând două trepte pe veranda de lemn a hotelului.

Iniţial am considerat că poziţionarea ei cu geamul către drum ne va produce niscaiva disconfort, însă gardul viu şi traficul nu prea intens au constituit circumstanţe favorabile nouă.

Mi-a plăcut stilul britanic al amenajării interioare, un aer rustic cu facilităţi cotidiene degajat de cum am deschis uşa.

Am avut la dispoziţie o baie curată şi încăpătoare, un pat confortabil, un cuier şi un dulap de lemn pentru catrafuse în care îşi aveau sălaşul fierbătorul de apă, vesela şi televizorul cu o diagonală redusă la cea a unui laptop, aspect cel mai insignifiant când ne aflăm în perioadă cunoscută sub denumirea de “vacanţă” .  

Comparativ cu atracţia degajată de aerul boem al barului şi frumuseţea spaţiului verde înconjurător, camera şi ale ei condiţii nici nu contează prea mult în aşternerea acestor rânduri.

Chiar dacă am beneficiat de condiţii bune, acestea au rămas la fundul sacului cu amintiri culese de la Hotel Cardrona, motiv pentru care nici nu voi intra în detalii prea elevate.  

După seara în tonuri tomnatice târzii, dimineaţa următoare ne întâmpina cu un soare luminos şi cald, cocoţat pe un cer albastru fără urmă de nor.

Numai bună pentru a ne continua plimbăreala prin această ţară minunată…  

---

VIZUALIZĂRI: 195 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI