GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Mergând de la Zakynthos spre Corfu, am decis să ne oprim în acest minunat oraș, Parga, deoarece am tot citit de mulți ani despre el și doream să-l vizităm. Este minunat, foarte aglomerat, unic în felul lui, merită.
Cazarea pe care am găsit-o în ultima lună înainte de plecare a fost ok până la urmă. Coordonatele GPS sunt corecte, la fel și pozele de pe siteuri. Ne-a întâmpinat un tânăr vorbind perfect engleza, ne-a arătat camera și ne-a zis de o scurtătură spre centrul orașului.
Parcarea e gratuită, în pantă, eu m-am speriat puțin, dar soțul nu, din fericire. Are destule locuri, lucru foarte important în Parga. WiFi tot gratuit, merge foarte bine.
Camera de fapt e un apartament spațios, cu bucătărie utilată, foarte curată și modernă. Baia e curată, modernă, numai că nu se poate arunca hârtia la wc... am eu o fixație, na. Nu ai balcon, ci terasă pe etaj, unde poți să-ți pui prosoapele la uscat, au de toate.
Vila se află într-o grădină cu măsline, are o vedere superbă de la ultimul etaj. La întoarcere, seara n-am luat-o pe scurtătură, fiind eu speriată de gângănii, și pe drumul drept nu am avut mult de mers, cam 15 min. cu fetița noastră.
Trimis de krisztike in 20.09.16 17:49:17
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (krisztike); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 39.28798860 N, 20.40116320 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Bună recomandarea
Mutat în rubrica "Canary Studios, PARGA" (nou-creată pe sait)
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)