BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Breeeze Boutique Athens, un hotel modern in care esti bine primit
Finalul anului trecut a insemnat pentru mine prima iesire in afara tarii. Pana acum sarbatorile de Anul Nou le petreceam acasa alaturi de prieteni. De aceasta data, mi-am zis: „trebuie sa ies in afara tarii” , si am ales Atena. De ce? Pentru ca, de zece ani de cand calatoresc pe meleagurile grecesti, n-am apucat sa vad acest maret oras, patria democratiei. Zis si facut! Am optat pentru un pachet care includea „Circuit de Revelion” , cu cazare la un hotel de patru stele in zona centrala a capitalei grecesti.
Breeze Boutique Athens este situat pe Odos Chalkokondili 46,10432, la intersectia cu alte trei strazi: Aristotelous, Sokrateous si Kamaterou. De aici se poate ajunge in cinci minute de mers cu masina la Piata Syntagma si Templul lui Zeus Olimpianul. Statia de metrou din Piata Omonia se afla la 800 m (zece minute la pas pe Odos 3 Septemvriou), de unde se face acces catre Piata Syntagma (prin Odos Venizelou), Piata Monastiraki (prin Odos Athinas), Odos Ermou (1,5 km) si la Acropole/Parthenon (2,5 km). Aproximativ 15 minute de mers pe jos pana la Muzeul de Arheologie.
Hotelul a fost inaugurat in 2018 si este structurat pe 9 nivele (8 etaje + mezanin). Dispune de 70 de camere de cazare, de diferite tipuri: superioara, single standard, single grand, single superioara, standard, tin standard, standard unic, suite junior, dubla sau twin superior, grand superior.
Administratia hotelului implementeaza masuri imbunatatite de sanatate si siguranta. Suprafetele frecvent atinse sunt curatate cu dezinfectant. Oaspetilor li se ofera dezinfectant pentru maini gratuit, iar masca este obligatorie in spatiile interioare, cu exceptia zonei de restaurant/bar cand se serveste micul dejun si altele. Exista scut acrilic intre oaspeti si personal in zonele principale de contact.
FACILITATI
Receptia hotelului se afla la parter, in holul de la intrare, si functioneaza non-stop. In partea stanga este pozitionata camera de asteptare si spatiul de depozitare bagaje. La dreapta se deschide un hol mic care duce la cele doua lifturi si catre scarile interioare. Lifturile pot transporta maxim patru persoane. Nu exista piscina, centru SPA si parcare proprie deoarece cladirea este situata chiar la strada fiind inconjurata de alte edificii. La intrare, pe trotuar, sunt trei locuri de parcare amenajate, insa doar pentru personalul hotelului. Alte facilitati oferite de administratori: servicii de curatatorie chimica, spalatorie, acces gratuit la internet wirefilles in toate spatiile, asistenta turistica, serviciu de room-service. Nu sunt acceptate animale de companie. Restaurantul se afla la mezanin si ofera mic-dejun tip bufet suedez, iar pentru pranz si cina sunt disponibile optiuni de mancare ambalate individual. Langa restaurant avem un Snack/Bar tocmai bun pentru gustari, cafea, racoritoare si bauturi alcoolice. In ambele spatii mesele si scaunele sunt asezate corespunzator pentru a respecta distantarea impusa de conditiile pandemice. Din aceasta cauza programul se inchide la ora 22:00.
CAMERA
Am fost cazat la etajul 4, camera 409, chiar pe colt, cu vedere la intersectia strazilor Chalkokondili, Aristotelous si Sokrateous. Camera nu are balcon, ci ferestre mari cu draperii din tavan pana in pardoseala acoperita cu mocheta. O camera single standard dotata cu pat dublu si noptiere alaturi, telefon, birou si scaun, minibar, instalatie aclimatizare, cana electrica pentru ceai si cafea, TV cu ecran plat (50 de programe, nici unul in limba romana), cutie de valori, dressing (la patru stele am gasit doua perechi de papuci fara halat). Nu am avut vreo masuta mica sau un dispozitiv pe care sa asez trolerul asa ca respectivul a „dormit” patru nopti direct pe mocheta, intr-un mic colt, ca sa nu ma impiedic de el. In baie, am descoperit articole de toaleta, uscator de par, prosoapele aferente, iar cabina de dus avea usa de sticla. Nici o problema cu functionarea instalatiilor sanitare. Personalul administrativ a intrat zilnic pentru a ridica cosul de gunoi si a schimba prosoapele folosite. La minibar nu s-a umblat. La sosire, am gasit doua sticle la jumatate de apa plata. Atat! In rest, m-am aprovizionat singur de la magazinele din cartier.
MICUL DEJUN este de tip bufet suedez, cu programul de la ora 07:00 pana la ora 10:00. Meniul a fost acelasi in fiecare zi si nu foarte diversificat ca la AI sau UAI. A constat, in general, din oua ochiuri, oua fierte, trei tipuri de branza si sunca, bacon, cascaval, masline, salata greceasca, cereale, salata de fructe, margarina, cafea, ceai, suc la dozator, clatite grecesti cu crema de ciocolata, paine.
PERSONALUL hotelului este foarte amabil si politicos. Una dintre receptionere este romanca stabilita de opt ani in Grecia. Chiar ea a fost de serviciu in ziua cand m-am cazat. Primirea si predarea camerei s-a efectuat fara probleme. La capitolul curatenie si liniste acord nota maxima.
In concluzie pot recomanda acest hotel pentru o scurta trecere prin Atena chiar daca zona in care se afla este dens circulata si extrem de animata zi si noapte.
Vacante minunate pentru 2022 va doresc!
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Breeze Boutique Athens se afla situat intr-o zona cu mai multe hoteluri, unul langa altul, magazine de cartier si sedii de banci. Zona este foarte aglomerata in timpul zilei, iar odata cu lasarea serii este impanzuita de migranti si localnici care presteaza diferite servicii, dealeri de droguri si persoane care ofera servicii de prostitutie feminina si masculina. Am observat asta cu ochii mei, dar nu i-am bagat in seama. Politia isi face datoria si patruleaza fiind gata sa intervina in caz de ceva. Evident, din acest peisaj, nu lipsesc oamenii strazii care stau intinsi prin ganguri sau la colt de strada. Multi consuma stupefiante ieftine. Asta este partea trista a Atenei! De la hotel se ajunge repede in Piata Omonia. De aici se merge catre Piata Syntagma si Templul lui Zeus Olimpianul sau la Piata Monastiraki si Cartierul Plaka. Din orice loc se urca agale catre Acropole.
Trimis de ovidiuyepi in 21.01.22 18:25:32
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ovidiuyepi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 37.98626160 N, 23.72763270 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Încărcând inițial impresiile la o rubrică de călătorie, rubrica de CAZARE (CAMERE) a fost nedisponibilă pentru notare. Te-aș ruga să indici o notă și pentru acest capitol - cazarea / camera - folosind linkul EDIT IMPRESII, afișat cu roșu mai sus și disponibil permanent la publicare (şi timp de 30 minute după aceasta).
Ulterior, poți scrie notele de la CAZARE şi sub formă de ECOU — le vom adăuga noi în caseta tehnică.
===
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)
===
Mutat în rubrica "Breeeze Boutique Athens Hotel, ATENA" (nou-creată pe sait)
@webmaster26: Coordonatele sunt OK!
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente (din anul curent sau anul trecut) în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
Felicitări pentru destinația aleasă pentru sfârșit de an!
Cum a fost vremea, din poze pare să fi fost ca la noi toamna...
@elenaadina: Primele doua zile (29 si 30 dec.) au fost de toamna, cu o ploaie marunta si rece, dar in urmatoarele trei (31 dec, 01 si 02 ian.) a venit o vreme de primavara spre vara, insorita, cu temperaturi intre 20 si 24 de grade.
@ovidiuyepi :„dar in urmatoarele trei (31 dec, 01 si 02 ian.) a venit o vreme de primavara spre vara, insorita, cu temperaturi intre 20 si 24 de grade"
Perfect pentru plimbare!
Sunt convinsă că a fost o vacanţă minunată! ????
@elenaadina: Asa a fost! Nu pit uita asa ceva. Doresc tuturor vreme frumoasa in vacante. Multumesc pentru ca v-a pkacut articolul.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)