ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 15.04.2024
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 12.03.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
MAY-2023
DURATA: 1 nopți
Cuplu
2 ADULȚI
PREȚ SEJUR 89,19
FĂRĂ transport
CAZARE ÎN DblStd
REGIM MASĂ MD
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 11 MIN

Bonvie Hotel 4* – un hotel nou, modern, curat şi confortabil în Sakarya

TIPĂREȘTE

 

Life is amazing when you feel Bonvie

18 – 19 mai 2023

Alegerea destinaţiei şi a hotelului

Hotelul Bonvie 4* a fost alesul pentru prima noapte din vacanţa turcească de anul trecut, un hotel de tranzit, deoarece nu puteam parcurge drumul dintr-o singură bucată, mai ales că am fost pentru prima dată singurul şofer.

O oprire intermediară la Sakarya s-a dovedit cea mai inspirată şi mai realistă alegere, chiar dacă, iniţial, mă gândeam să mai forţez puţin în încercarea de a ajunge în prima zi până la Bolu pentru a avea mai puţini kilometri de parcurs în ziua următoare.

Ştiam că am de trecut două vămi, iar cea bulgaro-turcească a fost mereu o loterie, neputând şti niciodată cât durează controalele şi nici ce idei năstruşnice le mai vin vameşilor ☹, astfel că puteam trece foarte lejer într-o jumătate de oră sau maxim o oră în condiţii normale, dar şi în trei sau patru ore în caz de aglomeraţie mare şi/sau exces de zel :D, iar scenariul cel mai nefavorabil implica ajungerea la cazare după lăsarea întunericului, ceea ce nu-mi prea plăcea.

Ce nu am prevăzut eu la planificarea traseului a fost ploaia necontenită care ne-a însoţit cea mai mare parte din drum şi somnolenţa care m-a apucat încă din timpul traversării Bulgariei, după o noapte prea scurtă mai mult nedormită din cauza emoţiilor inerente dinaintea plecării.

Drumul

Traseul parcurs până la destinaţia din prima zi a fost următorul:

București – Giurgiu – Ruse – Razgrad – Târgoviște – Omurtag – Kotel – Yambol – Elhovo – Lesovo – Hamzabeyli – Edirne –  Kinali – Yavuz Sultan Selim –  Adapazari

Pentru noi, elementul de noutate l-a constituit traversarea în premieră din Europa în Asia pe cel de al treilea pod construit peste Bosfor, mai la nord decât primele două, mai scump şi conectat printr-o autostradă nouă şi scumpă (O-7), având însă avantajul important al evitării aglomeraţiei din Istanbul şi din acest punct de vedere chiar a meritat. Detalii despre drum poate voi da mai multe într-un articol viitor.

În stilul meu caracteristic, am ignorat indicaţiile GPS-ului, convinsă fiind că mă pot orienta perfect după indicatoarele rutiere, astfel că am ieşit de pe autostradă la prima ieşire în direcţia Adapazari şi nu la cea de a doua cum trebuia pentru a ajunge imediat la hotel. Uitasem că sunt două ieşiri, asta e. Ne-am mai plimbat puţin pe nişte drumuri cam ca de ţară, cum rar am găsit în Turcia, aproape pustii.

Derutat de deciziile mele spontane, GPS-ul şi-a revenit rapid din surpriză şi s-a apucat să reconfigureze ruta, ghidându-ne cu mare precizie până în faţa hotelului.

Hotelul

Bonvie este un hotel nou clasificat la patru stele, pe care le merită cu prisosinţă, uşor accesibil mai ales din autostrada O-7, dar şi din autostrada O-4, însă cu traversarea întregului oraş. Dar noi am ales un hotel aflat chiar la periferia de nord a oraşului, la 3,5 kilometri de centru, nefiind interesaţi decât să avem un loc confortabil de odihnă după un drum lung şi obositor şi înaintea altui drum aproape la fel de lung care ne aştepta ziua următoare şi exact asta am găsit.

Adresa: Tekeler Mahallesi Cevreyolu Caddesi No 218 Adapazari / Sakarya, 54100 Sakarya, Turcia Coordonate GPS: 40.79650 N; 30.39529 E

Website: hotelbonvie.com

Hotelul a fost deschis în aprilie 2021, deci era aproape nou doi ani mai târziu, este o construcţie parter+etaj, în forma literei L. Are 51 de camere, 45 camere deluxe de 32 metri pătraţi, 4 camere luxury de 38 metri pătraţi, o suită king de 55 metri pătraţi şi o cameră adaptată pentru persoanele cu dizabilităţi. Toate camerele au balcon!

Dispune de un restaurant măricel cu spaţiu interior şi cu terasă, există şi un bar care comercializează şi băuturi alcoolice şi are şi o piscină exterioară, inutilă nouă care eram deja plouaţi până peste poate :D.

Eu am rezervat cu o lună înainte o cameră deluxe, apreciind că-mi oferă tot ce aş avea nevoie pentru o noapte, ba chiar mai mult decât mi-ar fi necesar. Preţul rezervării cu mic dejun inclus a fost de 89,19 euro, având posibilitatea de a anula gratuit până la ora 18.00 în ziua sosirii. Noi am ajuns la hotel puţin înainte de ora 19.

Recenziile erau bune şi încurajatoare pentru mine, hotelul având la momentul rezervării o notă de 9.2 pe booking din câteva sute de recenzii şi 4.7 din 5 pe Google din vreo trei sute de recenzii.

Parcarea

Existenţa unei parcări proprii a fost unul din criteriile de alegere a hotelului. Mi-a plăcut faptul că hotelul dispune de câteva locuri de parcare, nu mai mult de 12-15, marcate corespunzător, chiar în faţa intrării, astfel că am avut de unde alege şi nici peste noapte nu s-au ocupat toate. Am lăsat bagajele în portbagajul maşinii, luând cu noi doar strictul necesar pentru noaptea respectivă şi haine curate pentru a doua zi.

Check in

M-am prezentat la recepţie cu paşapoartele şi confirmarea rezervării printată, însă doar numele a fost suficient pentru a ne regăsi rezervarea în sistem. Paşapoartele ne-au fost scanate şi înapoiate imediat. Am cerut să plătesc cazarea la plecare şi au fost de acord.

Recepţia nu m-a impresionat prea tare, mie mai mult mi-a plăcut zona de relaxare, cu canapele şi fotolii confortabile, din continuarea acesteia până la bar. Personalul a fost amabil, ne-am înţeles bine în limba engleză după introducerea făcută de mine în turceşte mai mult pentru a-mi etala şi testa cunoştinţele recent dobândite 😊

Din obişnuinţă, am solicitat o cameră la un etaj superior. Recepţionera a zâmbit şi mi-a reamintit faptul că hotelul are DOAR un singur etaj :D şi mi-a oferit o cameră la etaj, nu la parter.

Cu toate că avea un singur etaj, am fost plăcut surprinşi să constatăm că hotelul era dotat cu două lifturi moderne şi rapide. Nu că ne-ar fi trebuit neapărat, mai ales că nu aveam nici bagaje de cărat, dar am zis să menţionez şi acest aspect.

La rezervarea făcută pe booking părea că am beneficiat de o reducere Genius de 15%, dar am avut surpriza să constat că preţul afişat la recepţie pentru acelaşi tip de cameră era cu 7,19 euro mai mic decât cel de pe booking cu toată reducerea oferită ☹.

Camera 214

Am urcat cu liftul până la primul etaj. Am parcurs un hol larg şi luminos până am ajuns la uşa camerei care ne-a fost repartizată. Accesul în cameră se face cu card. Se lasă cardul în locaşul special pentru a porni curentul electric. Am intrat mai întâi într-un hol pătrat destul de spaţios, în care se afla pe partea stângă uşa băii, iar pe partea dreaptă dulapul şi o oglindă mare, apoi în camera propriu-zisă. Aceasta arăta exact ca în fotografiile care m-au convins să aleg acest hotel.

În cameră atenţia este atrasă imediat de patul matrimonial care ocupă o bună parte din încăpere. Patul dublu, de dimensiuni generoase, cu lenjerie de bună calitate şi cu o saltea extrem de confortabilă ne-a asigurat un somn odihnitor. Din cele două perne avute fiecare, am găsit una exact pe gustul meu. Ei ziceau că „Sleep Is The Best Meditation” . Aşa o fi, nu pot să-i contrazic, chiar dacă, de oboseală, eu am dormit fără vise şi fără a mai medita. Poate data viitoare :D

Patul era încadrat de două noptiere rotunde simple.  

În spatele tăbliei patului era un fel de perete fals pe care erau fixate două aplice care nu ofereau suficientă lumină dacă voiai să citeşti în pat înainte de a adormi, iar în spatele acestuia era un sistem interesant de iluminat difuz pe tot conturul peretelui.  

Am mai avut şi un fotoliu.

Pardoseala era din gresie pe hol şi în baie şi gresie care imită parchetul în cameră, existând şi un covor alb şi curat în zona patului.

Pe partea opusă patului aveam un suport pentru bagaje, apoi o masă nu prea lată, dar lungă tare şi un suport interesant care adăpostea o plantă verde vie, am verificat! .  

Pe masă am găsit setul pentru prepararea ceaiului şi cafelei, extrem de util mie, cu cană electrică, ceşti, pliculeţe de ceai negru, cafea instant, lapte praf pentru cafea şi zahăr, plus două sticle de apă plată de 0,5l. Dacă aş fi ales o cameră luxury aş fi beneficiat şi de un espressor de cafea cu capsulele aferente, dar nu m-am orientat eu când am făcut rezervarea.

Pe perete era fixat un televizor cu ecran plat şi diagonală suficient de mare, apoi o oglindă pe jumătate din lungimea peretelui.

Minibarul conţinea alte două sticle de apă plată şi una de apă minerală. Conţinutul acestuia era gratuit în ziua sosirii. Un gest drăguţ, cum nu am mai întâlnit până aici în cazul hotelurilor de tranzit.

Sub minibar se afla seiful digital cu utilizare gratuită. Noi nu am avut nevoie să îl folosim.

Baia era destul de mare şi foarte curată. Am avut cabină de duş walk in, din păcate, doar cu duş fix, cum mie nu prea îmi place, dar am ştiut acest lucru şi mi-am asumat. Am primit şi căşti de duş pentru a nu-mi uda părul. În cabina de duş ne-au fost oferite consumabile de calitate: gel de duş, şampon, balsam şi loţiune de corp în nişte dispensere aflate la îndemână.  

La chiuvetă am găsit săpunuri solide şi alte câteva consumabile necesare. Exista şi uscător de păr şi papuci de unică folosinţă. Prosoapele, câte două pentru fiecare şi unul pentru ieşit de la duş, au fost albe şi pufoase. Nu am stat decât o singură noapte, astfel că nu pot preciza cât de des erau schimbate acestea.

 

Balconul camerei mele nu a avut vedere la mare =)), ci doar la piscină. De fapt, vederea era spre curtea interioară şi nu spre stradă. Dar cum stradă nu era prea circulată, cred că şi acolo ne-am fi bucurat de linişte pe timpul nopţii. Avea dimensiuni obişnuite şi era mobilat cu o măsuţă rotundă şi un singur scaun. Puţin ciudat, dar absolut suficient pentru mine de când soţul nu mai fumează.

Camera este dotată cu aer condiţionat în sistem centralizat, cu reglaj individual, bine amplasat pentru a nu te deranja când dormi. Am vrut să-l pornesc puţin pe cald înainte de culcare, dar... am uitat.

Hotelul oferă internet wireless gratuit cu semnal foarte bun şi în cameră şi în zonele comune.  

Pentru cei interesaţi să călătorească împreună cu animalul de companie, voi menţiona faptul că hotelul acceptă şi animale de companie, la cerere şi gratuit.  

Restaurantul

Micul dejun a fost inclus în preţul cazării. Am coborât la restaurant a doua zi dimineaţa pe la ora 07.20.

Micul dejun a fost în regim bufet deschis, cu o varietate acceptabilă de preparate, de aşteptat având în vedere clasificarea hotelului. Oricum eu încerc să mănânc mai puţin dimineaţa atunci când plec la drum, aşa că pentru mine a fost prea destul.

Am avut omletă şi ouă fierte, cartofi prăjiţi, vreo două sortimente de brânză, trei de caşcaval, două de salam, cârnăciori în sos tomat, felurite legume, unt şi miere, gemuri de tot felul, cereale, diferite foetaje dulci, fructe confiate, dar şi proaspete, măsline diverse, suc, lapte, ceai etc.

M-a surprins plăcut existenţa cafelei la filtru, nu prea tare, dar bună şi am completat „tratamentul” de trezire cu două pahare de ceai turcesc, mai concentrat, aşa cum îmi place mie.

Restaurantul este deschis pe tot parcursul zilei oferind în regim a la carte felurite mâncăruri din bucătăria internaţională la preţuri foarte rezonabile. Doar în Edirne am mâncat mai ieftin în această vacanţă.

După ce am terminat cu micul dejun, am trecut pe la recepţie şi am plătit camera. Mi s-a părut mai convenabil să plătesc cazarea şi cina din ziua precedentă, trecută pe cameră, în lire turceşti cu card bancar, suma datorată fiindu-mi calculată corect la cursul oficial din ziua respectivă.  

Am urcat în cameră, ne-am strâns puţinele bagaje, am revăzut traseul pe care urma să-l parcurgem în ziua respectivă, cât am mai fumat o ţigară pe balconul meu şi am plecat la drum.  

Check out rapid cu urări de drum bun şi de vacanţă plăcută.

Concluzii

Bonvie Hotel este un hotel nou, modern, curat şi confortabil, perfect pentru o noapte în tranzit, în drum spre Antalya sau spre Cappadocia. Nu cred că şi-ar dori cineva un sejur mai lung în Adapazari/Sakarya.

Poziţionarea hotelului este importantă în funcţie de scopul călătoriei. Pe mine nu m-a interesat să vizitez zona centrală a oraşului, estimam că vom ajunge relativ târziu şi foarte obosiţi, aşa că am ales un hotel situat la periferie, având însă avantajul important pentru noi al accesului rapid din autostrada O-7, fără a rătăci pe străduţe, asta dacă nu ieşeam eu mai devreme din autostradă, desigur :D

Raportul calitate preţ a fost unul bun. Am găsit un hotel modern şi cochet, pe gustul meu. Chiar dacă pentru o singură noapte puteam alege variante mai ieftine şi mai modeste, nu regret că l-am ales pe acesta 😊

Parcarea proprie gratuită a fost un alt avantaj important, iar balconul a fost bonus 😊

Mi-a mai plăcut şi sloganul lor: „Life is amazing when you feel Bonvie”

Recomand cu încredere! Un hotel corect la care aş reveni oricând cu plăcere.

 

 

 

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de nicole33 in 15.04.24 06:17:48
Validat / Publicat: 15.04.24 07:11:37
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.
  • Alte destinații turistice prin care a fost: -

VIZUALIZĂRI: 5390 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

15 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (nicole33); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P22 Hotel Bonvie 4* Sakarya - vedere din balcon
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 63700 PMA (din 48 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

15 ecouri scrise, până acum

webmaster45
[15.04.24 06:46:32]
»

Mutat în rubrica "Bonvie Hotel, ADAPAZARI" (nou-creată pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CAZARE]

===

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

webmaster
[15.04.24 07:13:58]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent (2024) sau anul trecut (2023) ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

nicole33PHONEAUTOR REVIEW
[15.04.24 07:36:48]
»

@webmaster45:

Coordonatele sunt corecte. Mulțumesc!

nicole33PHONEAUTOR REVIEW
[15.04.24 07:37:54]
»

@webmaster:

Pușcașu Marin
[15.04.24 08:40:13]
»

@nicole33: Bun hotel, iar pe” mâna” ta merg fără să stau pe gânduri. Mă bate gândul să mai dau o tură în toamnă în Cappadocia și e o opțiune de luat în seamă. Nu e nici Istanbul, nu e nici Bolu, iar o noapte de tranzit trebuie. Au trecut vremurile pe când făceam aroganțe de 1,400 de kilometri pe zi.

Mi-a plăcut mult chestia aia cu visele mari și spațiile mici... amintiri din camerele de cămin din Regie, pfff... ce vremuri .

M-am uitat pe hartă să văd unde e hotelul și mă gândeam... tranzit... hmm oare spre Antalia? Să nu-mi zici c-ați fost pe O21 de la Ankara până jos la mare. Sunt tare curios, dacă e așa, cum ți s-a părut O21, așa... ca de la șofer la șofer

L-am notat, l-am pus bine. Mulțumesc pentru pont.

Yoda
[15.04.24 10:17:02]
»

@nicole33: Foarte frumos hotelul, mi-a placut mult.

O oprire intermediară la Sakarya s-a dovedit cea mai inspirată şi mai realistă alegere, chiar dacă, iniţial, mă gândeam să mai forţez puţin în încercarea de a ajunge în prima zi până la Bolu pentru a avea mai puţini kilometri de parcurs în ziua următoare.

Ati fost in Cappadocia?

Yoda
[15.04.24 10:22:07]
»

@Pușcașu Marin:

Să nu-mi zici c-ați fost pe O21 de la Ankara până jos la mare. Sunt tare curios, dacă e așa, cum ți s-a părut O21, așa... ca de la șofer la șofer

Am fost eu in toamna pe O21, venind din Cappadocia la Istanbul. Tot drumul a fost perfect.

Pușcașu Marin
[15.04.24 10:54:09]
»

@Yoda: Am fost și eu în 2021, la vreo opt luni după ce-au deschis-o complet. M-a dat pe spate ce-am citit despre O21, cu milioanele de kilometri de fibră optică pentru semnalizări, senzori, alea-alea. Lumea îl cam înjura pe Erdogan c-a fost scumpă, că una-alta. Mi-aș dori și eu să înjur autoritățile noastre pentru costurile cu așa autostradă . Din păcate mă” mulțumesc” să înjur doar pentru costurile cu studiile de fezabilitate, deocamdată.

Bănuiesc că între timp au mai terminat și din spațiile de servicii de pe autostradă. În 2021 erau majoritatea în construcție, doar o benzinărie era funcțională, cel puțin până la Aksaray, unde am ieșit de pe O21.

Yoda
[15.04.24 11:22:51]
»

@Pușcașu Marin: Da, s-au terminat spatiile, sunt 100% functionale. Cel putin in partea pe care am mers noi, adica de pe la Alayhani (sau ramificatia spre Aksaray) spre nord.

Eu am picat in mare admiratie pe autostrada de centura din Ankara. Chiar ii spuneam sotiei ca noi n-o sa avem asa ceva nici peste 100 ani. Eu unul sunt de parere ca investitiile in infrastructura fac tara sa prospere.

nicole33AUTOR REVIEW
[15.04.24 20:26:02]
»

@Pușcașu Marin:

Bun hotel, iar pe” mâna” ta merg fără să stau pe gânduri.

Mulţumesc pentru încrederea acordată. Cu acest hotel, dar şi cu altele, poate cele mai multe, nu am nicio emoţie că te-ar putea dezamăgi

Mă bate gândul să mai dau o tură în toamnă în Cappadocia și e o opțiune de luat în seamă. Nu e nici Istanbul, nu e nici Bolu, iar o noapte de tranzit trebuie. Au trecut vremurile pe când făceam aroganțe de 1,400 de kilometri pe zi.

Şi eu aş mai merge în Cappadocia, dar nu atât de curând.

Pentru mine, cazarea în zona asta a fost cea mai realistă alegere. Atât am putut să conduc. Poate că dacă nu mă ploua în neştire peste trei sferturi din drum să mai fi tras până la Bolu, dar a fost foarte bine aşa.

Am descoperit Turcia prea târziu. Mai la tinereţe poate am fi făcut şi noi Antalya dintr-o singură bucată (1400-1500 kilometri), aşa cum am făcut până în 2016 cu staţiunile de la Egee: Kuşadasî, Bodrum şi Didim, unde însă distanţele erau mai scurte.

Mi-a plăcut mult chestia aia cu visele mari și spațiile mici... amintiri din camerele de cămin din Regie, pfff... ce vremuri

Eu am stat la mama acasă şi doar îmi vizitam colegii cazaţi în P-uri, aşa că nu am nostalgii din astea

Mulţumesc pentru încredere, vizită şi ecou!

nicole33AUTOR REVIEW
[15.04.24 20:36:16]
»

@Pușcașu Marin:

M-am uitat pe hartă să văd unde e hotelul și mă gândeam... tranzit... hmm oare spre Antalia? Să nu-mi zici c-ați fost pe O21 de la Ankara până jos la mare. Sunt tare curios, dacă e așa, cum ți s-a părut O21, așa... ca de la șofer la șofer

Hotelul ăsta este bine poziţionat pentru o oprire intermediară atât în drumul spre Antalya, cât şi spre Cappadocia.

Da, am mers pe O-21, dar doar până la Alayhani, înainte de Aksaray. Am ieşit din autostradă spre Nevşehir. La plecarea din Cappadocia nu am mai folosit nicio autostradă până în Side.

Din punctul nostru de vedere, nu se justifica să mergem pe O-21 până la Adana, cu rare excepţii, noi căutăm doar zonele ultraturistice.

O-21 mi s-a părut absolut superbă, impecabilă, nimic de reproşat.

Dacă aş fi vrut să merg direct în Antalya, de la Sakarya aveam varianta mai scurtă şi mai simplă să folosesc D-650, aşa cum am făcut ani la rând şi de câte două ori pe an, un drum expres care mie îmi place maxim. Am scris câteva articole despre traseul ăsta care pe mine mereu m-a încântat. Doar că opream mereu la Kutahya, la 1000 kilometri de Bucureşti, ceea ce eu singură nu ştiu dacă m-aş încumeta.

nicole33AUTOR REVIEW
[15.04.24 20:49:45]
»

@Yoda:

Foarte frumos hotelul, mi-a placut mult.

Şi mie

Ati fost in Cappadocia?

Da!

Când am scris de Bolu practic am deconspirat destinaţia finală , de fapt tot o intermediară, dar de câteva zile.

Am fost eu in toamna pe O21, venind din Cappadocia la Istanbul. Tot drumul a fost perfect.

Eu am făcut traseul în sens invers, dar confirm 100%

Eu am picat in mare admiratie pe autostrada de centura din Ankara. Chiar ii spuneam sotiei ca noi n-o sa avem asa ceva nici peste 100 ani. Eu unul sunt de parere ca investitiile in infrastructura fac tara sa prospere.

Şi aici trebuie să-ţi dau dreptate în totalitate.

Şi pe mine m-a impresionat centura Bucureştiului... ăăă, pardon, mă refeream la Ankara, chiar dacă am parcurs-o în condiţii vitrege tare, pe o ploaie torenţială de era să-mi rupă ştergătoarele. Am mers pe banda cea mai de viteză, nu mai ştiu a câta, cu maxim 70 km/oră, nu se putea merge mai tare, pe avarii la fel ca toţi ceilalţi, şi aproape că nu vedeam nimic în faţă în plină rupere de nori.

Când s-a mai domolit puţin ploaia am mai văzut şi nişte munţi tare frumoşi tot prin zona aia.

Mulţumesc mult pentru completări, vizită şi ecou!

Zoazore
[16.04.24 22:37:01]
»

@nicole33:

În stilul meu caracteristic, am ignorat indicaţiile GPS-ului, convinsă fiind că mă pot orienta perfect după indicatoarele rutiere, astfel că am ieşit de pe autostradă la prima ieşire în direcţia Adapazari şi nu la cea de a doua cum trebuia pentru a ajunge imediat la hotel. Uitasem că sunt două ieşiri, asta e. Ne-am mai plimbat puţin pe nişte drumuri cam ca de ţară, cum rar am găsit în Turcia, aproape pustii.

De parca ai fi singura care are acest stil. Mai cunosc eu pe cineva (acum e sus, intre ingeri) care avea acelasi stil. Asa am reusit sa trezim banuielile unor localnici bulgari dintr-o comuna a carui nume nici atunci nu l-am citit!

Raportul calitate preţ a fost unul bun. Am găsit un hotel modern şi cochet, pe gustul meu. Chiar dacă pentru o singură noapte puteam alege variante mai ieftine şi mai modeste, nu regret că l-am ales pe acesta

Ca intotdeauna, si tu stii sa alegi cazari bune, desi nu pentru orice buzunar.

Dar si turcii stiu sa faca turism. Chiar si pentru tranzit, hotelul arata foarte bine!

nicole33AUTOR REVIEW
[18.04.24 06:40:30]
»

@Zoazore:

De parca ai fi singura care are acest stil. Mai cunosc eu pe cineva (acum e sus, intre ingeri) care avea acelasi stil. Asa am reusit sa trezim banuielile unor localnici bulgari dintr-o comuna a carui nume nici atunci nu l-am citit!

Indiferent de riscuri şi de consecinţe, eu îl înţeleg pe Ştefan (R. I. P) şi îi dau perfectă dreptate. În Bulgaria mai grav am greşit când am ascultat indicaţiile GPS-ului decât atunci când l-am ignorat . Nu uit când voia să mă bage în curtea unuia, care îşi asfaltase aleea până în poartă. Nu aveam loc nici să întorc şi am parcurs cu spatele toată aleea până înapoi în drumul public.

Aici am uitat că sunt două ieşiri din autostradă spre Adapazari şi că mie îmi trebuia a doua pentru a ajunge imediat la hotelul ales. Mergeam prima dată pe autostrada asta. Pe autostrăzi nu-ţi prea vine să ratezi o ieşire, pentru că nu poţi să întorci şi mergi tot înainte până la următoarea hăt departe. Mergeam şi cu viteză mare pentru că aveam pe ce şi exista şi riscul să nu se actualizeze GPS-ul la secundă.

Ca intotdeauna, si tu stii sa alegi cazari bune, desi nu pentru orice buzunar. Dar si turcii stiu sa faca turism. Chiar si pentru tranzit, hotelul arata foarte bine!

Recunosc că la capitolul ăsta nu prea greşesc

Chestia cu preţurile este tot mai relativă şi în ultimii ani preţurile au crescut mult peste tot. Hotelul ăsta mi-a oferit mai mult decât aveam nevoie pentru o noapte de odihnă şi intenţionez să-l aleg şi altă dată în drumul spre Antalya.

Mulţumesc mult pentru aprecieri, vizită şi ecou!

=

Îţi ţin pumnii strâns pentru mâine. Baftă şi sănătate!

ZoazorePHONE
[18.04.24 07:10:50]
»

@nicole33: Mulțumesc mult! Nu pot să spun mai multe, dar voi știți, toți cam ce aș spune!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
mirela2011, Pușcașu Marin, Yoda, Zoazore

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.085278987884521 sec
    ecranul dvs: 1 x 1