Biserica Boyana - o bijuterie medievală

TIPĂREȘTE

Despre bisericuța Boyana am aflat prima dată de la una din muzeografele din Veliko Tîrnovo, acum 2 ani.

Am căutat imediat informații pe net și am găsit câte ceva, dar ceea ce m-a incitat și mai tare au fost fotografiile cu chipurile sfinților din pictura interioară a bisericii; așa ceva pur și simplu nu mai văzusem niciodată! Pomeți ascetici, obrazuri luminoase, priviri pătrunzătoare, pline de inteligență, surâsuri palide fluturând pe buze... Chipuri de sfinți sau chipuri de oameni? Pentru câteva clipe, am avut senzația că răsfoiesc un album de artă renascentistă... Ei bine, știam că n-o să am liniște până când n-o să văd cu ochii mei și n-o să simt cu inima mea, așa că am făcut cumva ca drumul vacanței noastre de vara asta să treacă și prin Sofia.

Am plecat din Sapareva Banya puțin după 8 dimineața, nu avea rost să ne grăbim prea tare, căci ne uitaserăm pe site-ul muzeului, care zicea că se deschide începând cu ora 9:30, iar GoogleMaps ne dădea cam o oră până la destinație.

Biserica se află undeva în sudul capitalei bulgare, la poalele muntelui Vitosha, în cartierul de la care a împrumutat numele.

În vechime, Boyana era doar un sat, care a devenit începând cu mijlocul sec. 20 una din zonele rezidențiale ale Sofiei, pline de vile ale demnitarilor comuniști. Și azi e tot cam așa, doar că - să zicem - demnitarii au alte culori politice și li s-au alăturat și alte categorii sociale înstărite. Într-adevăr, aveam să străbatem străzi liniștite, unele frumos pietruite, mărginite de copaci și de garduri înalte, în spatele cărora reședințele luxoase mai mult se ghiceau decât se vedeau.

Am parcat în zona specială și ne-am îndreptat spre poarta deja larg deschisă, deși mai erau câteva minute până la începerea oficială a programului de vizitare. Ne-am oprit câteva minute să citim explicațiile de pe panoul trilingv (bulgară/engleză/franceză), apoi am pășit dincolo de poartă, pe aleea umbrită de copaci. Un adevărat parc ni se întindea în față, biserica nu se zărea nicăieri.

Se zăreau însă casa de bilete și alături magazinul de suveniruri, ne-am îndreptat deci către ele. Un bilet costă 10 leva, nu mai rețin dacă aveau ceva reduceri pentru copii sau seniori. Citisem că în biserică este interzis cu desăvârșire fotografiatul, așa că am întrebat dacă au vreo boșură-ceva în limba engleză. Aveau - și broșură, și DVD. Eu am cumpărat broșura (cu muuulte poze, exact ce-mi doream!), dar Tati a vrut și DVD-ul, așa e el, cheltuitor câteodată... Parcă 10 sau 15 leva fiecare, nu mai știu exact.

Ne-am continuat plimbarea pe alee și în curând am zărit biserica ivindu-se printre frunzele copacilor. Nimic spectaculos, de la depărtare fațada seamănă cu o casă făcută din brâuri orizontale de piatră și cărămidă, parcă desenată de un copil; o ușă mică de lemn jos și o fereastră sus, sub acoperișul în V. Erau deja vreo 10-12 persoane dispersate în fața intrării. Citisem că, în ideea de a conserva picturile originale din interior, se intră doar cu ghid, în grupuri mici (8-10 persoane), iar vizita durează maxim 10 minute. Un panou situat în vecinătate ne-a amintit aceste lucruri.

Am făcut socoteala că intrăm - cel mai probabil - în a doua serie, așa că am pornit a da ocol bisericii și a o imortaliza din toate unghiurile. Chiar și un neinițiat își dă seama imediat că e formată din 3 părți distincte unite între ele; asta pentru că a fost construită în 3 etape diferite, de-a lungul a peste 9 secole! Prima dată s-a înălțat o biserică mică, din cărămidă, în formă de cruce, acoperită cu dom, așa cum erau majoritatea bisericilor creștine în micile localități, la sf. sec. 10 - înc. sec. 11. A fost închinată Sf. Nicolae și pictată pe interior; pare să fi suferit lucrări de renovare un veac mai târziu.

Dăm timpul pe repede înainte și ajungem la jumătatea sec. 13, când sebastokrator Kaloyan (guvernatorul cetății Sredets, cum i se spunea Sofiei pe atunci) și soția sa, Desislava hotărăsc să-și stabilească reședința sub poale de munte, în Boyana, încercând să se adăpostească de verile fierbinți și iernile cețoase din capitală. Nomele sociale și morale ale timpului cereau ca un astfel de personaj înstărit să ridice o biserică în folosul muritorilor de rând.

Din nu se știe exact ce motive, s-a hotărât să nu se ridice un nou templu, ci să se extindă cel vechi, căruia i s-a adăugat un nartex rectangular peste care a mai fost construit un etaj. Biserica „de sus” a fost închinată Sf. Pantelimon și era accesibilă din exterior, pe o scară îngustă.

Așa cum putem afla din pisania care s-a păstrat destul de bine, în 1259 zidurile interioare ale bisericii au fost acoperite cu un strat de fresce, așezat direct peste stratul anterior, de-acum destul de deteriorat pesemne. Pictura s-a păstrat până în zilele noastre și chipurile acelor sfinți au fost cele care mi-au tulburat inima atunci când le-am văzut întâiași dată! Nu doar eu am fost atinsă, se pare; aceste superbe fresce de secol 13 sunt motivul pentru care biserica Boyana a fost inclusă, încă din anul 1979, în patimoniul UNESCO!

Ultima secțiune a fost adăugată în 1845, impusă de faptul că populația satului se mărise și abia mai încăpea în biserică la slujba de duminică; un alt nartex construit din piatră. Cu această ocazie s-a retușat vechea pictură a bisericii.

Am pornit să înconjurăm locașul prin partea sa dreaptă și primul lucru care ne-a atras atenția a fost o placă de marmură neagră dedicată lui Andre Grabar, arheolog francez și profesor de arheologie bizantină, membru în prestigioase academii, cel care a studiat și a publicat primele lucrări despre biserica Boyana și despre arta bizantină bulgărească, în general. El este cel care a afirmat că „Boyana este cel mai de preț dar bulgăresc făcut artei medievale”.

Ceva mai încolo, pe latura nordică a bisericii, am descoperit un mormânt frumos îngrijit, iar de pe piatra comemorativă am aflat că acolo doarme pentru totdeauna Eleonora, Regină a Bulgariei. Pe latura opusă, răspândite prin iarbă - resturi de coloane și de cruci vechi de piatră, ale căror inscripții abia se mai pot întrezări.

Ne-am întors în fața bisericii, unde am mai așteptat vreo 5-10 minute, apoi ușa de lemn s-a deschis și am fost poftiți înăuntru, mai puțin vreo 3-4 turiști care abia sosiseră. Ghida frumoasă-foc și serioasă, a închis repede ușa după noi, explicându-ne că în interior parametrii atmosferici sunt controlați ca în orice muzeu, în încercarea de a proteja superba pictură. Apoi ne-a reamintit ca nu cumva să fotografiem, nici măcar fără blitz. Ne-a condus prin fața celor mai importante fresce, atrăgându-ne atenția asupra zonelor unde încă se mai pot vedea urme ale primului strat, cel din sec. 11. De exemplu, țin minte că ne-a arătat diferența între un picior de sec. 11, reprezentat destul de simplist și unul de sec. 13, la care se distingeau clar cele 5 degete. Engleza ei era fluentă și limpede, o plăcere s-o asculți!

Deși frescele de la Boyana respectă principiile canoanelor bisericii bizantine, proclamate la al 7-lea Consiliu Ecumenic de la Nicaea, în 787, ele și-au câștigat faima tocmai prin extraordinara realizare a celor circa 240 de chipuri. Executată cu peste 100 de ani înainte să înmugurească primii zori ai Renașterii artistice europene, pictura bizantină a micii biserici a fost considerată de mulți specialiști drept precursoare a acestei importante epoci.

Într-adevăr, senzația care te încearcă privindu-le este unică, greu de transpus în cuvinte! Ochii sfinților te urmăresc din toate părțile, par că-ți vorbesc cu asprime sau cu duioșie, simți binecuvântarea degetelor împreunate pe creștet, îți vine să îngenunchezi în fața straielor princiare și apoi să-ți iei avânt, să plutești lin prin razele de soare întretăiate, fix către Iisus Pantocrator din mijlocul domului!

Arhanghelul Mihail are o siluetă suplă, prelungită cu aripi, proporțiile sunt perfect respectate, iar chipul său încadrat de bucle castanii te duce cu gândul la statuile grecești din antichitate. Ochii Sf. Efrem Sirianul te fixează cu sulițe ascuțite oriunde te-ai afla, iar obrazul său măsliniu, părul ca tăciunele și colțurile lăsate ale gurii îți strâng un pic inima ta păcătoasă... Maica își ține în brațe Pruncul Sfânt și din zâmbetul ei angelic pare că își trage puterea însăși Iubirea Lumii... Cu Iisus ne întâlnim în multe ipostaze, uimitoare e cea în care acesta, adolescent de 12 ani, se află în mijlocul unor controverse ideologice împreună cu Teologii.

Sf. Nicolae este, precum am spus, unul dintre patronii bisericii și 18 scene sunt dedicate vieții sale. Chipul sfântului m-a impresionat profund, cu ochii blânzi, cu barba albă și fruntea înaltă. Ghida ne-a atras atenția asupra frescei numite „Miracolul de pe mare”, în care corabia cu vele și acoperămintele de cap ale marinarilor amintesc de flota venețiană.

Sunt reprezentați și doi sfinți locali - Sf. Ioan de la Rila și Sf. Paraskeva (Petka). Așa cum am văzut și prin bisericile creștine de pe la noi, nici cârmuitorii timpurilor nu-s uitați (Țarul Constantin Asen Tick și țarina Irina), dar nici ctitorii Kaloyan (ce ține în mâini o miniatură a bisericii, pe care o închină Sf. Nicolae) și soția sa, Desislava. Aceste portrete sunt cele mai vechi care s-au păstrat referitoare la personajele istorice pomenite.

Dar cine a făcut toate aceste minunății? Multă vreme nu s-a știut acest lucru și nu e de mirare, canoanele bisericii creștine medievale impuneau ca un gest de umilință ca numele pictorilor să rămână necunoscute, în fond nu era meritul lor, ci însuși Dumnezeu era cel care le îndruma penelul. Dar unii artiști nu erau de acord în totalitate cu asta și găseau căi să-și ascundă semnătura printre operele lor. Așa s-a întâmplat și la Boyana. În timpul ultimei restaurări (1979-2000), s-a descoperit sub un strat de tencuială un graffito scris cu cărbune în bulgara veche: „zograf Vasili din satul Subonoșa, regiunea Ser”. În plus, se știa deja că Vasili era singurul muritor de rând pomenit la fiecare slujbă în biserică, alături de țari și țarine, așa că s-a tras concluzia corectă că el a fost principalul autor.

Cercetătorii au identificat totuși 3 stiluri diferite în realizarea frescelor de la Boyana : unul a realizat portretele principale, altul pe cele ale sfinților mai mici, iar altul - decorurile. Dealtfel, așa se obișnuia în perioada medievală, bisericile să fie pictate de o echipă formată din maestru, asistent și 1-2 ucenici. Examinând cu atenție sabia Sf. Dimitrie, s-a descoperit - abia descifrabil - numele sfântului inscripționat pe lungimea lamei. S-a speculat astfel că asistentul lui Vasili se numea Dimitar. Numele ucenicului a rămas necunoscut însă.

Într-adevăr, nu cred că am stat mai mult de 10 minjute în interior, dar au fost pentru mine unele dintre cele mai prețioase momente pe care le-am trăit vreodată! Conștientă că am șansa să admir „pe viu” opere de artă neprețuite, vechi de aproape un mileniu, pur și simplu m-am lăsat copleșită!

Deși, precum v-am povestit, s-au luat măsuri pentru a conserva cât mai mult pictura, totuși s-a constatat că ea se deteriorează continuu și de pune problema ca biserica Boyana să fie închisă publicului larg și, eventual, să se construiască o copie a sa sau un muzeu cu replici după cele mai reprezentative fresce.

Așa că eu zic să vă grăbiți s-o vizitați cât încă se mai poate, sper că v-am convins că e o adevărată bijuterie această veche bisericuță ortodoxă!

---

VIZUALIZĂRI: 2311 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI