GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Deşi e ceva timp de atunci, îmi amintesc cu plăcere de Hotel Bella pentru că leg acest nume de Praga, un oraş-muzeu care m-a impresionat şi care trebuie văzut măcar odată în viaţă.
Hotelul e micuţ, parter, etaj şi mansardă, cu o curticică interioară amenajată cu câteva spaţii verzi şi cateva mese unde se poate sta la o cafea sau un dejun improvizat. Noi am primit o cameră la mansardă, cu 3 paturi care avea şi un pod unde erau amenajate încă doua paturi (saltele) şi fiica mea a dormit acolo. Mi-a plăcut fereastra oblică din tavan deşi eram mult prea obosită după lungile plimbări să mai pot privi stelele în toiul nopţii. Baia a fost cam incomodă, cu cada aşezată pe peretele înclinat şi singurul inconvenient a fost ca acest spatiu era neaerisit.
Nu toate persoanele de la receptie erau amabile, mi-amintesc că una dintre ele era destul de rigidă deşi se străduia să fie agreabilă cât să-şi facă meseria.
Micul dejun a fost destul de variat, nu aveai cum să nu gaseşti ceva care să-ţi fie pe plac.
O parcare de doar câteva locuri ne-a nemulţumit când am ajuns fiind deja ocupată însa ni s-a oferit ca alternativă curtea unui restaurant de vis-a-vis, care însă se închidea pe timpul nopţii şi am ales această variantă.
Deşi hotelul este aşezat într-o zonă periferică, legătura cu oraşul este facilă, la 5 minte de acesta fiind o staţie de metrou. Se poate merge şi cu tramvaiul spre centru, e plăcut să vezi oraşul din mersul tărăgănat al acestuia. În preajmă sunt şi două marketuri cu preţuri accesibile, dar va recomand să nu rataţi ocazia de a degusta cârnaţii preparaţi la tarabele din zona centrală, sunt delicioşi.
Şi încercaţi şi un gulaş la unul din foarte multele restaurante aflate la tot pasul. Despre oferta de bere nu vă povestesc nimic, vă las să descoperiţi singuri.
Calatorie plăcută!
Trimis de kiwivik in 06.03.13 00:04:29
- A fost prima sa vizită/vacanță în CEHIA
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (kiwivik); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 50.10524912 N, 14.53516960 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@kiwivik: bun-venit pe sait şi în comunitatea AmFostAcolo.ro.
Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare
Foarte bun review, mi-a plăcut și m-ai făcut curioasă să încerc o cazare aici!
@alexa91: da, a fost o cazare cu raport bun calitate/pret deşi cum am punctat şi mai sus hotelul este destul de periferic. PRAGA este un oraş minunat, e o plăcere să-l colinzi, nu contează din ce punct porneşti...
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)