Nu se poate „ieftin și bun”? Ba da, se poate!

TIPĂREȘTE

Ne-am făcut un obicei în ultimii ani ca pe la început de februarie, în vacanța copiilor, să ne dezmorțim oscioarele pe undeva, pe tărâmuri mai însorite decât cele autohtone, în dorul verii care încă e departe. Cu două excepții, impuse de „necesități”... familiale: acum 2 ani, când am preferat Anglia, unde locuiește fratele meu (și am avut noroc, am prins vreme mai bună decât lăsaserăm acasă!) și anul ăsta, când a venit rândul Belgiei. De ce Belgia? Fiica noastră, Milena (alias Istețica), participă la un program de voluntariat ce se desfășoară pe parcursul a 9 luni în Namur, un orășel situat la vreo oră de mers cu trenul de Bruxelles, înspre sud-est, în regiunea valonă. Și dacă n-om vizita Belgia acum, când avem avantajul de a avea neamuri pe-acolo, atunci când?! :)

Am ales perioada 2-9 februarie, de sâmbătă până sâmbătă. Tati s-a ocupat, ca de fiecare dată, de biletele de avion. Am zburat cu RyanAir, la ore rezonabile (14:30 la dus, 16:55 la întors, când am avut întârziere vreo 35 de minute). Dinspre Otopeni am zburat doar eu și Paul; Tati avea să ni se alăture marți seara, venind de la Madrid. Întrucât Milena nu putea să-și ia decât maxim o zi de concediu, am structurat vacanța noastră astfel: 5 zile în Namur (să putem face excursii în zonă, iar seara să ne întâlnim cu fata) și ultimele 2 în Brugge, unde aveam să mergem toți 4.

Tot ca de obicei, mie mi-a revenit sarcina de a alege dormitoriile. În cazul Namur-ului, a fost cel mai simplu din toată viața mea turistică! Am început cu booking.com, am baleiat cele aproximativ 20 de oferte, am citit impresii, am vizionat poze, am cercetat pozițiile pe hartă, m-am îngrozit de scoruri și în câteva minute am reușit să alcătuiesc lista scurtă, cu doar 1 (unu!) item: Bed Namur! Pur și simplu, altă variantă rezonabilă nu exista la momentul acela pe booking, și nici pe alte site-uri de rezervare!

Totuși, părea că locul are câteva avantaje indiscutabile: prețul (40 de euro pe noapte camera triplă; restul toate băteau lejer suta!); poziția (în orașul vechi, adică în buricul centrului, cu acces facil și per pedes la gară, la obiectivele turistice și la o sumedenie de mâncătorii); nici aprecierierile turiștilor cazați anterior aici nu erau de lepădat, rezultând o mulțumitoare notă de 8,6 din 29 de comentarii. Potrivit acestora, precum și fotografiilor, am dedus că locul ar fi corect dotat, decorat minimalist (spre 0), dar curat. Unii se plânseseră de dimensiunile băiilor, dar nimeni de căldură sau de apa caldă. În fond, la cât timp aveam să petrecem în cameră, nici nu ne trebuia altceva! Ba, după rezervare, am beneficiat și de anulare gratuită până cu câteva zile înaintea plecării. N-a fost nevoie să uzităm de aceasta, oricum n-am găsit nimic mai bun. Fix când această perioadă a expirat, cei 200 de euro mi-au fost retrași de pe card, așa cum dealtfel era precizat în condițiile rezervării.

Am comunicat pensiunii ora aproximativă a sosirii noastre, căci tot din comentariile de pe booking înțelesesem că-i genul de loc cu self check-in. Eram familiarizată cu acest sistem de la cazarea din Londra (despre care n-am mai apucat să vă povestesc; oricum, între timp a dispărut de pe booking), unde am primit de la gazdă un cod format din 4 cifre, pe care trebuia să-l tastăm pe cutia poștală; înăuntru am găsit cheia și tot acolo am lăsat-o la plecare. Văzând că mai erau cam 24 de ore până aveam să ajungem la Namur și încă nu primisem nimic de genul, am scris din nou (mail). De data asta, mi s-a răspuns că voi primi codul de interfon în timp util, în cursul zilei următoare, printr-un SMS. Atunci am înțeles; fiind vorba despre interfon, oamenii nu pot risca să trimită mai devreme datele. Totuși, aterizasem și niciun SMS în acest sens! M-am gândit să-mi verific și mailurile și bine am făcut; gazda noastră îmi scrisese că nu reușise să acceseze numărul meu de telefon (!), dar îmi scrisese codul pin în acest mail. Gata, am răsuflat ușurată, n-aveam să dormim prin boscheți!

Am aterizat pe aeroportul din Cherleroi și apoi am procedat conform cu recomandările fiicei mele. Am străbătut un fel de hangar ce se află chiar după ieșirea din aeroport, apoi imediat în stânga am descoperit terminalul de autobuze. Trebuia să-l luăm pe cel către gara Charleroi Sud, ce taman se pregătea să plece de la peronul 7. Milena îmi spusese că biletele costă 6 euro de persoană și pot fi luate de la un tonomat din vecinătate, dar și de la șofer. N-am dibuit (din mers) tonomatul, ne-am îndreptat totuși spre peron și, văzându-ne, șoferul a deschis din nou ușile și ne-a așteptat. Înainte de a ne urca, l-am întrebat dacă poate să-mi dea rest la 100 de euro, nu aveam mărunt de nicio culoare! A zis că nu-i problemă și ne-a invitat să urcăm. Am luat biletele și pumnul de bani (restul) și ne-am așezat; abia mai târziu mi-a dat prin cap să-i număr și am constatat că șoferul îmi oprise doar 10 euro! Probabil că nu avusese nici el mărunței și preferase să mă îndatoreze pe mine! I-am mulțumit la coborâre și mi-a făcut semn că-i ok. Chapeau!

Autobuzul a făcut cam 20-25 de minute până la stația terminus, din fața gării Charleroi. Mai departe, poți cumpăra bilete fie direct de la ghișee, fie de la mașinăriile amplasate la intrare. (Noi am folosit de fiecare dată mașinăriile astea și am plătit cu cardul, dar există și varianta să plătești cash. Doar pentru Luxemburg am apelat la ajutorul unei operatoare de la ghișeu, pentru că trebuia să ieșim din Belgia. În plus de asta, tot Milena mi-a sugerat să-mi instalez pe telefon aplicația SNCB National, un fel de „mersul trenurilor” în timp real, pe care aveam s-o folosesc în diferite ocazii, să văd când avem următorul tren, dacă are întârziere, să fac simulări etc.). Biletul Charleroi – Namur a costat 5,8 euro de persoană; Paul (categoria de vârstă 12-26 ani) ar fi beneficiat de oarece reducere, dar Milena uitase să ne precizeze asta și noi n-am fost suficient de atenți când am selectat. (Deasemenea, pe cât posibil, e mai rentabil să cumperi bilet dus-întors decât pe fiecare sens separat, iar în week-end se oferă reduceri semnificative. La fel pentru grupuri și seniori peste 65 ani. Mai multe informații pe www.belgiantrain.be).

Pentru că afară era destul de frig și mai aveam vreo juma’ de oră la dispoziție, am ales să ne-o petrecem într-o micuță cafenea din interior. Paul și-a luat o cafea, eu am vrut o bere mică. Domnișoara care servea mi-a adus o doză de 0,5, dar am refuzat-o, era prea mare pentru momentul acela. Domnișoara și-a părăsit postul și după 2 minute s-a întors, depunând pe masa noastră o doză mică de bere belgiană, după cum îmi fusese vrerea! Chapeau! Wow! Sosisem de nici o oră în țara asta și deja eram copleșită de amabilitatea oamenilor! (În mare, aveam să plec cu aceeași impresie...).

Trenul a venit fără întârziere și până în Namur am făcut aproape o oră. Milena ne-a așteptat la gară, ne îmbrățișatărăm, ne pupatărăm, apoi ne urnitărăm împreună spre dormitorie. Conform GoogleMaps, aveam de mers cam 8 minute, deci nici n-a durut prea tare. Întrucât a doua zi era liber pentru oamenii muncii și noi aveam în plan toți 3 să vizităm Anvers/Antwerp, Milena urma să doarmă și ea cu noi în prima noapte, ca să ne mișcăm dimineață mai cu spor (altfel, spitalul unde lucrează și în cărui cămin locuiește, e cam la 25-30 de minute de mers pe jos de centrul orașului).

Precum am spus, Bed Namur este o pensiune găzduită de una din clădirile vechi (sec. 18 cred) din Namur, mai exact pe Rue du Collège, la nr. 12. E foarte simplu de ajuns. De la gară mergi tot înainte pe Rue Godefroid, iar la prima intersecție mare, în dreptul localului Barnabeer (rețineți, vă rog, acest nume!!), faci stânga pe Rue de Bruxelles. După 70-80 de metri, dreapta (de aici practic intri în zona semi-pietonală a centrului vechi) pe Rue de l’Ouvrage pe care mergi până dă în Rue de Collège. Faci dreapta iar, treci pe lângă o superbă biserică barocă, apoi pe lângă Athénée Royal de Namur (unul din liceele istorice ale orașului, de unde și numele străzii) și imediat lângă el găsești clădirea cu nr. 12. Denumirea pensiunii nu-i inscripționată pe niciunde, știi că aia e adresa corectă doar după numărul de la intrare.

După ce am tastat codul la interfon, ușa grea din lemn masiv s-a lăsat urnită și am putut pătrunde în holul îngust și lung, mirosind a vopsea (aveam să constatăm și în zilele următoare că se desfășurau ceva lucrări de întreținere sau reparații; nu ne-au deranjat în niciun fel). După câțiva pași, se activează probabil un senzor, căci se aprinde becul și poți să te orientezi. O ușă în față, o alta în dreapta. Sus, agățate de tavan, 2 plăcuțe: camerele 1-3 înainte, 4-9 în dreapta. Mi se comunicase numărul camerei noastre, 4, deci am deschis ușa din dreapta. La primul pas făcut înăuntru, s-a mai aprins un bec și am constatat că intraserăm într-o încăpere măricică, cu o masă ovală destul de mare pe mijloc, acoperită cu o față albă și înconjurată de scaune. Un întreg perete era ocupat de zona de bucătărie, iar într-un colț era amenajată o mică zonă de relaxare. Destul de auster peisajul, colorat în alb-gri-maro-negru, îndulcit însă de câteva decorațiuni posibil rămase din perioada Crăciunului.

În stânga se făcea o altă ușă și deasupra ei am găsit o nouă plăcuță lămuritoare: camera 4 la parter, celelalte la etaj (-e). Am pătruns într-un holișor și am decis să acționăm singura ușă din zonă, care se afla chiar sub scară, deși nu era inscripționată în niciun fel. Bingo! O cameră! Cheia ne aștepta pe masă și tot acolo eram rugați s-o lăsăm la plecare.

În primă fază, am crezut că s-a produs o confuzie și ne-au dat o dublă, căci am zărit doar patul din față. Dar imediat am remarcat cele 4-5 trepte ce se făceau pe lângă acesta, le-am urmat și da – în stânga, ascuns într-un fel de nișă, mai era un pat de o persoană, iar în față baia. Camera nu-i mare, dar suficientă pentru 3 persoane care sunt decise să nu petreacă prea mult timp în ea, și acela în special pentru dormit. Patul dublu (un pic cam mic pentru 2 adulți) e așezat chiar în față. În dreapta, imediat după intrare, este un suport cu câteva umerașe, ce are dedesubt 3 sau 4 spații de depozitare (o soluție ingenioasă și salvatoare de spațiu), apoi o masă cu un singur scaun. Dedesubt se află coșul de gunoi, iar deasupra, fixat de perete și îndreptat spre pat, televizorul (nu l-am deschis deloc).

Mai este un scaun-fotoliu în stânga, între ușa de la intrare și cea dublă, cu geamuri, care dă în curtea interioară. Am deschis ușa asta o singură dată, la venire, de curiozitate; n-am remarcat nimic notabil în curte, nu cred că are vreo utilitate spațiul ăla, doar de loc de trecere. Altfel, ușa e destul de prost etanșată când stă închisă, se simte curent pe margini, dar draperia groasă îl atenuează mult; în plus, eu mi-am depozitat trolerul în spațiul din fața ei și a mai ținut și ăsta paravan. La fel de slab etanșată mi s-a părut și fereastra din stânga patului, care dă tot în curtea interioară, mascată și ea în spatele unei perdele groase. Totuși, în cameră există un calorifer mărișor, a cărei temperatură poate fi reglată de la termostat (noi l-am lăsat tot timpul pe poziția maximă, ceea ce asigura cam 22°C în cameră). Seara, când ajungeam, băgam și radiatorul în priză și-l țineam toată noaptea; spre dimineață se făcea chiar un pic cam cald...

Paturile au avut două hibe (niciuna foarte serioasă, totuși): dimensiunile și calitatea medie a saltelelor. În rest, așternuturile au fost albe și curate, am avut pilote pentru învelit și o semi-cuvertură pe jumătate de pat (care, la o adică, putea fi folosită drept pătură suplimentară). Pernele cam moi după gustul meu, dar am văzut și mai rău. Una peste alta, ok pentru prețul plătit. Câte o veioză lângă fiecare loc de dormit. Câteva prize răspândite prin cameră:(doar) pe una din părțile patului dublu, deasupra mesei și alta în nișă. Și la baie, desigur. Nu foarte practică această distribuție, dar bine că erau! Chiar și un tablouaș cu păsări pe peretele dinspre baie! N-am avut noptiere, nu era loc pentru așa ceva, fiecare s-a descurcat cum a putut. Cea mai câștigată am fost eu, căci am folosit în acest scop marginea treptelor ce urcau la baie. :)

Toată suprafața camerei era acoperită cu parchet laminat deschis la culoare. Aer condiționat n-am văzut, dar posibil să nu trebuiască; habar n-am cât de cald poate fi vara în Namur. Alte briz-briz-uri n-am avut și nici nu ne-au trebuit. Curățenia ne-am întreținut-o singuri, n-a intrat nimeni în cameră timp de 5 zile, asta-i politica stabilimentului. Nu se pun la dispoziția oaspeților papuci, trebuie aduși de acasă.

Baia mi s-a părut de dimensiuni normale și absolut decent echipată, cu vas de toaletă, chiuvetă și cabină de duș. Sub chiuvetă era un dulăpior (în care am găsit uscătorul de păr), iar deasupra o oglindă mărișoară, sprijinită pe un soi de etajeră, suficientă și pentru etalarea efectelor personale. Au fost asigurate consumabile suficiente și de calitate: în cabina de duș am găsit câte un recipient cu șampon și unul cu gel de duș, iar la chiuvetă altul cu săpun lichid. Hârtie igienică în cantitate suficientă. Pe unul din pereți erau agățători pentru prosoape. A propos de prosoape, am avut câte două de fiecare, albe, nu foarte noi, dar curate. Evident că nu ne-au fost schimbate de-a lungul celor 5 zile, nu știu cum s-o întâmpla în caz de sejururi mai lungi. Baia e acoperită cu gresie poroasă de culoare gri. Nu există sistem de încălzire suplimentar, încăperea se încălzește de la ce vine din cameră, dar cu toate astea, nu mi s-a părut a fi mai frig în baie (poate un grad mai puțin; nimic supărător).

Bucătăria am inspectat-o în mare fugă în prima seară înainte de a ieși în oraș, doar atât cât să remarc că puteai găsi acolo cam tot ce-ți trebuia: frigider, aragaz cu cuptor, chiuvetă cu tot felul de accesorii, mașină de spălat vase, mașină de spălat rufe, dulapuri pline cu veselă și tacâmuri. Am văzut și ceva consumabile, inclusiv cafea sau paste, alături de îndemnul de a te servi cu orice ți-ai dori de acolo. Contrar obiceiului, de data asta nu ne-am mai gospodărit de capul nostru nici măcar pentru micul dejun, asta ca să mai câștigăm timp. Dimineața mâncam în gară, la Starbucks sau Panino; dacă ne grăbeam tare, puteam să ne luăm cumpărăturile la pachet (inclusiv cafeaua) și să le savurăm pe drum, în tren. În ultima dimineață am mâncat în centru, la EXKi, ceva între cafenea și restaurant cu autoservire, cu preparate oarecum mai sănătoase decât media - un concept cu care nu m-am mai întâlnit până acum (voi detalia la capitolul de mâncătoarii). Prânzul – pe unde ne prindea, iar cina – la restaurantele din centrul Namurului.

Precum ne-am cazat, tot așa ne-am și decazat, adică singuri, fără să ne întrebe nimeni de sănătate. Am lăsat pe masă cheia, am tras ușa camerei după noi, apoi pe cea de la intrarea în clădire. Am trimis totuși un mail gazdei, ca să-i anunț plecarea, să-i mulțumesc și să-i spun că totul a fost ok.

Și chiar ok mi s-a părut! Bed Namur a fost probabil unul dintre cele mai nepretențioase locuri în care ne-am cazat vreodată, dar avem puține lucruri să-i reproșăm. În mare, ne-a dăruit ce ne-a promis: o cameră curată, caldă, unde ne-am odihnit bine. A propos de asta – se cam auzea când vecinii urcau sau coborau scările de deasupra noastră, dar cam atât. Din stradă nu răzbătea niciun zgomot până la noi și oricum zona mi s-a părut destul de liniștită.

Dacă aveți drum prin romanticul Namur, vă recomand cu mare drag acest loc; greu de găsit un altul cu un raport calitate/preț care să-l egaleze!

---

VIZUALIZĂRI: 600 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI