ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 14.06.2023
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 17.07.14
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
MAY-2023
DURATA: 8 nopți
Familie
5 AD. + 1 COPII -- v: 7
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

TIMP CITIRE: 15 MIN

Batihan, Kuşadası - Mai 2023, toate 3 sunt norocoase

TIPĂREȘTE URM de aici

Salut din nou! M-am tot ținut să fiu cursiv și să scriu cât mai la cald impresiile de prin concediul din Turcia dar din cauza lipsei de timp (ceva proiecte adiționale personale + o lipsă acută de chef) am tot amânat.

Dar încerc să fiu la zi cu toate cele, așadar voi scrie despre cea mai importantă cazare din sejur, cea de la resortul all inclusive, anume Batihan Beach Resort & Spa, din Kuşadası. Apropo, se pronunță "Kușadasâ".

Perioadă sejur: 21-29 mai (8 nopți)

Trupa de șoc: 5 ad + 1 copil (de aproape 8 ani)

Preț: 947 Euro, all inclusive, cameră tip Family Room pentru 3 adulti si 1 copil + 627 euro camera standard pentru 2 adulti

Rezervarea, căci zic eu că este importantă, a fost efectuată pe 2 aprilie, practic cu mai puțin de 2 luni înainte de plecarea în sine. Deși mulți evită luna mai pentru concedii, motivul principal fiind vremea ceva mai instabilă, apa mării ceva mai rece și poate o ocazională zi mai mohorâtă, ne-am asumat de la început acest risc, asigurând un preț excelent pentru serviciile de care urmam să beneficiem.

Am tot răsfoit cele mai importante agenții de turism, rezultând diferențe și de 80-120 de euro între oferte identice (perioadă, hotel, cameră). Cel mai important aspect, în august-septembrie când voiam inițiam să mergem, am fi plătit aproape DUBLU. Am zis eu... ce rost are să dau dublu când pot plăti muuult mai puțin? Cum nu mă dau banii afară din casă, nu am nici vreu avere de la vreo mătușă celebră și nici nu o ard pe opulență, a fost o alegere perfectă pentru noi.

De ce am ales tot Batihan, a treia oară? Simplu... nu vreau să fac experimente așa de lungi adică să merg la un alt hotel unde cine știe cum o fi, când știam deja de 2 ori cum este aici la Batihan. Plus de asta nu am vrut nici să merg mai departe spre alte destinații preferate de turiști, precum Bodrum, Marmaris, Antalya, etc. Drumul până aici mi se pare oricum foarte obositor și sincer aș merge și mai aproape dar nu prea am unde, doar la Edirne dar acolo nu am mare. În fine...

Ceva mai greu de potrivit concediile adulților ce aveau să participe dar după ceva negocieri, am stabilit de comun acord ca perioadă de plecare... 20 mai - 1 iunie.

Despre drumul spre Turcia, am scris tot ce mi-a venit, aici. Despre cazarea intermediară de la Çanakkale, am scris aici.

Kuşadası

Kuşadası este un oraș fermecător situat pe coasta de vest a Turciei, cunoscut pentru frumusețea sa naturală, istorie bogată și atmosfera sa vibrantă. Aflat în provincia Aydın, în regiunea Mării Egee, Kuşadası este o destinație turistică populară pentru turiștii din întreaga lume.

Cu o istorie ce se întinde pe mii de ani, Kuşadası a fost locuit de diferite civilizații de-a lungul timpului, inclusiv greci, romani și otomani. O atracție deosebită este cetatea medievală Pigeon Island, construită pe o mică insulă din portul orașului. Cetatea oferă o priveliște panoramică asupra zonei și este un loc minunat pentru a explora istoria orașului.

Unul dintre cele mai populare puncte de atracție din Kuşadası este renumitul port de croazieră, unde navele de croazieră se opresc adesea. Portul animat găzduiește o gamă variată de magazine, restaurante și baruri, oferind turiștilor o atmosferă plină de viață și oportunități de cumpărături.

Kuşadası este faimos și pentru plajele sale uimitoare. Cele mai populare plaje includ Ladies Beach (Plaja Doamnelor), Long Beach (Plaja Lungă) și Silver Sand Beach (Plaja Nisipului de Argint). Aceste plaje cu nisip fin și ape cristaline sunt locuri ideale pentru relaxare, înot și practicarea sporturilor acvatice.

O altă atracție notabilă din Kuşadası este orașul antic Efes, situat la doar o scurtă distanță de mers cu mașina. Efes este unul dintre cele mai bine conservate orașe antice din lume și adăpostește vestigii impresionante precum Biblioteca lui Celsus, Teatrul Mare și Templul lui Artemis.

În plus, Kuşadası oferă o gamă largă de restaurante, baruri și cluburi de noapte, asigurând divertisment și distracție pe tot parcursul nopții. Turiștii pot bucura de bucătăria tradițională turcească, precum și de specialități internaționale, în timp ce se bucură de atmosfera plăcută a orașului.

În concluzie, Kuşadası este un oraș cu o combinație perfectă între istorie, plaje frumoase și viață de noapte animată. O destinație turistică deosebită, Kuşadası oferă o experiență captivantă și memorabilă pentru orice vizitator.

Batihan Beach Resort & Spa

Hotelul Batıhan Beach Resort & Spa se află în regiunea Kuşadası din provincia Aydın din Turcia. Kuşadası este un oraș popular de vacanță situat pe coasta de vest a Turciei, în apropierea Mării Egee. Hotelul este amplasat în zona Karaovaplajı Kümesi, în apropierea plajei și este considerat parte a regiunii Kuşadası.

Așadar, cu ajutorul pozelor din telefon, pot reconstitui toată șederea... am ajuns la hotel duminică, după prânz. Check-inul a durat ceva dar am fost bucuros că erau 2 vorbitori de engleză la recepție! Așadar nu a trebuit să mai fac scurtă la mâini sau să folosesc Google Translate.

Încă de la check in am menționat dorința de a face un upgrade pe loc (știind că sigur nu sunt ocupați 100%) și am menționat și faptul că suntem dispuși să plătim diferența (pentru ambele camere). Persoanele de la recepție au chemat un coleg căruia i-au scris pe o hârtie mai multe camere disponibile. Am fost cu el, am verificat camerele plus priveliștea și în final am rămas la camere din corpul de lângă piscină.

Ne-au mai indicat și camere cu vedere la parcarea din spate... sau la coșurile de gunoi... clar nu! Desigur camerele de lângă piscină au venit cu dezavantajul zgomotului produs de mulțimea de la piscină plus muzica care duduia aproape toată ziua cu prepondereță seara la spectacole.

Hotelul este amplasat intr-un cartier foarte fain de case. Vecinii imediati sunt cei de la Ephesia, in rest case cat cuprinde. Mi-e si mila de saracii oameni care stau prin casele alea... Desi erau multe case vizibil nelocuite, probabil case de vacanta, erau destule unde se vedeau ca erau acasa propietarii. Muzica duduia pana pe la 11 jumate seara, plus ziua de pe la 10-11 pana la 5-6 dupa-masa... va dati seama sa stai langa un hotel de genul asta... bucurie mare ce sa mai.

Ne-am plimbat cu drag zi de zi prin cartierul de case, descoperind cred ca zeci de pisici. Deci nu am vazut intr-un an intreg in Romania, atatea pisici tomberoneze, cate am vazut in 2 saptamani de Turcia. Este PLIN de pisici dar si de caini.

Am mers prin cartierul de case, spre Kuşadası Alışveriş ve Yaşam Merkezi, adica cel mai mare mall din Kusadasi, unde am gasit magazine de haine, lanturi internationale, restaurante, farmacii, etc, cu care eram deja familiarizati. Am gasit multe haine la oferte, dar si multe la preturi mai mari ca in Romania.

Parcarea

Am lăsat mașina în curtea hotelului, pe aleea din dreapte cum intri (pentru cunoscători). A stat acolo aproape tot sejurul și nu am avut probleme, doar că s-a umplut de praf și mizerie, deh... Mai erau locuri și imediat cum intrai după barieră chiar multe comparativ cu data anterioară când erau parcate 3 una în botul celeilalte, fiind folosită metoda cu lăsatul cheii la cabina de pază. Cum noi am parcat fără să blocăm pe cineva, nu am lăsat nici o cheie.


despre SERVICII

Am avut ocazia să merg și în spatele ușilor unui mare hotel. Nu Batihan, ci unul din București, anume Radisson și am văzut ce înseamnă munca din spate. Dacă încerci să vezi cu alți ochii și să priveși în ansamblu, îți dai seama că locurile astea sunt precum o uzină, o fabrică, cu sute de angajați, fiecare având sarcini bine definite.

Am avut timp să-i observ și pot să spun că toți erau foarte muncitori. Fiecare știa foarte bine ce are de făcut și nimeni nu stătea degeaba. Într-una din zile, fiind în centru ieșiți, ne-am întâlnit cu unul din ospătari, acesta era în ziua lui liberă, alături de soție și copil. Ne-a salutat politicos și ne-a întrebat dacă suntem bine și ce mai facem? Foarte foarte frumos, foarte civilizat, nu ai ce să le reproșezi.

Echipa de animație la fel... fetele și băieții de acolo lucrau aproape non stop. Începeau programul pe la 10-11 și terminau cu mersul în discotecă de la 12 noaptea.

Am descoperit si eu, acum a treia oara cand am venit, faptul ca au PISCINA ACOPERITA si INCALZITA. Am si fost de 2-3 ori, nu era foarte mare dar foarte faina, mai ales ca apa marii nu era wow, sa intri in piscina aia incalzita, a fost top.

De-asemenea jos la subsol, in zona de SPA, erau si camere cu masaj, baie turceasca sau sauna. Evident masajul si baia turceasca se plateau iar preturile nu erau de neglijat... de la 20-30 euro pana la pachete de peste 100 de euro pentru 90 de minute de "răsfăț".


despre CAMERE & COND. CAZARE

Camera Camera Family era compusă din... 2 camere, un hol și o baie destul de spațioasă + balcon. Aceasta a fost curățică, frumos amenajată ca și anii anteriori, noi fiind deja a treia oară la Batihan. Se vedea că pereții au fost recenți împrospătați cu un strat nou de lavabilă.

Evident așa cum mă temeam. ușa de PVC cu termopan de la balcon nu se închidea foarte ermetic (blestemul termopanelor avea să dureze) și se auzeau zgomote destul de puternic de afară. Ce mi-ar fi plăcut ar fi fost ca la balcon să am rulouri de metal, pe care să le cobor, acestea ar fi scăzut nivelul de zgomot dar ar fi rezultat și multă beznă, tocmai bună pentru pauze lungi de somn. Să le iau pe rând... ușa de la intrare evident dar EVIDENT că nu se închidea ermetic.

Ca și confirmare pentru asta, noaptea se vedea crăpătura de lumină pe marginile ei de la toc. Evident că se auzeau toaaaaaate zgomotele de pe hol și cel mai frumos era când doamnele de la curățenie treceau cu căruciorul ăla care se auzea precum un tramvai pe șine. Mirific! Apoi holul deschis care ducea spre camera principală unde aveam un televizor, 2 paturi SINGLE, telefon fix, Aer condiționat și un fierbător de apă pentru ceaiuri. Tot pe hol un dressing mare pentru haine + seif iar pe partea cu paturile, un alt dressing + frigiderul ascuns în dressing.

De-asemenea era și un birou... A doua cameră adică cea de lângă balcon, mai mică, tot cu 2 paturi single, cu un tv (pe care nu l-am pornit niciodată), cu AC (da al doilea) și ce mi s-a părut genial, aici nu era NICI O PRIZĂ. Voiai să-ți încarci telefonul sau aveai și tu nevoie de curent... oha. Colac peste pupăză, în cameră era și o lampă cu picior care... evident nu era conectată la rețea căci nu exista. Foarte tare ce să mai... Dorel in action.

Baia Baia a fost mare, spațioasă, cu duș tip walk-in. Aveau și pară cu furtun dar și pară sus plus suport de prosoape plus un telefon fix lângă toaletă.

Balconul Mare, cu 2 scaune plus suporți pentru întins costumele de baie, sau prosoapele ude sau ce vrea omul. Am fost la etajul 3, deci priveliștea a fost foarte faină și se vedea chiar și mare.

Curățenia După calculele mele veneau cam o dată la 2 zile... nu am mai stat să-mi bat capul, veneau bine, nu veneau iar bine. Daar veneau doamnele. Unii lăsau și ceva bacșiș, alții nu lăsau... am lăsat și eu? Nu zic că nu am nevoie de polemici și contre. Fiecare face cum vrea și cum consideră!

Camera o consider ok, adica a fost si curata si nici foarte foarte multe probleme vazute de mine. Daca ar fi sa fiu carcotas, as gasi un perete lovit... o pata pe colo, o pata la baie pe podea care se vedea ca era de mult, gresia din baie VOPSITA... da au vopsit gresia cu alb... tare rau asta... plus altele. Stiam ca nu sunt top camerele dar pana la urma nu ma mutam acolo. Mancarea a fost TOP si nu ne-au dezamagit.

Wi-Fi

Internetul din camera, a fost EXECRABIL, iar in camera din capat, cea dinspre balcon, adica cea mai indepartata de hol, pica semnalul foarte des. Am testat viteza internetului si era de... 5 mbps. Adica foarte foarte slabă. Cam urat pentru un hotel de talia Batihanului.


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

Cantonamentul de mâncat, căci altfel nu cred că pot să-i zic, începea de la...

07:00-09:00 Mic Dejun

09:00-10:00 Mic Dejun Întârziat

12:30-14:00 Pranz

19:30-21:30 Cină

23:00-00:00 Supe

Băuturile erau service 24 din 24,7 zile din 7. La barul de la piscină programul era până noaptea târziu dar mai departe pentru doritori, non stop la barul de la recepție.

Despre mâncare cred că aș putea scrie sute de rânduri dar voi încerca să nu deviez de la subiect. Eu sunt mâncău de fel. Cu alcoolul nu prea le am dar pentru mine mâncarea este un viciu și-mi place să savurez fiecare preparat, precum un fumător ce-și alimentează viciul cu fiecare fum tras.

Așa cum știam deja, s-a reconfirmat faptul că mâncarea la all inclusive, în speță la turci, în speță la Batihan, este WOW! Eu personal nu prea am avut ce reproșa. Carne de pui, vită, oaie, curcan, la ordinea zilei... orez simplu, orez cu legume, cartofi la cuptor, cartofi prăjiți, salate, fructe, dulciuri, voi pune poze măcar un set de la fiecare masă adică un set cu micul dejun, unul cu prânzul și unul cu cina.

Mâncarea a fost mereu caldă, proaspătă. Cum se termina o tavă cu ceva, cum aduceau alta plină. Chef-ul pe care l-am recunoscut, stătea non stop și superviza tot, chiar se implica când se schimba câte o tavă. De cel puțin două ori am văzut niște domni și doamne la costum, cu eprubete, luând aleatoriu probe de mâncare. Probabil ceva ANPC sau Sanepid al lor... venise și cheful la ei dar din ce am înțeles eu, domnii veniți în control i-au rugat să-i lase să ia probe de unde vor ei.

Am înțeles că mulți se plângeau că nu-i bună mâncarea de la turci că are prea multe sosuri. Sincer să fiu da... era și multă mâncare gătită cu sosuri care era foarte bună, nici nu am reușit să testez tot dar erau și carne la grătar. Când s-a dat în una din seri carne rotisată de oaie, a fost bătaie pe ea, iar coada era de 20-30 de persoane! La fel și cu frigăruile, pieptul la grătar sau altele. De-asemenea aproape zilnic pește la grătar plus altele.

Dulciurile... cam 40 de feluri de prăjituri și dulciuri la fiecare masă, pe numărate!

____

Revenind la alcool, se servea alcool turcesc, gin...rom... wisky... vin... bere. De-asemenea la bar se serveau și cocktailuri. Nu am băut toată viața cocktailuri câte am basculat în 8-9 zile de stat la Batihan. Când totul este inclus în preț, parcă intră mai bine, nu?

Jos la barul de la piscină se mai serveau și gustări între prânz și cină. Pide, nuggets, cartofi prăjiți, hamburgeri și altele...

Apoi aveai slushy (suc dinacela înghețat) plus înghețată, plus ape la pahar de unică folosință.

____

Fiind cazați la Batihan am avut dreptul ca una dintre seri să servim masa la restaurantul lor a-la-carte intitulat SUNSET, unde am fost serviți de un ospătar și ne-am simțit foarte bine, luând masa la malul mării, priveliștea, apusul prins, fiind absolut minunate.

Meniul nu este foarte stufos dar cred că suplinește toate nevoile. Fiind 6 persoane, am ales aproape toate preparatele din meniu.

-pui cu curry

-frigărui de pui

-pulpe de pui

-adana kebab

-chiftele de nu mai știu ce, plus inca ceva

Au adus în primul rând starterele cu care dacă nu erai cumpătat, deja te săturai! Dar ne-am păstrat pentru felurile principale. Mâncarea a fost incredibil de bună, la fel și băturile servite, în mare parte vin.

Cam în fiecare zi, la restaurant, atât Sunset cât și cel principal de la hotel, era pliiiin de pisici, inclusiv în interior, în zona meselor. Acestea evident cerșeau mâncare, dar erau foarte cuminți. Nimeni nu le gonea, nici măcar angajații, pentru că animalele sunt foarte respectate în Turcia. Cum nouă ne plac pisicile la nebunie, evident că nu am fost deranjați de aceste simpatice feline.

Ah si referitor la supele alea de la 23:00-00:00... da am fost si am mancat de cateva ori, supa crema de rosii sau supa de linte... supa aia de rosii era moartea pasiunii, geniala dupa o zi intreaga de basculat mancare. Cu cascavalul si cu lamaia aia stoarsa... vai!!

Foarte bune si Gozleme-lele care erau facute de o doamna, in gradina, avand un program de 2-3 ore in care le facea, singura singura, manual ca sa zic asa, traditional! CIne dorea putea sa lase un TIPS in cutia speciala.


PLAJA & MAREA / LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Batihan are plajă propie cu tot cu șezlonguri și umbrele și mese. De-asemenea la check in primești carduri pentru prosoape mari. Când pleci la plajă sau la piscină, te duci jos la Spa, lași cardurile și primești prosoapele. Când termini cu plaja pe ziua respectivă, duci prosoapele murdare și primești cardurile la loc.

Plaja era foarte aproape de hotel, la nici 70 de metri de marginea ultimului corp dinspre mare/ buza ultimei piscine. De aici la mare doar câțiva metri. Ce nu mi-a plăcut a fost intrarea în mare, plină ochi cu pietre, pe o distanță de 1-3 metri în funcție de zonă. Apa mării a avut 19-20 de grade în perioada aleasă. Cam călie dar te obișnuiai repede odată ce intrai.

Piscinele din cadrul hotelului, foarte curate iar seara erau mereu aspirate de angajați. De-asemenea toate șezlongurile erau strânse după 6-7 seara, aranjate la linie și pregătite pentru a doua zi.

O dată la câteva zile sau poate chiar zilnic dar nu am văzut eu... la fel ca la mâncare, veneau niște neni și luau probe de apă din piscină!

Am prins cam 2 zile mohorate dar dupa, si-a revenit vremea si a fost chiar foarte foarte cald.


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Despre distracție nu am de ce să mă plâng, poate doar că nu am reușit să participat la fiecare spectacol din fieare seară. În fiecare seară era un spectacol diferit... circ, artiști care jonglau cu flăcările, dansuri, seara cuplurilor, etc. Exceptând gălăgia produsă, showurile au fost geniale și chiar antrenante. Într-una din seri am avut chiar o trupă din Ucraina care a avut un super show, iar la final spre bucuria publicului masculin, o parte din domnișoarele trupei au dansat ca la club... îmbrăcate sumar, cu ochelari de club, fum greu pe jos, lumini și toate cele (vezi poze). ????

M-a impresionat seara aceea (trecând peste animatoare) faptul că a fost proiectat steagul Ucrainei, în semn de solidaritate pentru poporul greu încercat. De-asemenea poveștile triste nu s-au întrerupt. Una din fetele din echipa de animație, o tipă de 22 de ani a stat cu noi la masă și am vorbit ceva cu ea. Printre altele am aflat că o cheamă Vicky (Viktoria) și este ucraineancă, venită de 5 ani în Turcia, tot cu o trupă de dans, dar a rămas stabilită aici unde muncește aproape tot anul, încercând să se întrețină.

Cu doar o seară în urmă, orașul ei natal (Dnipro) fusese bombardat de... știți voi cine. Ne-a spus cu larcrimi în ochi că școala ei nu mai există de mult și și-a pierdut mulți prieteni însă familia ei rezistă încă, cu greu acolo! Vicky lucra în cadrul echipei de animație (animation Team cum zic ei), tot sezonul la Batihan, iar când se termina sezonul aici, mergea la celălalt hotel al lor, care este deschis tot timpul anului. Ne-a spus că nu prea își ia concediu pentru că salariile sunt mici, iar în scurtele zile de pauză, preferă să se odihnească.

Revenind, regretul a fost că nu am putut participa la toate showurile. Nu am stat doar în resort, am mai și mers prin centru, sau la galeria comercială aflată la 10-15 minute de Batihan unde am mai făcut diverse cumpărături, ajungând înapoi pe seară, dorind să ne mai odihnim.

Tot seara lângă amfiteatru, era și o mașină cu popcorn și vată pe băț, acestea fiind cu bani, nu incluse în preț. Nu știu cât costau, nu am consumat.

Pentru copii exista și Kids Club unde puteai să lași copilul și unde se făceau zilnic activități. Toate erau gratuite mai puțin pictatul unui tricou, cu care și rămânea copilul. De-asemenea mai făceau și prăjituri, sau alte activități. În grădina hotelului exista și un loc de joacă pentru copii, cu trambuline și tot felul de bagadele, toate GRATUITE.

Referitor la zona de jocuri de lângă piscine, au rămas aceleași mașinuțe vechi, aparate vechi dar le-au mai și scumpit, o fisă pentru orice joc, fiind 1 euro. De-asemenea anii trecuți, dacă luai mai multe, primeai discount, acum nu mai era valabilă regula asta.

___

Concluzii

Per total ne-am simțit foarte bine, prețul a fost foarte bun și cu siguranță am mai reveni aici. Singurul dezavantaj... că nu-i mai aproape Kușadasi de România. ????

Mai mult ca sigur am uitat să menționez anumite aspecte dar sper că am acoperit tot ce era mai important...

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de ⭐ValentinB_88⭐ in 14.06.23 15:34:30
Validat / Publicat: 14.06.23 17:44:08
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.

VIZUALIZĂRI: 3531 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (⭐ValentinB_88⭐); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P38 Vedere din balcon.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 32600 PMA (din 34 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com

  • ECOURI la acest review

    10 ecouri scrise, până acum

    Michi
    [14.06.23 18:25:46]
    »

    @⭐ValentinB_88⭐ :Am fost în 2015 la Kusadasi în drum spre Efes pe care l-am vzitat la pas şi satul Fecioarei Maria, Şirine. Am stat acolo o singură noapte, nu mai ştiu hotelul, poate acelaş?Noi eram într-un circuit turistic destul de mare şi nu am avut răgazul să ne bucurăm de cazare. Reviewul tău este o invitaţie pentru cei care vor să meargă acolo.

    Yoda
    [14.06.23 20:06:45]
    »

    @⭐ValentinB_88⭐:

    A doua cameră adică cea de lângă balcon, mai mică, tot cu 2 paturi single, cu un tv (pe care nu l-am pornit niciodată), cu AC (da al doilea) și ce mi s-a părut genial, aici nu era NICI O PRIZĂ.

    Daca nu ati folsit TV-ul, de ce nu l-ati scos din priza si sa folositi priza la altceva? De exemplu, sa puneti acolo lampa cu picior... ????

    Sa va fie de bine, se pare ca v-ati bucurat de sejur!

    PS: foarte haiosi pisoii!

    ⭐ValentinB_88⭐AUTOR REVIEW
    [14.06.23 20:09:21]
    »

    @Yoda: Pentru că TV-ul era încastrat într-o ramă de lemn (gen ca un tablou) și nu am stat să desfac alea pe acolo...

    De lampă nu aveam nevoie iar de încărcat telefoanele seara, am rezolvat-o cu un acumulator extern de capacitate mare. ????

    PS pisoii ca pisoii dar animatoarele? De ele nu zici nimic? ????

    webmaster
    [14.06.23 20:18:54]
    »

    Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

    ⭐ValentinB_88⭐AUTOR REVIEW
    [14.06.23 21:09:05]
    »

    @Michi: Sunt destul de multe hoteluri, erau si pe vremea aceea... cine stie pe unde ati fost. ???? In 2014 am fost si noi prima data atat in Turcia cat si in Kusadasi... avem amintiri frumoase.

    Multumesc pentru vizita, vot si ecou.

    elenaadinaPHONE
    [15.06.23 10:40:43]
    »

    Felicitări pentru vacanta reușită și articolul complex!

    Mi-a plăcut ce am văzut!

    Păcat că au crescut prețurile și trebuie să ne orientăm spre extra sezon, totuși în toamna apa mării e mai caldă, dar și preturile sunt mai mari ca in luna mai!

    Kusadasi este una din stațiunile mele preferate, nu am mai fost din 2018 și mă bucur când mai citesc articole din zonă!

    Vacanțe frumoase în continuare! ????????

    Yoda
    [15.06.23 11:33:32]
    »

    @⭐ValentinB_88⭐:

    PS pisoii ca pisoii dar animatoarele? De ele nu zici nimic?

    Si animatoarele sunt foarte haioase

    ⭐ValentinB_88⭐AUTOR REVIEW
    [15.06.23 11:35:21]
    »

    @elenaadina: multumesc pentru vizită, vot și ecou! Da ne-am simțit foarte bine, dar la un moment dat parcă mă săturasem și eu (deși sunt mâncău) de atâtea mâncăruri.

    @Yoda: aia am zis și eu.

    raducondulimazi
    [28.03.24 23:04:25]
    »

    Exceptional review, asa se scrie! Desi bat Turcia cu familia de 16 ani, numai cu masina (deci minim 2-3 saptamani) si am fost in Kusadasi de vreo 10 ori, ba la dus, ba la intors din Antalya, nu am stat niciodata aici la un all inclusive... anul asta ni s-a facut chef de o aventura de primavara cu miros de vara si, cu contributia ta, ne-am decis la Batihan! Multumim!

    ⭐ValentinB_88⭐AUTOR REVIEW
    [29.03.24 08:36:02]
    »

    @raducondulimazi: Salut Radu,

    Mă bucur că te-am putut ajuta în alegerea hotelului pentru sejurul all-inclusive. Nouă ne-a plăcut foarte mult la Batihan, fiind cazați deja de 3 ori. Nu este totul perfect dar pentru suma plătită raportul calitate-preț este unu excelent.

    Îți doresc vacanță frumoasă și te așteptăm cu impresiile tale despre acest loc.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    elenaadina, Michi, raducondulimazi, Yoda, ⭐ValentinB_88⭐
    Alte impresii din această RUBRICĂBatihan Beach Resort [Long Beach]:

    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.079114198684692 sec
    ecranul dvs: 1 x 1