Locurile sfinte din Iordania

TIPĂREȘTE

Astăzi e ultima zi întreagă petrecută în Iordania.

După micul dejun ieșim la o scurtă plimbare.

E scurtă întrucât malul Mării Moarte se află la mică distanță de hotel și urmăm cărarea pavată luându-ne la luptă dreaptă cu vântul ale cărui rafale puternice ne împleticește mersul și umflă broboadele puse pe cap de Adriana pentru a și-l feri cât de cât.

Încă de la ieșirea din hotel e vizibil steagul roșu, înălțat pentru a te înștiința de interdicția avântării în valuri. Nu pentru că acestea ar fi foarte mari, ba chiar sunt destul de domoale și produc o spumă consistentă, dar viteza vântului probabil că e factorul hotărâtor în arborarea drapelului pe catarg.

Din norii cenușii, învolburați și amenințători ce ne-au așteptat trezirea, începe o ploaie măruntă. Nici gând să ne întoarcem în căldura hotelului, am venit de pe alt continent și acum să cedăm în fața vitregiilor naturii?

Musai, trebuie să intru măcar cu picioarele în apă. Iar de aceeași părere cu mine mai sunt câțiva turiști. E cam unica posibilitate de a testa apa celei mai sărate mări din lume. Spuma de sare de pe margine creează impresia unui strat de nea

Cu destulă greutate, generată de pietrele foarte ascuțite de la mal, înaintez în spuma ce ridică vălătuci din cauza vântului. Dacă nu ar fi fost o atmosferă așa de rece și plumburie, existau șanse să te transpui într-o baie cu o cadă (marea) plină de apă și spumă, lumânări parfumate (mirosul sării) și o linie melodică în surdină (susurul valurilor).

Doi inși mai curajoși se ungeau cu nămol. Nu am stat prea mult pe acolo pentru a observa modalitatea de îndepărtare a acestuia de pe corp, în mare sau la duș, oricare dintre acestea două fiind, clar, un factor declanșator de clănțănit al dinților.

Cam fiecare hotel are plaja lui privată. La Marea Moarta plajă gratuită găsești la Spring Herodus sau cu un 1 JD la Mount Nebo Beach, celelalte sunt destul de scumpe. Mai exista posibilitatea de a intra în apă în afara stațiunilor, spre locuri mai mult sau mai puțin amenajate de-a lungul șoselei ce duce de la nord la sud spre Wadi Araba.

Din punct de vedere geologic, cea mai sărată mare de pe glob reprezintă o parte din marea ruptură, care se întinde de la sudul Turciei prin Siria, Iordania și Marea Roșie în vest, spre Africa de sud-est până in Mozambic. Cataclismul care a creat ruptura a început cu aproximativ 30 milioane de ani în urmă, formând munţii care la est se ridicau la 1500 m deasupra Mării Moarte.

Nivelul mării a scazut brusc în ultimii 50 ani și continuă să scadă cu aproximativ un metru pe an.

Tot aici se consideră a fi cel mai jos loc de pe pământ, la 398 de metri sub nivelul mării. Dacă n-am ajuns pe Everest, am ajuns la opusul lui!!

Suveniruri de la Marea Moartă - a se citi creme, măști cosmetice, pungulițe cu sare și tot ce mai născocește imaginația umană pentru a te face să le dai banii pe ceva - poți achiziționa atât de la hotel cât și de la unele magazine aflate pe marginea drumului principal. Recomand ultima variantă, mai acceptabilă ca preț dar și ca sortimente de produse, combinată cu amabilitatea personalului ce nu te va lăsa să pleci de acolo cu mâna goală.

Astăzi avem în program vizite la obiective religioase.

Și începem cu The Baptistmal Site of Jesus Christ – locul unde a botezat Ioan Botezătorul, pentru care am achiziționat bilet de intrare odată cu Jordan Pass-ul și am avut o reducere de 4 JD.

Intrarea în site se face sub strict control al armatei, cu mașini poziționate cu vreo câteva sute de metri înaintea parcării. Regulile de control sunt la fel de stricte ca cele de aseară de la Ramada Hotel, în speță oprit autoturismul, verificat cu dispozitive antiexplozibil iar gentuțele, rucsacurile și sticlele trec printr-un aparat de scanat înainte de casa de bilete.

Puțin nedumeriți, privim în jur și constatăm că sunt mai mulți militari decât vizitatori civili. Oricum, grosul pelerinilor a sosit acum câteva ore.

Pur și simplu așa a fost să fie, data în care am programat vizita aici a corespuns Bobotezei pe rit vechi. Poate nu a reprezentat chiar o coincidență ci astfel ne-a fost destinat. Consider că și din această cauză sunt luate atâtea măsuri de securitate în zonă.

De la Centrul pentru vizitatori achiziționezi biletele sau validezi voucherele pentru cele deja luate online și aștepți unde ți se poruncește, puțin în stânga, până la noi ordine.

Ești îndrumat apoi înspre stația de microbuz, nimeni nu merge de capul lui, tot timpul vei avea un ghid cu tine, de când urci în mijlocul de transport (ce te va duce 4,5 km) și până revii în aceeași stație, la finalul vizitei. Nu îți poți face tu traseul prin site, vei fi sub ochii ghidului, ager nevoie mare.

Situl de botez (în arabă: el-Maghtas) de pe latura regatului Iordania a râului Iordan reprezintă una dintre cele mai importante descoperiri recente în arheologia biblică. Săpăturile au început aici doar în 1996, în urma tratatului de pace al Iordaniei cu Israel din 1994, dar au fost descoperite deja peste 20 de biserici, peșteri și bazine de botez care datează din perioadele romane și bizantine.

Deși identificarea nu este absolut sigură, arheologia a arătat că zona cunoscută sub numele de Wadi Kharrar s-a crezut mult timp a fi Betania biblică dincolo de Iordania, unde Ioan Botezătorul a trăit și Iisus a fost botezat.

Această zona este asociată și cu ascensiunea profetului Ilie în cer, pomenită pe un deal numit Tell Mar Elias.

Betania aceasta nu trebuie confundată cu Betania din Ierusalim, unde Maria Magdalena a trăit și Lazăr a fost inviat din morți.

Cobori din microbuz, te aliniezi cu ceilalți pasageri și-l urmezi pe ghid.

Primul punct de oprire îl reprezintă locul în care se presupune că a fost botezat Mântuitorul nostru în râul Iordan și vei observa doar o baltă mică, amenajată cu piatră în jur. În trecut apele râului treceau pe aici, acum însă cursul Iordanului a fost deviat și ajungi la el ceva mai încolo.

Cinci biserici cu design-uri unice și un baptisteriu ce a folosit apa Iordanului au fost construite aici între secolele V - XXII, după mărturisirile pelerinilor, iar creștinismul a luat naștere în aceste locuri.

Ne continuăm drumul și forfota se întețește. Ne apropiem de Biserica Sfântului Ioan Botezătorul, o biserică micuță și drăguță de-a dreptul, foarte primitoare, în care acum se oficiază slujbele, iar cum ne aflăm în zi de mare sărbătoare, creștinii sunt prezenți în număr considerabil.

Și nu doar localnici. E un adevărat pelerinaj și o coadă consistentă formată de cei dornici să intre în apele Iordanului.

Sunt amenajate cabine de schimb, tradiția cere să porți pe tine o cămașă lungă și albă când calci în râu. Lumea nu se îmbulzește, e cuminte, își așteaptă rândul și se pozează odată intrată în apă, amintire a unui succes de natură bisericească.

Pe malul celălalt, la fel buluc de lume, ba chiar mai multă, zic eu. Totul este mai elegant. Te afli în Israel.

În acest loc, granița dintre cele două state e trasată pe mijlocul apei și nici să nu-ți treacă prin cap tentația unei treceri frauduloase întrucât numărul militarilor este extrem de mare.

Intrăm și în Muzeul Ortodox, acces liber, deschis în anul 2017, prilej de a admira obiecte de artă, articole liturgice și straie preoțești.

La urcarea în microbuz suntem numărați cu de-a firul și cum dăm la număr ca la venire, mijlocul de transport se urnește și ne scoate în apropierea parcării unde ne lăsasem mașina.

Pe care o pornim spre a ne continua drumul sub biciuirea unei ploi reci și dese.

Asta nu ne împiedică să ne oprim pentru a cumpăra niște roșii de pe marginea drumului, sensibilizați de stoicismul a doi copilași ce înfruntau destoinici ploaia, interesați să își câștige cinstit traiul de zi cu zi.

Ieșim în dreapta din drumul ce duce spre Amman și o luăm spre Muntele Nebo.

Șoseaua șerpuiește printre dealuri maronii, lipsite de vegetație, desenând linia de urmat. Când pe coama dealului, când urcă abrupt pe munte pentru ca apoi să îți permită, de la înălțimi, vederi superbe spre Marea Moartă.

Apă care se vede și din site-ul istoric ridicat în vârful Muntelui Nebo, cel mai înalt vârf de creastă din zonă. Conform tradiției antice, acesta este muntele de pe care Moise a văzut Țara Făgăduinței înainte de a muri.

Intrarea costă 2 JD și ai acces către The Brazen Serpent Monument, cunoscuta lucrare a artistului italian Gian Paolo Fantoni ce apare în mai toate pliantele turistice.

Tot de aici ți se oferă privirii unele panorame foarte frumoase cu vedere spre cea mai sărată apă a lumii dar și către dealurile molcome din jur.

Ai prilejul să te odihnești și să te reculegi în foarte interesanta biserică de lemn ce adăpostește lucrări din faianță pe podea și expuse pe pereți.

Un alt artist italian, Vincenzo Bianchi, a realizat o sculptură din pietre megalitice ce se găsesc în apropiere de Nebo și amintește de forma unei cărți. Lucrarea a fost ridicată în cinstea vizitei Papei Ioan Paul al II-lea din 20 martie 2020, iar pe bucățile din marmură neagră ce plachează zona din vecinătatea sculpturii sunt menționați cei care au făcut donații și au sprijinit munca italianului.

Incursiunea în lumea religioasă se finalizează în Madaba, unde găsim Biserica Sf. Gheorghe, cea care găzduiește cea mai mare hartă din mozaic la nivel mondial. Vizitatorii vin în acest lăcaș ortodox grec pentru a vedea o hartă ce a fost descoperită de constructori în anul 1884.

Construită inițial într-o biserică bizantină, aceasta este cea mai veche hartă cunoscută a Palestinei și se crede că a fost creată în anul 560 d. Hr.

Taxa de intrare la Biserica Sf. Gheorghe este de 1 JD

Din cauza ploii ce cădea înverșunat, am hotărât să nu mai continuăm plimbarea prin oraș și să revenim la hotel. Nu înainte de a ne căuta ceva de cină.

Ochisem un restaurant pe partea cealaltă a drumului când mergeam spre biserică. Tot cu ochii după el, ne pomenim în dreapta noastră cu un miros plăcut. Venea dintr-un local în care n-aș fi intrat în condiții normale, să zic așa. Ceva de genul două scaune și o masă de plastic, nu prea curat, o lumină destul de chioară înăuntru.

Falafelul ne-a fost întins sub formă de degustare de unul dintre angajați. Nu ascund că mi-am zis, gustându-l, ”hai să luăm de la oamenii ăștia, că nu le trece mai nimeni pragul”.

A fost o alegere pe care nu o voi uita niciodată!!

Mâncarea extraordinar de bună, astfel încât am comandat și la pachet pentru a avea mâine în aeroport, la un preț pe care nu ne-a venit să credem! Cu 24 de lei am mâncat pe săturate două persoane în seara aceea și a doua zi prânzul.

Oamenii au fost foarte amabili și bucuroși că le-am trecut pragul.

La un moment dat, în timp ce serveam cina, am observat că de undeva din spate, unul dintre ei aduce un recipient cu un soi de mâncare ce nu era în galantare.

Din curiozitate m-am ridicat și am întrebat ce se află acolo. Humus. Nici mai mult, nici mai puțin, omul mi-a umplut o farfurie, a pus lipia lângă și mi-a înmânat-o din partea casei, drept mulțumire că am comandat porție dublă anterior, cred.

Mi s-a făcut rușine, am refuzat politicos, însă nici vorbă. Persistența mea în refuz l-ar fi deranjat, probabil, așa că am acceptat și am avut parte de încă un deliciu culinar.

Am ieșit sătui, am primit încă două bucăți de falafel la plecare. Sincer, aproape îmi dădeam lacrimile. Și nu exagerez deloc.

Rar, sau chiar deloc, mi-a fost dat să fiu tratat astfel de cineva. Amabilitate ca în această parte de lume nu am mai întâlnit. Și nu mă refer doar la evenimentul din seara aceasta, ci la întreaga vacanță.

Iordanienii vor rămâne astfel în sufletul meu, drept cel mai amabil popor pe care l-am cunoscut.

Vă mulțumesc pentru tot! Mâine vom zbura spre casă iar amintirea voastră va dăinui mereu. Ne-ați prilejuit o vacanță de neuitat!

---

VIZUALIZĂRI: 2061 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI