GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Ospitalitate, curăţenie şi confort în Eger
După vizita făcută în Polonia şi traversarea munţilor Tatra pe teritoriul slovac, mi-am propus să petrec ceva timp în Parcul Naţional Paradis, iar această întârziere m-a obligat să rezerv o cazare de tranzit pe teritoriul Ungariei.
Am ales la întâmplare oraşul Eger unde am avut parte numai de surprize plăcute începând cu locul de cazare şi continuînd cu vizitele la numeroasele obiective istorice situate în centrul vechi. Rezervată pe Booking.com ca o cazare de tranzit la cel mai mic preţ (23 euro), pensiunea Apartman Eged Vendégház s-a dovedit una destul de frumoasă şi cu un confort cu mult peste cel de la unele hoteluri occidentale.
Situată pe strada Nagy-Eged la nr 48, într-un cartier select,liniştit şi plin de vile, pensiunea este ideală pentru odihnă după un drum lung şi obositor. Deasemenea, nu este departe de unele obiective importante din Eger. Este situată la 1 km de Cetatea Egerprincipalul punct de atracţie al oraşului şi la 1,5 km de centrul vechi şi băile termale.
Pensiunea are un singur etaj şi un număr redus de camere (3 duble şi 2 apartamente) iar construcţia exterioară contrastează cu interiorul confortabil şi curat. Când am parcat şi am văzut-o pe afară, mi-am zis în sinea mea, ”puţin dai puţin primeşti”, însă eu eram obişnuit cu cazări “low-cost”şi chiar am avut situaţii când am dat mult şi am primit puţin. Nu a fost cazul aici, pentru că exceptând oarecum recepţia (mai puţin modernă) totul a fost impecabil de bine şi frumos.
Camerele de o curăţenie desăvârşită şi destul de mari nu au balcoane. Holurile sunt pardosite cu gresie şi au în capăt oglinzi mari cât înălţimea unui om. Noi am avut o camera dublă la etaj, cu vedere spre oraş şi aşa cum spuneam mai sus fără balcon. Urcarea la etaj se face pe nişte scări interioare foarte frumoase construite din lemn cu ornamente şi cu treptele tapetate.
Camera are un parchet deosebit din lemn, mobilier masiv şi sculptat modern. În camera există un birou frumos, un fotoliu, un dulap pentru haine, iar pereţii au nişte nişe în arcade frumos sculptate. Are tv prin cablu, nu are aer condiţionat, iar curăţenia este impecabilă. Un amănunt interesant legat de curăţenie este acela că, la revenirea în camera după vizita de o jumătate de zi în oraş am găsit gunoiul pe care îl lăsasem la plecare luat şi masa debarasată (servisem câte ceva la pachet), semn că se trecuse prin cameră şi se făcuse ordine.
Deşi nu chiar mare, baia este de o curăţenie deosebită, prevăzută cu gresie, iar pereţii ornati plăcut. Are un duş modern, o oglindă nouă şi curată, iar în nişa de deasupra chiuvetei multe articole de toaletă puse gratis la dispoziţia turiştilor. Pensiunea nu are restaurant şi nici în apropiere nu am văzut vreo unitate de alimentaţie publică. Recepţia situată la parter este mai degrabă o sufragerie, unde gazda noastră ne-a primit şi am întocmit formalităţile de cazare. Tot aici se poate servi şi masa având la dispoziţie vesela de care aveţi nevoie.
Pensiunea este deservită de un domn cam la 50 de ani, deosebit de jovial şi dornic de a conversa cu turiştii. Vorbeşte maghiara, engleza şi germana. Ne-a întâmpinat cu o sticlă de vin, Egri Bikavér (sânge de taur), care alături de femeile frumoase constituie un alt motiv de a vizita oraşul care a respins oştile lui Suleiman Magnificul.
Din cale afară de vesel, gazda noastră ne-a dat informaţii deosebite, pentru a putea vizita într-un timp scurt cele mai importante obiective istorice ale oraşului. Pensiunea mai are o grădină cu terasă şi o parcare amenajată în faţă, suficientă pentru numărul de turişti cazaţi. HiFi-ul funcţionează fără probleme în toate camerele pensiunii.
Recomand această pensiune atât pentru cei aflaţi în tranzit cât şi pentru un city breack în Eger. Vă doresc şedere plăcută şi o vizită căt mai frumoasă la cetate şi în vechiul centru istoric al oraşului.
Trimis de traian.leuca † in 16.04.14 17:25:02
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în UNGARIA. A mai fost în/la: Budapesta, Debrecen, Szeged, Hajdúszoboszló.
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (traian.leuca †); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 47.91169500 N, 20.38790300 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jan.2018 Multumiti de ce am gasit — scris în 22.01.18 de adrianbogdan din CHITILA [IF] - RECOMANDĂ