EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Park Apartments Popovi
La intoarcerea noastra din concediul facut in Grecia, desi am plecat din Kavala, am ales sa iesim pe la vama Kulata. Si asta deoarece noua ne place mult oraselul Sandanski. Aici am ales o locatie centrala unde am mai fost si altadata, insa un alt tip de apartament. De aceasta data apartamentul nostru a fost compus din doua dormitoare, living si trei bai.
Am ajuns usor in fata blocului si am parcat masina chiar in fata intrarii, pe strada. Atentie! . Parcarea costa 1 leva pe ora in intervalul 9-18, de luni pana sambata inclusiv. Duminica nu se plateste nimic.
Din parcare am sunat gazda si aceasta ne-a comunicat ca apartametul se afla la etajul al treilea si ca vom gasi cheile in usa. Am urcat bagajele cu liftul si am intrat in apartament. Ca si data trecuta, AC era pornit si astfel am avut parte de o primire racoroasa pe o vreme caniculara. Afara erau 37 de grade.
De dimensiuni nu atat de generoase ca si cel din Kavala, insa la fel de curat, acest apartament cu vedere la oras, avea tor ce-I trebuie ca sa te simti confortabil. Atat dormitoarele cat si livingul au avut fiecare cate o baie. Desi acestea erau oarecum micute, aveau toate vas de wc si dus pe podea dar din acela fara perdea sau pereti. Articole de toaleta erau in toate baile, iar prospapele au fost foarte curate.
Fiecare camera a avut iesire in balcon, insa doar pe unul din balcoane am avut o masuta si doua scaune. In fiecare camera exista cate un aparat de AC. In livingul de la intrare era si o mica dar dotata bucatarie. Piesa forte din bucatarie a fost expresorul de cafea cu rasnita de care ne-am bucurat dimineata. Fiind in tranzit nu am folosit plita sau cuptorul electric, si nici cuptorul cu microunde. Dupa ce ne-am dusat am iesit la o plimbare prin acest frumos, curat si linsitit orasel. Am mancat ca de obicei la restaurantul Orhidea, situat pe malul raului, la intrarea in parcul orasului, iar dupa aceea ne-am plimbat pe strada pietonala plina de magazine si terase din centru.
Cazarea noastra fusese platita cu cardul anterior sosirii noastre, asa ca in dimineata urmatoare dupa trezirea cu cafea am impachetat putinele lucruri luate de noi sus in apartament, am lasat cheia pe masa si am coborat in parcare la masina.
Nici de aceasta data nu ne-am intalnit cu gazda noastra, insa comunicarea cu dl Popovi a fost exceptionala.
In concluzie, consider ca fiind mai mult decat ok acest apartament micut dar foarte curat, ca optiune pentru o noapte de tranzit spre sau dinspre Grecia, dar si pentru a vizita acest mic orasel curat si cochet.
Trimis de cristimicle in 23.08.21 17:26:38
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (cristimicle); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest review
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2023 Apartament Passaggio Sandanski — scris în 04.08.23 de cristimicle din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2022 Medius Park Apartment — scris în 22.07.22 de cristimicle din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2020 Park Apartments Popovi - Sandanski — scris în 13.07.20 de cristimicle din BUCUREșTI - RECOMANDĂ