GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Anna Maria Studios(încă) NECLASIFICATĂ / MENIU
Anna Maria Studios din Zakynthos
Am avut parte de inca po saptamana insorita, printre stanci si culori, in Zakynthos. Se spune ca Dumnezeu, atunci cand a facut lumea, avea 7 saci cu pietre. Unul, l-a imprastiat peste lume, iar, restul de 6, i-a lasat in Grecia, mai ales in cenusiile insule Zakynthos, Kefalonia si Ithaka.
Daca insula legendarului Odiseu, e stearpa de-a binelea, n-are nici o sursa de apa dulce si locuitorii ei trebuie s-o adune, picatura cu picatura, pe cea de ploaie sau s-o importe, daca Kefalonia e mare, mare, ba e chiar cea mai mare insula din Grecia, incat la un moment dat, te pierzi in imensitatea serpentinelor ei interminabile, ce se strecoara in sus si-n jos, printre roci si peisaje aride, Zakynthos, pare o insula “normala la cap”, adica e doar pe jumatate stancoasa si inaccesibila, in rest, e mai degraba un cocteil vegetalo-mineral si uman, format din coline verzi, palmieri, pini, cactusi, o multime de maslini si oleandrii viu colorati, alaturi de piscine, vile, hoteluri, mini-marketuri sau bazaruri si taverne.
In Zakynthos, n-am vazut un metru patrat din care sa nu rasara, macar un maslin.
N-a fost greu. In prima sa parte, avionul din Cluj (care pleaca si revine pe la orele accesibile ale amiezii), m-a dus ca gandul intr-o ora si 40 de minute pana pe Zakynthos- International Airport. Loc in care mai aterizasem in urma cu 6 ani, cu acelasi zbor, dar in iunie si spre seara (ora 20), deci era mai racoare.
Ajuns in aeroport la ora 13, in plin august canicular, c-un rucsac greu in spate, am transpirat aproape instant, afara erau 32 grade si o umiditate excesiva (80 %, fata de cea a tarii noastre, 45-55%). A
vand cazarea in Zakynthos (de fapt era in afara orasului), in varful colinei Bochali, aflata la jumatatea drumului (de 4 Km), ce leaga Zakynthos de Tsilivi, cunosteam deja “de-acasa”, dupa studiul hartii prin satelit si dupa comentariile de pe forumurile internationale, cat de greu e sa te descurci pe cei 7 Km de paienjenis asfaltic, de la aeroport si pana la “Anna Maria Studios”, unde chiar si soferii de taxi autohtoni se mai incurca. Dar, am ajuns cu bine, cu taxiul bine-nteles, la destinatie, unde salasuia dormitand si nepasator, studioul meu. Era ora de siesta, cand aici, prin Zaky, intre orele 12 si 17, nimic nu misca.
M-a impresionat fraternitatea dintre soferii din aeroport. Nu pornea decat primul din lunga coloana de taxiuri, chiar daca il alegeai pe-al treilea sau pe ultimul. Ceilalti taximetristi, il anuntau pe primul, chiar daca acesta nu statea in masina.
De la aeroport si pana la vilele, studiourile si hotelurile de pe colina Bochali ai nevoie de tranfer, sau de un taxi local (aprox. 18-20 euro) sau de masina ta dotata cu GPS, (pe care vei seta drumul spre Tsilivi). Eu insa, n-aveam la dispozitie decat picioarele, dotate doar cu o pereche de adidasi, asa ca am luat un taxi.
Ajuns in minunata curte a complexului de studiouri (o cladire cu parter si doua etaje (cu 4 apartamente, pe fiecare etaj), incepi deja sa te relaxezi. O face privelistea verde din jur, palmierii, leandrii colorati si linistea desavarsita. Esti departe de agitatia orasului Zante.
La receptie, am fost intampinat de Anna Maria, proprietara complexului, o femeie longilina, simpatica, amabila si mereu zambitoare care m-a si servit c-un pahar cu apa rece din frigider si partea casei. Cum, engleza n-o stapanea prea bine, a chemat-o pe Maria, fiica ei mai mare, cu care am pus la punct toate detaliile cazarii. Anna Maria are 4 copii (3 fete si un baiat), si 6 nepotei. O parte din ei locuiesc intr-o vila de alaturi sau chiar in complexul de studiouri.
Receptia se afla-n curte intr-o baraca de lemn. Pretul unui studiou (cu rezervare prealabila), in “plin sezon”, in regim de “single” e 103 euro/zi (plus taxa de statiune-0,5 euro/zi). Apartamentul e spatios, curat, cu doua paturi, din care unul e matrimonial, in care puteam dormi si de-a lungul si de-a latul si-n diagonala, o bucatarioara dotata cu tot ce ai nevoie (plus o chiuveta la care curgea mereu si apa calda), o masa cu scaune, frigider, 3 noptiere, oglinda, foen, televizor tip plasma cu 23 de canale, (exista si 3 canale internationale-TV5, in franceza, BBC World si Deutche Welle, in engleza), aer conditionat (inclus in pret), baia spatioasa, ai apa calda mereu. plus mop si matura. Pe masa bucatarioarei, gasesti multe: cafetiera, sandwich-maker, ceainic electric, aragaz. Toate luminile din camera sunt conectate la intrerupatoare aflate deasupra patului matrimonial, ajunge sa ridici mana si poti aprinde sau stinge orice bec. Ai 2 schimburi de lenjerie si prosoape in camera, ai si consumabile gen detergent la chiuveta sau sapun lichid in baie, pungi de plastic pentru gunoi pe care le folosesti in regim de autoservire.
Cam ca peste tot in Grecia, la nivel de studiou (sau apart-hotel), curatenia, schimbarea cearceafurilor, prosoapelor si a pungilor de gunoi de la baie, se face in regim de autoservire. Uneori iti dai seama ca nu esti intr-o camera de hotel, dupa indicatia din baie, de a nu arunca hartia higienica decat in cosul de gunoi. Dupa ce-ai plecat, cativa din membrii familiei, fac curatenie generala. In baraca din curte (receptie), e mai mereu cineva din familie, daca nu e nimeni, strigi: “Ana! ” sau “Maria! ”, peste gard, acolo locuiesc fetele patroanei. Strigati-le numele mai bine in englezeste, nu-n greceste, ambele fete cunosc bine limba lui Shakespeare.
Pe balconul camerei tale (toate balcoanele sunt indreptate spre valea Bochali), e-o masa si doua scaune. In curte ai suficiente locuri de parcare, mult peste capacitatea complexului (12 studiouri). Ai si sfoara de intins rufe pe balcon, care, mai ales, seara cand adie un vand mai racoros, se usuca in 20 de minute. Intre orele 12 si 17, sau noaptea, nu puneti rufele la uscat, caci aerul seamana, cel mai adesea cu cel dintr-o sauna, le puneti degeaba. Tantari n-am intalnit in camera, nici furnici, nici pisici. In curticica din spatale cladirii, sunt cateva mese pentru a-ti servi cafeaua, pranzul sau socializare. Dar de obicei cafeaua se bea dimineata pe la ora 7, pe terasa, privind rasaritul de soare, ce apare printre platanii si palmierii din valea Bohali. Apartamentul este peste valoarea unui simplu studiou, face toti banii, are mai degraba aerul unei camere de hotel.
Anna Maria Studios, n-are nici un minus, dimpotriva, poate doar intrarea de pe sosea e cam inestetica, (depozit de cauciucuri, vezi foto), problema e cu “ajunsul” la complex. El se afla pe drumul (singurul) drum de legatura dintre Zante si Tsilivi (4 Km), un drum ce trece peste colina Bochali, in serpentine. Drumul e foarte aglomerat, fiind singurul ce duce si spre nordul insulei.
Complexul se afla cam la 2,5 km de Zante Town (Zakynthos) si la 1,5 Km de Tsilivi. E in afara ambelor orase si pe o raza de 2 Km, n-ai nici o taverna unde sa servesti masa. Ai un mini-market, spre Tsilivi, la 200 metri de complex, dar nu gasesti acolo mai nimic (in afara de apa minerala si uneori paine proaspata, el e inchis intre 12 si 17), si alt complex ceva mai mare, program non-stop, dotat si c-un mic bar, la 0,5 Km distanta, de partea cealalta a colinei, spre Zante Town.
Asadar, daca esti cazat la Anna Maria Studios, e de preferat sau sa-ti gatesti singur acasa, sau sa iei masa intr-o taverna din Zante sau Tsilivi.
Dar cum ajungi in aceste doua orase? Greu! Fara masina proprie sau inchiriata (60 euro/zi) sau “apel la taxi”, esti un om mort! Insa, pentru mine (si-acum vorbesc doar din punctul meu de vedere), era altfel, era exact ce-mi lipsea. Partea cea mai buna a mea, sunt “picioarele”, si sunt un fan al mersului pe jos, in orice conditii. Zante Town, n-are plaje dar e capitala insulei, loc de pornire a “ferry-boat”-urilor si a vaselor de croaziera, loc de trecere spre aeroport. E-un oras frumos, in stil venetian, ce trebuie, “musai”, vizitat. Plaja orasului Zante, e practic de partea cealalta a colinei, la 4 Km, peste colina Bochali, la Tsilivi Beach, un oras frumos si el.
Dar, atentie! Cand ai iesit dintr-o vila sau hotel de pe aceasta sosea serpentinoasa ce leaga cele doua orase, sosea care urca si coboara mereu, vei deveni si tu. un autovehicol!! Masinile mari sau mici, autocarele, singure sau in coloane, motocicletele si ATV-urile, trec cu viteza pe langa tine. Soseaua nu are trotuar. Trebuie sa privesti mereu inapoi, sa vezi ce e in spatele tau, uneori e o coloana de masini. Cel mai bine e sa mergi cu calcaiele inainte! Si culmea! Pe marginea drumului creste un fel de papuris care “se apleaca la un metru peste sosea”, acoperind vizual curba, deci, atentie! , puteti sa va treziti fata-n fata cu un autovehicol! Care va poate rascheta un buzunar, o ureche, un perciune, etc, taxiurile mai ales trec in viteza si foarte aproape de voi. In curbe, veti traversa fara doar si poate soseaua, de mai multe ori, ca sa vedeti mai bine perspectiva ei, dar si acest lucru e periculos.
Singura data cand am avut emotii, a fost intr-o seara, dupa excursia in Kefalonia, pe la ora 22, cand a trebuit sa strabat “calvaria” pe intuneric si masinile “nu ma vedeau” sau, in cel mai bun caz, ma confundau, c-un maslin batran.
Asadar, intre Zante Town si Tsilivi, incercati sa circulati cu un mijloc de trasport.
In primul rand, ar fi bine sa vedeti daca vila sau hotelul Dv. este pe colina Bochali. Daca este, mai bine refuzati-l, sunt multe alte cazari in oras sau in Tsilivi!
Daca ati acceptat totusi, inchiriati o masina si, in centru orasului Zakynthos, de pe faleza, cautati strada Kapodistriou. N-o luati pe-acolo, ca e cu sens interzis. Aceasta strada insa se continua cu strada Finikes (bingo!), care n-are sens interzis si de AICI incepe efectiv serpentina ce va aburca pe colina Bochali si va scoate din oras, ducandu-va spre Tsilivi.
De pe strada Kapodistriou ajungeti pe strada Finikes, mergand, nu direct, ci inca o vreme pe faleza, unde veti gasi un panou cu drumul spre Tsilivi, o luati pe-acolo, va intoarceti inapoi, pe-o strada paralela cu faleza, si urmariti strazile pana apare strada Finikes.
Acolo e si un Super-Market si mereu ambuteiaj, caci nu numai Dv. va veti incurca prin acest paienjenis de asfalt cu multe sensuri interzise si cu politisti pe motociclete ce asteapta pe la colturi. Urcati o vreme serpentinele, veti iesi curand din oras, treceti cu bine de doua intersectii si veti ajunge la Tsilivi. GPS-ul sau grecii de pe parcurs, va vor indica directia cea buna.
Sunt convins ca prima intrebare, ce-o sa mi-o puneti, va fii: “Cum arata drumul de calvar dintre Zante Town si Tsilivi”, drum plin de contraste (unde putini turisti au fost cazati pana acum), pe care l-am strabatut de “n” ori, si intr-o directie, spre Zante, unde mergeam sa ma aprovizionez de la mini-marketuri si in directia opusa, spre Tsilivi Beach, unde mergeam la balaceala, intr-un golf linistit. Daca nu...
Alta intrebare!
Trimis de dorgo in 09.08.18 12:26:29
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Thassos, Skiathos, Santorini, Paros, Cipru, Lefkada, Halkidiki
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dorgo); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 37.79797770 N, 20.88809520 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Web, daca e posibil si clipul, mersi! https://www.youtube.com/watch?v=v6mpLPcqtYM
@all
Wow! Era sa uit esentialul, sejurul a fost posibil datorita unui "voucher" oferit de AFA!
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
--
Mutat în rubrica "Anna Maria Studios, ZANTE TOWN" (nou-creată pe sait)
--
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@webmasterX: Coordonatele GPS sunt bune.
@dorgo: Apropos de legenda povestita de tine cu Dumnezeu si sacii de pietre... mai era una.
Cand a impartit pamantul oamenilor, Dumnezeu i-a uitat tocmai pe greci. Astia au venit cu jalba-n protap si L-au intrebat: " Ce-ai avut Doamne cu noi de nu ne-ai dat si noua nicio bucata de pamant? ". Pffff, bai grecilor, pe voi v-am uitat. Da'... uite... pastrasem astea pentru mine si vi le dau voua.
Altfel, sa-ti fie de bine. Daca-ti place mersul pe jos, se pare ca ai ales locatia potrivita .
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)