GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Destinaţia aleasă pentru ieşirea anuală din acet Ianuarie, avea să fie, Lituania.
Nu am un motiv solid, decât că nu mai fusesem acolo.
Plus că nu-mi place Lanzarote.
5 nopţi, aterizare la Kaunas, zbor din Londra (locuim în UK), maşină închiriată, condus spre Vilnius, două nopţi acolo, condus spre Klaipeda, două nopţi, apoi înapoi la Kaunas unde am petrecut ultima noapte.
Voi încerca aici o descriere a hotelului din Klaipeda, plus câteva impresii, scuze, nu am cum să le separ, timpul plus lipsa de interes nu "mă împing" spre descrieri separate.
Am decis Klaipeda deoarece este aşezat la malul mării Baltice.
Am căutat hotel pentru câteva săptămâni aş putea spune, am decis finalmente pentru Amberton, un hotel de patru stele.
Hotelul este distribuit în mai multe clădiri, principala, acel turn în forma literei K fiind locul unde mai toată lumea cere cameră.
Când am sunat (nu mai iau cu plata direct pe site uri de specialitate din cauza unor surprize la sosire prin alte locaţii) am cerut în mod specific cameră cu cadă SPA (ştiţi că e cu oasele bre).
La sosire, ni s-a dat altă cameră, când am dat să părăsim hotelul, am fost chemaţi înapoi, rezolvându-ni-se problema.
Treaba e că, fiind în afara sezonului, acea latură a hotelului era neocupată, iar puţinii turişti cazaţi, doreau vedere.
Cu mic dejun inclus am dat 68 de Euro/noapte, un preţ mai scăzut decât cel normal, pentru acel tip de cameră, asta ca o scuză că nu au avut camera gata din start, mai mult, seara când am revenit din plimbarea prin oraş, am dat peste o sticlă de vin, cadou, ca scuză pentru apa roşie fierbinte care a curs iniţial când am pornit apa.
Nu intră în cei 68 de Euro şi vizita la zona SPA, acolo dai 10 Euro separat, de om, pentru trei ore, dar meritat, zona este echipată cu tot ce trebuie, saună, steam room, jacuzzi.
Atracţia principală însă, de departe, restaurantul de la etajul 20 al hotelului.
Am înţeles că vara este cu rezervare, acum era... gol.
Complexul hotelier are 5 locaţii tip restaurant, încă unul se află în clădirea cu doar 12 etaje, tot sus.
Am avut şi şansa unei zile senine, cu soare (singura dealtfel din cele 5), aşadar vă puteţi imagina priveliştile de sus din restaurant, aşezat cu faţa spre Marea Baltică.
Preţurile acolo sus...
o porţie de 12 melci, 12 Euro.
Am luat o porţie de viţel la grill, cu hribi şi alte vegetale tot grilate, 19 Euro.
Nu au bucătărie separată, toată mâncarea se pregăteşte, inclusiv grill ul, în faţa ta acolo pe loc.
Mai serveau crocodil sau vită, miel, plus desigur pizza sau paste.
Klaipeda este deci un oraş la malul mării, protejat de mare printr-o peninsulă foarte lungă (ajunge în Rusia) şi foarte îngustă.
De la punctul de trecere aflat la cca 500 de metri de hotel, am luat un bac micuţ care ne-a trecut dincolo, contra a 1 Euro /persoană.
Foarte mulţi pescari acolo, pe ambele maluri.
Când am trecut dincolo, la Smiltyne, nu aveam habar de lăţimea peninsulei, aşa că, ne-am plimbat puţin prin pădurea de conifere şi ne-am orientat efectiv după vuietul mării, cale de vreo 800 de metri pe o străduţă îngustă, ajungând astfel la marea propriuzisă.
O plajă superbă, amenajată cu nisip fin, pustie desigur.
Am înţeles că vara este foarte OK de vizitat şi înotat acolo.
Câteva restaurante pe drum, toate închise.
Ne-am întors deci la bac, am trecut înapoi cu inimile mai pline.
Am servit masa doar o seară la restaurant, în rest am mâncat în cameră.
Sunt câteva minisupermarketuri prin zonă, cu preţuri supermodice.
Foarte bine reprezentat este alcoolul, cu diferite, ce spun diferite, zeci, de tipuri de vodcă, coniacuri, sau bittere, toate la preţuri, cum spuneam, modice.
Un armenesc la jumătate de litru de ex, Ararat, 9.99 Euro.
Vodcă de 40 grade llituaniană la 6 sau 7 Euro.
Ca o curiozitate, nu am văzut mulţi graşi, ca mine măcar, lumea pe stradă îmbrăcată foarte elegant, indiferent de timp al zilei.
Ce să mai spun?
Cei aproximativ 300 de kilometri între Vilnius- Klaipeda, i-am făcut, cu o oprire, în trei ore şi jumătate pe o bucurie de autostradă. Drept, plat ca-n palmă.
Considerând că zborul din Londra ne-a costat sub 100 de lire pe amândoi, dus/întors, probabil vom lua în considerare o vizită şi la vară.
Trimis de icata24 in 11.01.20 22:00:39
- A fost prima sa vizită/vacanță în ȚĂRILE BALTICE
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (icata24); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 55.71119090 N, 21.12985710 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Amberton Hotel, KLAIPEDA" (nou-creată pe sait)
=
Te-am ruga să (re)verifici coordonatele GPS ale acestei destinaţii pe harta interactivă AFA. Ne poți spune dacă-i ok? (mărește zoom-ul cât e necesar, până la afișarea la nivel de stradă - dacă-i posibil)
=
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@icata24: Sa va fie de bine si aceasta vizita, si dupa cum spui, chiar merita. P06 dragalasa foc, felicitari, votat cu mare drag.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)