Zakynthos în vremea pandemiei (Despre câteva dintre plajele insulei)

TIPĂREȘTE

Așa cum promiteam în cele scrise cu mai bine de două luni în urmă, voi încerca să creionez, nu foarte detaliat, sejurul nostru în frumoasa insula de la Marea Ionică. Încheiam review-ul anterior cu momentul plecării din Metsovo, după un mic dejun luat pe terasa hotelului Apollon (vezi impresii).

Am slalomat câțiva kilometri până am intrat, din nou, pe Egnatia Odos și am pus cap compas spre Kilini, unde urma să așteptăm ferry cu destinația Zante. Ajunși în port, am parcat în coloana de mașini care se formase, ne-am răcorit la o terasă (unde destul de mulți turiști purtau mască) și ne-am îmbarcat pe una din navele companiei Levante Ferries. Nu era aglomerația din anii trecuți, dar nici nu puteam spune că ne simțeam stingheri. În spațiile închise toți turiștii purtau mască, la fel și barmanii, iar dezinfectant găseai la tot pasul.

Pe punte, în bătaia vântului, admiram nuanțele minunate ale mării de care ne fusese dor un an întreg și de care nenorocita de pandemie încercase să ne țină departe! Dar, ce poate sta în calea celor îndrăgostiți iremediabil de Elada?

Cele 30 de mile marine (aprox. 53 km) până la destinație au fost parcurse în circa o oră și un sfert, apoi conturul țărmului și clădirile din Zante s-au ivit la orizont. Deși gazda noastră ne spusese să nu ne grăbim, n-am mai întârziat prin capitală și am demarat spre Keri, în extremitatea sudică a insulei.

Am ajuns la vila Theodora puțin înainte de sosirea lui “il dottore” (cum aveam să-l mai gratulez de-a lungul sejurului) și a mamei sale, timp în care am admirat un dafin de proporții uriașe pentru specia sa, niște măslini despre care aveam să aflu că depășiseră cu mult centenarul și grădina cu legume.

După ce am făcut cunoștință și pe viu, ne-am instalat rapid și am coborât în curte, unde, sub umbra generoasă a măslinilor, ne-am așezat la taclale... Rula (mama doctorului) s-a înfățisat imediat cu cafele și vin rece din producția proprie, noi am contraatacat cu o pălincă autentică, doctorul și-a amintit cu plăcere de anii studenției de la Craiova, noi de trecutele sejururi în insulele elene și... a trecut prima jumătate de zi în Zakynthos!

Dis-de-dimineață, obiceiul nostru, luăm micul dejun pe terasa camerei, acompaniați de cele două pisici ale gazdelor și ne propunem să mergem la Kalamaki. Zis și făcut, rătăcim puțin drumul (nu știu de ce, dar Waze și Here We Go nu s-au descurcat atât de bine ca în Lefkada în ceea ce privește accesul din șoselele principale spre plaje), dar un localnic își oprește Nissan-ul și se oferă să ne piloteze către plaja căutată! Nu știu dacă am fost primii pe plajă, dar cu certitudine nu am ratat podiumul primilor sosiți...

Nici o dificultate în a alege șezlonguri (8 euro) în pole-position și de a testa apa mării, caldă încă de dimineață și cu o adâncime mică zeci de metri de la mal. Nisip fin pe plajă și în apă, cuiburi ale țestoaselor Caretta-Caretta, câțiva nori răzleți pe cer, totul O. K. Taverna la care am mâncat se numește Kalamaki Beach, dar despre partea culinară a vacanței într-un alt review...

După prima zi de plajă, am revenit în Keri unde am cumpărat dintr-un mini-market oarece fructe, apă și nelipsitele doze de Mythos, iar în cameră ne așteptau câteva legume (tomate, ardei gras) proaspete, din grădina Rulei!

A doua plajă vizitată a fost Alikes, situată în N-E insulei. Plaja e mare, largă, cu un nisip fin și foarte bine organizată (dușuri, cabine). Apa mării propice celor mici, cu adâncime de max. 0,5m până mult în larg, șezlongurile și umbrela costând 8 euro. Trei taverne (Paradiso, Asteria și Buca) și un beach-bar (Moby Dick) prezente să satisfacă cerințele în materie ale turiștilor întregesc tabloul unei locații care nu trebuie ratată! De altfel, cinci zile mai târziu aveam să revenim aici după o tentativă semi-ratată pe Makris Gialos!

Următorul popas l-am făcut pe plaja Dafni, în S-E. Aflată într-o zonă care abundă în plaje (Kaminia, Porto Zorro, Banana, Porto Roma – pe exteriorul insulei și Dafni, Gerakas – în interiorul golfului Kolpos), Dafni se lasă cu greu cucerită! Din șoseaua principală Zante – Vassilliki se desprinde, la dreapta, un drum de țară, care te poartă printre livezi de măslini. Câteva porțiuni foarte înguste sau abrupte pun la încercare abilitățile șoferilor, dar efortul este pe deplin răsplătit la sosire! Cu un aspect semi-sălbatic, Dafni te cucerește prin apa mării (de o claritate extraordinară!) și prin aerul său de... început de lume, șezlongurile fiind dispuse pe o ridicătură de pământ, aflată la câțiva metri buni de apă. Fâșia despărțitoare (nisip și pietre) este dedicată cuiburilor broaștelor țestoase, iar purtarea papucilor de plajă se cam impune! Șezlongurile au fost gratis, poate și pentru că majoritatea turiștilor au luat masa la una dintre cele două taverne care le administrează (Porto Mela și Antonio Bel Mare). Am întâlnit câteva cupluri de italieni, greci și mulți compatrioți. Plaja nu dispune de multe șezlonguri, așa că cine e doritor n-ar trebui să sosească după ora 10. a. m.

Ziua de sâmbăta a fost dedicată unel alte vizite pe coasta de est. De această dată am ales plaja din Tsilivi. (Aici mă văd nevoit să fac o paranteză, dându-mi seama că numele plajei nu spune mare lucru. La fel cum am menționat și în review-urile despre Lefkada și de această dat m-am documentat intens de pe AFA asupra a tot ce înseamnă Zakynthos! Administratorilor și celor care postează, toară recunoștința mea!) Practic, întinderea de nisip de câțiva kilometri este formată din trei plaje unite: Secret, Venus și Baracuda. Ne-am așezat în extremitatea ultimei, după ce le-am străbătut pe toate trei simțind sub tălpi nisipul arzător! Închirierea șezlongurilor și a umbrelei ne-a costat 7 euro, iar în apropiere se află beach-barul Baracuda (un esspreso = 3 euro) și taverna Paradisos (unde am prânzit). Toată ziua a stat sub semnul vântului care a bătut continuu, generând valurile care fac deliciul multora dintre noi. Fiind sâmbătă, plaja a fost destul de aglomerată, cu mulți localnici care-și savurau weekend-ul. O porțiune din plaja Venus e dedicată celor care cu ajutorul vântului și a parapantei “decolează” cu placa de pe apă, ridicându-se în înalt (o combinație într kitesurfing și wakesurfing) și windsurferilor care își plimbă în larg velele multicolore.

Vine și duminica și ne hotărâm să stăm... acasă! Ei, nu la vilă, ci pe plaja din Keri, aflată la mică distanță de vila Theodora! Nu voiam să pățim ca în Lefkada, când am stat 14 zile în Vassiliki, dar n-am “onorat” plaja din localitate sau vecina ei din Ponti! Privită din depărtare, plaja din Keri e ca și inexistentă! Asta pentru că e formată dintr-o fâșie îngustă de teren acoperit complet de pietre, unde se desfășoară un rând de umbrele și șezlonguri și un rând de copaci umbroși, asemănători sălciilor noastre, la umbra cărora se așează mulți turiști cu prosoapele de baie. E multă liniște, câteva perechi de sexagenari italieni, pe care-i întâneam în același loc, care aveau continuu ceva de povestit și pe fața cărora se citea plăcerea de a trăi momentele oferite de apă și soare! Apa mării de o limpezime aparte, caldă, cu porțiuni de 5-6 metri de pietre pe fund, apoi nisip, te îmbia la sesiuni prelungite de bălăceală! De-a lungul plajei, mici chioșcuri, afaceri de familie, cu de toate (de la articole de plajă la cafea și de la bere la înghețată) unde toate POS-urile se stricaseră chiar în acea zi și trebuia să plătești cash...

Seara de duminică am rezervat-o (la indicațiile gazdei noastre) unei deplasări până Cap Keri (extremitatea sudică a insulei) unde, alături de alți zeci de turiști, am admirat un apus de soare care ne-a tăiat răsuflarea! Și cadrul general (sus pe stâncă, mult deasupra apelor care-și schimbau rapid culoarea) și momentele în care astrul zilei se scufundă în mare într-o explozie de foc, sunt de neuitat!

Am început o săptămână nouă cu o deplasare relativ scurtă, în cealaltă extremitate sudică a insulei, pe plaja Gerakas. Câțiva kilometri de nisip și pietre, șezlonguri, umbrele și sute de cuiburi ale țestoaselor Caretta, plus coborârea pe scările și pasarela din lemn, fac din Gerakas o plajă care, personal, mi-a plăcut mult. O pereche de șezlonguri și o umbrelă ne-au costat 10 euro, iar parcarea a fost gratuită, pe un teren viran plin de praf sau pe stradă, accesul motorizatelor fiind interzis în apropierea coborârii spre plajă. Deși era luni, plaja s-a aglomerat rapid cu localnici, dar și câțiva italieni și maghiari. Apa mării a fost perfectă, liniștită, cu o mică porțiune cu pietre, apoi, până în larg, numai nisip. Două taverne frumos amenajate și câteva magazine tip ABC întregesc peisajul zonei de primire a turiștilor.

Și pentru că ultimele două zile ne-am cam învârtit pe lângă casă, în ziua următoare ne-am hotărât să ajungem în extremitatea opusă a insule, pe plaja Makris Gialos. În drum spre ea am trecut pe lângă Xigia și mirosul apelor sulfuroase a inundat habitaclul mașinii! Ajunși la destinație, găsim cu greu loc de parcare, în curtea unei vile, strada foarte îngustă nepermițând așa ceva. Coborâm pe scări de piatră până la micuța plajă, foarte aglomerată în ciuda orei matinale! Umbrelele și șezlongurile (10 euro) răspândite printre pietrele albe, destul de mari, care acoperă în totalitate terenul de la baza stâncilor. Un vânt puternic și valurile destul de mari făceau ca, în apă, să-ți menții cu greu echilibrul. Senzația era de nemulțumire, așa că facem, stânga-mprejur și ne reîntoarcem pe Alikes, plaja care ne-a încântat de la prima întâlnire și căreia i-am fost oaspeți, acum, până spre seară, beneficiind și de deliciile unui prânz de care voi aminti în review-ul dedicat plăcerilor gastronomice din insulă.

Sosi, în sfârșit, ziua în care urma să călcăm pe una dintre cele mai vestite și fotografiate plaje din Europa, și poate din lume: Navagio. O denumire mai puțin grecească, foarte internațională, care pe mine mă ducea cu gândul la indienii Navajos, compatrioții lui Winnetou... Simpatica și amabila noastră gazdă, “il dottore” , telefonase în prealabil la oarece cunoștințe din Porto Vromi pentru a se informa despre posibilitatea de a ieși pe mare, spre Navagio. În ultimele zile, vântul se potolise, marea se mai calmase și o mini-croazieră spre plaja cu epava era posibilă. Am plecat din Keri imediat după ora 8, pentru a fi prezenți la prima plecare din Porto Vromi, cea de la ora 10. Una din firmele care duc turiștii pe Navagio este a fraților Dimitris și Stefanis, are ca emblemă chipul lui Poseidon și se află la capătul digului din micuțul port, sub umbrelele galbene. Ne îmbarcăm pe vas, contra a 25 de euro de persoană, împreună cu un grup masiv de italieni de toate vârstele și câțiva greci. Grupul nu era mai mare de 25 de persoane, eram singurii români, iar atmosfera a fost de-a dreptul fabuloasă: muzică la catarg, soare, valuri și… nerăbdarea!

După câteva viraje la dreapta, ocolind promontorii stâncoase, a apărut în toată splendoarea ei, vestita Navagio! Arăta așa cum ne așteptam, cu o mare parte a nisipului acoperit, încă, de umbră, cu epava contrabandiștilor (sau a guvernului!) plină de graffiti în toate limbile, cu puțini turiști în apă. Acostăm, debarcăm, vaporetto-ul nostru se retrage la ancoră în larg, pentru a face loc și altor vase cu turiști. Ne vom revedea peste vreo oră și jumătate, timp în care ne-am bălăcit mai puțin decât speram din cauza valurilor mari și a aglomerației create de momentele în care vasele se apropie de plajă pentru a debarca sau îmbarca turiștii! Peste toate, începe să se simtă din ce în ce mai pregnant mirosul de motorină de la motoarele ambarcațiunilor, care adăugat căldurii năucitoare și dispariției umbrei fac ca Navagio să nu mai fie chiar așa de atractivă.

Una peste alta, nu m-a dat pe spate, dar nici nu mi-aș fi iertat vreodată dacă o ratam! La întoarcere, căpitanul a ridicat mult nota călătoriei prin popasurile făcute la Blue Caves și Blue Lagoon (cred că nu e insula în arhipelag să nu aibă așa ceva!) unde ne-a băgat practic cu vasul în peșterile pline de lilieci și apoi, ne-a găsit un loc fantastic de bălăceală într-o apă cu niște nuanțe cum numai în Photoshop vezi! Ne-am despărțit cu greu de cochetul Porto Vromi și ne-am îndreptat spre casă, cu sufletul plin de frumusețile văzute!

Se apropia momentul să părăsim Zakynthos și noi nu văzusem, încă, vestita Caretta-Caretta! Așa că, într-a noua zi a sejurului nostru, ne-am petrecut ziua pe plaja din Laganas! Din nou, ne-am pierdut în labirintul de străduțe care duc din “principală” spre plajă, dar am fost ajutați, de această dată de un conațional, stabilit de 20 de ani pe țărmurile elene! Românul avea vreo 10 bărcuțe pe care le închiria turiștilor dornici să vadă țestoasele în larg! Ne-a spus unde putem să le vedem și de pe dig, drept care ne-am îndreptat spre bărcile pescarilor recent sosiți din larg. Aceștia își aranjau năvoadele, curățindu-le totodată de crustacee și mici peștișori pe care îi aruncau... țestoaselor! Ele, foarte tacticoase se plimbau printre ambarcațiuni, se lăsau filmate, se scufundau, reveneau la suprafață... Am dedicat restul zilei plajei și multor intrări în apă, la unele dintre ele având șansă să vedem (de la distanță, ce-i drept) câteva țestoase care înotau în larg!

Așa am alternat ultimele zile în Zakynthos, când pe cocheta plajă din Keri, când pe cea din Laganas, urmărind țestoasele! Printre ele, o incursiune în capitala Zante pentru unele cumpărături, o seară grecească de neuitat (asupra căreia voi reveni în review-ul de care am mai pomenit, consacrat tavernelor și restaurantelor colindate) și... supărătoarea senzație de sfârșit de vacanță!

În dimineața primei zile a săptămânii următoare, după o vizită prin piața de pește a capitalei, ne-am îmbarcat pe ferry-boat-ul spre Kilini, iar de aici am pornit spre Metsovo, unde aveam să ne petrecem ultima noapte pe tărâm elen. Urma un drum destul de lung (s-a dovedit a fi și destul de... pustiu) prin Macedonia și Serbia, înainte de a ajunge pe meleagurile hunedorene.

Acum, când închei aceste rânduri, filele din calendar îmi arată că mai sunt 33 de zile până vom pleca într-o altă aventură prin insulele Eladei: Kefalonia!

Vacanțe de vis vă doresc, oriunde vă veți afla!

---

VIZUALIZĂRI: 1753 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI