GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
În timpul sejurului pe care l-am făcut zilele trecute la Lisabona am vizitat, aşa cum face orice snob care se respectă, unul dintre cele mai importante muzee ale lumii, şi anume Muzeul Calouste Gulbenkian. Ştiu că în opinia unor useri şi webi subiectul nu prezintă relevanţă turistică dar ştiu că sunt şi uni, cei drept nu foarte mulţi, care sunt pasionaţi de arta şi pentru care vizitarea unui muzeu, în care se găsesc comori nepreţuite ale creaţiei umane, poate avea relevanţă turistică.
Dacă eu am purtat-o pe fiica mea pe la toate bisericile şi pietroaiele Lisabonei a avut şi ea pretenţia să o însoţesc la câteva muzee şi galerii de arte pe care ea cu certitudine a vrut să le viziteze din pasiune şi nu din snobism, ca mine.
Muzeul se afla pe strada Avenida de Berne nr 45, în apropiere de parcul Eduardo VII, între staţiile de metrou Sao Sebastiao şi Praca de Espanha sau pe liniile de autobuz 16,726,56,718,742.
Muzeul este deschis de marţi până duminică între orele 10 şi 18. Lunea este închis la fel ca aproape toate muzeele de artă din întreaga Europă.
Este compus din doua clădiri separate, una dintre ele găzduind colecţii de artă Egipteana, Greaca, Romana, Islamica, Asiatica şi Europeana iar cealaltă Centrul de Arte Moderne.
Preţul de intrare la fiecare dintre cele doua este de 4€ iar dacă vrei se le vizitezi pe amândouă poţi economisii 1 € cumpărând ’’ Biletul combinat ’’.
Cea mai mare parte a exponatelor au făcut parte din colecţia privată a lui Calouste Gulbenkian, un mare magnat al petrolului de origine armeană. Înainte de moartea sa a donat întreaga colecţie Portugaliei ţara în care s-a stabilit în ultimii săi ani de viaţă. În parcul din faţa muzeului se află o statuie a sa in mărime naturală, şezând pe soclul unei alte sculpturi ce înfăţişează o pasăre de pradă de dimensiuni uriaşe.
Muzeul este împărţit în mai multe secţiune cea mai impresionanta fiind cea dedicată artei europene. Aici se găsesc opere celebre ale lui Rembrandt, Rubens, Van Dyck, Ghirlandaio, Carpaccio, Hals, Ruisdael, Jan van der Hayden, Robert Hubert, Fragonard, Sir Thomas Lawrence, William Turner, Francesco Guardi, Theodore Rousseau, Weyden, Renoir, Claude Monet, Jean- Baptiste Corot, Auguste Rodin, Eduard Manet, Edgar Degas, iar capodopera muzeului o constituie statuia din marmura alba a Dianei, opera sculptorului francez Jean-Antoine Houdon.
In afara de tablouri si sculpturi, secţiunea dedicată artei europene mai conţine numeroase piese de mobilier franţuzesc precum şi impresionante lucrări de orfevrărie.
În secţiunea egipteană cea mai importantă piesa este o mască a unei mumii de acum 2700 de ani, în secţiunea greaca se găseşte un vas cu o vechime de peste 2500 de ani precum şi o colecţie de monezi ale vremii, iar în secţiunea asiatică veţi admira vase rare din porţelan, tapiţerii persane si stampe japoneze.
Data viitoare, Centrul Cultural Belem cu galeriile sale de Arta Modernă.
Trimis de popescu.borsa* in 24.03.11 20:56:23
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (popescu.borsa*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Uite cum m-ai facut sa ma uit in dictionar si sa aflu ca orfevrărie inseamna meşteşugul creării obiectelor de artă aplicată, din metal preţios... (definitie preluata de pe internet)
Asta ca sa ii mai scutesc si pe altii sa caute citindu-ti impresiile!
Sau sunt singura care nu stiam??
Eu sper sa citesc cat mai multe impresii de acest gen. Un muzeu cu obiectele sale de arta nu se pierde in negura timpului, nu isi pierde stelele, din contra, se imbogateste cu valori si, implicit, ne imbogateste si pe noi spiritual.
In final, dupa ce am fost undeva, tot ce ne mai aducem aminte din locul respectiv sunt obiectivele turistice si nu peretii camerei in care am stat.
Se plateste taxa foto?
Cum ai reusit sa faci poze? Ai tratat cu vreo portugheza frumusica?
@magdalena @marius gaudi
Nu se plăteşte pentru fotografiat. Se pot face poze dar fără blitz. Trebuie să te străduieşti să nu mişti aparatul în timpul fotografierii. Lumina este destul de slaba şi face dificilă obţinerea unor rezultate satisfăcătoare.
Asta in cazul in care nu ai un aparat profesionist. Eu nu am.
Uite cum mă laşi fără PMA-uri! ? ! ? ! ? încă 900 de la mine la fel şi magdalena pentru definiţia din DEX!!!
Atâta timp cât e LISABONA PMA-urile NU sunt o problemă sunt fascinat de oraşul ăsta!!! FELICITĂRI încă odată!!!
Am atasat aceasta melodie, sper sa placa insa se poate schimba!
P. S.
Complimente fiicei, merita toata stima!
”Ştiu că în opinia unor useri şi webi subiectul nu prezintă relevanţă turistică...
Ba eu zic ca prezinta relevanta turistica, dar in forma cum l-ai prezentat tu. Adica unde este amplasat, cand il gasesti deschis, cat costa, cam ce gasesti acolo etc.
Dar daca imi faceai un serial in n episoade in care imi explicai fiecare tablou, statuie, si placa de marmura vazuta pe acolo ma pierdeai pe drum.
Andox, iţi mulţumesc pentru apreciere. Părerea ta însă, nu este împărtăşită, de cea mai mare pare dintre webi. Dovada o găseşti pe lista de voturi.
Am auzit opinia unui ''specialist'' care spunea că pentru el turism înseamnă muntele şi marea. Perfect de acord cu el şi eu ştiu să mă bucur de natură dar asta nu mă face să neglijez alte aspecte ale turismului cum ar fi religia, tradiţia, cultura, arta, şi de ce nu chiar gastronomia,…. dar asta e, nu toţi suntem la fel.
”Ştiu că în opinia unor useri... subiectul nu prezintă relevanţă turistică...
Păi io' ce să fac dacă am băgat 40 de ore legate la job în ultimele zile? A trebuit să aştept, să mă odihnesc (relativ) bine şi acum, încep să citesc şi eu ce s-a mai scris pe sait.
Mi se pare chiar fain review-ul, iar dacă fii-ta are astfel de gusturi, n-are şanse @Flaviu la ea ) Da, poate-i mai bine aşa...
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Dec.2022 Carmo Convent o minune arhitecturală renăscută din propria cenușă — scris în 30.11.23 de ovidiuyepi din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Oct.2021 Povestea Lisabonei la ea acasă: Lisboa Story Center — scris în 31.07.22 de irinad din TâRGOVIșTE - RECOMANDĂ
- May.2018 Muzeul Marinei, Lisabona — scris în 01.10.18 de elviramvio din JUD. ILFOV - RECOMANDĂ
- May.2018 "Passado, Presente e Futuro !" Museu do Combatente — scris în 15.07.18 de elviramvio din JUD. ILFOV - RECOMANDĂ
- May.2018 Un praf de mumie, por favor! Muzeul Farmaciei — scris în 12.07.18 de elviramvio din JUD. ILFOV - RECOMANDĂ
- May.2018 Monumento aos Combatentes do Ultramar — scris în 07.06.18 de elviramvio din JUD. ILFOV - RECOMANDĂ
- Dec.2016 Muzeul Lisboa Story Centre - m-am 'cutremurat' si la propriu si la figurat — scris în 23.03.17 de GabrielaG din BRASOV - RECOMANDĂ