Castelul Landštejn - niște ruine semețe și poveștile lor

TIPĂREȘTE

La doar câțiva kilometri de cocheta noastră cazare rurală din Matějovec se află ruinele impunătoare ale castelului Landštejn. Va fi o adevărată provocare să scriu despre el pentru că e un loc absolut serios, cu o istorie extrem de complicată. Mie-mi place istoria, dar chestiile complicate uneori mă cam plictisesc, vă spun drept... Îmi plac clasificările, îmi place sistematizarea, latura matematică a creierului meu trebuie să știe locul exact al fiecărui lucru, altfel e tentat să-i cam dea delete. Și mai mult iubesc poveștile, iar castelul Landštejn are și el, din fericire, poveștile lui...

Nu prea se știe exact când a fost ridicat și de către cine; se pare că prin sec. 12-13 și se bănuiește că, alegându-se această locație, fix la granița cu Austria și în vecinătatea unui important drum comercial european, scopul principal inițial a fost acela de fortăreață militară. Cercetările arheologice (care încă nu s-au încheiat) sugerează acest lucru, dar și structura edificiului, cu 2 turnuri pătratice (unul mai înalt și celălalt mai scund, acesta din urmă adăpostind o capelă) unite între ele prin zona de locuit, totul inclus într-un plan pentagonal, înconjurat de un zid și un șanț de apărare. Este vorba despre perioada romanescă a construcției.

A urmat perioada gotică (sec. 14), când se aduc modificări importante, impuse de tumultul istoriei: se zidește intrarea sudică în castel (considerată vulnerabilă) și se croiește alta, prin zidul de vest, se adaugă un donjon înalt și se dublează zidurile exterioare. Sf. sec. 15 – înc. sec. 16 (perioada gotic-renascentistă) aduce noi stăpâni (mult mai bogați și mai influenți) și noi modificări, în primul rând legate de zona de locuit, care se extinde și se modernizează, dar și de fortificarea castelului prin adăugarea de noi bastioane.  

În ciuda preocupării constante a proprietarilor (am numărat nu mai puțin de 40 de-a lungul secolelor!) pentru dezvoltarea sistemului de fortificații, totuși Landštejn a fost cucerit de 3 ori în istoria sa: în 1317, de armata regală condusă de Jan de Luxemburg (prin înțelegere, Lorzii de Landštejn au rămas să locuiască în castel, ca vasali ai regelui, cu obligația de a furniza oșteni pentru acesta); în 1420, de husari; în 1618, de armata imperială austriacă.  

Declinul acestui măreț edificiu avea să fie marcat nu de oameni, ci de forțele naturii. În 1771, în timpul unei furtuni, un fulger provoacă un incendiu devastator, lăsând în urmă doar ruine care n-au mai fost nicicând refăcute. Materialele încă refolosibile aveau să fie recuperate de sătenii din zonă, iar proprietarii ce au urmat (de origine austriacă) să organizeze ocazional mici excursii cu tentă romantică. În 1945 ruinele castelului Landštejn revin statului, care ulterior le reabilitează spre a le include în circuitul turistic.

... Am poposit în parcarea uriașă, destul de goală (vremea era închisă, chiar picura un pic, iar ora destul de matinală; la plecare, aveam să găsim mai multe autoturisme și chiar ceva autocare). Parcarea e cu plată deoarece deservește nu doar castelul, ci mai multe obiective, inclusiv 2 sau 3 restaurante (urma să decartăm 60 czk = 12 lei pentru cele 1,5-2 ore petrecute acolo).  

De aici, o alee pietruită, prevăzută ici-colo cu bănci, coșuri de gunoi și bare de protecție, urcă agale spre castel. Chiar la baza dealului se află deschiderea unei foste pivnițe (a unei foste locuințe, fără nicio legătură cu castelul, după cum citim pe micul panou explicativ trilingv – cehă, engleză, germană). Sus, în dreapta intrării, ne întâmpină o tarabă cu suveniruri, din cele de se găsesc și pe la noi, prin zone turistice asemănătoare (probabil, categoria „made in China” ). Ne oprim un pic să admirăm turnul de poartă înalt cât 3 niveluri obișnuite, pe fațada căruia atârnă 2 drapele, cel al Cehiei și cel al familiei de Landštejn – un trandafir argintiu cu 5 petale, pe fond roșu.

În portic însă descoperim casa de bilete și cumpărăm 2 pentru 120 czk (24 lei) bucata. Turul obișnuit îl face vizitatorul de capul lui, însă cel ghidat, ce include și vechea capelă romanescă de secol 12-13, doar cu rezervare prealabilă, maxim 2 vizite pe zi (www.hrad-landsejn. cz) și costă 200 czk.

Pornim deci în explorare, apreciind faptul că pretutindeni sunt panouri cu explicații exhaustive, hărți, fotografii și schițe lămuritoare. Aflăm, de exemplu, că ansamblul clădirilor adiacente intrării au fost destinate, în perioada medievală, gospodăririi proprietății, aici existând un depozit de cereale, un atelier de copt pâine, un staul pentru oi și o potcovărie. În prezent se află spații administrative, un mic muzeu cu artefacte arheologice (pe care zic că-l voi vizita la plecare, când voi fi uitat ca popa; noroc că-a aruncat Tati o geană pe-acolo) și toaletele. Totul este împodobit din belșug cu plante, unele înflorite, e o adevărată explozie de verde proaspăt ce contrastează atât de îndrăzneț cu gri-gălbuiul mohorât al vechilor ruine!...

Aleea pietruită ne conduce pe sub a doua poartă, apoi urcă lin, având de-o parte zidurile de incintă și de alta pe cele ale castelului. Înainte de a treia poartă ne întâmpină în iarbă câteva blocuri de piatră pe care sunt gravate cruci – așa-numitele „cruci de reconciliere” ; nu prea pricep cum vine asta, în engleză doar atât scrie, textul în cehă e mult mai lung, dar Dumnezeu știe cum s-o traduce... În fine, se poate bănui semnificația lor.

După a treia poartă, „săpată” într-un portic alcătuit din mai multe ogive întretăiate, urmează curtea interioară mărginită de ziduri ruinate, dar încă înalte, în care orbitele goale ale fostelor ferestre par încă să scruteze adâncurile trecutului! (Ăă, ce ziceți, pot fi tare în metafore dacă vreau, nu?! 😊) Noi le gratulăm deocamdată doar cu 2-3 poze, căci vechiul donjon rămas aproape intact ne cheamă să-i trecem pragul. Înăuntru, pe toate cele 3 niveluri, este organizat un mic muzeu cu câteva artefacte și multe explicații despre evoluția ușilor și ferestrelor din castelul Landštejn de-a lungul secolelor, în funcție de „moda vremii” și de averea proprietarului. Interesant!

Revenim la nivelul 0, dar nu pentru mult timp, deoarece descoperim niște trepte ce ne poartă către ceea ce a mai rămas din partea cea mai veche a castelului – zona romanescă. Vă povesteam la început despre cele 2 turnuri, unul mai înalt, altul mai scund; ei bine, în mod paradoxal, ele sunt cele ce s-au păstrat cel mai bine și pot fi vizitate!  

Turnul mare are 6 niveluri, accesibile cu ajutorul unor scări nepericulos de parcurs, iar zidurile sunt acoperite cu explicații și cu fotografii ale zonei, extrem de frumoase. Dar lucrul cel mai fain e că pe la jumătate poți ieși într-un mic balcon acoperit, de unde pleacă un traseu circular (vorba vine; că, de fapt, perimetrul este pătratic) pe ziduri! Locul mi s-a părut de-a dreptul fabulos – poți admira de sus imensitatea ruinelor, dar și împrejurimile împădurite.  Vizita prin măruntaiele turnului continuă încă 3 etaje – alte explicații, alte poze, iar sus de tot, pe platforma cu metereze, e și mai tare, pentru că vezi până mai departe de jur împrejur și ai o perspectivă mult mai vastă!

Ce-mi place – și n-am mai întâlnit niciunde – e că în dreptul fiecărei fante din zid sunt săgeți care-ți arată cam la ce distanțe în fața ta sunt principalele puncte de interes pe o distanță de până la 4-5 km. Cu ocazia asta, descopăr că zona e plină de păduri (am traversat câteva venind încoace, dar parcă de la nivelul solului locul nu pare atât de... virgin). Ulterior citesc că, datorită acestui fapt, zona-i supranumită „Canada Cehiei” .

Coborâm și ne îndreptăm spre capătul pasarelei, acolo unde se află intrarea în capela romanică. Citind explicațiile, parcă-mi pare rău că n-o pot vizita... Scrie că a fost închinată Sf. Gheorghe și că a fost capelă de familie, existând un soi de balcon comun cu zona rezidențială, de unde enoriașii puteau urmări slujba (modelul mi-e cunoscut de la basilica Sf. Procopius, Třebič). Mai scrie că dedesubt s-ar găsi un uriaș spațiu gol, adânc de 6 m, probabil cu rol de adăpost în vremuri de restriște.  

Revenim în curtea interioară, unde ne așteaptă vechea fântână, despre care aflăm că a fost săpată în perioada gotică târzie și are adâncimea de 26 m, 6 m fiind distanța de la sol până la suprafața apei. E de la sine înțeleasă importanța capitală a unei fântâni, mai ales în vremuri de război și de asediu. În altă zonă a vechilor ruine, se pot încă distinge urme ale vechiului șemineu, iar panoul explicativ alăturat povestește cum se încălzeau vechile castele medievale.  

... Cam asta a fost vizita noastră la castelul Landštejn!... Și de ce aceste ruine?! Pentru că – potrivit istoricilor – sunt printre cel mai bine conservate din Europa Centrală. Și pentru că pietrele vorbesc; le veți auzi susurându-vă în ureche sute de povești cu cavaleri și prințese, din vremuri glorioase și din vremuri de restriște...

---

VIZUALIZĂRI: 419 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI