ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 31.08.2010
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Târgu Mureş
ÎNSCRIS: 03.04.09
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
JUN-2010
DURATA: 1 nopți
familie cu copii
2 AD. + 2 COPII -- v: 8.5 si 1.5

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Almina Boutique Hotel - un hotel placut

TIPĂREȘTE

Vacanta noastra in Turcia s-a incheiat! Cu parere de rau, am parasit orasul Efes, unde am avut un sejur minunat! Pentru a prelungi putin bucuria calatoriei, s-a decis sa ne intoarcem acasa prin Istanbul.

Dupa mai multe incercari ne-am cazat la Almina Hotel. Ca si cel din Canakkale, si acesta este inclus la categoria boutique, deci nu are specificat numarul de stele, dar pe site-ul lor se mentioneaza ca echivaleaza cu un hotel de patru stele de lux, prin urmare voi incadra si eu acest hotel la patru stele.

Almina Boutique Hotel este amplasat in centrul istoric al Istanbulului, pe o straduta pietruita, ingusta, amplasata in panta, ca mai toate strazile din aceasta zona. In apropiere, la cateva minute de mers pe jos sunt importantele obiective turistice Moscheea Albastra, Catedrala Agia Sofia, Palatul Topkapi, etc.

Fatada este mica iar cladirea nu este inalta. Hotelul fiind construit in panta, se intra direct la nivelul II al cladirii, unde este si receptia, iar nivelul I din anumite parti este la nivelul solului, din alte parti este demisol.

Receptia nu este mare, in acelasi hol fiind si lobby, care consta in cateva masute si un televizor. Este internet wireless, iar la receptie este un calculator cu acces gratuit la internet pentru cei cazati in hotel.

Pretul unei camere duble a fost de 45 E, dupa discutii care au inceput de la sume mult mai mari (180 E). Camera este destul de cocheta, spatioasa si foarte luminoasa, peretii tapetati, o atmosfera calda, completata de un tablou in ulei cu modele florale deasupra patului. Am avut pat matrimonial, acoperit cu o cuvertura maltlasata cu volane, doua noptiere, trei veioze, o masa de toaleta cu oglinda, un dulap cu doua usi, frigider, o masuta de cafea cu doua scaune. Salteaua a fost foarte buna, pe site se spune ca e ortopedica.

Era si o iesire pe terasa, intr-o mica gradina, dar usa era incuiata si nu aveam acces (poate trebuia platit separat pentru gradina).

Pe masa de toaleta am avut o tava cu doua cani, un fierbator de apa, pahare si plicuri de cafea nes. Frigiderul era plin cu sucuri si beri.

Baia e mica dar foarte curata, instalatii si obiecte sanitare noi si moderne, dotata cu uscator de par, sapunuri, sampon, acestea erau puse intr-un cosulet de nuiele. Ce nu mi-a placut a fost ca vasul de toaleta este pus dupa usa si aceasta se deschide chiar pana-n genunchii celui care sta acolo. De afara, de la intrerupator, se actiona inca un buton care pornea ventilatorul in baie pentru aerisire.

Un lucru care mi-a placut aici este instalatia de aer conditionat, montata in tavanul din hol, ceea ce permitea pornirea aparatului fara ca acesta sa sufle aerul rece direct pe noi. In plus, camera e prevazuta cu termostat, astfel ca se poate regla o anumita temperatura si aceasta sa ramana constanta.

Micul dejun se serveste la ultimul etaj, intr-o incapere placut decorata, perdelele avand o nota vesela. Micul dejun destul variat: salam, branza, cascaval, carnaciori, masline, cereale, margarina, gem, miere, friganele, cafea, ceai. Deserturi au fost mai multe feluri, cam 3-4: chec, prajitura cu ciocolata, cornulete.

Foarte mult mi-a placut terasa - bar de pe cladire. Pe jos este un fel de pardoseala din lemn, sunt si cateva mese si scaune din ratan, umbrelute de soare. Pe acoperis am vazut si cateva sezlonguri, deci se poate face plaja. Un balansoar completeaza cu succes aceasta zona de relaxare.

Aici este amenajat un bar, de unde se pot cumpara bauturi alcoolice si nealcoolice. Micul dejun se poate servi aici, dar mancarea se ia de la ultimul nivel. La bar este si un televizor, dar mergeau stirile locale si cum nu cunoastem limba...

Dar ceea ce incanta cel mai mult de pe terasa era privelistea! Se pot vedea varfurile minaretelor Moscheei Albastre, care seara sunt luminate!

Se zareste Marea Marmara, albastra si tacuta, strabatura de o multime de vapoare!

Personalul este foarte amabil.

Minusurile acestui hotel sunt:

1. O linie de cale ferata care trece pe langa hotel, insa nu ne-a deranjat. Eram foarte obositi, astfel ca am avut sentimentul ca circulatia trenurilor s-a oprit.

2. Lipsa unei parcari, dar si acest lucru s-a rezolvat. Am reusit sa gasim loc pe straduta pe care e amplasat hotelul.

Cu toate aceste minusuri, e un hotel bun, pe site scrie ca au si baie turceasca, baie cu aburi si sauna. In hotel erau multi turisti de diferite nationalitati iar daca mai am ocazia, nu voi avea nici o retinere sa ma cazez aici din nou.


[fb]
---
Trimis de biancuta in 31.08.10 23:24:38
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2200 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

20 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (biancuta); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Almina Hotel Boutique - interior camera dubla
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 8500 PMA (din 15 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

20 ecouri scrise, până acum

creivean
[01.09.10 00:32:24]
»

Ce bine arată. Se vede că-i un Boutique Hotel. Ai făcut o alegere foarte bună.

biancutaAUTOR REVIEW
[01.09.10 01:00:56]
»

Da, a fost OK aici. Comparativ cu cel din Canakkale, acest hotel are mai multe facilitati iar micul dejun a fost mai variat.

aici este si linkul hotelului: http://www.alminahotel.com.tr/

Admin
[01.09.10 01:02:21]
»

Adaugat site-ul oficial web in pagina hotelului, multumiri @biancuta.

biancutaAUTOR REVIEW
[01.09.10 01:03:37]
»

Cu placere, webmaster. Am crezut ca l-am copiat impreuna cu review-ul, dar era sub titlu si l-am scapat.

pepsi70ro
[01.09.10 07:09:57]
»

Felicitari pentru descriere, am pus hotelul la favorite, nu se stie cnd voi avea nevoie

biancutaAUTOR REVIEW
[01.09.10 09:00:16]
»

Multumesc pentru aprecieri. Am facut o simulare de rezervare pe site si am vazut ca au urmatoarele preturin afisate pentru aceasta perioada:

- single: 99 E;

- dubla: 108 E;

- tripla: 129 E;

- apartament cu vedere la gradina: 175 E;

- economice: 89 E

- apartament cu balcon si vedere la mare: 225 E;

Preturile de pe site sunt foarte mari, noi am avut 45 E/ camera. Cand am incarcat pe site din obisnuinta am inmultit cu 2, va rog sa corectati de la 90 la 45, cum am scris in rw.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
magdalena
[01.09.10 09:25:20]
»

De multe ori am vrut sa ajung si eu in Istanbul, dar dorinta mea nu s-a concretizat inca...

E un hotel de luat in considerare!

presario
[01.09.10 09:28:29]
»

Arata foarte bine si in pozele tale, l-am pus la favorite.

Da, ati negociat foarte bine de la 180 Eur la 45 Eur.

aLeXa10
[01.09.10 10:42:42]
»

E bine de stiut, pt cand vom ajunge si noi pe acolo!

biancutaAUTOR REVIEW
[01.09.10 11:12:19]
»

Asa e, @presario, am obtinut un pret bun. Credeam ca sumele spuse de ei sunt doar de "aburit", dar dupa cum am vazut pe site, vad ca totusi practica preturi mari. Nici mie nu-mi vine sa cred ca am obtinut asa diferenta mare. S-ar putea sa fi primit din acest motiv o camera mai slabuta, deoarece pe jos era parchet laminat, dar covorasul de la capatul patului era putin cam uzat. In rest, camera era destul de draguta. Nu am inteles cum e cu televizorul, ecranul acestuia fiind doar o pata neagra pe oglinda, dar oricum nu l-am folosit si nici programe romanesti nu erau. Terasa, in schimb, era superba!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Andox CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[01.09.10 12:44:10]
»

Da v-ati plimbat ceva la prima iesire in Turcia.

Pretul l-ati negociat la receptie sau inainte telefonic ?

biancutaAUTOR REVIEW
[01.09.10 12:52:28]
»

Asa e, am avut o calatorie super! Nu am selectat nici un hotel inainte, doream sa vedem cum arata. In drum spre Efes, la fel, nu am facut rezervare inainte pentru ca nu stiam sigur unde ne vom opri. Dar din cate am vazut, e mai bine sa ajungi acolo sa vezi si sa discuti, decat sa rezervi de pe net. Sau, pentru cei ce doresc sa faca rezervare pentru siguranta, pot apela la serviciile unei agentii partenere, sa negocieze un pret in locul lor. De pe net e altfel...

corinne
[01.09.10 20:06:24]
»

Superbonus pentru impresii de tinut minte ! Nu se stie nicioadata daca vom ajunge in Istanbul ...si e bine de stiut ca se negociaza pretul si la hotel . Pentru un hotel de patru stele chiar ca ati obtinut un pret asa bun .

Diaura*
[01.09.10 22:25:51]
»

" Pretul unei camere duble a fost de 45 E, dupa discutii care au inceput de la sume mult mai mari (180 E)."

Jos palaria pentru asa negociere.

cosminp
[02.09.10 00:06:54]
»

@biancuta, felicitari pentru negociere si pentru frumoasa vacanta pe care ai facut-o.

in ceea ce priveste pretul, anul acesta am constatat ca agentiile romanesti sau turcesti iti ofera preturi mai mari decat hotelul, asa ca, din punctul meu de vedere, este mai bine sa negociezi direct cu hotelul.

dar pentru cateva minute in plus, nu strica sa ceri si oferta unor agentii.

intradevar, Istanbulul iti ofera o frumusete orientala extraordinara, locuri unice de vizitat si un farmec aparte.

biancutaAUTOR REVIEW
[02.09.10 00:45:56]
»

Va multumesc tuturor pentru aprecieri! Nu stiu cum sunt preturile in Istanbul fata de Canakkale, dar in Canakkale am avut un un pret fata de care ne-am raportat si am tinut-o pe a noastra. Daca luam aceleasi preturi Istanbul - Canakkale, dupa parerea mea am avut un pret corect, iar 180 E nu merita. Daca in schimb asa sunt preturile in Istanbul, atunci pot sa spun ca am iesit foarte bine.

Acum doua zile m-am uitat pe site si am vazut ca aveau preturi mai mici, astfel camera cea mai scumpa, care acum apare la 225 E era 179 E, iar cea mai ieftina care acum e 89 E era 69 E. Se pare ca au scumpit de la 1 septembrie.

Cosminp, referitor la negocierea direct cu hotelul sau cu agentia, sa sti ca am vazut cazuri diferite, astfel am vazut si hoteluri care aveau pret mai mare decat agentia, dar in alte cazuri mai mic. Sunt multe agentii care negociaza preturi mai bune, am cautat oferte si cand am fost in Grecia, dar pana la urma pretul agentiei romanesti era mai bun, bineinteles decat pretul afisat pe site, si fara sa avem nici o discutie. Asa cum spui, nu strica sa studiem toate variantele.

Multumesc pentru felicitari, acest concediu a fost o adevarata surpriza. In Istanbul insa trebuie sa revin, e un oras fascinant in care am inca multe de vazut.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
cosminp
[02.09.10 00:56:29]
»

despre pretul la agentii fata de hotel m-am referit strict la Turcia.

da, la Istanbul trebuie sa stai cateva zile bune ca sa vezi si sa simti pulsul orasului.

luciaoradea
[03.09.10 12:47:23]
»

Felicitari pentru review! Foarte bine scris si pozele sunt sugestive!Deserturile arata grozav! Erau asa de bune cum par?

biancutaAUTOR REVIEW
[03.09.10 15:32:34]
»

@luciaoradea,iti multumesc, deserturile au fost delicioase! Daca te uiti la poza 19, poti vedea ce am consumat eu: checul cu nuca si cacao si prajitura imbracata in ciocolata, siropoasa. Au fost proaspete si gustoase. Celelalte nu le-am gustat.

ninaa
[03.09.10 15:51:01]
»

Foarte frumos review-ul si util. Cat ati stat in Istanbul ati vizitat ceva? Puncte si de la mine.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
aLeXa10, biancuta, corinne, cosminp, Diaura*, luciaoradea, magdalena, ninaa

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.065875053405762 sec
    ecranul dvs: 1 x 1