GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Anul trecut (2012) la începutul lunii iunie am ajuns pentru prima oară pe tărâm grecesc şi am ales (printr-un site de specialitate) hotelul Alkinoos din staţiunea Gerakini.
Dupa un drum relaxant şi lejer (Mangalia-Varna-Burgas-Svilengrad-Alexanroupolis-Polygyros-Gerakini) am ajuns la hotelul care s-a dovedit a fi mai frumos decât în fotografii.
Hotelul este puţin izolat de staţiunea în sine şi este recomandat să mergeţi cu maşina personală sau să închiriaţi una pentru a vedea frumuseţile zonei, sau pentru a merge la o tavernă sau restaurant, care lipsesc în zonă. (Este un bun loc de plecare pentru vizitarea celor 3 braţe ale peninsulei Halkidiki şi a Salonicului).
Peisajul este magnific şi lasă să se vadă braţele Sythonia şi Kassandra în toată spelndoarea lor.
Camera, curată, confortabilă şi spatioasă, am avut-o la etajul 1, cu balcon mobilat şi vedere spre mare, unde în fiecare dimineaţă răsăritul soarelui era mai frumos decât în ziua precedentă.
Hotelul are grădină, parcare în curte, piscină proprie, mare şi foarte curată şi un mic bar.
Gusturile mele au fost satisfăcute de micul dejun, care a fost consistent şi destul de variat.
Semnal wireless aveam în cameră, dar aveam până şi pe plaja care era extrem de aproape.
Hotelul dispune de chicinetă bine utilată, televizor, pe care nu l-am pornit cât am stat acolo, şi aer condiţionat.
Personalul este amabil şi politicos, iar lenjeria s-a schimbat la 3 zile.
Plaja în dreptul hotelului este cu pietre ascuţite şi tăioase, însă cu 50-100 m mai la nord aceasta este cu nisip (atenţie la aricii de mare, care nu lipsesc).
Recomand acest hotel pentru cine îşi doreşte relaxare totală într-o zonă liniştită, la început de vară, pentru că nu ştiu cum este în aglomeraţia din miezul verii.
Trimis de callatis06 in 27.01.13 07:47:48
- A fost prima sa vizită/vacanță în GRECIA
13 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (callatis06); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 40.27929760 N, 23.41642900 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
13 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@callatis06: bun-venit pe sait şi în comunitatea AmFostAcolo.ro.
Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
@webmaster22: Nici eu n-o puteam nimeri mai bine (adresa). Este OK.
Multumesc.
Din eroare am scris ca sejurul a fost fără masă, iar preţul 210 euro incl. transport. Menţionez că am avut cazare cu mic dejun inclus pt 7 zile şi a costat 210 euro.
--
[by webmaster] : corectat / ajustat prețul (în caseta tehnică)
Buna ziua si ma bucur ca ati scris acest review, ca am vazut acest hotel pe site-uri si nu stiam cum este. Imi plac mult pozele si descrierea, pretul modest si ne-am duce acolo cu drag. Singura problema ar fi ca am vazut ca au numai paturi single? Stiti cumva daca se pot cere si paturi matrimoniale? Ca noi dormim cu fetita intre noi in vacante si single ar fi tare incomod. Multumesc.
Pare destul de linistit si aranjat locul.
Ne poti pune mai multe fotografii, eventual cu interiorul camerei?
Pe mine ma intereseaza regimul de masa, exista si varianta de demipensiune, sau daca au restaurant la hotel si care sunt preturile in mare. Multumesc
@nicu014: O sa mai caut niste poze pe care o sa le postez imediat cum dau de ele. Nu stiu daca am si din interiorul camerei.
Sa auzim de bine!
@dogvl78: Am găsit hotelul printr-un site de specialitate care este mediatizat şi prin intermediul AFA. (nu am voie să-i dau numele).
Am numai cuvinte de laudă la adresa site-ului.
Să auzim de bine!
@danoradea: Din păcate hotelul nu are un restaurant propriu-zis. Are doar o sală la parter şi o terasă unde se poate servi doar micul dejun. Cum am scris şi mai sus nici prin apropiere nu sunt alte restaurante unde să puteţi servi masa. Aşa că musai maşină dacă doriţi sa mâncaţi mai multe mese, sau din traistă, pentru că au o chicinetă bine utilată, unde se poate prepara orice, sau aproape orice.
Noi am umblat mult în sejurul nostru (Athos-Ouranopoulis, Kalambaka-Meteora, braţele Kassandra şi Sythonia) şi am mâncat pe ici pe colo.
Să auzim de bine!
@krisztike: Mii de scuze pentru întârziere.
Din păcate nu am cunoştinţă dacă au paturi matrimoniale sau nu, din simplul motiv că nu am văzut şi alte camere.
Având în vedere că patronul este tare serviabil şi are şi el doi copii mititei, îl puteti contacta prin email. Cu siguranţă vă va răspunde în scurt timp.
Să auzim de bine!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2018 Am fost si eu acolo — scris în 19.07.18 de spelu* din IASI - RECOMANDĂ
- Aug.2013 Am fost acolo... de doua ori. — scris în 20.02.16 de Maya_C din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ