Și cu bune, și cu mai puțin bune – Alanbat Hotel

TIPĂREȘTE

Un accident pe autostradă ne-a întârziat programul cu peste o oră. Ca urmare, am ajuns pe întuneric la locul de cazare ce ne era rezervat în orașul Wadi Musa/Petra. Nu știam nimic despre hotelul unde urma să fim cazați, nici măcar numele. În întuneric, sub presiunea cazării și a recuperării bagajelor, nu dau mare atenție clădirii. Doar că mi se pare un pic cam mică. Intrând în hol, la recepție, aflu numele acesteia: Alanbat Hotel. Ulterior, pe diverse saituri l-am găsit și sub forma Al Anbat Hotel.

Cazarea, ca și la celelalte hoteluri, în ciuda mărimii grupului decurge foarte repede. Presupun că repartizarea pe camere era făcută din timp, la fața locului ghidul împărțindu-ne numai cheile. Și ne mai dă o informație, care clarifică dimensiunea remarcată a clădirii: „Fiți atenți la lift, recepția este la etajul 6! ” Îmi aduc aminte imediat de hotelurile din Lanzarote (vezi impresii), sau de la Mănăstirea Rila (vezi impresii), care se dezvoltă pe panta unui versant, sub nivelul de acces. Noi primim camera la etajul 1, adică, cel mai de jos. Ne grăbim spre cameră, ca să revenim cât mai curând la restaurant, pentru masa de seară. Lăsăm „inspecția” hotelului pentru zilele următoare, urmând a sta aici două zile.

Întors acasă, Google Earth mă ajută să-i identific poziția. Știam că este undeva la intrarea în Wadi Musa, iar saitul propriu (al-anbat-restaurant.jorda ... l-hotels.com/en) îmi dă o adresă „foarte exactă”: The Main Street, Wadi Musa, Jordan. Îl găsesc, totuși, și obțin următoarele coordonate: 30°19'33.35"N; 35°29'32.73"E.

Pe lumină, descopăr că hotelul are, totuși, două etaje și peste nivelul intrării. Undeva în hol, descopăr o scară, destul de îngustă, ce duce sus. În fotografia P1, în dreapta, mai apare și o scară exterioară. Nu pot decât să presupun că acolo ar fi locuința patronului, sau spații pentru personal. Arhitectura fațadei, destul de „amestecată”, este departe de impresiile mele despre arhitectura arabă. Ancadramentul intrării îmi aduce aminte mai curând de arhitectura greacă. Ceea ce mă miră este faptul că hotelul este chiar la stradă, fără trotuar, asfaltul șoselei oprindu-se în peretele clădirii. Încercând să văd dacă pot fotografia și fațada cu camerele, descopăr în partea stângă și o mică parcare. În nici un caz nu ajunge pentru mai mulți turiști automobiliști, părând a fi folosită mai curând de „cei de-ai casei”. Nu ajung să văd cealaltă fațadă. Ar trebui să găsesc o cale să cobor o râpă adâncă, și apoi să urc pe versantul opus. Noroc cu un pliant pe care îl găsesc la recepție (vezi poza P28). Remarc de aici că etajul unde avem noi camera este singurul fără balcoane.

Intrând în clădire, se ajunge direct în fața recepției. Aceasta este destul de mare, iar deasupra acesteia se află un tablou mare, înfățișând un obiectiv simbol al Sitului Arheologic Petra – Mănăstirea, care are și o inscripție de „Bun Venit”.

Lobby-ul are două ramuri. Cea din stânga recepției poate fi considerată și Sală de Conferințe. Este destul de mare, echipată cu scaune și chiar cu o intrare separată, are, însă, dezavantajul unei comunicări directe cu holul recepției. Ramura din dreapta, mai îngustă și mai lungă, are numai câteva fotolii. În capătul ei se găsește liftul ce conduce la camerele de jos. Înainte de capăt, pe partea stângă este restaurantul, iar în partea dreaptă, barul. Wi-Fi este disponibil numai în lobby. Nu am avut timp să-l verific. În această parte din dreapta, două lucruri îmi atrag atenția. Primul este un mic raft cu cărți, o adevărată bibliotecă la dispoziția turiștilor. Am mai întâlnit așa ceva la hotelul de acum doi ani, din Santorini. Majoritatea cărților sunt în limba engleză, dar în cele două zile de sejur aici, nu avem timp de ele. Al doilea este un tablou ce grupează toți cei cinci regi ai Iordaniei, din Dinastia Hashemită, din ultimul secol. Este singurul tablou unde i-am văzut pe toți la un loc. De regulă, tablourile des întâlnite îi cuprind pe Hussein, fostul rege, Abdullah al II-lea, actualul rege, și pe fiul acestuia, tot Hussein, care va urma cândva la tron. Trebuie să remarc faptul că familia regală este foarte iubită în Iordania, Hussein este încă plâns la aproape 20 de ani de la dispariție, iar când actualul rege anunță un comunicat, nu mai este nimeni pe stradă.

Dar, să revenim la cameră. Liftul ne coboară la etajul unu. Ieșim într-un culoar destul de îngust. În prima seară a fost în regulă, dar, în a doua, lumina era stinsă, și am căutat destul de mult timp întrerupătorul. Ușile spre camere sunt pe o singură parte. Normal, pe partea opusă este stânca pe care se sprijină hotelul. Accesul în interior se face cu cartelă. Am primit una singură, folosită și la pornirea curentului electric. Intrând în cameră, ne întâmpină un miros destul de neplăcut. Considerați asta o exprimare delicată. Experiențe anterioare îmi spun să torn ceva apă în sifonul de pardoseală din baie și apoi deschidem geamul. La întoarcerea de la masă, mirosul se mai estompase, iar, în timp, nu ne-a mai deranjat prea tare. Probabil că ne-am obișnuit cu el.

Camera este deosebit de mare, și chiar cu patul matrimonial de aproape 2 m lățime, rămâne destul loc liber spre peretele cu fereastra. Asta, probabil, și datorită faptului că spre peretele cu baia, partea mea, rămânea un spațiu de numai 30 cm. Dar nu mă plâng. Din imaginea scanată remarc și eu că, aceste camere de la etajul unu, se extind spre exterior cu spațiul ocupat de balcoanele de la etajele superioare. Camera este complet mobilată: pat, un șifonier cu patru uși (de ce așa de mare?), o măsuță cu fotolii, birou cu un televizor pe el (numai programe neinteligibile pentru mine), etajeră suport de bagaje. În birou este mascat și un mic frigider, gol. Este funcțional, dar numai atâta timp cât cartela de acces este în suportul de la ușă. Există și un aparat de aer condiționat, funcțional și el în aceleași condiții ca și frigiderul. A fost util peste noapte, pe funcția „încălzire”, pentru a păstra o atmosferă plăcută în cameră. Remarc și fereastra, de o formă boltită, ceva mai apropiată de ceea ce cred eu că este arhitectură arabă. Imaginea de la fereastră este relativ spectaculoasă. Versantul de pe partea opusă ocupă cea mai mare parte a acesteia, dar, undeva spre dreapta se vede o parte din oraș și, în fundal, munții din zona sitului arheologic.

Baia este echipată cu o cabină de duș fără ușă. Practic, un singur perete de sticlă opacă desparte dușul de vasul de WC. În zona dușului este și sifonul de pardoseală menționat anterior. Este de apreciat faptul că dușul are un echipament modern, cu două pare. Totuși baia este cea care a scăzut nota aprecierii mele. De miros am pomenit mai sus. În plus, culoarea prosoapelor era îndoielnică și erau numai două prosoape mari și unul mic. Ca un fel de scuză la adresa lor, întrucât am mai întâlnit asta și la alte hoteluri, cred că acolo nu există ideea unor prosoape de față, prosopul mic fiind destinat pentru ieșirea de la duș. O altă ciudățenie a fost lavoarul, amplasat în colțul încăperii. Trebuie să recunosc că nu am mai văzut așa ceva până acum. Dar, mie mi-a creat o senzație de inconfort. Aceasta pentru că oglinda era pe un perete, la 45 grade față de poziția mea în fața chiuvetei, foarte incomodă în timpul bărbieritului. Așezarea în paralel cu oglinda mă depărta foarte tare de aceasta.

Restaurantul ne-a asigurat micul dejun și cina. În pliant, se laudă că servesc și prânzul, dar nu am avut posibilitatea să verific. Servirea se face în sistem „bufet suedez”. Trebuie să remarc multitudinea de feluri, în special salate. Din nefericire, majoritatea aveau un aspect necunoscut pentru mine, și nu exista nici o etichetă explicativă. Când am întrebat un chelnăr ce legumă este cea murată, care mi-a plăcut mult, mi-a arătat o poză din telefon. Era un fel de ridiche roșie, groasă și lungă. Nota proastă provine din faptul că personalul era depășit de numărul de clienți, deseori lipsind, pentru lungi perioade de timp, un anume fel de mâncare, sau ceștile pentru ceai sau cafea precum și datorită existenței unei lungi așteptări până la aducerea unei comenzi. Tot o notă proastă, din punctul meu de vedere, provine din faptul că apa trebuie plătită separat.

Și ca aspect, încăperea respectivă nu îmi creează impresia unui restaurant. Lipsa unor decoruri, multitudinea de stâlpi, mesele și scaunele simple și așezarea acestora, mă duc cu gândul mai curând la o cantină. Mai atenuează aceasta, cei doi pereți, integral de sticlă, ce oferă o largă perspectivă asupra zonei din jur.

Dar, punctul forte al hotelului este „Baia Turcească” – hammam-ul. Amplasată la etajul 4, pe partea opusă camerelor, beneficiind, probabil, de o zonă de terasă în versantul pe care este amplasat hotelul, este la dispoziția turiștilor contra sumei de 30 dolari SUA. Poate să pară o sumă cam mare, dar merită. Noi am apelat la ea după vizita lungă și destul de obositoare prin Situl Arheologic Petra, și ne-a remontat complet. Cronologic, eu am început cu sauna umedă, plină de un abur dens, de nu vedeam vecinul de lângă mine. Am trecut apoi la un masaj, făcut temeinic de un egiptean, pe toate părțile corpului. Sunt trimis după aceea la bazinul cu jacuzzi, în care, din cauza aburului din zonă, intru cam „abrupt”, căzând practic în el de la 70 – 80 cm. Jeturile de aici nu sunt nici foarte dese, nici foarte puternice, dar sunt binevenite. Ies din jacuzzi și intru într-o zonă de relaxare caldă (tepidarium?). Când ies de acolo, mă opresc câteva momente în holul dintre compartimente, încercând să identific unde este Doina. Dar, un al doilea masor mă trage în altă cabină și o ia de la început. Scăpând din mâinile acestuia, o găsesc pe Doina la jacuzzi. După ce își termină și ea programul, mergem la dușuri și apoi la vestiare. În drum spre ieșire, ne oprim o bună perioadă de timp într-o cameră, de data asta uscată, de relaxare și socializare. Pot acum să fac câteva fotografii. Suntem serviți aici cu câte un ceai „din partea casei” și invitați la o narghilea. Refuzăm invitația și ne angajăm în ceva discuții cu cei prezenți aici. Aflu că domnul de lângă mine este patronul hotelului, că acesta este o afacere de familie. Îmi spune că sunt patru frați, fiecare cu hotelul său. Îmi mai povestește că este mulțumit de cum merge afacerea. Între timp, Doina discută cu un francez cu care ne-am intersectat și în timpul procedurilor. Acesta se laudă că a parcurs prin situl arheologic 20 km, în timp ce noi, conform pedometrului, numai 12 km.

Fiind deja întuneric, nu acordăm importanță piscinei aflată la același nivel. O identific, a doua zi, de la fereastra lobby-ului, la două etaje mai jos. Este, practic, un bazin cu apă înconjurat de câteva șezlonguri, amplasat, însă, într-un fel curte interioară adâncă, corespunzător a două nivele. La partea superioară a curții, pe două laturi, este restaurantul, pe o a treia latură este lobby-ul, iar pe ultima este peretele holului recepției. Mă întreb: când și ce durată de timp se vede soarele acolo?

Ca o concluzie, deși am mici nemulțumiri, recomand hotelul și altor turiști. Am fost, în decursul timpului, în mai multe hoteluri arabe. Cele care sunt incluse în circuitele turistice sunt mult deasupra celorlalte hoteluri obișnuite. Le-am încercat și pe unele și pe celelalte. Iar acesta este unul din hotelurile turistice. Ceea ce trebuie să știm de la început este că nici unul din hotelurile acestea nu pot fi comparate cu hotelurile cu care ne-am obișnuit în Europa. Și având această idee în minte, trebuie să fim mai îngăduitori.

---

VIZUALIZĂRI: 606 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI