Akropolis Guest House Bergama, o pensiune verificată

TIPĂREȘTE

Bine, bine, vă veți întreba, poate, cum adică „verificată”?! O să explic imediat!

La începutul anului, pe când făceam programul pentru vacanța turcească de anul acesta, știind că aveam de gând să vizităm situl antic Pergam, intenționam să petrecem o noapte în orașul Bergama, așezarea modernă, din zilele noastre aflată în proxima vecinătate a meleagurilor antice. Asta, bineînțeles, după ce am fi plecat din Marmaris, că pe urmă am ajuns şi la Aphrodisias, asta este o altă poveste pe care v-am spus-o deja - vezi impresii!

În acest caz, încep să „frunzăresc” booking-ul în căutarea unui hotel care să fie poziționat cît mai aproape de colina pe care era cocoțat orașul antic. Am extras câteva variante convenabile, după părerea mea, apoi îmi zic să verific și pe AFA, dacă există recenzii și cum ar fi acestea. Nu mică mi-a fost mirarea să constat că una dintre cele trei variante la care mă oprisem, adică Akropolis Guest House, avea un review (de bine!) pe sait, scris acum patru ani de @nasshu (vezi impresii). Perfect, mi-am zis, asta e, nu trebuie să mai stau pe gânduri! Și am rezervat fiindcă, cel puțin, știam că e verificată chiar dacă trecuse ceva vreme de atunci, însă și recenziile și nota de pe booking m-au încurajat s-o fac!

După ce ne-am urnit cu greu de la Aphrodisias, ne punem în mișcare cu destinația Bergama pusă pe GPS, până la care aparatul calculase 305 km și cum era trecut de orele 14,00, soțul meu a cam uzat de „talpă”, așa încât pe la 18,00 căutam pensiunea prin oraș. Noroc cu șoselele impecabile ale Turciei, din kilometrii rămași, aproape în întregime, i-am făcut în acea zi pe vestita E87.

Recunosc că pozele colegului mi-au fost de ajutor în sensul că îmi făcusem idee de cum arată din stradă porţile pensiunii, în lipsa fotografiilor, nu cred să fi nimerit prea ușor din cauza încrengăturii de străduţe din cartier. Așa, ne-am oprit direct în fața porților înalte, metalice și am început să sunăm la sonerie de zor, un pic cam speriați de ora târzie la care ajunseserăm, dar cu speranța că ne păstraseră rezervarea.

Ni s-a deschis de către o duduiță care, văzându-mă cu hârtia printată de pe booking, a început să o strige pe maică-sa în timp ce ne poftea în curte. A apărut și maică-sa, o femeie sprintenă, trecută de 60 ani, care s-a dovedit că nu știa o boabă de engleză, dar pricepea vag câteva cuvinte. Dar, era foarte jovială și emana atâta bună-dispoziție că nu te puteai supăra pe ea. Dimpotrivă, îți aducea zâmbetul pe buze. Ups, îmi zic în gând, trebuie să facem apel la mâini și la cele câteva cuvinte în turcă pe care le-am învățat în decursul anilor. Îi arăt rezervarea, îmi spune că e bine, că ne aștepta și ne poftește în corpul vechi, undeva la etaj.

Acum voi face o paranteză și voi spune că pensiunea este organizată în două curți care comunică între ele printr-un soi de pasaj. În curtea veche se află, lângă poartă, un foișor în formă de turn unde se poate sta la relaxare, o piscină în mijloc și, în spate, vila cu un etaj în care funcționează pensiunea cu 14 camere și, lipită, casa propriu-zisă a gazdelor în care acestea locuiesc, fiind vorba de vreo trei generații. Lângă scări erau, la umbra măslinilor, mesele la care era servit dimineața micul-dejun.

Dincolo de pasaj, prin care am trecut fiindcă știam de el, altfel nu cred să fi cotrobăit, era curtea mult mai generoasă, cu corpul cel nou al pensiunii. Acolo se oferă spații de relaxare și joacă (un mic teren de baschet improvizat, un biliard), dar și loc de parcare. Noi lăsaserăm mașina pe stradă și nu aveam de gând s-o mai urnim din loc până a doua zi. Există şi restaurant în partea cea nouă.

Ambele curți debordau de flori și de verdeață, o reală plăcere să stai să te recreezi într-un cadru natural agreabil.

Totul arăta rustic, dar aranjat cu bun gust, poate cam ponosit în partea veche, dar nimic nu deranjează privirii.

Ne-a condus în corpul vechi, la etaj, unde am primit camera nr. 11, care s-a dovedit o deluxe double room, apoi am dat să achit. Îmi face semn să aștept, timp în care a vorbit la telefon cu fiul său întrebându-l în ce monedă să ne ia banii și cât. Eu, în acest răstimp, pregătisem banii în euro, iar ea s-a învoit, pesemne primind „verde” de la fiu. În semn de bun-venit ne-a adus câteva cireșe, câteva fursecuri și câte o cafea din partea casei. Apoi ne-a făcut, mai mult prin semne, instructajul cu cele două chei, una de la cameră, cealaltă de la yala porții metalice de la intrare. Pe un cartonaș ne-a dat parola de la wi-fi care avea semnal foarte bun, routerul fiind la noi în cameră. Pe veranda de la etaj se găseau mese de lemn cu scaune, loc perfect pentru fumători, sau pur și simplu de căscat gura.

Camera este mare, nu foarte luminoasă, dar curată și mobilată corespunzător: pat matrimonial cu noptiere la capete deasupra cărora erau montate veioze, fotoliu, dulap de haine, birou cu scaun, un corp cu sertare pentru depozitat diverse. Destul de simplă, dar suficient de dotată să ne simțim bine. Stătea bine și la capitolul electrocasnice: frigider mic (gol), aparat de aer condiționat, televizor lcd cu ecran potrivit. Camera era pardosită cu parchet și avea elemente de decor cu motive populare, iar prosoapele moi și pufoase așezate pe pat făceau oarecum notă discordantă. Aveam și lustră cu ventilator cu care ne-am jucat un pic.

Din cameră se intra drept în față în baie. Baia, destul de spațioasă, era prevăzută cu cabină de duș care mi-a plăcut că era etanșă, iar aspectul general de curat era un alt lucru care mi-a lăsat o bună impresie. Obiectele sanitare, instalațiile, deși nu noi, funcționau ireproșabil, dar consumabile în afară de hârtie igienică și un săpun lichid cu pompiță, nu am găsit. După ce ne-am instalat, spre seară, vroiam să ieșim în oraș să vizităm și bătrânica văzându-ne pe picior de plecare, încearcă să facă pe ghidul recomandându-ne să mergem mai spre centru unde găseam de toate, în opinia ei. Totodată, ne pomenește de toate obiectivele turistice din oraș, spunându-ne că Bazilica Roșie („Kızıl Avlu” în turcă) se află doar la o sută de metri de locație dar că era închisă la ora aceea. Îi mulțumim și ne mai zice că ne așteaptă la micul-dejun pe care ni-l servește începând cu orele 07,00.

Seara ne-am petrecut-o până târziu pe străduțele orașului vechi Bergama unde ne-am plimbat pe săturate, curioși să surprindem secvențe din viața obișnuită a turcilor de rând.

Dimineața ne-am înființat la prima oră la micul-dejun fiindcă ne aștepta încă o zi plină: aveam mult de vizitat în împrejurimile Bergamei, dar trebuia pe seară să ajungem la Edirne, la următoarea noastră cazare, ceea ce însemna un drum de vreo 435 km, incluzând și trecerea cu ferry, Çanakkale-Kilitbahir.

Micul-dejun ne-a fost servit individual, în grădină şi, deşi destul de basic, a fost mai mult decât suficient, sățios și gustos. A constat în omletă, legume, brânzeturi, măsline, unt, pâine prăjită sau nu, iaurt, mezel, dulceață, miere, cafea, ceai, prăjiturele, baclava, suc de portocale.

Am eliberat camera și am cerut să lăsăm bagajele pe verandă până la întoarcere, lucru cu care a fost de acord, iar abia când am revenit să predăm cheile, înainte de prânz, l-am cunoscut pe fiu, cel care conduce practic afacerea. Acesta, un bărbat chipeș între două vârste, bun vorbitor de engleză s-a scuzat că fusese nevoit să ne lase în grija maică-sii, a schimbat câteva amabilități cu noi, dar, cum eram pe fugă, n-am avut parte de prea multă socializare.

La final, vă spun cu mâna pe inimă că recomand pensiunea pentru tranzit sau chiar vreo două nopți, cel mult trei, pe parcursul unei mininvacanțe menită vizitării siturilor antice și ale orașului vechi, măcar.

Noi ne-am simțit bine la Akropolis Guest House, iar modalitatea de a ne înțelege cu mama proprietarului, prin semne sau nu, a făcut tot deliciul șederii, fiindcă bătrânica cea fâșneață ne-a amuzat copios. Ea a fost, clar, pata de culoare în toată povestea, fără ea șederea ar fi fost de-a dreptul monotonă.

Adresă: Kurtuluş Mh. Kayalık Sk. No. 5, Bergama, İzmir, Turcia

Website: http://www.akropolisguesthouse.com/

Vă rog, atașați următorul videoclip:

youtube

---

VIZUALIZĂRI: 855 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI