ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 04.11.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Târgoviște
ÎNSCRIS: 02.05.10
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
JUN-2018
DURATA: 1 nopți
cuplu fara copii
2 AD. + - COPII

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.33%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 22 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 7 MIN

Akropolis Guest House Bergama, o pensiune verificată

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Bine, bine, vă veți întreba, poate, cum adică „verificată”?! O să explic imediat!

La începutul anului, pe când făceam programul pentru vacanța turcească de anul acesta, știind că aveam de gând să vizităm situl antic Pergam, intenționam să petrecem o noapte în orașul Bergama, așezarea modernă, din zilele noastre aflată în proxima vecinătate a meleagurilor antice. Asta, bineînțeles, după ce am fi plecat din Marmaris, că pe urmă am ajuns şi la Aphrodisias, asta este o altă poveste pe care v-am spus-o deja - vezi impresii!

În acest caz, încep să „frunzăresc” booking-ul în căutarea unui hotel care să fie poziționat cît mai aproape de colina pe care era cocoțat orașul antic. Am extras câteva variante convenabile, după părerea mea, apoi îmi zic să verific și pe AFA, dacă există recenzii și cum ar fi acestea. Nu mică mi-a fost mirarea să constat că una dintre cele trei variante la care mă oprisem, adică Akropolis Guest House, avea un review (de bine!) pe sait, scris acum patru ani de @nasshu (vezi impresii). Perfect, mi-am zis, asta e, nu trebuie să mai stau pe gânduri! Și am rezervat fiindcă, cel puțin, știam că e verificată chiar dacă trecuse ceva vreme de atunci, însă și recenziile și nota de pe booking m-au încurajat s-o fac!

După ce ne-am urnit cu greu de la Aphrodisias, ne punem în mișcare cu destinația Bergama pusă pe GPS, până la care aparatul calculase 305 km și cum era trecut de orele 14,00, soțul meu a cam uzat de „talpă”, așa încât pe la 18,00 căutam pensiunea prin oraș. Noroc cu șoselele impecabile ale Turciei, din kilometrii rămași, aproape în întregime, i-am făcut în acea zi pe vestita E87.

Recunosc că pozele colegului mi-au fost de ajutor în sensul că îmi făcusem idee de cum arată din stradă porţile pensiunii, în lipsa fotografiilor, nu cred să fi nimerit prea ușor din cauza încrengăturii de străduţe din cartier. Așa, ne-am oprit direct în fața porților înalte, metalice și am început să sunăm la sonerie de zor, un pic cam speriați de ora târzie la care ajunseserăm, dar cu speranța că ne păstraseră rezervarea.

Ni s-a deschis de către o duduiță care, văzându-mă cu hârtia printată de pe booking, a început să o strige pe maică-sa în timp ce ne poftea în curte. A apărut și maică-sa, o femeie sprintenă, trecută de 60 ani, care s-a dovedit că nu știa o boabă de engleză, dar pricepea vag câteva cuvinte. Dar, era foarte jovială și emana atâta bună-dispoziție că nu te puteai supăra pe ea. Dimpotrivă, îți aducea zâmbetul pe buze. Ups, îmi zic în gând, trebuie să facem apel la mâini și la cele câteva cuvinte în turcă pe care le-am învățat în decursul anilor. Îi arăt rezervarea, îmi spune că e bine, că ne aștepta și ne poftește în corpul vechi, undeva la etaj.

Acum voi face o paranteză și voi spune că pensiunea este organizată în două curți care comunică între ele printr-un soi de pasaj. În curtea veche se află, lângă poartă, un foișor în formă de turn unde se poate sta la relaxare, o piscină în mijloc și, în spate, vila cu un etaj în care funcționează pensiunea cu 14 camere și, lipită, casa propriu-zisă a gazdelor în care acestea locuiesc, fiind vorba de vreo trei generații. Lângă scări erau, la umbra măslinilor, mesele la care era servit dimineața micul-dejun.

Dincolo de pasaj, prin care am trecut fiindcă știam de el, altfel nu cred să fi cotrobăit, era curtea mult mai generoasă, cu corpul cel nou al pensiunii. Acolo se oferă spații de relaxare și joacă (un mic teren de baschet improvizat, un biliard), dar și loc de parcare. Noi lăsaserăm mașina pe stradă și nu aveam de gând s-o mai urnim din loc până a doua zi. Există şi restaurant în partea cea nouă.

Ambele curți debordau de flori și de verdeață, o reală plăcere să stai să te recreezi într-un cadru natural agreabil.

Totul arăta rustic, dar aranjat cu bun gust, poate cam ponosit în partea veche, dar nimic nu deranjează privirii.

Ne-a condus în corpul vechi, la etaj, unde am primit camera nr. 11, care s-a dovedit o deluxe double room, apoi am dat să achit. Îmi face semn să aștept, timp în care a vorbit la telefon cu fiul său întrebându-l în ce monedă să ne ia banii și cât. Eu, în acest răstimp, pregătisem banii în euro, iar ea s-a învoit, pesemne primind „verde” de la fiu. În semn de bun-venit ne-a adus câteva cireșe, câteva fursecuri și câte o cafea din partea casei. Apoi ne-a făcut, mai mult prin semne, instructajul cu cele două chei, una de la cameră, cealaltă de la yala porții metalice de la intrare. Pe un cartonaș ne-a dat parola de la wi-fi care avea semnal foarte bun, routerul fiind la noi în cameră. Pe veranda de la etaj se găseau mese de lemn cu scaune, loc perfect pentru fumători, sau pur și simplu de căscat gura.

Camera este mare, nu foarte luminoasă, dar curată și mobilată corespunzător: pat matrimonial cu noptiere la capete deasupra cărora erau montate veioze, fotoliu, dulap de haine, birou cu scaun, un corp cu sertare pentru depozitat diverse. Destul de simplă, dar suficient de dotată să ne simțim bine. Stătea bine și la capitolul electrocasnice: frigider mic (gol), aparat de aer condiționat, televizor lcd cu ecran potrivit. Camera era pardosită cu parchet și avea elemente de decor cu motive populare, iar prosoapele moi și pufoase așezate pe pat făceau oarecum notă discordantă. Aveam și lustră cu ventilator cu care ne-am jucat un pic.

Din cameră se intra drept în față în baie. Baia, destul de spațioasă, era prevăzută cu cabină de duș care mi-a plăcut că era etanșă, iar aspectul general de curat era un alt lucru care mi-a lăsat o bună impresie. Obiectele sanitare, instalațiile, deși nu noi, funcționau ireproșabil, dar consumabile în afară de hârtie igienică și un săpun lichid cu pompiță, nu am găsit. După ce ne-am instalat, spre seară, vroiam să ieșim în oraș să vizităm și bătrânica văzându-ne pe picior de plecare, încearcă să facă pe ghidul recomandându-ne să mergem mai spre centru unde găseam de toate, în opinia ei. Totodată, ne pomenește de toate obiectivele turistice din oraș, spunându-ne că Bazilica Roșie („Kızıl Avlu” în turcă) se află doar la o sută de metri de locație dar că era închisă la ora aceea. Îi mulțumim și ne mai zice că ne așteaptă la micul-dejun pe care ni-l servește începând cu orele 07,00.

Seara ne-am petrecut-o până târziu pe străduțele orașului vechi Bergama unde ne-am plimbat pe săturate, curioși să surprindem secvențe din viața obișnuită a turcilor de rând.

Dimineața ne-am înființat la prima oră la micul-dejun fiindcă ne aștepta încă o zi plină: aveam mult de vizitat în împrejurimile Bergamei, dar trebuia pe seară să ajungem la Edirne, la următoarea noastră cazare, ceea ce însemna un drum de vreo 435 km, incluzând și trecerea cu ferry, Çanakkale-Kilitbahir.

Micul-dejun ne-a fost servit individual, în grădină şi, deşi destul de basic, a fost mai mult decât suficient, sățios și gustos. A constat în omletă, legume, brânzeturi, măsline, unt, pâine prăjită sau nu, iaurt, mezel, dulceață, miere, cafea, ceai, prăjiturele, baclava, suc de portocale.

Am eliberat camera și am cerut să lăsăm bagajele pe verandă până la întoarcere, lucru cu care a fost de acord, iar abia când am revenit să predăm cheile, înainte de prânz, l-am cunoscut pe fiu, cel care conduce practic afacerea. Acesta, un bărbat chipeș între două vârste, bun vorbitor de engleză s-a scuzat că fusese nevoit să ne lase în grija maică-sii, a schimbat câteva amabilități cu noi, dar, cum eram pe fugă, n-am avut parte de prea multă socializare.

La final, vă spun cu mâna pe inimă că recomand pensiunea pentru tranzit sau chiar vreo două nopți, cel mult trei, pe parcursul unei mininvacanțe menită vizitării siturilor antice și ale orașului vechi, măcar.

Noi ne-am simțit bine la Akropolis Guest House, iar modalitatea de a ne înțelege cu mama proprietarului, prin semne sau nu, a făcut tot deliciul șederii, fiindcă bătrânica cea fâșneață ne-a amuzat copios. Ea a fost, clar, pata de culoare în toată povestea, fără ea șederea ar fi fost de-a dreptul monotonă.

Adresă: Kurtuluş Mh. Kayalık Sk. No. 5, Bergama, İzmir, Turcia

Website: http://www.akropolisguesthouse.com/

 

Vă rog, atașați următorul videoclip:

youtube

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de irinad in 04.11.18 07:09:48
Validat / Publicat: 04.11.18 10:13:07
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 855 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

13 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (irinad); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P18 Akropolis Guest House: mic dejun
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 59200 PMA (din 44 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 22.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    13 ecouri scrise, până acum

    Nasshu
    [04.11.18 10:30:06]
    »

    @irinad: mă bucur că am fost de ajutor!

    Din poze văd că se ocupă, arată mai frumos acum, ceva renovări din câte îmi dau seama.

    Și noi la micul dejun cam tot așa am servit, suficient am zis și eu. Măsilinele care le-ai mâncat sunt din copacii care cresc în curtea interioară, preparate chiar de ei.

    Acel restaurant nu era când am fost eu, acolo erau tot camere.

    Carmen Ion
    [04.11.18 10:45:54]
    »

    @irinad: Foarte drăguță casa, o alegere bună!

    irinadAUTOR REVIEW
    [04.11.18 11:50:16]
    »

    @Nasshu:Ei, dacă stau să mă gândesc, e o chestiune reciprocă (glumesc, desigur), fiindcă îmi spuseseşi mai demult că şi eu îţi fusesem de ajutor în alegerea zonei Vrachos Beach din Epir. Dar, în asta constă, zic eu, ajutorul userilor AFA, să-şi furnizeze informaţii utile unii altora.

    În altă ordine de idei, m-am gândit că măslinele ar putea fi din producţie proprie şi mă bucur că ţi-am dat ocazia să sesizezi că afacerea a evoluat, semn că nu le-a mers rău. Este foarte bună pensiunea pentru cei ce tranzitează zona şi pentru cei ce vor să viziteze siturile antice.

    Mulţumesc pentru vizită, ecou!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    irinadAUTOR REVIEW
    [04.11.18 11:52:29]
    »

    @Carmen Ion: Mulţumesc frumos, Carmen, nu este doar meritul meu, am avut un precursor de nădejde!

    Te pup, o zi frumoasă!

    webmaster
    [04.11.18 20:38:54]
    »

    Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

    — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    irinadAUTOR REVIEW
    [04.11.18 21:38:13]
    »

    @webmaster: Mulțumesc foarte mult!

    maryka
    [05.11.18 09:05:30]
    »

    Ca întotdeauna ai făcut o alegere bună, casa arată tare bine!

    iar dacă e situată bine, în apropierea punctelor de interes cu atât mai mult!

    Să ai o săptămână frumoasă, cu mult spor!

    krisstinna
    [05.11.18 10:13:44]
    »

    @irinad: Uite, așa vad eu utilitatea, importanța AFA. Sfaturile, pozele, recomandările colegilor (pozitive sau mai puțin pozitive), toate acestea ne vin in ajutor atunci când avem nevoie, nu neaparat in momentul postării lor pe site.

    Pentru Croatia sau Sithonia, anul acesta, am beneficiat de articole cu informații foarte utile ale colegilor mei, articole mai vechi sau recente pe care nu le-am citit la vremea respectiva dar citindu-le atunci când am avut nevoie le-am apreciat corespunzător.

    Afa nu înseamnă doar apreciere de moment ci mult mai mult, părerea mea. Poate nu ai timp sa citești uneori dar cu siguranța atunci când călătorești intr-un anumit loc vei da peste articole “pierdute” la vremea postării lor.

    Pe urma ta sau a lui @nashu aș merge cu drag, cu încredere, mereu, “știu ce va poate pielea”

    Bine, sunt destui useri-colegi in care am încredere in ceea ce privește o recomandare de cazare, cred că ești in asentimentul meu.

    Eu te felicit pentru alegerea făcută, mi-a plăcut cum ai descris locul, informațiile au fost actualizate, lucru esențial pentru noi, turiștii.

    irinadAUTOR REVIEW
    [05.11.18 20:11:54]
    »

    @maryka: Mulţumesc frumos, scuze că răspund abia acum, dar acum am ajuns acasă.

    A fost o alegere făcută mult mai uşor ca altă dată şi faptul că era situată destul de aproape de telecabina din Bergama şi centrul vechi a fost un atu extraordinar.

    Şi ţie îţi doresc o săptămână uşoară!

    irinadAUTOR REVIEW
    [05.11.18 20:27:53]
    »

    @krisstinna: Cu scuzele de rigoare pentru răspunsul acesta întârziat, îţi spun sincer că şi pentru mine AFA are întotdeauna un cuvânt greu în alegerea destinaţiilor, a locurilor de cazare şi a celor de haleală. De cele mai multe ori m-am inspirat de pe sait, că am mai adăugat şi o notă personală pe alocuri, a fost chestie de moment, de gust, aşa am simţit.

    Aşa a fost şi de data aceasta: am selectat de pe booking trei cazări care se pliau pe ceea ce vroiam noi, apoi am căutat şi pe sait să văd ce găsesc, ca să putem lua o decizie cât mai convenabilă. Fiind o zonă nu foarte căutată, mă gândeam că nu voi găsi mare lucru, dar întâmplarea fericită a făcut ca una dintre opţiunile mele să fie aceeaşi cu cea de acum patru ani a colegului @nasshu, ceea ce m-a bucurat foarte tare.

    Şi eu am încredere în mulţi colegi, mai ales în aceia ale căror gusturi sunt cam aceleaşi cu ale mele, văd din fotografii cam ce aş alege şi eu, apoi mă orientez în consecinţă. Şi în opinia mea, asta înseamnă AFA: să primeşti informaţia şi să dai şi tu la rândul tău o alta care să fie cel puţin la fel de utilă ca aceea pe care ai primit-o.

    Îţi mulţumesc foarte mult pentru ecou, vizită, aprecieri şi mai ales pentru comentariul foarte pertinent.

    O seară frumoasă şi o noapte pe măsură!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Nasshu
    [05.11.18 20:33:46]
    »

    @krisstinna:

    Pe urma ta sau a lui @nashu aș merge cu drag, cu încredere, mereu, “știu ce va poate pielea”

    Mă bucur, dar vezi că ai greșit nașu Nashu = amfostacolo.ro/user.php?uid=90552 , eu sunt Nasshu!

    krisstinna
    [05.11.18 21:02:41]
    »

    @Nasshu: Știam eu ceva-ceva, dar toată “Afaimea” știe cine e adevăratul “Naș”.

    Și... poate că am vrut să îți captez atenția, știam unde să caut, să văd cum se scrie corect

    Mă bucur că te bucuri

    Vacanțe minunate îți doresc!

    Și... mai scrie și tu ceva, fă-ți timp și așterne câteva vorbe, tu ești un om normal, nu ești pretentios și alegerile tale sunt bune și pentru mulți alți colegi, ca sursă de inspirație.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    krisstinna
    [05.11.18 21:13:42]
    »

    @irinad: Ai pus punctul pe “I” și de-aia am scris acel ecou. Ai subliniat perfect esența AFA: utilitate, ajutor in alegerile unei vacanțe, idei și recomandări.

    Ești unul dintre userii care nu uită aceste lucruri importante.

    Înainte de aprecieri (voturi) sunt informațiile extrem de prețioase care rămân aici, pentru noi toți.

    Dacă un singur om, măcar unul, se va folosi și îi vor fi utile informațiile postate aici (cazări, obiective, restaurante) atunci scopul AFA a fost atins. Asta e părerea mea și știu că noi două gândim la fel.

    Eu îți mulțumesc, ești un om deosebit

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    irinad, maryka
    Alte impresii din această RUBRICĂAkropolis Guest House:
    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.069180011749268 sec
    ecranul dvs: 1 x 1